A mai rămas foarte puţin timp până la Ziua cu cele mai mari reduceri din an de la eMAG. Retailerul on-line care a adus evenimentul Black Friday în România va oferi, anul acesta, reduceri în valoare totală de 100 de milioane de lei şi estimează că va vinde aproximativ 650.000 de produse, de la televizoare, electrocasnice, tablete, smartphone-uri, laptopuri şi ceasuri, până la mobilier, parfumuri, jucării şi chiar şi scutece – cam orice are omul nevoie în viaţă, încă de la începutul ei 🙂
Ora exactă la care va începe propriu zis evenimentul de shopping nu este comunicată public, dar în fiecare an a fost undeva la începutul dimineţii şi este practic cert că şi anul acesta va fi la fel.
eMAG se pregăteşte de luni de zile pentru Black Friday: a investit peste 2 milioane de euro în hardware şi software, a angajat personal suplimentar special pentru această ocazie (400 de persoane), a organizat precoletarea a zeci de mii de obiecte ce vor fi comandate pe 20 noiembrie. 2015 va fi al 5-lea an în care eMAG organizează Black Friday, iar evenimentul a crescut masiv în acest timp: în 2011, site-ul a avut 700.000 de vizite în ziua respectivă; în 2012, de peste 3 ori mai mult, adică 2,2 milioane de vizite; în 2013, 3,1 milioane de vizite iar anul trecut au fost 4 milioane de accesări ale site-ului într-o singură zi.
Din cauza acestui interes masiv, eMAG a pus la punct un Ghid de cumpărături care te-nvaţă cum să te pregăteşti pentru Ziua cu cele mai mari reduceri, care cuprinde un checklist de verificat înainte de începerea evenimentului de shopping:
- Verifică-ţi contul online şi adresele de livrare;
- Completează-ţi lista de favorite;
- Descarcă-ţi aplicaţia de mobil eMAG ca să fii notificat când se dă startul (în plus, unele dintre campaniile anterioare de reduceri au început mai devreme pe aplicaţie, poate şi de data asta va fi la fel, cine ştie?)
Câteva dintre produsele din lista eMAG vor avea super-promoţii vineri. Iată-le:
- iPhone 6 Silver – 1999,99 lei
- Consola Microsoft Xbox ONE + Joc FIFA 16 – 999,99 lei
- TV 152cm, 4K, smart UE60JU6000WXXH Samsung – 3499,99 lei (redus de la 6999,99 lei!)
- iPad Mini 2 Space Gray – 699,99 lei
- Smartwatch Moto 360 grey&black – 499,99 lei
- Pachet: Urzeala Tronurilor – George RR Martin (5 volume) – 99,99 lei

5 comentarii Adaugă comentariu
Imobiliare
Se pare ca acestea sunt momentan primele reduceri pe care le stim din Black Friday 2015 la eMAG si se vor activa dimineata. Problema e ca va fi destul de greu sa pui mana pe ele.
Nu am prins nimic. Am intrat pe emag la 08:15 minute si aparea stoc epuizat pt toate ponturile bune.
Romica, in Romania, emag a început la 8:22. Intai pe aplicație și apoi, la vreun minut distanță, pe web.
Doar 8 oferte bune, restul teapa. Laptopurile scupe de mori , preturi marite peste noapte. La noi nu exista oferte adevarate.