Marţea albă a lui Panzer Klaus

shutterstock_108663542

Să ne oprim un pic asupra zilei de ieri din Parlamentul României, că e o zi istorică, pe care am aşteptat-o ani de zile, la drept vorbind, ziua în care parlamentarii noştri au lăsat (în sfârşit!) Justiţia să-şi facă treaba în cazul aleşilor acuzaţi de infracţiuni de corupţie.

“Masacru în Parlament”, a titrat Evenimentul Zilei, făcând referire la viteza cu care parlamentarii au ridicat imunitatea unor acuzaţi şi au trântit legea suspectă a amnistiei şi graţierii, care era păstrată de un an la sertar pentru rechinii politici care au fost totuşi prinşi până acum.

Carevasăzică, la Cameră a fost votată ridicarea imunităţii parlamentare pentru deputații Ion Diniţă de la PC, Mircea Roșca de la PNL şi Ioan Adam de la PSD (epocală smiorcăiala acestuia: “e profund nedrept… mi-am dedicat toată viaţa activităţii la bară…”)

La Senat, Comisia Juridică a ridicat imunitatea Ecaterinei Andronescu, PSD, şi a lui Şerban Mihăilescu, UNPR. În cazul lor, urmează azi votul în plen şi, cine ştie, noi cunoştinţe în curând.

Voturile au fost date cu mari majorităţi şi s-a votat la vedere.

De asemenea, a fost “picat”, vorba dlui Iohannis, proiectul legii amnistiei şi graţierii, copt în infama marţi neagră din decembrie anul trecut – cu 293 de voturi pentru, o abţinere şi… un vot împotrivă :-)

În fine, a demisionat din senat Akos Mora, senatorul PNL care avea o sentinţă de incompatibilitate.

Deci se poate, da?

De ce s-or fi opus atâta? Nu era mai bine să facă ce trebuia făcut la timp? A fost nevoie de o revoluţie la urne (şi de o catastrofă electorală, în cazul PSD) ca să înţeleagă?

În cursul zilei, poate l-aţi văzut pe preşedintele ales concasând câteva fraze la o conferinţă de presă. A venit Panzer Klaus, nu s-a uitat nici în stânga, nici în dreapta, achtung, achtung, ordnung und disziplin, ja? şi a cerut imperativ şi fără zâmbete să fie ridicate imunităţi, să se trântească legea amnistiei şi să înceapă imediat discuţiile pe noul Cod Electoral. S-au executat ăia pe loc, cred că le e frică de el.

Dacă o ţine tot aşa şi dacă nu-l şuntează parlamentarii, în 5 ani România va arăta cu totul altfel, în sens bun. Pe de altă parte, să nu uităm: acum e şocul alegerilor şi a votului masiv anti-corupţie. O să le mai treacă frica. Băieţi şi fete din parlament, continuaţi cu voturile anticorupţie şi cu abordările în interesul cetăţeanului şi s-ar putea chiar să vă şi îndrăgim la un moment dat. Ştiţi, doar, că suntem un popor sentimental.


(ilustraţie – Shutterstock)

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Am și eu o întrebare pentru cei din țară:
    Mai există procedura de autosesizare a procuraturii?
    Sau cum se procedează?
    Întreb pentru că am dat peste filmulețul acesta (care pare autentic) și mă întreb dacă și cum poate fi acest individ adus în fața legii (pentru calomnie, instigare la ură sau altceva, nu mă pricep).
    https://www.facebook.com/video.php?v=726647504091836
    Scuze dacă e cam off-topic…

    Thumb up 0
    • In spatele lui se vad realizarile LOR. Priviti drumul si o parte din ‘public. Oricum este un jeg ordinar,care daca ar putea acuma ar fugi la Johannis si l-ar pupa in fund , spunandu-i ca el nu l-a votat pe Ponta !!!

