Noua simplitate prezidențială

Este pentru prima dată când simt că în cea mai înaltă funcție a ajuns cineva care reprezintă mai întâi de orice interesele și voința cetățenilor, în timp ce toți ceilalți au fost cumva, mai înainte de orice, membri ai echipei politicienilor. N-ar trebui să fie “echipa celorlalți”, dar iată că așa e.

Imagine creată cu ajutorul IA.

În timpul ceremoniei de luni de la Palatul Cotroceni, când Nicușor Dan și-a preluat mandatul, s-a petrecut o scenă care cred că descrie perfect noua atmosferă a acestei noi președinții.

Așadar, în marea Sală a Unirii din palat, președintele a urcat pe un mic podium pentru a-și ține discursul.

În fața lui, o fâșie liberă, un no man’s land de marmură lustruită, așa cum cere protocolul, și abia apoi cele câteva sute de invitați. Pe fundal, drapelele României, ale Uniunii Europene și ale NATO, aliniate la perfecțiune, luminate la perfecțiune. Deasupra, stema aurită a României, într-o arcadă sculptată caligrafic, delicat.
Totul, în acest spațiu, impune proceduri, norme, etichetă – toate fiind concepute pentru a sublinia importanța funcției. Pentru caracterele mai slabe, aici e un risc teribil: cu capul umflat de respectul protocolar al celor din jur, cineva poate cădea, ușor, în pompozitate, în afectare de nobil întâmplător, în contemplarea hipnotică a propriului buric ca centru al lumii.

Poate ne mai amintim de-un caz recent de astfel de președinte-monarh, devenit, din nefericire, prea important pentru propriul său popor.

Dar Nicușor Dan ne arată – deocamdată – că are anticorpii potriviți pentru boala grandilocvenței.

Bucureștenii l-au tot pozat prin metrou, căzut pe gânduri și pe câte-un scaun, ca orice alt călător obosit după o zi grea de muncă – sau l-au văzut stând, cuminte, la semafor, alături de fetița lui, pe care o ducea la școală – sau cărând în spate, în chiar dimineața depunerii jurământului în fața Parlamentului, ghiozdanul turcoaz al unuia dintre copii și pe al său în mâna dreaptă. Nicușor Dan, președintele României, încă stă cu chirie în mansarda unei case vechi din sectorul 5, de unde insistă că nu vrea să se mute până nu intră copiii în vacanța școlară, ca să nu-i tulbure și mai mult. “De ce să par altceva decât sunt?” pare să ne transmită dl. Dan. Ceva neobișnuit pentru aproape orice alt om politic, pentru care disimularea, pretextul și pozarea sunt mai degrabă instrumente de lucru decât defecte.

Iar luni, în Sala Unirii, când invitații au tăcut politicos, așteptându-l pe noul președinte să-și înceapă discursul, probabil că acesta le-a văzut privirile amuzat-uimite alunecând hacana, spre stânga lui, atrase de ceva neobișnuit. Când s-a întors, a văzut-o și el pe fetița lui de 9 ani, Aheea, încercând să vină alături de tati – pentru că, în fond, ce altă reacție să aibă un copil când vede atâția străini laolaltă, deodată?

Gestul pe care l-a făcut președintele către Aheea este gestul pe care l-a făcut la un moment dat orice părinte către copilul lui: autoritar, dar cu tandrețe, ușuind-o cu un gest și-un zâmbet pentru că “tati are treabă, dar vine imediat” – iar Aheea, sprintenă ca o zvârlugă în rochița ei albă, de sărbătoare, a făcut o piruetă și a dispărut în fugă în spatele uneia dintre marile uși sculptate ale Palatului Cotroceni. Iar invitații au chicotit, binevoitori, înțelegând perfect momentul.

Pentru mine, această scenă descrie, cum spuneam, o nouă atmosferă: una în care președintele nu doar că ne arată, dar și este, înainte de orice, sincer cu noi, alegătorii, fie că l-am votat sau nu.

Este pentru prima dată, din 1990 încoace, când am acest sentiment, și am văzut și cunoscut toți președinții care s-au perindat pe la Cotroceni.

Este pentru prima dată când simt că în cea mai înaltă funcție a ajuns cineva care reprezintă în primul rând interesele și voința cetățenilor, în timp ce toți ceilalți au fost cumva, mai înainte de orice, membri ai echipei politicienilor. N-ar trebui să fie “echipa celorlalți”, dar iată că așa e.

