Nu ştiu dacă a fost inventariată deja de băieţii de la Guerilla, dar noua fiţă mitocănească în parcarea magazinului Unirea este să ocupi câte două locuri odată. Câteva imagini, trase în 5 minute (şi mai am, dar arată toate la fel):
[nggallery id=15]Jos, la casierie – „da, ştim; nu, n-avem ce le face”.
Ia căutaţi-vă prin buzunare – aşa e că găsiţi, fiecare, câte o legătură de chei ascuţite care clopoţesc de nerăbdare?

25 comentarii Adaugă comentariu
coane, o fi cum zici tu, dar, de exemplu, cind am ocazia si eu parchez pe 2 locuri. defapt, chiar caut 2 locuri libere pe care sa le ocup, chiar daca asta inseamna sa merg ceva mai mult pe jos pina unde am treaba. pt ca m-am saturat sa-mi gasesc portierele lovite de idioti carora nu le pasa nici de masina lor, si cu atit mai putin de a mea.
nu-mi clopotesc cheile. pentru ca mi-am dat seamam ca nu are efect. habar nu va avea de ce isi gaseste masina zgariata. plus ca poate nu va vedea zgarietura pe loc, ci a doua sau a treia zi. deci, fara efect. un abtibild pus pe retrovizoarea de pe stanga, ceva cu parchez ca un idiot (parca era pe un site), eu cred ca asta ar fi super.
Eu cred ca se poate rezolva usor si elegant.
1. Pus mare semn la intrare : „ocupi 2 locuri, platesti 2 locuri”
2. Daca e parcare cu plata, o modificare a softului, cind plateste ciumpalacul , sa plateasca dublu.
3. Daca e parcare cu 1-2-x ore gratuite, un mecanism de blocare roti. Cind revine soferul, o suprataxa de 10o-200-x sute RON.
Mda, se vede ca te-ai intors dintr-o calatorie in tari civilizate… Paradoxal este ca mitocanul care la Unirea ocupa doua locuri, in acele tari civilizate parcheaza corect; de ce oare nu stiu exact, probabil de frica sa nu ia amenda.
Vlad, crede-ma, pentru cei ca noi, care s-au saturat de mitocani, nesimtiti si needucati, nu mai e de stat aici, nu se va schimba nimic in urmatorii 20 de ani, ba chiar indraznesc sa spun ca va fi mai rau.
cheile mele si-au facut de multe ori datoria! 😉
Foarte româneşte, domnilor, foarte româneşte. Atât soluţia, cât şi explicaţiile.
Macar aici au unde parca pe doua locuri dar ce te faci cu bizonul cand parcheaza perpendicular pe un loc intre doua masini. Mai blocheaza si masinile celelalte….Problema cu cheile ascutite nu prea o agreez, nu e vinovata saraca masinuta ca a incaput pe mana unui nesimtit. Cine se respecta pe el, stie sa ii respecte si pe ceilalti …si in trafic, si in parcare si …..oriunde s-ar afla
Aici este vina administratorului parcarii, ai ocupat doua locuri, platesti doua si metode se gasesc!
L-am auzit pe un idiot din asta si explicand de ce face asa.
Ca-s locurile stramte, si el a dat cat castiga in 3 ani pe masina, si face infarct daca o gaseste zgariata de un neatent.
Dezamagitor. Nicio multumire catre Julius, care a scris ( atit de frumos ) in locul tau cit ai fost plecat…
Stai linistit ca n-ai vazut inca nimic: eu am vazut un autocar parcat si cred ca ocupa 4-5 locuri dintr-o parcare ca era pus transversal cu locurile de parcare…
Cheile nu sunt o solutie. Mi-am gasit si eu masina zgariata. Si habar nu am de ce.
Amenzi, taxe…astea sunt singurele solutii. Dupa ce va primi 10 amenzi, se va mai gandi cum sa parcheze data urmatoare.
hahahaha!
reactie tipica la revenirea din locuri civilizate. pun pariu ca n’ai fost in grecia (ca mine:)) ca acolo tot asa am vazut ca se parcheaza. mai ales gipane sud-coreene conduse de soferite.
eu votez cu @weigela, pentru amenzi bine directionate.
si da’o’n ma’sa de treaba, ai venit din locuri misto si nu dai nimic de p’acolo?
uelcam!
Urmează 🙂
Intr-o zi cu mult soare parchez de dimineata pe o parte a unei strazi inguste. Plec la treaba dar… vine soarele pe partea aia. Asa ca toti ceilalti parcheaza pe partea cealalta. Da, dar unul dintre ei fix in dreptul meu si de abia se mai trecea pe acolo. Cind sa ma prezint la locul faptei constat ca mi se daruia multa carne in direct. Ba chiar un nene s-a dat jos sa-mi explice Constitutia. Si imi vine ideea salvatoare: domnule, eu am parcat aici de dimineata si nu era nimeni ! Uite, motorul meu e rece, ia vezi la cel de vizavi ! Mare noroc, de sub capota celui de vizavi iesea inca multa caldura.
De atunci evit sa ma pronunt. Uite aici de exemplu, esti sigur ca aia nu au parcat asa fiindca au gasit pe altii aiurea inaintea lor ?
Solutia e foarte simpla. Sa dea parcarea pe mina unor primari de sector. Uite al nostru de la trei, sa zicem. Imediat pune el niste borduri de juma` de metru de nu mai parcheaza asa nici gipanele. Cine nu ma crede sa mearga sa vada pe Baba Novac.
Dom` primar, vreau si eu un post la primarie, daca tot am venit cu o idee buna.
haha, păi acum, nu ştiu cum să zic, dar ar părea cinic să zic, „Vlade, bine ai revenit…” Şi, ca să parafrazez pe nenea Băse: să trăieşti, bine?