      Thumb up 0
  2. Spoială, domnule, spoială ! (să mai pun şi un :))

    Thumb up 0
  3. eu mi-s mai pesimist și am și prostul obicei să insist cu întrebarea copiilor de 4 ani: „de ce?”. încă nu am găsit explicația rațională a întregului tablou. victoria lui johannis, chiar și categorică și cu tot cu mesajul puternic din spate nu explică singură reacția majorității parlamentare. frică? să fim serioși. dacă ar fi asta s-ar fi agățat cu disperare de privilegii. minimizare a pierderilor? nici asta nu merge pentru că ei amplifică pierderile. reformă? nu putem fi chiar așa de naivi. vorbim de aceeași oameni care săptămâna trecută erau stăpânii cei mai nerușinați a româniei. wind of change? ăsta nu vine de sus în jos.
    altfel spus, sunt sceptic, și tare mă tem că e o rotiță dintr-un plan mai vast sugerat săptămâna trecută de năstase: „oricând o lege a amnistiei poate fi votată, chiar dacă se respinge acum”. pesediștii sunt experți în blitzkrieguri…

    Thumb up 0
    • Nu cred ca vor reveni prea curand cu legea amnistiei, ar fi sinucidere.
      1. Sunt alegeri locale pe un an jumatate si parlamentare peste doi.
      2. Trebuie sa treaca peste bugetul de anul viitor unde deja gaura e de 10 milarde de lei (dupa unii chiar 17-18) si e greu s-o faca fara cresteri de taxe.
      3. Ar fi proteste majore si din tara si de afara, genul de proteste care au si blocat legea prima data. In contextul de acum imaginati-va ce iese.
      In concluzie: legea aia e ingropata pentru o perioada lunga.

      Thumb up 0
    • Ar fi proteste daca nu ar face asta.
      Le-a intrat oamenilor in sange sa protesteze :)
      Si multi oameni nu mai sunt manipulabili de minciunile PSD.
      Si da, pan’ la urma e vorba de putere si pe termen lung.

      Nastase are dreptate oricand politicienii nostri pot veni cu legi ca in martea neagra, dar acum societatea vegheaza (politicieni, presa, formatori de opinie si cetatenii de rand).

      Cred ca asta ar trebui sa fie motoul politicienilor:
      Votati (legi) linistiti, societatea vegheaza :)

      Thumb up 0
    • pesediștii și-au permis să facă totul pe față, fără scrupule, purtați pe valul voturilor din 2012. votul din 2014 le va schimba strategia, dar nu-i văd să-și schimbe obiectivul principal, puterea politica de dragul interesului personal. vor fi replieri, nuanțări, mici sacrificii, subterfugii, însă vorbim de aceeași oameni. de aceea sunt pesimist. nu știu dacă noi vom reuși să fim suficient de atenți

      Thumb up 0
    • pai ne spune domnu palada mirel pe blog ca au pierdut doar o batalie si nu sunt pregatiti sa piarda si razboiul. normal totul garnisit modest cu ‘cei pe care ii reprezentam/cei care cred in noi.’ (banuiesc ca se refera la voiculescu).

      Thumb up 0
    • văz că nea mirel e supărat că e înjurat. săracul, după ce a fost piesă importantă în angrenajul celei mai murdare campanii duse vreodată în românia, se miră că oamenii reacționează așa. parveniții ăștia care cred că aroganța nu se taxează…

      Thumb up 0
  4. Cred si sper ca le e frica de noi, cei care am iesit la vot si in strada!!

    Thumb up 0
  5. Nu are legatura cu Klaus…. din pacate cam asta e adevarul…. Psd-ul vrea sa calmeze multimea….ia uite ce liniste se asterne peste tara… iese klaus cere ceva, se rezolva! toata lumea e multumita! Ponta si-a luat o pauza pana luni, cred ca nici dragnea n-o sa se mai vada pana luni si tot asa…. ce frumos e in romania, nu?
    Sa ne amintim cine e la putere in ro? As zice ca tot psd-ul… cine e prim-ministru? hmmm sa ne gandim un pic… un pisic, pisicut care acum s-aretras un pic sa-si linga ranile… si atat!

