Aşadar, ministrul culturii, Daniel Barbu, a fost luat cu huo şi scuipaţi joi seară, pe când participa la o dezbatere în Club A, în Centrul Vechi. Dl. Barbu, care s-a remarcat prin poziţiile sale în favoarea proiectului RMGC, a fost ţinta unui grup vehement de protestatari anti-RMGC.
(ignoraţi captionul cu „dovada că şi-a spart singur luneta”, e o tâmpenie; urmăriţi personajele şi atmosfera)
Au mai fost politicieni bruscaţi de manifestanţi, nu e dl. Barbu primul şi nici ultimul nu va fi (dl. Ludovic Orban, de exemplu, trebuie că îşi aminteşte prea bine bastârcile pe care le-a luat peste ceafă de două ori în aceeaşi săptămână, în iarna lui 2012, în Piaţa Universităţii).
Dar incidentul de joi seară este diferit, în sensul în care, de această dată, nu politicianul s-a dus, imprudent, în mijlocul demonstranţilor, ci demonstranţii l-au căutat ca să-l agreseze. Daniel Barbu nu era într-o zonă de manifestaţie, ci într-o cafenea, şi nu în Piaţa Universităţii sau pe vreun bulevard al Capitalei, în calea vreunui marş, ci într-un club destul de retras, de la marginea Lipscanilor. Peste el au intrat nişte tipi care l-au întrerupt şi care au întrerupt dezbaterea la care participa, apoi l-au blocat în maşină, în faţa clubului, spărgându-i luneta, tristă ironie, în strigăte de „nu-l atingeţi”. A fost nevoie de poliţie pentru a-l evacua din mijlocul agresorilor.
Aceasta este o transformare deosebit de periculoasă. Dacă nu carecumva este o mică operaţiune a serviciilor, de compromitere a manifestanţilor, atunci este semnul că unii protestatari încep să se radicalizeze şi să se organizeze în grupuri dispuse să folosească violenţa. Faptul că autorităţile ignoră de mai bine de două luni protestele nu face decât să-i motiveze suplimentar, iar starea de neîncredere generală în establishmentul politic creează un teren propice pentru apariţia unor pseudo-soluţii politice radicalizate. Partidul Zori Aurii, în Grecia, tot din exasperare şi revoltă a apărut.
37 comentarii Adaugă comentariu
Cred că doar frica-i poate scoate pe politicieni din metehnele lor. Din păcate.
A fost greşeala tuturor, a domnului Barbu că i-a făcut nazişti şi i-a luat peste picior, a consilierilor, a lui Lefter, că n-a ştiut pe cine invită şi nu şi-a luat nici o măsură de siguranţă, a poliţiei, a clubului, a celor cărora li se pare că e mişto la flash mob. Dar într-un fel e bine, aşa aflăm şi noi ce le umblă prin cap, altfel ne facem cine ştie ce părere greşită.
Mie mi se pare o evolutie normala.
O evolutie anormala mi s-ar parea sa continuam in aceasi mocirla cu care ne-am invatat de 23 de ani.
Ceva trebuie schimbat.
Daca ei nu vor sa schimbe lucrurile de buna voie, chiar in pasi marunti, lucrurile or sa se schimbe cu violenta.
E suficient sa te uiti in lume sa intelegi ca lumea nu mai are rabdare cu politicienii incompetenti si corupti.
Politia l-a evacuat pe demnitar? Pai asta nu face decat sa ii incurajeze pe acei protestatari. Mi se parea normal ca politia sa faca putin antrenament pe acei protestatari. Si dupa ce facea antrenament pe spinarea lor in duba si la sectie acuzati de sechestrare de persoane.
Sincer, noua nu ne prieste democratia si capitalismul.
Poate ție nu-ți priește democrația și capitalismul …(întrebarea e care democrație – aia originală? și care capitalism – ăla de tip colonialist?)
Draga Gabi, da-mi voie sa-l citez pe maestrul Caragiale:
„Amice, esti idiot!”
Eu de câteva ore tot caut vreo declarație a bunicuței Iliescu cu privire la legionarii de aseară.
El știe cel mai bine ce și cum e cu ăștia.
