Zi de gospodărie în Castelvecchio

Non c’e niente da vedere la su‘, zice fata de la cafeneaua satului. Încerc să nu mă strâmb la ea. Sus, în vârful dealului, vreo 10 case şi o biserică domină valea cu un farmec irezistibil pentru orăşeanul de Bărăgan plat, rătăcit pe drumuri de ţară în Toscana. Ridică din umeri – turiştii ăştia – ‘vai a destra, segue la via‘. E un drum abrupt, îngust, pe care mă întâlnesc cu un Fiat Panda manevrat brav de o doamnă cu păr alb, coafată cochet. Mă bag în bălării ca să-i fac loc şi-mi zâmbeşte – uite un loc în care curtoazia încă e răsplătită.

Sus, întorc maşina într-o piaţetă cât un cearceaf. Opresc motorul. Se aude undeva clinchet de farfurii şi, subţire, un radio. E un cătun cu uliţe pentru locuitori supli. Mă plimb de colo-colo – la familia Papucci, după o perdea de mărgele, uşa e deschisă şi-mi vine să strig un buon giorno amical, să nu creadă lumea că, dacă am venit într-o maşină cu numere de România, nu ştiu să fiu politicos.

[nggallery id=18]

În casa din capătul satului, la 50 de metri de la intrare, e zi de gospodărie. Aici găsesc cea mai bine poziţionată frânghie de uscat rufe pe care am văzut-o vreodată. După ea, 30 de kilometri de peisaj toscan, o vedere care-ar scoate oftaturi de invidie oricărui dezvoltator imobiliar.

la-uscat-1

Înapoi la cafenea, fata îmi zâmbeşte când îmi dă un espresso. Dacă m-am întors la ea, clar că nu era nimic de văzut sus. Turiştii ăştia…

Articol din categoria: EU, CĂLĂTOR

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    sa-ti zic si eu bine ai revenit, nu stiu daca mai sperai sa-ti gasesti blogul tot aici 😛 . frumoasa Toscana, nu zic, ai ochi de fotograf, stii deja, dar pe mine personal m-ar fi interesat mai mult niste poze cu fata 🙂

    0
    0
  2. Catu-i de frumos cerul in Toscana 🙂

    0
    0
  3. Bine ai revenit. Mai multe poze … se poate?

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    scriai acum vreo luna ca sunt fericiti cei cu casa langa lac: vezi ca are Sinan teren de vanzare pe malul lacului de la Limanu, daca te intereseaza, poti sa-l suni la 0748221359

    0
    0
  5. Eu nu mă bucur că te-ai întors: trebuia să mai stai. Măcar două săptămâni. Maşina, Toscana şi superangularul: atributele abandonării.

    0
    0
  6. #6 Comentariu nou

    @Someone says: „Dacă m-am întors la ea, clar că nu era nimic de văzut sus.”
    Deducţie: Dacă sus ar fi fost cât de cât de văzut ceva, Someone nu s-ar mai fi întors la ea.
    Concluzie parţială: Fata era nasoală cu spume.
    Constatare: Si totuşi, la întoarcere Someone s-a oprit din nou la ea, deşi putea să treacă pe vizavi.
    Concluzie finală: Lui Someone îi plac fetele nasoale cu spume.

    P.S. Ca amănunt total neinteresant, pozele sunt foarte mişto.

    0
    0
  7. #7 Comentariu nou

    stiu un sat similar undeva in piemonte – desi toata italia e plina de genul asta de scene. mi-ai adus aminte de o senzatie amestecata de fericire cu liniste pe care mi-o dau satele insorite din italia, si pe pe care chiar nu pot sa o descriu coerent, it’s just there. thanks 🙂

    0
    0
  8. #8 Comentariu nou

    @mih
    Intr-adevăr, aşa e toată Italia, dar nu numai. Când vezi asemenea locuri minunate îti vine să nu mai pleci de acolo, să scapi de mizeria de toate felurile din ţară.
    Problema e că, dacă ar poposi însă într-un asemenea loc idilic, 99% dintre cei obişnuiţi cu viaţa la oraş s-ar plictisi în cel mult două săptămâni. Sămănătorismul e doar literatură.

