Nebăgarea de seamă şi iuţeala ambidextră

Nici nu s-a răcit bine votul ăsta chinuit şi electoratul e deja făcut la buzunare de politicieni. Cea mai puturoasă şmecherie este cea cu „votul de dreapta” pe care l-ar fi dat alegătorii înntr-o combinaţie imposibilă până alatăieri: PNL cu PD-L.

Adicătelea, PD-L e pretenar cu PNL acuma, că amândoi lucrează pe aceeaşi mână. Dreapta. Emil Boc se dă de ceasul morţii să ne vândă tinicheaua. Zilele următoare vom vedea o tristă fanfară de tingiri scheunând pe la televizor, prin ziare, ba chiar şi pe bloguri despre miraculoasa descoperire – dacă n-au şi început deja, nu ştiu.

Păi cum nu? PD-L e de dreapta încă de pe vremea când făcea dizidenţă în Internaţionala Socialistă, ce, nu ştiţi? De pe vremea când premierul lor fantomă, dl. Stolojan, naţionaliza valuta în mod liberal, din vârful guvernului stăpânit de însuşi nomine odiosa Ion Iliescu!

Ah, dar când e de molfăit o foaie de şorici, un şnur de măduvă, o slăninuţă de ciolan, ce mai contează stânga, dreapta? În politică, hoţul performant e ambidextru!

PS – să nu carecumva să credeţi că sunt simpatizant al PSD. Numai că ipocriţii cei mai mari de după exit-poll-uri sunt democraţii. Pesediştii sunt la rând, n-am nici o îndoială. Staţi să vedeţi ce circ urmează, pentru că Marele Scamator încă n-a apărut pe scenă!

26 comentarii

  1. Rita Comentariul numărul#1

    Chiar asa, cum de n-o fi iesit cu nicio declaratie stimabilul dl. prezident ?! Sa nu ziceti ca nu stie ce sa zica 😀

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Someone Comentariul numărul#2

    E ocupat cu telefoanele 😀

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. Rita Comentariul numărul#3

    Ah, mie una mi-e groaza de urmatoarele zile. Dupa declaratiile liderilor de partide, toata lumea poate fi cu toata lumea, nu se mai tine seama nici de doctrine, nici de conflictele din trecut, cum zici, Vlad. Nothing, nada, zip !

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. io Comentariul numărul#4

    dar psd-pnl cum e mai smechere?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. fish Comentariul numărul#5

    emigrare, ce cuvint frumos.
    oriunde, undeva unde sa nu aud cuvintul romania. unde nu-i plin de bigoti, curve politice (sau macar mai putin penale decit sifiliticile romane) undeva unde sa nu aud vorba „pura” romaneasca.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Corina Comentariul numărul#6

    Ä‚ştia de la PNL ar trebui să-şi aduca aminte proverbul cu ciorba şi cu iaurtul, ianinte de a iniţia orice alianţă. Cât despre Marele Scamator (ce frumos spus!), mă mir că a stat atât de „cuminţel” 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. gogulici Comentariul numărul#7

    He,he,he….linistea dinaintea furtunii….Marele Scamator descurca doar sforile ca sa stie cum sa le traga, a sunat goarna securistilor si comunistilor de omenie din PDL si deja prepara aluatul din care sa inceapa vanzarea de gogosi avand ca bonus impletituri din andrele si mopuri patent Elena…….

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. aristarc cel tinar Comentariul numărul#8

    în principiu, e corectă observaţia ta. stă, insă, pe cifrele date de exit-poll. pe care b.e.c tocmai le dă peste cap. aştept şi un post pentru semnificaţia declaraţiilor în noul clasament…:))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Someone Comentariul numărul#9

    Aristarc, foarte corect. Acum PD-L poate solicita absolut justificat să formeze noul guvern, pentru că a obţinut cel mai mare număr de voturi. E dreptul lor. Aseară, însă, era o şmecherie patetică – „am pierdut, dar de fapt noi şi duşmanii noştri vrem acelaşi lucru, deci să facem guvernul împreună”

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. khris Comentariul numărul#10

    acum, cu noile rezultate, as dori sa il vad pe Geoana….Pronosticul meu este ca Iliescu va prelua conducerea de facto a PSD, iar faptul ca PSD-ul a pierdut alegerile nu face decat sa ii usureze preluarea puterii in partid.