Cred ca se poate rezolva cu o amenda de cateva milioane pentru ocuparea a doua locuri de parcare. Afisata la vedere, regula si amenda i-ar descuraja imediat pe cel putin trei sferturi dintr ei. Restul probabil vor ignora anuntul sau nu-l vor vedea. Pe barba lor. Pardon, pe buzunarul lor.
Majoritatea văd că propun rezolvări pecuniare, fie plata mai multor locuri, fie amendă. Când văd atâta europenism, sunt mândru că sunt român, mă umflu-n pene ca… pardon, pe asta nu pot să o spun.
Precum bine se ştie, maşinile de fiţe, cum sunt majoritatea celor din poză, sunt conduse de blajini d’ ăia cu maiou negru, ceafa groasă şi lanţuri pe măsură. Hai să-l văd pe angajatul ăla dintr-o parcare aflată la subsol cum face el să fie european. Voi, toţi cei care aţi venit cu idei d’astea civilizate, aţi fi în stare să le şi puneţi în aplicare?
Clopoţesc cheile, Someone, al dracu’ ce mai clopoţesc.
Bun, faza cu cheile mi se pare de mai mare mitocanism decat parcarea amboulea. Adica ii faci omului o paguba de cateva sute de euro probabil si va descoperi „atentia” cine stie cand. E ca si cand eu imi cert cainele la 2 ore dupa ce a latrat ca boul pe nu stiu cine. Ce mai intelege animalul ala? Ce va intelege animalul astalalt?
Solutia este destul de interesanta cu plata dubla. Nu toti sunt cu „cefe late” si oricum ar trebui si niste paza ca lumea. Comenteaza, pui baietii de la BGS, ca parca astia sunt celebri pentru cat de bine dau la gioale, chiar si cand nu trebuie.
Cu niste amenzi usturatoare si niste „gheare” amplasate strategic pe roata, sa vezi ce atent e omul dupa aia.
Eu sunt inca incepator si parchez ca naiba de multe ori. Desi inca nu stapanesc atat de bine smecheriile astea, mereu incerc sa parchez incat sa nu nu ocup decat locul meu si sa nu incurc. S-a intamplat de multe ori sa ies din masina, sa vad ca am pus-o ca o vaca, sa intru la loc si sa incerc sa o asez corect. Mi-e rusine cand mai gresesc, dar mai bine rusinea aia de juma de minut si las masina parcata corect.
Nu primim destule amenzi, asta este.
De acord cu plata dublă. Chestia cu cheile era numai pe vorbe 🙂
I-am auzit pe unii ca stropesc cu vopsea alba astfel de masini, pe parbriz in special……E o solutie?
stimate domnule,si-aici la noi in asa zisa tara civilizata(Italia-mai precisRoma)se-ntampla asemenea cazuri.nimic mai simplu:ori plateste pt 2 posturi ori…roata.ce te costa o gaura.la ignoranta se raspunde cu aceeasi moneda.m-am saturat si eu de ei.si ce crezi ca-s italieni aia care fac asa?neeee….romanasii,domle.gauritile rotile cat puteti asa invata sa vina la cumparaturi…cu autobuzul!cordiale salutari!Elena-Roma.
Doar parcarile te intereseaza. Presupun ca nu observi cum spatiul din fata blocului tau se transforma in parcare, ca tot spatiul verde de pe bulevardul unirii. Soferii, negoita si prigoana sa traiasca (bine). Restul sunt doar texte.
buna ,va rog din suflet sa n-e ajutati sa salvam un park de aproximativ 10.000mp din sectotul 3, unde urmeaza sa construiasca o Biserica , sa nu intelegeti gresit ca noi (eu) as-i s-au (am) avea ceva inpotriva Biserici dar avem 4 in zona la 500 m fiecare de acest Park .Acesta este blog-ul http://www.salvamparculemilgarleanu.blogspot.com sau scrieti simplu parcul emil garleanu si aveti acolo toate datele va rugam sa-l vizitati si sa vedeti ce frumusete vor sa distruga . Haideti inpreuna sa ne salvam sanatatea copiilor nostri care peste cativa ani vor muri din cauza polorii si din cauza distrugeri Spaiilor Verzi . Va multumesc
buna ,va rog din suflet sa n-e ajutati sa salvam un park de aproximativ 10.000mp din sectotul 3, unde urmeaza sa construiasca o Biserica , sa nu intelegeti gresit ca noi (eu) as-i s-au (am) avea ceva inpotriva Biserici dar avem 4 in zona la 500 m fiecare de acest Park .Acesta este blog-ul http://www.salvamparculemilgarleanu.blogspot.com sau scrieti simplu parcul emil garleanu si aveti acolo toate datele va rugam sa-l vizitati si sa vedeti ce frumusete vor sa distruga . Haideti inpreuna sa ne salvam sanatatea copiilor nostri care peste cativa ani vor muri din cauza polorii si din cauza distrugeri Spaiilor Verzi . Lasati-l pe Mircea Basescu, ca el face tot ce stie ,noi trebuie sa ne salvam sanatatea noastra ca asta este ce-a mai importanta nu ce-i care se balacare in parlament au dat si din Parcul Tineretului 2h ectare din spatiul Verde, Faceti ceva, Trezitiva Oameni Buni Nu-i mai lasati sa va calce in picioare avem Legi care ne sustin si sunt obligati sa le respectev .
A propos de parcari :). Un prieten bun si-a facut stickere cu urmatoarea inscriptie: „Parchez ca un bou”. Pe care le ataseaza susnumitelor masini gasite in pozitii gen foto. Pe zi ce trece ma face sa comand si eu cateva stickere :).
G.