Miroase suspect faptul că ministrul Barbu nu a depus plângere încă împotriva „huliganilor”. (cel puțin așa știam dimineață)
Intreb, nu dau cu parul: daca manifestatiile pasnice sunt ignorate timp de cateva luni bune, ba chiar tratate cu sictir, nu este oare normal ca acestea sa refuleze in niscaiva violenta? Doar nu se asteapta lumea ca hippsterii sa iasa duminica de duminica in strada si sa afiseze bannere glumete pana or veni alegerile peste 3 ani? Daca nu este luata in seama si este si batjocorita, se mai plictiseste lumea, mai arunca un bolovan…
Sincer nu as plange chiar cu lacrimi de crocodil daca as vedea un politician cotonogit bine de „vulg” 🙂 Face bine la memorie, le mai aduce aminte tuturor cine pe cine trebuie sa serveasca.
Cum au scris si altii inaintea mea… pai dupa ce ignori 2 luni niste proteste pasnice si o tot dai inainte cu ce stii tu mai bine, sa nu se mire daca se ajunge la niste masuri radicale pentru a atrage atentia. In plus, nu cred ca multa lume ar plange daca vreun politician ar fi linsat de vreo gloata de protestatari satui sa dea din gura fara a fi bagati in seama – ba mai mult, ridiculizati de politicieni.
http://www.youtube.com/watch?v=z3CVwT0uZzI&sns=fb vezi-l şi pe-ăsta.
Integritatea ministrului n-a fost pentru nicio clipa in pericol, desi ar fi fost firesc sa fie. De ce? Pentru ca ne-a mintit cu buna stiinta luni de-a randul. Ieri a aparut acel raport care confirma ceea ce sustineau protestatarii. 2 profesori de la oxford si cambridge confirma ca RM nu intruneste doar un singur motiv, ci 4 pentru a intra in patrimoniul UNESCO. Asadar, cand ai dovada ca ministrul Barbu a incercat sa ne jecmaneasca, a incercat sa ne fure, mintind cu nerusinare, ce poti sa-i faci? Sa-l mangai pe crestet? Nu mai pot cu discursul democratic, si cu invitatia de-a discuta democratic, invitatie facuta de Victor Viorel Ponta. Cel care nu face decat sa lase impresia ca poarta un dialog. Cand a discutat prima sau ultima oara cu cei din piata? Nu, n-a discutat. A discutat cu cei care chipurile s-au blocat in mina? Evident. A facut pe avocatul companiei? O, daaa! Si-atunci de ce mai e in functie? Pentru ca-n mod democratic, in acest moment n-avem cum sa-l demitem. Pentru ca merge doar la televiziuni prietene puterii, care asta fac, il mangaie pe crestet. Cand mai nimereste din greseala intr-un studio c-un jurnalist pe bune, cum e M. Guran, incepe sa se balbaie si sa se comporte ca un copil rasfatat. Iar noi trebuie sa suportam. Cat sa mai suportam Vlad? Cat?!
vlad, oamenii incep sa isi piarda rabdarea. Nu sunt de acord, dar nu pot sa ii condamn. dupa mai bine de 1 luna de iesit in strada sunt luati in zeflemea, jigniti, persiflati…
Daniel Barbu mi-a fost decan. Il respect pe omul de cultura Daniel Barbu dar imi repugna politicianul Daniel Barbu.
Julius Constantinescu spunea, ca nu sunt oameni de calitate care sa intre in politica.
sunt, insa in momenul in care se dedulcesc cu puterea pe care le-o da functia, incep sa semene exact cu ceilalti.
barbu era un intelectual rasat, un observator fin al societatii. Devenind politician se balaceste in troca cu ceilalti si ii place.
Nu am sa uit momentul cand il lauda la Antene pe Fenechiu si pe Banicioiu : „sunt niste ministri responsabili”. O teapa de indivizi pe care ii dispretuia pe vremea cand imi era profesor.
de 23 de ani, ne calaresc niste oligarhi care se rotesc din 4 in 4 ani la putere. Nu sunt adeptul radicalismului politic dar cred ca s-a ajuns in stadiul in care nu se mai poate: ei sau noi.
avem de ales: ii lasam sa se perpetueze, sau incepem sa ii schimbam acum pentru a da o sanse reala generatiilor viitoare.
