O întrebare acum, după ce sindicatele din învăţământ au anunţat că-şi menţin decizia de a face grevă mâine, în prima zi a tezelor unice: ar trebui ca Ministerul Educaţiei să amâne sau să decaleze examenele printr-o decizie oficială?
Mâine va fi o zi confuză în şcoli. Ştim din experienţă – grevele din învăţământ nu sunt urmate de toţi profesorii. Prin unele şcoli, orele se ţin normal, în timp ce în altele toată lumea ia pauză. Cine şi de ce ia o decizie într-un sens sau altul e imposibil de anticipat. Elevii vor descoperi pe pielea lor mâine dimineaţă ce se petrece în şcoala fiecăruia. Nimic în afara incertitudinii nu e cert la ora asta.
Pe de altă parte, este evident că examenele de mâine dimineaţă sunt în mare parte compromise. Preşedintele republicii, premierul şi ministrul învăţământului plâng soarta copiiilor bulversaţi de grevă. La fel suferea şi crocodilul, cu lacrimi lungi, pentru soarta căprioarei înfulecate mai devreme. Dacă ar fi într-adevăr preocupaţi de confortul elevilor şi nu de cine cât pierde la imagine, poate că ar trebui ca ministerul să admită situaţia de criză şi să declare – „okay, avem o dispută cu sindicatele şi, până o lămurim, hai să nu provocăm mai multe probleme, deci amânăm tezele până când e clar că se vor putea ţine„.
Dar asta ar însemna să-şi asume responsabilitatea, nu?

4 comentarii Adaugă comentariu
Eu as decide amanarea examenelor. Da’ atunci, ce farmec ar mai avea greva. O greva fara victime nu are sens…
ba da andreea, are sens, pentru ca deja sunt valuri. si i-au prins pe picior gresit rau de tot. se vede ca sunt de paie toti pe la minister, pentru ca habar n-au daca sa amane examenele sau nu. sunt expusi, sitting ducks. e momentul sa strigam toti si sa-i facem de cacao, fie ca suntem de acord sa le creasca lefurile la profi sau nu..
Sa amane examenele ar insemna sa dea legitimitate grevei. E ca si cum ar spune „va lasam sa maninfestati, va dam timp sa negociem si sa cadem la pace, iar apoi reluam cursurile”, dar ministerul nu vrea asta. Spera ca si profesorii sa zica „vai saracii elevi, le nenorocim noi anul cu greva noastra, hai sa o lasam balta” sau macar in timp sa se ajunga la aceasta idee.
Eu personal nu sunt de acord cu aceste greve. Unii abuzeaza de ele doar pentru ca lucreaza intr-un domeniu in care oprirea activitatii duce la blocaje mari. Profesorii, Metrorex-ul, CFR-ul, Posta, functionarii, toti abuzeaza de faptul ca de munca lor depinde multi alti oameni, asa ca obtin mereu ce vor de la stat. Eu daca sunt nemultumit de salariul pe care il am, pot sa fac greva un an de zile ca nu-i pasa nimanui, nu lucrez intr-un domeniu in care sa ii incurc si pe altii daca imi opresc activitatea.
Eu daca as fi nemultumit de conditiile pe care le am in prezent, as alege FIX momentul in care actiunile mele ar produce pagube majore – doar asa se poate masura efectul maxim al revoltei mele. E doar o chestiune de cantitate daca actiunile sunt produse ca individ vs. grup. Granted, it could be considered a tiny revolution, but butterfly effect can apply. http://en.wikipedia.org/wiki/Butterfly_effect