    In ceea ce-l priveste pe Basescu, castigarea alegerilor de catre PDL il va scuti de multe dureri de cap avand in vedere ca PSD-ul nu va mai putea ridica pretentii legate de functia de prim ministru

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Someone Comentariul numărul#11

    Aud că dl. Geoană a făcut un apel fierbinte la membrii de partid să-i cumpere o teslă mare.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. alk Comentariul numărul#12

    Toti au vorbit in van: rezultatele din teritoriu nu se potrivesc deloc (pina acum) cu exit-poll-urile. Insa cel mai bine iese Boc. Fara sa vrea a facut o declaratie de primul loc in clasament, pe care se pare il va ocupa la final…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Someone Comentariul numărul#13

    Ce circ! Iar s-au schimbat 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. Rita Comentariul numărul#14

    S-a confirmat confirmarea 😀 cat mai avem, inca o ultima tura de modificari ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. stan Comentariul numărul#15

    „PS – să nu carecumva să credeţi că sunt simpatizant al PSD. Numai că ipocriţii cei mai mari de după exit-poll-uri sunt democraţii. Pesediştii sunt la rând, n-am nici o îndoială. Staţi să vedeţi ce circ urmează, pentru că Marele Scamator încă n-a apărut pe scenă!”
    Nici nu vreau sa cred asa ceva,ar fi pacat, nu de alta dar sunt cativa din trustul antenelor care se pare ca au simpatii politice.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. alexandru petria Comentariul numărul#16

    … şi Tăriceanu are toate şansele să rămână premier.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. Daniel Comentariul numărul#17

    Nu conteaza cine are cele mai multe voturi, din punctul de vedere al Constitutiei asta nu inseamna nimic. Daca vreun partid avea peste 50%, aveam despre ce vorbi. Asa ca pana atunci, oricine poate sa fie prim-ministru.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  18. meme Comentariul numărul#18

    ciudat e ca in celelalte tari din lume liberalii sunt formatiuni de mijloc, numai in romania se bulucesc toti in dreapta. nu se potriveste cu definitia de „liberal”, asa cum nu se potriveste „d”-ul din psd .
    tot ce are 2 picioare si măcăne e o raţă, indiferent ce scrie pe etichetă

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  19. fely Comentariul numărul#21

    @ Amfitrionu’
    Scuzati, da eu nu gasesc alta smecherie mai puturoasa decat alianta PSD-PC.
    @ meme
    Ce zici ca face rata aia? Macane? Macanarule!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  20. Someone Comentariul numărul#22

    Sorin – lasă, bre, că n-are nevoie Mircea de trafic de la mine 🙂

    Fely – dragă, te rog fără insulte p-acia, bitte. Danke, mă 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  21. Adi Zabava Comentariul numărul#23

    Iti mai amintesti de Geona care spunea cu mana pe inima ca e de dreapta cand Constantinescu la trimis ambasador in SUA?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  22. kpital Comentariul numărul#24

    Eu chiar am votat cu dreapta si as fi foarte dezamagit sa vad o coalitie fara cea mai mica asemanare pe programe economice intre PNL si PSD. Chiar m-am uitat inainte pe programe. Mai apropiata as fi vazut o coalitie PDL-PSD.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  23. fely Comentariul numărul#25

    @Amfitrionu’
    Sper ca un cuvant care nu exista nu jigneste pe nimeni. Daca totusi ma insel, sa ma ierte meme, m-a tentat poanta.
    @Adi
    In momentul in care am vazut cum ii curgeau lacrimile dupa referendumul ratat, l-am botezat spontan Geoarsa.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.