Ca să-l citez pe domnul Barbu, degeaba ţi-a fost decan.
„Un intelectual rasat” si „un observator fin al societatii” nu se baga in troaca. QED.
In fond, are si troaca demnitatea ei…
N-as merge atat de departe cu radicalizarea protestelor. Am vazut ca incep sa apara temeri cum ca anarhia ar cuprinde Romania. Deocamdata baliverne, incidentul de aseara este miscare pacifista in comparatie cu ce a fost in 2012. Acum a fost implicat un om politic. Asa, si? In definitiv, e bine sa constientizeze si ei ca sunt niste administratori si atat, nu feudali cum probabil se cred. Apoi, ministrul nu a fost cautat, urmarit, vanat. Evenimentul la care a participat a fost mediatizat, e adevarat intr-un cerc destul de strans, dar totusi public. Se poate vedea si aici: http://www.modernism.ro/2013/10/16/starea-culturii-romane-la-anul-2013-cu-daniel-barbu-ministrul-culturii-si-al-patrimoniului-national-cafeneaua-critica-bucuresti/ . Apoi, e logic ca, din atatia protestatari, se gaseste cel putin unul mai nervos, mai coleric, pe care il ia valul. Suficient cat sa sparga geamul unei masini. Nu e de dorit, dar nu inseamna ca toti sunt asa, nu trebuie sa ne speriem si sa generalizam. Apoi, m-am gandit si eu la teoria cu „elementele diversioniste” si nu m-ar mira deloc sa existe baieti care sa agite spiritele, cu scopul de a denigra miscarea si intr-un final de a justifica o interventie mai dura a jandarmilor. Asa ca protestatarii sa caste bine ochii si sa se distanteze de violenta, altfel isi pierd legitimitatea pe care o au si care e atat de frumoasa.
De unde stiau protestatarii unde isi bea cafeaua ministrul Barbu? Aici ai doua categorii de protestatari:
1-nevinovatii-cantitatea care protesteaza
2-provocatorii- care nu au probleme sa plateasca amenzi mari pe saracia asta si stiu ca sunt filmati de baietii din servicii
3-oamenii sub acoperire cu camere video ascunse-in mod sigur a fost filmat totul de aproape mai ales ca sunt o infinitate de metode in care un parbriz se poate sparge fara sa-l atinga nimeni cu un mic dispozitiv pirotehnic.
„Faptul că autorităţile ignoră de mai bine de două luni protestele nu face decât să-i motiveze suplimentar” exact. Fereasca sfantul ca in parlament sa se voteze pentru schimbarea legislatiei in domeniul „exploatări auro-argintifere” si apoi sa inceapa exploatarea de la Rosia Montana!
Atunci sa vezi cutremur
asta e, cititorii dvs sunt oamenii din strada :). Nu reiau ce s-a spus mai sus, insa in cdtiile in care 13 ani nimeni nu a vorbit cu opozitia proiectului (chestia asta cu suntem aici pt dialog s-a ivit in discurul politic doar dupa ce oamenii au iesit in piata), ceea ce s-a intamplat aseara este un act de nesupunere civica. Act care exista in toate democratiile lumii, nu asa cum sustine Ponta. Nu a fost nimeni ranit, nu exista legi penale care au fost incalcate. Barbu a declarat ca nu a fost agresat. Deci s-ar putea ca aceasta turnura periculoasa sa fie doar in capul acelora care comenteaza evenimentul.
culeg ce au semanat …
dupa 20 de ani de „nu ne vindem tara” si „nu Angela Merkel voteaza in Romania”, era perfect logic sa se ajunga la asa ceva.