    0
    0
  9. #9 Comentariu nou

    Da, mai vin poze 🙂
    Pushthebutton – da, dar nu în august, sunt milioane de turişti.
    Florian – te arunci, bre, cu deducţia aia 🙂
    Cristina – e greu cu naveta până acolo.

    0
    0
  10. da, zona este superba. anul trecut am petrecut acolo o saptamana cu mancare, vin si tot ce poate sa intre in peisajul toscan. zona chianti…

    0
    0
  11. Dl. Petreanu, practic matale ai platit bani pe drumuri degeaba. Nu ai vazut nimic. Daca esti un mare admirator al rufelor pe franghie nu trebuia sa te deplasezi pana acolo, avem si in tara noastra destule pe la balcoane si ferestre, chiar si la blocurile de pe strazile principale ale marilor si neinsemnatelor orase.

    Pestii ce iti mai fac? Ai reanimat vreunul? Nu s-au uscat de dorul tau?
    Tot eviti de cateva zile sa ne povestesti cum a fost momentul cand ai vazut ce s-a petrecut in lipsa ta. A stiut Julius sa ne aţâţe interesul. Probabil ai citit ingrijorarile noastre. Cand strici prietenia cu Julius? Cand ne prezinti si noua baba aia de care tot vorbeste Julius?

    Dl .Florian (dar matale sa nu i te adresezi cu „domnul”, ca se irita) s-a remarcat in timpul lipsei dumitale, ca un individ foarte perspicac in scoaterea la iveala a manarelilor din blogosfera. Deci ori ne spui dumneata ce s-a intamplat ori il imputernicim pe el sa afle si mi-e frica pentru dvs ca s-ar putea sa scoata la suprafata lucruri de care va jenati.

    Deci va mai intreb odata :)) Ce ascundeti, ce v-a ingrozit?

    0
    0
  12. Poate ar trebui sa apelati la un serviciu prepay prin care noi, Cititorii, sa putem viziona pozele din vacanta abia dupa ce matale vei recupera pe spinarea noastra banii de drum. :))

    0
    0
  13. #13 Comentariu nou

    era cat pe ce sa dezabonez feedul rss, asa un loctiitor ti-ai gasit!

    ma bucur ca n-am facut-o si ma bucur sa te citesc din nou.

    0
    0
  14. Cateodata astfel de locuri te linistesc, nu esti bombardat cu opulenta arhitectonica, de mase de oameni, turisti si localnici, masini etc. Dupa cladiri, orase, muzee vizitate la greu cred ca in timp cauti linistea rurala. Eu asa cred…

    0
    0
  15. #15 Comentariu nou

    @Ciprian
    Auzi măi to’ar’şe Ciprian, eu te laud în şedinţa organizaţiei de partid a DC pentru atitudinea ta justă, iar matale vii acilea să deranjezi cenaclul foto cu instigări reacţionare la adresa mea. La prima întrunire a BOB-DC voi propune excluderea dumneavoastră, bă domnule.
    Cer scuze membrilor cenaclului Someone pentru deranj şi le solicit ca numitul Ciprian să nu mai fie primit în acest templu de cultură şi creaţie.

    0
    0
  16. @Florian
    Data viitoare când voi intra în această moschee, mă voi descălţa special pentru dumneata. Dacă eşti viperă aşa îţi trebuie.
    Eu am încercat să-ţi încurajez spiritul justiţiar, pentru că la asta se pare că performezi, iar tu bre mă acuzi de fabulaţiuni.
    Dacă eu o să pic, te târâi după mine până în focul ghenei. Aşa să ştii. Nu permit Domnule Florian (şi înjurătura să ştii că a fost premeditată)!

    0
    0
  17. #17 Comentariu nou

    @Ciprian
    Olfactivul meu e înfundat, aşa că n-o să fiu afectat de genocid.

    0
    0