Mioriţa fuşerită

În nordul Bucureştiului e o fântână arteziană, „Mioriţa”. Aş fi vrut să spun că în nordul Bucureştiului se află una dintre cele mai frumoase fântâni arteziene ale oraşului, dar n-am cum, pentru că Bucureştiul nici nu prea are fântâni arteziene iar cele care sunt, totuşi, nici măcar nu prea-s frumoase, chiar şi când funcţionează, ceea ce-i o-ntâmplare destul de rară.

În fine, ce voiam să zic. Fântâna Mioriţa e la fel de ghinionistă ca eroul baladei cu acelaşi nume. E într-o permanentă renovare şi reabilitare, stă înconjurată de panouri de şantier cu anii şi, când e, în sfârşit, reparată, funcţionează un anotimp, poate două, după care-i iar omorâtă şi-ngropată sub schele pentru câţiva ani la rând.

Ieri, însă, funcţiona, şi funcţiona şi alaltăieri. Cred că merge de cel puţin o săptămână, ceea ce-i mare lucru. Totul, nou-nouţ, după o altă nesfârşită reabilitare, cu mozaicuri strălucitoare, piatră curăţată, cu pietrişul încă alb (sigur, şi cu o sârmă neagră coborâtă din cer pe marginea bazinului, fără rost, dar asta e, suntem deja în Bucureşti, aici cablurile aeriene ţin stâlpii să nu cadă peste Mitici), mă rog, una peste alta, chiar frumos, şi chiar făcea un mic curcubeu în soare, aşa, ce să mai, o plăcere:

Doar că, al dracului cârcotaş ce sunt, nu m-am putut abţine să arunc o privire şi din lateral, aşa, din mersul maşinii:

Cum, mă, ‘tu-i steaua mă-sii de treabă, să montezi 8 ţâşnitoare funcţionale şi 2 stricate?

Străluceşte alama pe ţâşnitoarele astea de noi ce sunt şi nu merg cum trebuie. Nişte puţulici defecte. Una abia pişă, pe cealaltă a blocat-o cine ştie ce prostată mecanică inflamată prin ţevăraia din amonte.

„Lasă, bă, că merge şi-aşa!” – o fi zis meşterul la probă. „Se mai face şi economie, ce dreaq – şi oricum nu vede nimeni”. Plus că, dacă nu merg, trebuie reparate, deci mai dăm de lucru la oameni, deci susţinem economia naţională, nu?

Puţulicile nefuncţionale de la Fântâna Mioriţa sunt doar o altă expresie a fuşerelii nepieritoare ce-ngroapă România. „Lucrul bine făcut” e mai rău decât o raritate, e o întâmplare în ţara asta.

În context: m-a sunat ieri un amic. „Ştii că s-a terminat în vară reabilitarea de la Primăria Sectorului 1, da?” Dap – 6 ani de lucrări, 36 de milioane de lei cheltuite pentru refacerea acestei clădiri istorice. „Exact – zice omul. Ştii că are un turn cu ceas?” Sigur, 56 de metri înălţime, la un moment dat cea mai înaltă clădire din Bucureşti. „Ia zi, crezi că funcţionează?”

După 6 ani de reabilitare şi 36 de milioane de lei cheltuite, ce credeţi, funcţionează?