Nu știu care va fi manifestarea acestei formări civice a dlui Dan acum, când a devenit șeful statului. Și nu știu cum va putea să ne ajute pe noi, cetățenii României – sau măcar pe acei cetățeni, majoritari, care vrem ca țara să progreseze, să se civilizeze, să se eficientizeze. Nu știu, dar sper că e o cale aici, în această onestitate neobișnuită pentru vârful puterii din România.

Desigur, Dl. Nicușor Dan și-a exersat timp de un mandat și încă un pic abilitățile administrative și de leadership la Primăria Capitalei. Nu toți s-au lăsat convinși. Critici au fost destule, și nu toate neîntemeiate. Și chiar dacă Bucureștiul este un oraș mare, pentru România, și foarte complex, toate particularitățile sale organizatorice, bugetare, administrative pălesc față de complexitatea enormă a problemelor cu care se confruntă România în această perioadă.

E multă speranță acum, ca întotdeauna la începutul unui mandat.

Așteptăm de la noul președinte o viziune de dezvoltare, dar și o direcție de ieșire din apele tulburi în care am ajuns acum.

Așteptăm să medieze între puterile statului, între stat și societate, așa cum îl obligă Constituția, dar el va trebui să medieze, cumva, și între așteptările noastre și realitate.

Reformele de care are nevoie România sunt numeroase, complicate și, dacă e să fim lucizi, aproape imposibil de pus în practică.

Aproape nimeni, în Parlament, nu vrea o reorganizare administrativ-teritorială, pentru că asta ar însemna deranjarea tuturor rețelelor clientelare aferente; aproape nimeni nu vrea eliminarea privilegiilor din Justiție, pentru că asta ar însemna iritarea unui corp profesional ce nu e bine să fie iritat; nu e niciun fel de entuziasm nici față de digitalizarea statului, nici față de depolitizarea Educației, nici față de tăierea pensiilor speciale, nici față de privatizarea sau închiderea miilor de companii neprofitabile ale statului și, cu siguranță, niciunul dintre politicienii cu influență și averi nu vrea reformarea serviciilor secrete, pentru că serviciile știu ce nu știu alții și de-aia nu e bine să le enervezi.

De fapt – și nu chiar atât de în secret – noi am vrea ca președintele să ne izbăvească, miraculos, de toate relele care ne pândesc și ne mușcă, și vom fi foarte dezamăgiți când n-o va face, deși cu toții știm, de fapt, că noi suntem primii care ar trebui să muncim ca să salvăm țara.

Tare mi-e teamă că, după ce ne va trece entuziasmul, ne vom așeza iar pe-o bordură, la marginea istoriei, și ne vom plânge de tot și de toate, că altă scuză mai bună nu găsim niciodată.

Însă, mă știți, eu sunt sceptic, ba chiar pesimist, doar ca tehnică de auto-apărare: mai bine să te surprindă binele când te-aștepți la ce-i mai rău.
Așa că abia aștept să fiu surprins de schimbarea în bine a României – deci a noastră, a fiecăruia și a tuturor, împreună.

Articol din categoria: ACTUALITATE

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Ca sa nu fie polemica, precizez din capul locului ca sunt multumit ca la sefia statului roman este acum dl Dan dar raman moderat (ca sa nu spun pesimist) vizavi de perspective sau potentialele rezultate concrete pe care le-am putea astepta in urmatorii cinci ani.
    Tot ca sa nu fie dubii – sunt un votant de centru-stanga si NU l-am votat pe dl Dan in primul tur pentru doua motive majore:
    (a) – nu cred in capacitatea unui candidat independent, oricare ar fi el, de a influenta lucrurile in mod semnficativ si nici la un astfel de nivel; pentru mine Presedintele/Primul-ministru trebuie sa aiba „radacini” comune si sa fie obligatoriu „in sincron” cu partidul sau alianta (definita PRE-electoral, nu alianta POST-electorala de conjunctura) care detine si majoritatea in parlament si poate sa sustina strategii macro agreate in cadrul mecanismelor democratice contemporane.
    (b) – nu cred ca in 2025 mai este suficient pentru ca un candidat sa castige o functie publica doar criteriul „este onest”, pentru ca 100% onest nu mai exista pe lumea asta dar si pentru ca da, onestitatea este o conditie, dar nu este nici singura si nici mai importanta decat, sa zicem, experienta/calificarea pe un domeniu X sau Y. Sunt 100% convins de onestitatea si bunele-intentii ale dlui Dan dar am dubii semnficative vizavi de competentele domniei-sale pentru aceasta functie.