(urmasii urmasilor celor care gaseau „droguri” in ‘9o la sediul PNT-CD. mai bine imbracati, ce-i drept … si nu cu toale made in Romania, lol. )
realitatea e ca se merita unii pe altii, sa se spele pe cap unii cu altii …
Vlad, cred ca ar trebui sa citesti si relatarea asta de la ce s-a intamplat in Culb A: http://www.vice.com/ro/read/daniel-barbu-catre-protestatarii-rosia-montana-sunteti-neofascisti
Parerea mea este ca nici Barbu sau Lefter n-au procedat foarte inteligent si au fost destul de aroganti. Pana la urma, e prima data in aproape doua luni cand un membru al guvernului are ocazia sa vorbeasca, fata in fata, cu niste manifestanti. Si chiar nu cred ca, daca punea mana pe microfon sa zica ceva, lumea nu l-ar fi ascultat.
Iar ca un profesor de stiinte politice sa foloseasca termenul „neo-nazist” in acel context e mult prea gresit…
Până la urmă numai nişte atentate de filiaţie interbelică îi vor lămuri pe politicieni că ei sunt „tagma jefuitorilor şi nu poporul”. Până când toţi „fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, toţi stăpânii astei naţii” nu vor mai sta liniştiţi nicăieri, nici la ei în pat, ţara asta nu se va ridica din genunchi. Dar când vom ajunge în acel punct nimic nu va mai fi la fel, iar de murit probabil că o să moară cine ar fi meritat cel mai puţin, ca de obicei. 🙁
Reactia lui mi-a parut suspecta, ciudata. Un ministru (al culturii) aflat intr-o asemenea ipostaza nu raspunde, nu intretine nervozitatea, isi da seama ca orice discutie e de prisos.
Da, stiu a ajuns ministrul culturii fiindca a strigat „Basescu e de vina la Antena 3” dar totusi e profesor universitar, un dram de minte poate ca are… E ciudat ca un profesor universitar, un ministru al culturii, raspunde la agresivitate cu agresivitate. E Barbu, nu-i Basescu, e ministrul culturii si nu cel al transporturilor, era o situatie mai periculoasa (in teorie) fata de cea prin care trecuse Basescu cu CFR-istii.
N-am nicio dovada dar cred ca-i o mascarada. Nu-l suspectez de o mare inteligenta dar nu cred ca-i atat de prost. Reactia lui e cel putin ciudata si nu apartine unui profesor, fie el unul de duzina.
Isi dorea sa fie lovit. Avea cu ce sa se planga, sa se victimizeze, si el si ponta si tot neamul lor.
Cand vezi ca protestezi de atata timp si pe ponta/basescu/insert name here ii doare fix sub coada, normal ca te „radicalizezi”. Cand auzi unul ca zgonea sau sarbu spunand „si ce daca protesteaza zeci de mii de oameni?”, ti se cam acreste de protestul pasnic si ajungi sa-i urmaresti pe nesimtiti. Daca nu vin ei la tine, mergi tu la ei, nu?
Creearea unui nou partid in momentul de față este apropae de imposibil. Aici nu mai merge cu vorbă bună. Cineva trebuie să plătească înainte ca lucrurile să înceapă să se schimbe.
Creearea unui nou partid in momentul de față este aproape de imposibil. Aici nu mai merge cu vorbă bună.
Cineva trebuie să plătească înainte ca lucrurile să înceapă să se schimbe.
Evoluţie periculoasă…pentru cine?
Dar la urma urmelor de ce ne condamnă musiu Victor Viorel Ponta pe noi ăştia care nu credem în buna lor credinţă şi suntem împotriva proiectului RMGC?
Aceeaşi poziţie a abordat-o şi el anu’ trecut, mai ales în preajma debarcării prietenului său MRU. Ba, dacă îmi aduc bine aminte (şi chiar îmi aduc bine aminte) şi prin septembrie o cam scălda, vroia ca deputat să fie contra.
Pot să fiu în continuare împotriva marinerului pe tema exploatării iar acum şi împotriva lui Mikey Mouse?
DECI, TOVARĂŞI POLITICIENI, AM VOIE SĂ FIU CONSECVENT?
He, he … ar trebui să le spargem faţa, nu lunetele.
