Nu cade guvernul dacă demisionează Gabi Oprea

Să lămurim mai întâi asta, c-am văzut câteva fete-n casă ale dlui general că-ncearcă să păcălească populaţia: nu cade guvernul că demisionează dl. Oprea. Mă rog, nu cade guvernul dacă demisionează orice ministru, nu doar dl. Oprea. Pur şi simplu, partidul din coaliţia guvernamentală căruia îi aparţine ministrul respectiv propune pe altul şi cam asta e tot – asta dacă nu carecumva doreşte partidul în chestie să iasă de la guvernare şi să voteze apoi împotriva guvernului din care făcea parte până deunăzi, dar asta e o altă dezvoltare. Nu cred că UNPR ar putea face aşa ceva – n-ar fi în interesul naţional, nu?

gabriel oprea

Dacă ar demisiona prim-ministrul, însă, atunci da, ar cădea guvernul, dar prim-ministrul are alt statut. În general are alt statut şi unele privilegii – inclusiv coloană oficială, spre deosebire de restul miniştrilor, ca să revenim la oile noastre.

Aşadar, în timp ce generalul de 4 stele al armatei române Gabriel Oprea stă în continuare ascuns după draperii, câţiva dintre saltimbancii săi încearcă, din convingere sau pe chitanţă, diverse contraatacuri confuze. Ba era coloană, ba nu era, ba era a altcuiva, ba era facultativă, ba era fluidizare, ba mortul a fost un prost că a murit şi l-a pus în situaţia asta neplăcută pe dl. general care oricum merita coloană că-i de treabă, ce contează că nu-i dădea dreptul legea, ba e atac politic, ba infamie, atac la stabilitatea naţiei (apropo, aţi văzut că fiecare impostor dintr-ăsta care nu se dă dus din câte o funcţie mare zice că se prăbuşeşte ţara în flăcări dacă pleacă el de-acolo?)

Dl. Oprea a ratat, unele după altele, toate şansele să repare ceva din daunele acestei crize. Se putea opri când a derapat motociclistul, cum ar fi făcut orice om de bună credinţă. A ales să fugă de la locul accidentului. Putea comunica onest, a doua zi, în ce circumstanţe s-a produs accidentul. A ales să tacă, chitic, până când martorii au forţat emiterea unui comunicat cu jumătăţi de adevăr. Putea alege, măcar în ceasul al 12-lea, să-şi asume momentul şi să ofere, onest, toate informaţiile anchetatorilor, plus cooperarea deplină în lămurirea circumstanţelor în care a murit un cetăţean român. Acum, Parchetul Tribunalului Bucureşti comunică oficial că încă nu a primit toate documentele pe care le-a cerut de la instituţiile implicate:

“Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent ne-au fost furnizate parţial informaţiile solicitate.

Cum adică “parţial”?

Cumva, cineva din MAI ascunde sau distruge documente în ancheta privind moartea violentă a unui cetăţean român? E cineva atât de idiot încât vrea să intre la puşcărie pentru aşa ceva?

Sau nu cumva aceste documente, cum ar fi cele privind autorizarea coloanei oficiale pentru ministrul Gabriel Oprea, pur şi simplu nu există, ceea ce înseamnă că dl. Oprea e suspect de infracţiunea de abuz în serviciu?*

Sau, dacă ar apărea documentele care spun că această coloană era pentru dl. Oprea, dl. Oprea ar trebui audiat de procurori şi dlui Oprea, general de 4 stele al armatei române, îi e frică să dea ochii cu procurorul?

În fine, e bine să ţinem mninte şi prestaţia dlui Ponta în acest caz – ceva mai jalnic de mult n-am mai văzut; prim-ministrul României certând jurnaliştii “că nu respectă regulile” în timp ce refuză să răspundă la întrebările privitoare la moartea unui cetăţean român din cauză că un ministru al cabinetului său n-a respectat regulile:

Încă un lucru: toată discuţia asta despre răspunderea dlui Oprea în această tragedie nu exclude, în nici un fel, răspunderea firmei care săpase gropile respective pe bulevardul Ştirbei din Capitală. Firma trebuia să respecte o serie de proceduri şi avize, să semnalizeze lucrările într-un anume fel, potrivit legii. Dacă n-a făcut-o, va plăti şi sper să plătească usturător, ca să fie dată apoi drept exemplu.

De ce, atunci, toată discuţia despre Gabi Oprea? Pentru că, după cum arată acum lucrurile, Cosmin Bogdan Gigină nici nu trebuia să fie acolo în noaptea respectivă.

Mai simplu spus: de exemplu, dacă un general dă ordin în afara legii unui soldat să-i repare acoperişul şi acesta cade de pe casă şi moare, generalul e cel vinovat de moartea acestui soldat, nu soldatul că nu s-a ţinut de scară.