    Din motivele astea, pentru mine, dl Dan era optiunea (cel mult) 4 din cei cinci candidati (Simion fiind de departe pe locul 5, o optiune NEfrecventabila) creditati cu sanse sa ajunga in Turul II.
    Evident ca in turul II l-am votat pe dl. Dan desi initial nu am vrut sa merg la vot. Din pacate dl Dan nu a obtinut votul meu pentru ca in cele doua saptamani a spus/facut ceva decisiv care sa ma convinga sa fiu prezent la urne si sa acord un vot „PRO” ci deoarece contra-candidatul sau a facut o serie de gesturi si afirmatii incalificabile care m-au convis ca PERICOLUL ca un astfel de personaj sa se apropie de Palatul Cotrceni trebuie eliminat cu orice pret.

    Normalitatea/normalizarea in Romania si in societatea noastra pot incepe doar daca sunt indeplinite trei conditii:
    UNU – nu e cazul de „ode” (cum vad ca vin din anumite parti ale presei si opiniei publice aplaudace) deoarece deocamdata dl Dan se comporta doar decent si conform fisei postului; cand vor incepe sa se vada niste actiuni spectaculoase cu rezultate peste-medie pentru care dl Dan poate fi creditat 100%, da, vom putea anlaiza, vom putea aproba/valida, vom putea sa-i recunoastem meritele si alte asemenea. Noi avem o lunga traditie balcanica sa „stricam omul” cu laude care sa i se suie la cap inainte de vreme.
    DOI- e cazul ca partidele pro-europene sa inceteze sa vorbeasca prostii de tipul celor debitate de USR „… PSD a adus tara in prag de dezastru, e datoria lor sa vina la guvernare sa repare ce-au stricat”. de 20-25 de ani avem guverne generate de aliante (mai mult sau mai putin firesti) asa ca nu existe un SINGUR „vinovat”. In plus, USR-ul este un partid IRELEVANT la data de 29 mai 2025 si care in Nov24 a avut reale emotii daca prinde parlamentul, are propriile „bube in cap” (lideri injunghiati – Nicusor acum 5-6 ani sau Lasconi in 2025 – sau persoanje suspecte de coruptie sau cu parfum de securitate) si liderii USR ar fi cazul sa-si cam vada lungul nasului cand vorbesc cu /despre despre aprtidul care a castigat alegerile din Nov24. USR sunt singurii vinovati ca nu au facut parte din Guvernul Ciolacu II si, daca vorbim de „fuga de asumare si responzabiliate”, tot cei de la USR sunt cei care practica aceste”joc” de minim 4-5 ani incoace, „batutul de campi” si NEASUMAREA fiind motivele pentru care au si fost sanctionati de electorat in nov25.
    TREI – In afara de dl CTP la emisiunea de la EuropaFM de saptamana trecuta, eu nu am auzit (daca au fost si nu stiu eu, imi cer scuze) pe nimeni – repet si subliniez, PE NIMENI – care sa recunosca civilizat si sa afirme public ca cele 2 – 2,5 milioane de voturi care il desparteau pe dl Dan de dl Simion la finalul Turului I au fost furnizate in proportie covarsitoare de votantii dlui Antonescu si ai dlui Ponta (care au luat impreuna PESTE 3 mil voturi din zona PSD-ului in Turul I). Estimez ca un minim de 70-75% din votantii de centru-stanga, adica din zona bazinului electoral tradintional al PSD, au votat cu dl Dan in Turul II, exact ceea ce a spus si a detaliat MULT mai bine decat mine dl CTP.
    Concluzia este una singura – Dl. Dan a ajuns presedinte cu voturi de centru-stanga … nu cu Diaspora, nu cu UDMR, nu cu Rep. Moldova. Hr+Cv+Ms+Rep. Moldova i-au dat dlui Dan undeva pe la 500.000 voturi, ceea ce nu explica nici diferenta de 850,000 si nici cum a „egalat” scorul lui Simion din Turul I. Practic fara aceste voturi acordate dlui Dan NU din zona „de stanga” (adica a PSD, cu subiect si predicat), domnia-sa nu ar fi recuperat niciodata diferenta si finala din Turul II ar fi fost castigata fara istoric de dl Simion.

    Tot ce sper eu – pentru a putea atinge niste borne de progres in urmatorii 5 ani – este ca dl Dan sa aiba decenta sa trateze PSD-ul (care este principalul partid din RO si castigatorul alegerilor din Nov24) cu aprecierea si recunostinta necesare (pentru votul acordat de bzinul electoral de stanga si cu care a castigat alegerile) si nu cu „lozinci” USR-iste asa cum auzim deja de vreo 10 zile incoace … daca nu pentru argumentele statistice care tin de vot, macar din ratiuni matematice care vor permite (sau NU) formarea unui guvern functional si cu cu sustinere reala si stabila in Parlament. Daca o face, dl Dan poate fi „independentul” care sa schimbe paradigma, daca NU (si procedeaza ca turnatorul Petrov) o face cei 5 ani care urmeaza vor fi un balamuc generalizat la capatul caruia ne astepata dezastrul suvernaist/izolationist/pro-rus sau cum mai vreti sa-i spuneti.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Din pacate, noua simplitate prezidentiala se loveste de vechea simpiltate CCR-iala. Pana cand institutia asta nu va dispare si nu va fi inlocuita cu ceva cu adevarat functional, vom fi ca ocnasii cu picioarele inlantuite si cu o greutate suplimentara, bonus. Hai cu noua Constitutie!.