    Thumb up 0
    • Mai ,oameni buni,chiar ii scapati din vedere pe americani ?! Dar si pe cei care ne-au dat OK ul pe justitie greu,greu de tot ?! Eu asa -mi explic un Ponta pus cu botul pe labe …si un PSD , asisderea…ca n-ar fi renuntat ei asa usor…

      Thumb up 0
  6. Cică feedback-ul constructive se dă în formula ++-+, adicătelea două de bine, una de îndreptare şi încă una de bine, capac la sandviş. Iaca, o să fac şi eu la fel.

    Plusul unu: am impresia că votul de duminică nu i-a speriat pe politicieni, ci i-a năucit. Aşa că execută ordinul pentru că altceva nu pot gândi limpede pe moment.

    Plusul doi: au venit la vot foarte mulţi dintre cei care refuzau în mod tradiţional. Pare un început de conştiinţă civică activă. Dacă nu moare repede, asta poate fi schimbarea.

    Minusul: puterea ameţeşte. KWI are acum votul în spate şi-şi permite să vorbească nemţeşte, dar – deşi l-am votat cu pro- şi nu cu anti-, ca în alte dăţi – proba turnesolului încă nu a venit. Să-l văd cum se comportă după ce s-a instalat la Cotroceni. Prea m-am fript cu ciorbă, ca să nu suflu şi-n iaurt.

    Plusul de capac: chiar dacă am fost luat la mişto pe-aici, pasul logic acum, cât politicienii încă sunt năuciţi, ar fi să începem să ne luăm parlamentarii sub control. Cu cât o fac mai mulţi, cu atât mai bine. “Sunt atent la poziţiile dumneavoastră publice şi politice” ar trebui să fie de-ajuns, dacă vine de la mulţi deodată.

    Thumb up 0
  7. Dar cu cei pentru care s-a respins ridicarea imunitatii pana acum se poate face ceva? Poate DNA sa ceara reanalizarea cererii? Vlad Cosma de la PSD trebuie sa fie primul pe lista asta.

    Thumb up 0
  8. Ultimul paragraf este colosal.
    La parlamentari le este frica. Poate nu atat de mult de rigoarea germana ci mai mult de tavalugul votului. Au vazut pe pielea lor psd-ista, ce inseamna daca cei nebagati in seama incep sa stampileze buletinele de vot. Acum toti parlamentarii sunt cacati pe ei de teama justitiei.

    Thumb up 0
  9. Pai vorba lui Ponta … “o perioada sa tacem din gura”. Probabil ca o perioada se vor conforma cu tot ce zice Iohannis.

    Eu zic ca PSD-ul + ceilalti vor deveni mai guralivi dupa ce prezinsta bugetul. Daca reusesc sa invarta cifrele in asa fel in cat sa iasa bine … atunci sigur vor prinde glas iar parerea lui Iohannis nu va mai conta asa mult.

    Thumb up 0
    • Sunt convins ca Petreasca si cu Ponta vor reusi sa “invarta” 15 mld lei, insa mai exista un pas…. ” va rog poftiti si explicati” :)

      Thumb up 0
  10. PSD-ul vrea musai sa calmeze multimea acum, mai ales ca vrea sa ramana la guvernare. In sondaje o sa se vada infrangerea asta, ca aste e tendinta, dupa alegeri. E doar cu val care se linisteste insa cu timpul. Si Basescu cu Alianta DA ajunsese la 60% imediat dupa momentul 2014.

    PSD-ul stie ca e sinucigas sa insiste acum cu “prostiile”. Daca insista, e posibil ca in 2016 sa vedem pentru prima oara PSD la alegeri cu cifra 1 in fata, pe vot politic. Poate exagerez cu 1 in fata, dar oricum un scor in jurul a 20% e deja horror pentru PSD (cel mai slab scor al PSD-ului fost 27% in 1996). Un alt partid politic pe stanga nu ar mai parea chiar o aberatie.

    Thumb up 0
    • Nu cred că-și dau seama că sunt în rahat. Reflexele vechi sunt greu de dezvățat.
      Dovada… azi în senat cu prilejul dezbaterilor privitoare la ridicarea imunității Abramburicăi. Aliata ei cea mai fermă – învățătoarea grevistă a foamei.