USL culege azi ce a semanat anul trecut: ura , dispret, violenta verbala, etc, din fericire , sper, societatea civila s-a trezit din hibernare si cred ca se va implica mai mult in mizeriile pe care le promoveaza uneori clasa politica, care timp 20 de ani a reusit sa promoveze doar non-valori
Și totuși de ce musiu Victor Viorel Ponta este pornit așa de tare împotriva celor care în continuare nu s-au răzgândit cu privire la RMGC și apoi în privința gazelor de șist? Ba încă mai sunt amenințați și cu intervenția în forță a jăndarilor.
Un fragment din interviul online de pe Hotnews din 9 ian.2012 (difuzat și pe RFI)
Întrebarea nr. 17 Marcel
– Ce se va intampla cu proiectul Rosia Montana, in 2012, domnule Victor Ponta?
Victor Ponta:
Daca presedintele Basescu si ministrul Borbely vor autoriza proiectul Rosia Montana in cursul anului 2012, aceasta va fi doar oportunitatea pentru o uriasa speculatie financiara cu actiunile Gold Corporation la bursa din Toronto. Din aceasta speculatie, vor castiga cativa cetateni straini care detin in acest moment actiuni si politicienii corupti din Romania care sprijina in mod inteersat acest proiect. Daca vrem ca Romania in ansamblu sa beneficieze de aurul de la Rosia Montana trebuie regandit tot proiectul pentru a se asigura o exploatare in favoarea tarii noastre cu asigurarea unui numar important de locuri de munca pe termen mediu si lung si cu protectia mediului la standardele cele mai inalte din Europa.
Uauuu, chiar așa!
TOVARĂȘI POLITICIENI, NE DAȚI VOIE SĂ FIM MĂCAR NOI CONSECVENȚI ÎN CEEA CE GÂNDIM ȘI CREDEM CĂ ESTE CEL MAI BINE PENTRU NOI?
vai vlade, vai vai vai…
ceea ce face psd-ul, luarea in captivitate a electoratului (justitie, legi votate pt interesele lor, furtisaguri si furturi, OUGuri atunci cind nu e nevoie, etx) in extenso se numeste crima impotriva umanitatii.
daca psd-ul traia la acelasi nivel de trai cu romania profunda- se numea tara saraca, era de inteles „astea sint conditiile”
dar in momentul in care alternative legale/civilizate nu exista – ramin cele „out of the box”. Parlamentarii ar trebui sa inteleaga ca orice „job” vine si cu responabilitati, nu numai cu beneficii. si ca responsabilitatile se platesc mai ales in caz de esec.
revin, la ideea de mai sus, cind incercuiesti si tii strins in prizonierat o masa, s-ar putea sa se revolte. si asta vine cu platile nefacute pina acum. cf logicii „anti-vaisufletelule-violenta” stateam si-i cintam ode lui valentin ceausescu si defilam pe stadioane pe 23 aug
De asta ma tem si eu, de exasperarea care duce la explozie.
pai vlade, si-o fac cu mina lor….
ce vrei sa le faci? sa te duci la VVP sa-i explici ca „nu e bine” ? sincer, nu cred te va asculta… 😀
Da, dar nu trebuie sa acceptam acest gen de efect (radicalizarea).
Totuși ce e de preferat, să ți se spargă luneta la mașină sau să primești în cap ouă și câteva roșii ca Boc? (bine, că Boc nici măcar n-o fost nimerit, că-i mic de statură 🙂
Ok…întrebarea era retorică!
si ce alternative iegzista tovarasi? legal nici una (vezi legile anti-partide sau mai bine zis asa de ingraditoare la aparitia unui partid nou)
stam mioritic in fata golaniilor astora (de orice parte a spectrului politic, ca sa nu o dam aici in pesedisme versus pedelisme or penelemele-isme) si …. ii lasam sa faca ce vor daca nu vor sa asculte de protestele pasnice?
barbu ascunde rapoarte care nu-i convin – incalcind cel putin moral – daca nu si penal niste norme de conduita/convietuire. si apoi ne miram ca avem chestii cu care nu sintem de acord.
nu-s partizanul unui referendum pt fiecare decizie luata de guvern – dar cel putin in cazul VVP-ului: cind mintea? cind spunea ca MRU vinde tara inainte sa ajunga la putere sau acum cind spune ca „la RM totul e bine, dormi linistit, guvernul vegheaza pt tine” ?