    2
    0
  3. #4 Comentariu nou

    Pai, cred ca mai e si varianta cu 500.000 de romani cu capul pe umeri. Ar fi pacat sa ratam sansa asta, cred ca ultima, sa indreptam o parte din ce e stramb in tara asta. In epoca informatiei, exista un instrument care se cheama „petitie online”. Cred ca il putem folosi.

    1
    0
  4. #5 Comentariu nou

    Don Petreanu, ce să înțeleg, nu vă place de noul nostru “dicteităr”? păi când au interzis-o pe DS, să zicem ca ați fost surprins (ca noi toți, de-altfel… unde-ai mai văzut așa ceva? păi iliescu nu l-a interzis pe Rațiu, Rațiu doar n-a mâncat salam cu soia => nu i-a mirosit gura, qed… oricum n-avea șanse, era pe la coada sondajelor…), dar când s-au făcut ca au renumărat, și au anulat alegerile – nu v-a mirosit a blat, ați aplaudat democrația. Cum, nu? când l-au interzis pe CG, iarăși ați aplaudat, ca oricum omul era “demagog și rusofil” (vă citez, și vă și intreb: cum e treaba aia cu calomnia?). nu cumva dreptul oricărui cetățean de a candida trebuie anulat doar prin vot democratic? brusc nu va mai pla-CCC-R? păi la învestitură, M Enache a dat mâna jmeker-bro-țește cu “Plic-ușor-Ban” (ca să vă citez, sper ca am scris corect și ca nu vă supărați pt atâta lucru… alții au zis ca a blocat Bucureștiul, și va bloca Europa, dacă nu chiar și Pământul să se mai învârtă pe orbită…). apoi i-a servit din greșeală o dedicație pt prima-concubină a țării și a pseudo-președintelui-pseudo-ortodox-practicant, dar care a fugit onest de responsabilitatea căsătoriei (ce fraieri și ăștia 9, oricum la “partenere” nu se aplică declarația de avere…). fumigena asta concurează cu aia cu cele 15 zile în care apar declarațiile-cu-donațiile lu’ nea freză-ca-nea Nicu, și tre’ doar sa fim atenți pe cine saltă MAI-Predoiu din trafic. era o glumă, doar nu credeți ca se sesizează vreo “instituție”, că doar a ieșit cine treb’e din jobenul democrației noastre pe care o putem înregistra la OSIM cu pseudonimul Miorița. Acum sincer, dvs, după alinierea astrelor, chiar sperați la vreo schimbare, sau sunteți naiv?

    1
    10
    • #6 Comentariu nou

      Nu aș vrea să îți tulbur aplombul „artistic”, nici să-ți sparii „muza” sau să aduc vreo atingere „operei”.
      Mă tem atât de tare să vin cu vreo explicație care să ți se pară critică încât îmi trecea prin gând să-ți ocolesc comentariul. Din nefericire această dramă artistică pe care tu o trăiești acum se ține de mine obsesiv la fiecare pas. Acest fenomen social care se întinde peste limitele bunului simț aproape că nu are nimic politic în esența lui pentru că se manifesta mai ales torturând limba română și asasinând logica.
      Poate nu o să mă crezi, dar aici avem de a face cu o veritabilă căsătorie între tembelism și fudulie cu unicul scop de a produce idioți utili.

      0
      0
  5. #7 Comentariu nou

    Cei 500.000 pot iniția revizuirea constituției, dar aceasta nu e o problemă, o poate face și presedintele, la propunerea guvernului.
    Problema o reprezintă pașii următori: adoptarea de către parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei camere. La asta se referea Vlad Petreanu cînd a scris „ACEST Parlament”.
    După adoptarea de către parlament revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării.

    0
    0
  6. #8 Comentariu nou

    Multumesc, Pelicane’! Credeam ca democratia ne ofera mai multe instrumente de a ne ridica glasul, nu doar o data la 4-5 ani! Nous sommes futues, cum ar spune americanul :)) Orice am face, exista o frana imensa, intangibila, care intra cam cand vrea ea, sau alti soferi. Pot sa inteleg principiul de „garant al constitutiei”, dar nu ma pot opri sa ma intreb: a cui constitutii?