      Thumb up 0
  11. Si eu cred ca politicienii doresc sa calmeze oamenii, sa treaca focul alegerilor, al amplelor proteste de duminica seara si sa mai scada temperaturile.

    Cum a zis cineva mai sus, e vorba de o rotita intr-o chestie mai mare. Sper sa nu aiba legatura cu amanarea pt 25 noiembrie a dosarului lui Iohannis la ICCJ. Niciun politician nu zice nimic de dosar si ieri am reperat doar vreo doua articole pe aceasta tema. E posibil sa se joace in continuare…

    Thumb up 0
  12. Tin minte un moment de acum fix 10 ani. Romanii (si eu) tocmai se bucurau de faptul ca au scapat de ciuma roșie si a iesit “luptatorul anti-psd” presedinte.
    Atunci se trezeste comunistul-sef (de atunci) sa anunte ca il va gratia pe “nevinovatul” Miron Cozma.
    Toti romanii se inflameaza, cu nou-alesul presedinte in frunte (cica). Comunistul semneaza decretul de gratiere. Apoi il revoca.
    Prima impresie? “Mama, ce tare e Basescu, l-a speriat pe moș Ilici.”

    Peste cateva luni, la aniversarea a 15 ani de la mineriada din 1990, NU cea pentru care a fost condamnat, Cozma e liber, pe chichita “nu poti revoca un decret de gratiere”… A reintrat la inchisoare pentru 2 ani amarati in toamna aia.
    Acum Cozma e liber. La fel ca moș Ilici. Mortii de la mineriade tot morti au ramas.

    Ce vreau sa zic cu asta? Sper sa nu se repete dezamagirea.

    Thumb up 0
    • psd a fost impotriva :)

      Thumb up 0
    • @Actualitati: Percheziţii la domiciliul deputatului PNL, Mircea Roşca http://t.co/nKJ0hBkxSO

    • Am vazut ca ulterior s-a aprobat ridicarea imunitatii in Senat.
      Ce e interesant e ca initial in comisia juridica NU S-A APROBAT (unde presupun ca votul e secret), iar mai apoi in plen S-A APROBAT(unde presupun ca votul nu e secret).
      Ma bucur pt ziua de ieri si ca in final i s-a ridicat si lui Rosca imunitatea. Dar ce vreau eu sa spun e ca cineva inca joaca murdar (PNL sau PSD). …oricum mai vdm ce urmeaza

      Thumb up 0
  13. #31

    Ce masacru?Adica pentru 2gainari numim asta”masacru”?Parlamentul este ticalosit in proportie de peste 90%!

    Thumb up 0
  14. Eu cred ca sunt cum zici, sub socul alegerilor si incearca sa dea bine, dar tot nu se pot abtine: au incercat sa sunteze PNL in comisia juridica cand nu au dat avizul pt Rosca, iar, tocmai acum, abia a trecut ridicarea imunitatii pt andronescu, cu 1 vot !! diferenta … naravul nu se schimba usor …

    Thumb up 0
  15. Revin, ca s-a modificat stirea cu andronescu, n-a fost la 1 vot, la 10 … dar, totusi, strans

    Thumb up 0
  16. Era normal sa voteze cineva impotriva, doar a initiat cineva legea aia, nu? Anul trecut o propunea sa o nege acum?

    Thumb up 0
  17. Eu as propune ca toti parlamentarii(aia 600+)sa fie impuscati-nu sunt pentru totura,desi ar merita.Si sa se organizeze noi alegeri.Ar fi buna o lapidare din asta din cand in cand.

    Thumb up 0
  18. Toti suntem de acord ca actualul sistem e grav bolnav, ca e un organism plin de virusi, cu peste 40 de grade temperatura. Injectia cu antibioticul Iohannis 54% ii poate da sansa sa-si faca anticorpii necesari si sa lupte cu infectia. Medicul DNA, incearca si el prin electrosocuri, sa mai dea un impuls bolnavului. Cu toate astea, nu e suficient. Mai e nevoie de ceva. De veghea permanenta a tuturor la capul patului, atenti la monitoarele care indica semnele vitale. Ca sunt o groaza de saritori in ajutor, gata sa le scoata din priza.

    Thumb up 0