Nişte copii au nevoie de o mână de ajutor – cine mi se alătură?

În urmă cu un sfert de secol, bucureşteanul care lua tramvaiul 5 ajungea, la un moment dat, chiar pe graniţa dintre cele două lumi ale României Socialiste. Tramvaiul, care trecea la vremea aceea prin Groapa Floreasca, avea de-o parte lacul pe malul căruia se plimba, uneori, însuşi Nicolae Ceauşescu, păzit ostentativ de zeci de securişti, şi unde se aflau ştrandurile nomenclaturii, închise publicului comun. Pe partea cealaltă, un şir dezordonat de cocioabe, case dărăpănate, mici blocuri în stil sovietic şi, chiar în punctul cel mai de jos al depresiunii, o biserică, invariabil inundată la fiecare ploaie. Apoi, tramvaiul urca panta, trecea podul şi intra în zona platformei industriale. Eu lucram la FEA, Fabrica de Elemente pentru Automatizări, chiar după podul de peste lac. Faţă-n faţă cu FEA, peste şosea, se afla un mare teren viran pe care, la începutul anilor ’80, sute de basculante aruncaseră molozul şi cărămizile sparte ce erau evacuate din şantierele interminabile ale oraşului. În timp, resturile se tasaseră şi movilele căpătaseră contururi mai blânde. Creşteau buruieni cât un stat de om acolo şi cine avea de aruncat ceva gunoi, tot acolo o făcea.

Aproape un miracol. Un sat al copiilor… plasat în cea mai scumpă zonă a Bucureştiului.

Apoi, lucrurile s-au schimbat. Lacul a fost deschis, ştrandurile au fost retrocedate, cocioabele au început să fie dărâmate. Într-o zi, pe terenul viran din capătul Căii Floreasca a apărut un pluton de excavatoare, wole şi basculante. Pământul a fost curăţat, nivelat, bătătorit, s-au trasat poteci, a fost plantat gazon, s-au pus copaci. Iute, au fost ridicate 12 vile drăguţe şi tot terenul a fost împrejmuit cu un gard nou. Toată lumea era convinsă că acolo se vor muta câţiva noi îmbogăţiţi ai tranziţiei, nişte favorizaţi ai soartei, fireşte.

Dar la poarta complexului a apărut o pancartă care a contrariat pe toată lumea: SOS Satele Copiilor.

Apoi au apărut copiii. Orfani sau abandonaţi. În locul îmbogăţiţilor tranziţiei, defavorizaţii societăţii, ghinioniştii României.

Aproape un miracol. Un sat al copiilor, o operă de binefacere fără preocuparea profitului material, plasat în cea mai scumpă zonă a Bucureştiului.

20 de ani la rând, în aceste case au locuit mame sociale, fiecare având în grijă câte 6-7 copii, părinţi, asistenţi sociali. Aici au fost salvate suflete şi s-au schimbat destine. Acum, aici se află 80 de copii şi încă vreo 40 de adulţi care au grijă de ei şi îi educă şi-i cresc cu migală.

Au trecut 20 de ani de când SOS Satele Copiilor gestionează comunitatea de pe Calea Floreasca 165. Casele s-au degradat în aceste decenii. Au nevoie de acoperişuri noi, de izolaţie termică nouă, de reparaţii, înlocuiri, zugrăveli pentru a putea găzdui şi salva în continuare copii defavorizaţi.

Există o iniţiativă în acest sens. Cineva oferă 300.000 de euro pentru reparaţii în acest sat şi caută voluntari pentru a participa la reparaţii.

Caut 2 voluntari, 2 bloggeri/bloggeriţe care să vină cu mine marţi dimineaţă, pe 22 iulie, de la ora 12, în Satul Copiilor de pe Calea Floreasca. Vom merge acolo şi vom da o mână de ajutor, cum ne vom pricepe fiecare – poate vom căra o scândură sau o găleată cu vopsea sau poate vom bate câteva cuie sau vom strânge nişte şuruburi. Sau poate doar vom da cu mătura într-un loc, sau cu mopul, nu ştiu. Dar vom pune şi noi umărul, aşa cum putem, la reparaţiile din acest centru şi la această operă de binefacere.

Apoi, poate vom avea noroc şi vom putea vorbi cu vreunul dintre copiii de aici. Poate, cine ştie, poate vom primi mulţumiri de la vreunul dintre ei şi o privire dintr-aceea, de neuitat, de copil care a cunoscut viaţa, toată, prea devreme în viaţă. Vom primi, fiecare, o poveste unică în schimbul ajutorului pe care-l vom oferi.

Înscrieţi-vă în comentarii, vă rog. Scrieţi de ce aţi vrea să veniţi cu mine, aici sau pe blogurile voastre. Ne vom întâlni la poarta satului – e aproape de staţia de metrou Aurel Vlaicu şi chiar peste drum de marele mall Promenada. Se vor uita corporatiştii la noi, de pe terasa mallului, cum muncim la nivelul pământului, şi ne vom simţi bine.

Parteneri în acest proiect frumos sunt Habitat for Humanity România, GDF SUEZ Energy România, Fundația GDF SUEZ şi SOS Satele Copiilor România. Numele proiectului este „Totul începe acasă!” iar banii, cei 300.000 de euro, vin de la GDF SUEZ Energy România şi Fundația GDF SUEZ.

Caut 2 voluntari care să vină cu mine marţi dimineaţă, pe 22 iulie, de la 12, în Satul Copiilor de pe Calea Floreasca. Vom merge acolo şi vom da o mână de ajutor, cum ne vom pricepe fiecare.

Cu aceşti bani, oamenii îşi propun să înlocuiască acoperișurile pentru toate cele 12 case sociale, să izoleze termic atât acoperișurile cât și nivelele superioare, să instaleze dispozitive de contorizare a consumului individual de gaz, pentru fiecare locuință, să înlocuiască ușile și ferestrele, să facă izolația termică exterioară şi să înlocuiască centralele termice.

Nu vom începe de la zero. În sat se lucrează deja de ceva vreme şi, până acum, s-au finalizat lucrările de înlocuire a tâmplăriei exterioare și a ţiglei, cele de montare a centralelor termice și a contoarelor electrice la 4 din cele 12 case, s-a înlocuit acoperișul la 7 din cele 12 case și s-a lucrat la izolația exterioară la 3 din 12.

Dar mai e treabă multă.

Cine vrea să vină cu mine, marţi la 12, să ajutăm nişte copii pe care nu i-a ajutat soarta? Ne întâlnim la staţia de metrou Aurel Vlaicu, sunt doi paşi până unde e nevoie de noi.