    0
    0
  7. #10 Comentariu nou

    @Plain Sight
    Pastrand niste mari proportij, ionel imi aduce aminte de „A beautifull mind”. Aceeasi imagine cutremuratoare cu un om privind la un perete cu jde’ mii de conexiuni ce leaga totul intr-o mare conspiratie. Problema lui ionel e ca liniile i le-au trasat altii si ca el nici macar nu isi da seama si ca filtrul gandirii lui se rezuma doar la sfoara care ii tine urechile sa nu-i cada.

    2
    0
    • #11 Comentariu nou

      Nu aș face nicio analogie.
      Sunt milioane de ani lumină de la Ionel până la statura gigantică a lui John Forbes Nash.
      Este prea mult și pentru o minte genială să își asume cu succes un parcurs atât de periculos între arhetipurile existenței și haosul abisurilor infernale.
      Pentru noi „muritorii de rând” este un privilegiu dacă prin acești intermediari am putea prinde câteva sclipiri din acele lumi înalte.
      A cam trecut vremea acelor oameni care prin știință au schimbat destinul acestor generații nedemne.
      Acum te împiedici la fiecare pas de bombele astea cu neuroni prăjiți alias bombardieri obscurantiști înrolați în armata clonelor lui Putin.

      0
      0
  8. #12 Comentariu nou

    Richard, sfoara mea îți spune că beautiful-î n-are Aldoilea l.
    Despre linii, îți doresc o viață așa de lungă, încât să prinzi desecretizarea dosarului. Conspirații sunt mai multe, citește-o pe aia în care un spion rus a ajuns POTUS. 😉 iar legat de filtru, îți spun doar că am prins-o și pe aia în care minerii “bine le-au făcut golanilor din Piața Universității”.
    Plain sight, drama mea nu e artistică, e generata de mascarada asta de alegeri. si de pierderea speranței ca se va schimba ceva. o rudă care a emigrat atunci dupa mineriadă mi-a zis să nu mă întorc în țară acum 10 ani, pt ca la noi ca nu se va schimba niciodată nimic. dar eu eram optimist, tocmai ce Johannis îl învinsese pe Ponta… din păcate, trebuie să recunosc ca acea persoană a avut dreptate. Nu te-ai gândit să te faci judecător (ccr)? cred că ai vocație. ai scrie niște motivări…

    0
    0
    • #13 Comentariu nou

      Este într-adevăr o mare dramă pentru acest popor să fie prostit în așa hal încât de fiecare dată să își rateze șansele!
      Într-adevăr destinul acestui popor pare sumbru dacă și acum când alegerea a fost între un om cu scaun la cap și un scaun gol o mare parte a poporului ar fi ales un scaun gol!
      Oricând voi prefera să mă reprezinte cineva care, nu o dată ci de două ori a fost cel mai bun din lume, doar pentru ce a fost, față de orice promisiune a cuiva care nu a făcut nimic concret, nimic notabil vreodată.
      Vorbind principial, dacă ai avea și un singur neuron funcțional ți-ai pune speranța acolo unde este inteligența.
      Cum să ai tupeul să pretinzi schimbare dacă nu ai fost la niciun protest între 2017 și 2018?
      Și cum ar fi, să fi fost la vreunul din acele proteste, iar acum sa vorbești dragneza?