(şi sursa foto)

__________________________
*) Codul penal, cap. II – Infracţiuni de serviciu, Art. 297, Abuzul în serviciu:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. Un lucru destul de urat e faptul ca am vazut aseara pe la cateva televiziuni un lider de sindicat din politie, care zicea cu gura lui ca s-a intalnit cu ceilalti lideri de sindicat si s-au pus de acord ce sa zica despre acest accident (a se citi “cum sa il sustina pe Oprea”). Si a inceput aseara sa zica ca Oprea a coborat la locul accidentului, apoi ca nu a coborat dar l-a sunat pe Arafat sa vina repede, ca ei au dotari foarte bune datorita lui Oprea, ca ei sunt respectati ca e asta ministru, etc.
    E jalnic cum niste “reprezentati” ai politistilor s-au lasat cumparati si nu le pasa de abuzurile la care sunt supusi colegii lor de ministrul Oprea care ii considera niste angajati personali si care trebuie sa fie oricand la cheremul lui.

    Thumb up 0
  2. Generalul Oprea da o excursie la Venetia, doar pentru postacii de pe facebook

    http://social.unprbucuresti.eu/regulament-postari-si-concurs/

    Thumb up 0
  3. Solului i se taie capul!

    Thumb up 0
  4. Jegu’ asta de Oprea vorbeste exact la fel ca si Vadim Tudor. L-am auzit acum cand explica ca a tacut din respect (si pentru onoare, probabil) pentru politistul mort. Am crezut initial ca-i ceva inregistrare cu Vadim.

    Thumb up 0
  5. Citind zilele trecute o postare de pe blog (cea a lui Dospi din 23.10) am intrat de curiozitate pe site-ul ministerului afacerilor interne. Nu numai pe prima pagina se lafaie exclusiv “interesul national” dar toate galeriile foto publicate pe site contin doar imagini avand ca personaj central generalul plin de onoare. O singura exceptie , o fotografie din aprilie 2015. In rest un cult deșănțat al personalitatii.

    Thumb up 0
  6. Vom dormi liniştiţi, Găbiță rămâne pe pozitie, in transeele “interesului national”. Am fost chiar naivi !! :)

    Thumb up 0
  7. V-ati intrebat cam ce salariu are “interesul national”? Pe surse, cu tot cu sporuri de care nu se pomeneste este in jur de 190 milioane vechi, 19.000 ron.

    Plus coloana cu girofar, mese platite, consiliera de 23 ani platita din banii statului pt “interes national” etc etc.

    Cine plateste toate astea, noi din toate taxele si impozitele platite.

    Au furat si si-au impartiti tara asta cum au vrut ei, toti politicienii, cap coada, fara exceptie.

    Thumb up 0
  8. Intrebare intrebatoare. Ce ai prefera?
    1. Sa ajunga Dragnea cu Oprea la un aranjament prin care Dragnea – el lider maximo – forteaza demisia lui Oprea, iesind astfel cu o imagine mai buna pentru un PSD prafuit? Bineinteles, la MAI ar urca tot un “progresist” din asta manevrat de tovarasul general, deci un proxy.
    sau
    2. Sa refuze sa-si dea demisia, tragand astfel in jos penibila coalitie si alimentand dispretul societatii civile si al astora ca noi? (ca opozitia oricum doarme in papuci) Si astfel sa se repete figura frumoasa din noiembrie 2014.

    Thumb up 0
  9. Am vazut pe youtube cum explica Gabi Oprea cum si pentru ce i-au fost date stelele de general. Cica una din ele i-a fost data ca si-a dat demisia (pana si pe Adrian Ursu l-a pufnit rasul).
    In sfarsit mi-am dat seama de ce nu-si poate da demisia acum, dupa accidentul motociclistului: Iohannis va trebui sa-i dea inca o stea si nu mai are loc pe epoleti. Poate i-o prinde in frunte; pot sa vin si cu solutii de prindere, dar mi-e teama ca ar fi putin dureros si penal.

    Thumb up 0
  10. Cand a cazut avionul in munti s-au cacat pe ei pana au ajuns au murit oamanii cu zile, au ajuns padurariidin zona ca sa salveze doctorii. Cand acazut elicopterul smurd la 300m de tarm nu au avut cheia de la motor si au ajuns pescarii intai la elicopter.
    Si cacatii astia ce ar trebuii crestati cu lama si pusa sare pana ar inchide ochii vor coloane oficiale.
    Ceva timp in urma voiau sa scoata sirenele si girofarurile de pe ambulante pentru ce sa le dea la tractoristii astia suferinzi antemergator.
    Dupa mine girofar ar trebuii la ambulanta si la pompieri, politia nu are nevoie, daca ai nevoie de ei oricum nu vin eventual sa prinzi tu hotul si sa il predai politiei.

    Thumb up 0