      0
      0
  9. #14 Comentariu nou

    penibil e ca cei care au strigat atunci contra lui Dragnea, și jos corupția, au votat acum “pro-Europa”. mărturie vor rămâne pozele cu fripturiștii de la învestitură. zis-a Călinescu: au votat să nu se schimbe contractele. poate să fi fost el olimpic la matematică, omul e inadaptat la lumea asta. a fi olimpic nu înseamnă ca ești și un bun conducător, uitați-vă la momentele cu onorul, armata, primele vizite, conferințe, e ridicol. și nu zic ca Simion era mai breaz… dar gata, a fost pus, încetați să-i mai suflați scama, ca oricum nu voturile voastre l-au înscăunat. voturile voastre au fost ca un câștig la bursă, doar ați prins valul, alții au controlat situația, și au învrăjbit populația. despre proteste, hai sictir: eu am fost la toate protestele RM la Dublin, și mergeam 200km dus, când Mickey Mouse a intrat în mină pt ca “și-a făcut datoria de prim-ministru” să scoată dosarul din sertar; ne adunam 50 de oameni, și în Dublin erau 50 de mii de români. știi despre ce vorbeam? ca locul nostru nu e acolo, ca ne e dor de casă, de familii. La primul tur Iohanis-Ponta, am stat toată ziua la coadă și la ora 9 deși intrasem în curtea ambasadei din Dublin, ne-au închis ușa în nas. am mers la turul 2 să votez la Belfast, ca să contracarăm schema cu ștampilele lu Ponta, 7 oameni în mașină, și nevasta mea pe locul din dreapta, care a votat cu Ponta. mi-e silă de oameni ca voi, care-și linșează aproapele ca are alta opțiune politică. iar mobilizarea împotriva lui CG a fost ceva peste limita bunului simț. dacă vouă nu vi s-a părut nimic anormal în modul cum instituțiile, politicienii, CCR-ul au acționat, și dacă tot o mai dați cu Nicușor independentul și onestul, care a cheltuit 8 mil de euro pe campanie, sunteți mai penibili ca jurnaliștii la care nu am văzut vreo urmă de imparțialitate. mi-e silă de articolele lui Negrutiu, Carmen Dumitrescu, Guda, și încă câțiva pe care i-am citit pe Republica încă de-atunci de la ordonanța 13, si pe care ii apreciam. jeguri de ziariști, care au făcut propagandă la comandă. cine nu votează ca voi, pro-Europa, vrea frig și foame ca înainte de 89. păi câți dintre cei care ați fost la protestele pro-Europa (banane & blugi) ați trăit foamea și frigul dinainte de ‘89? eu am fost la un protest pro CG la 1 martie, am venit de la Timișoara pt ca am un copil cu autism și statul nu ma ajuta cu aproape nimic. in afara de o rovigneta și scutirea de impozit pe mașină și ap, dacă nu am depus cererea, nu imi da cei 125 de lei de benzina pe luna. și @Petreanu, autocarele alea nu le-a adus Dragnea și PSD-ul. oamenii au venit pt ca s-au săturat. cine știe, poate că asta ne e soarta, trebuie să mai treacă încă 5 ani, să se împlinească cei 40 de ani de rătăcire, sa fim și noi ca Moise și poporul lui prin deșert. Mundus scena – hai să ne detașăm și să contemplăm, cât timp ne-a mai rămas.

    0
    1
    • Ei, păcat că n-a devenit dl. Simion președinte, că dânsul chiar are un mare respect și înțelegere față de persoanele cu tulburări de neurodezvoltare, cum este copilul dumitale.

      Cât despre CG, spune-i Dumnezeilă, că asta e, un șef de sectă cu fanatici ca dumneata în siaj.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      Să începem cu ceea ce este mai important!
      1. Problema autismului este extrem de greu de abordat.
      a. Medicina nu prea se poate decide dacă este o problemă de psihiatrie sau de neurologie. Este puțin din ambele, dar este in special o problemă cultural-social-stiințifică. Tulburările asociate cu neurologia și psihiatria sunt tulburări de dezvoltare care se manifesta în special după vârsta de 2-3 ani. Lucrurile se pot agrava sau ameliora după caz. Această evoluție depinde extrem de mult de mediul în care copilul se dezvoltă. După vârsta de 7 ani procesul de reversibilitate devine foarte dificil adesea imposibil. Dificultățile sunt în special de ordin sociocultural. Cei cu TSA Aspberger sunt cei pentru care mediul de dezvoltare a fost favorabil. Ex. Michelangelo, Mozart, Abraham Lincoln, Albert Einstein, Nikola Tesla și mulți alții. A propos, întâmplător am menționat și un președinte SUA. Nu l-am menționat însă pe sorosistul de Elon Musk care s-a certat cu Trump și și-a trimis tăticul la Kremlin să-și ceară iertare.
      b. Ceea ce voi spune poate ajuta dacă ajunge la cine trebuie și la momentul potrivit. După cum poți observa cei menționați mai sus au făcut lucruri semnificative care au schimbat lumea pentru totdeauna. Cei cu TSA sunt suflete care consideră actualul nivel al civilizației drept unul inferior și asociază venirea lor în acest loc și timp cu o trimitere în infern. Cei care prin grija părinților sau prin conjuncturi favorabile reușesc să depășească acest stres infernal vor fi cu mult înaintea timpului pentru societatea din care fac parte. Dacă după vârsta de 2 până la 7 ani se poate stabili o cale de comunicare empatică și li se lasă suficient spatiu pentru a putea să se interiorizeze și să studieze mediul în care se află fără a fi tulburări (invers decât propovăduiește medicina actuală) acești indivizi vor dezvolta capacități superioare de concentrare și creativitate. Altfel vor rupe (după caz mai mult sau mai putin) toate legăturile de comunicare cu această lume sau vor refuza adaptarea. Deși este considerată revoluționară terapia ABA este o barbarie. Pornind acest punct orice este posibil …mai ușor dacă se începe comunicarea empatică înainte de vârsta de 7 ani. Trebuie reținut că de multe ori ceea ce pare retard este studiu aprofundat, temeinic. Ex. Lucian Blaga nu a vorbit până la 4 ani.
      c. Un prieten doctor în drept, respectabil de altfel, a votat Simion doar pentru că este rătăcit în manosfera rataților și se străduiește să-și valideze bărbăția. Ironia sorții este că are un copil cu TSA deosebit de inteligent care a votat Nicușor Dan.
      d. La o analiză mai amănunțită la cum bați câmpii în comentarii se poate constata că sunt texte de psihiatrie.
      Dacă asasinezi logica de mai mult de două ori într-o frază nu treci un test real de supraviețuire. Principial se poate demonstra că vă susține chiar societatea împotriva căreia „luptați”.

      0
      0
    • #17 Comentariu nou

      P.S.
      Dacă tot mestecați niște absurdități cu inadaptarea.
      Ar fi interesant să îl puneți pe Simion la un test de candidatură la primăria capitalei.
      Poate vă dă și casele la clanțele de 35000 de euro.
      Să câștige o dată și să vedem apoi dacă poate câștiga și a două oară.
      Dar știm deja că nu are nicio șansă pentru că cineva îi va fura voturile și le va duce în Polonia și va deveni primar onorific de Varșovia.

      0
      0
  10. #18 Comentariu nou

    stați liniștit, că timpul le va rezolva pe toate.
    și fiecare va da socoteală pe măsura talantului pe care l-a primit; unii, chiar și pentru “fanatism în siaj”.

    0
    2
    • #19 Comentariu nou

      Timpul nu rezolvă decât uzura.
      În ceea ce privește socoteala, cine este responsabil nu așteaptă ziua judecății.

      0
      0
  11. #20 Comentariu nou

    vă mulțumesc pt diagnostice, nu am știut că avem atâția psihiatrii “pă” metru pătrat de plantație…
    ipocriții dracu’, cum rămâne cu simplul fapt că omul de lângă tine poate avea o altă opțiune/părere decât a ta?
    probabil că acum câteva sute de ani ne luam la pari, furci, topoare, săbii, fiecare ce-avea la-ndemână, dar în zilele noastre ce facem? ne umplem de rahat protejați de un pseudonim asemenea? unde vă e respectul față de o altă persoană? vă comportați ca niște “postaci” remunerați…
    @Petreanu, îmi place articolul tău cu atacul clasei politice la justiție, dar când CCR a anulat alegerile, ce ai făcut?
    concret, nu vrăjeli, ca ai lucrat în media și ai criticat corupția, “șperțuirea banului public”, guverne, etc.. sau dacă știi ceva, spune. nu că Trump e spion sovietic, că la faza asta frizezi penibilitatea “Pământului plat”.

    1
    0
    • Păi să spună Dumnezeilă cum a făcut minunea campaniei cu zero lei, ca să înțelegem mai bine.

      0
      0
    • #22 Comentariu nou

      1. De obicei când analizez alegații mă raportez la principii și evit pe cât posibil să etichetez sau să sugerez epitete.
      De exemplu formularea: „dacă asasinezi logica de mai mult de două ori într-o frază nu treci un test real de supraviețuire” Este una impersonală și se aplică în toate cazurile. Acesta fiind un principiu care poate determina apariția demenței și o variantă de a verifica textele menționate. Sigur că o excepție nu confirmă regula, așa cum adesea se spune, dar atrage atenția asupra riscului ca repetiția să creeze regula.
      2. Îmi cer scuze dacă din orice motiv sau în orice formă am jignit sau am lăsat impresia că am asemenea intenții.
      3. În ceea ce privește părerea celuilalt, în cazul de față, nu cred că este vorba despre nicio ipocrizie. În acest spațiu de comentarii părerile sunt apreciate, iar convingerile intens analizate și combătute până la o concluzie general valabilă, utilă, binevenită și aplicabilă.
      4. Totuși. Să nu te miri dacă în viitorul apropiat lumea se va schimba. Cei care acum țintesc sufletele oamenilor cu minți vulnerabile exact asta propăvăduiesc. „Libera” exprimare a narativului kremlinez sădit în subconștientul celor care și-au consumat neuronii pe TikTok. La fiecare „colț de rețea socială” algoritmii îți servesc „revelațiile” locotenenților apocalipsei. Îi vezi cum se închină la „sfânta percepție” și la drepturile pe care orice om le are când este atins de „sfânta percepție”. Am certitudinea că în viitor algoritmii vor fi autorizați să detecteze „creierii pane”. Asasinarea logicii este o crimă împotriva umanității.
      5. Clar, Trump nu poate fi spion sovietic, nu ar fi trecut niciun examen. Este doar un idiot util narcisist, ca și Dumnezeilă fascinat de „înțelepciunea rusească”.

      0
      0
  12. #23 Comentariu nou

    @Petreanu, mai ții minte, când eram copii, era o vorbă: „nu face pe prostu, că rămâi așa”. 🙂
    adevărul e că zero lei decontați din bugetul țării e nașpa – mai bine milioane de lei decontate ca toți ceilalți, dar legal, pardon! iar la puricat se ia doar cine trebuie. apropo, văzut-ai declarația lu’ Mr. hOnesty, cea cu donațiile anonime, publicată în 15 zile după „alegere”? cum, e tot „invizibilă” dup-o lună? și ce-am auzit, că donațiile și le decontează? mișto, nu? 😉 so-li-da-ri-ta-te, încasăm totul că se poate, ce-i aia deficit băi frate? 🙂 nu-mi zii c-a fost ocupat să facă ce-nu-trebuia să facă… cum, a încurcat fișa postului? face PSD-ul școala de șoferi cu el? vai și-amar… 🙁
    da’ „absolivirea” de la „Sorbona”, tot la „simplitate prezidențială” o trecem? că la „demisie de onoare” nu cred că se va înscrie niciun politician din „România onestă”. nici măcar ăla care a semnat ca prostu’ că nu va crește TVA-ul.

    1
    0
    • Ești un telespectator total Realitatea tv, ă?

      0
      0
    • #25 Comentariu nou

      nu mă uit la TV demult, @Petreanu, că nu am timp de asta, lucrez în privat și am 3 copii. (ca fapt divers, nici măcar la finala CL nu m-am uitat, am prins ultimele minute, iar la un film mă uit în 5-6 reprize, ca adorm. 0 seriale, de la Roma de pe HBO n-am mai văzut niciunul.) da, am fost la proteste pt ca e legal sa demonstrezi, și am fost pt ca sunt scârbit și consternat de cât de pe față fură ăștia și se fac ca nu-i vedem. i-am mai ascultat pe Jicol, pe BobbyD (deși el e mai emoțional, gen Andreea-Esca-ProTV :)), pe Turcescu și pe Tuca. niște cretini, fabulează, ce poți să le ceri… dar rahatul digi-antena-g4-republica-Negrutiu-“Bufnici”-CTP&Co, dacă ai vreo urmă de discernământ, n-ai cum să-l halești. iar tu, lupule moralist, felicitări, l-ai promovat pe cel ales, de ei, ca să se perpetueze, cum zicea bunica: “hoția din România (și beția din Rusia, n-o să piară, maică, niciodată…”. Dumnezeu să o ierte.)

      0
      0
  13. #26 Comentariu nou

    Sper să ajute!
    1. Lista donatorilor anonimi o poți considera publicată dacă ai totalul sumelor pentru că donatorii sub 5000 de RON au dreptul conform legii să rămână anonimi și sunt protejați de GDPR. Nicușor Dan nu are niciun motiv să încalce legea și drepturile donatorilor.
    2. Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor pentru campanie se depune la AEP în termen de 15 zile. Ceea ce cu siguranță s-a întâmplat. Nu este public, dar poate fi consultat în condițiile legii.
    3. Decontează ceea ce este legal așa cum fac toți candidații și toate partidele. Dacă ai alte informații poți face o plângere.
    3. Absolvirea de la Sorbona!!!
    Mă tem că va fi greu să pricepi, dar poți ruga pe cineva capabil să-ți explice.
    https://www.univ-spn.fr/nicusor-dan-ancien-doctorant-de-luniversite-elu-president-de-la-roumanie/
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_din_Paris
    https://www.facebook.com/univsorbonneparisnord/posts/1092573772902863
    4. Suspiciune de zombificare kremlineză asociată mediilor infestate cu demență putinogenă & episoade psihotice
    5. Se recomandă o dietă/igienă intelectuală mai strictă!

    0
    0
  14. #27 Comentariu nou

    N-am mai simțit de multă vreme o apropiere reală între un om aflat într-o funcție atât de înaltă și cetățeni. Gestul cu fetița lui m-a atins profund – uman, firesc, deloc regizat. Dacă rămâne așa, chiar avem o șansă la altfel de președinte.”

    0
    0

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.