Nu pentru că e uşor, ci pentru că e greu

S-au împlinit miercuri 42 de ani de la prima aselenizare. Pe 20 iulie 1969, la orele 20:17 GMT*, modulul misiunii Apollo 11 s-a aşezat în siguranţă pe suprafaţa lunară. În programul misiunii urmau 5 ore de somn pentru cei trei astronauţi de la bord, dar ei au decis să folosească acest timp pentru a pregăti pe îndelete ieşirea lui Neil Armstrong din vehicul. Oricum n-ar fi putut dormi.

7 ore mai târziu, pe 21 iulie 1969, la 02:56 GMT, Neil Armstrong a pus piciorul stâng pe solul lunar. Şi-a făcut saltul stângaci în Marea Liniştii şi a rostit faimoasa propoziţie: „un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire„.

Pe Pământ, aproape 600 de milioane de oameni de pe toate meridianele au urmărit în direct naşterea istoriei, sub forma unor imagini cenuşii, neclare, tremurate. A fost un moment epocal, şi cei care au participat îşi amintesc şi azi unde erau când s-a întâmplat**.

Triumful a fost complet, cu atât mai mult cu cât a pus capăt într-un mod formidabil unui deceniu şi chiar mai mult de înfrângeri ale americanilor în cursa pentru spaţiu.

Vă propun să reflectăm, însă, nu neapărat la momentul aselenizării, ci la un discurs ţinut cu 7 ani înainte de acest moment.

Este vorba despre explicaţia pe care a dat-o preşedintele Kennedy angajamentului ca Statele Unite să trimită un om pe Lună până la sfârşitul anilor ’60.

JFK spusese în faţa Congresului, încă din 1961, că „naţiunea ar trebui să se angajeze să atingă acest obiectiv, de a trimite un om pe Lună şi de a-l aduce înapoi pe Pământ, până la sfârşitul deceniului„.

Dar acest discurs este doar o stenogramă într-un registru al Congresului prin comparaţie cu adevărata, înălţătoarea şi vibranta chemare rostită de JFK, un an mai târziu, pe Rice Stadium, în Houston, Texas. Iată:

„Alegem să mergem pe Lună. Alegem să mergem pe Lună în acest deceniu – şi să facem şi alte lucruri – nu pentru că e uşor, ci pentru că e greu, pentru că acest ţel ne va ajuta să ne organizăm şi să ne măsurăm ce e mai bun în energia şi priceperea noastră, pentru că aceasta este o provocare pe care vrem s-o acceptăm, sau pe care nu vrem s-o amânăm, şi pe care intenţionăm s-o câştigăm!” (discursul integral, pentru pasionaţi, aici).

Nu pentru că e uşor, ci pentru că e greu… Eu mă-nfior când văd asemenea leadership inspirat şi vizionar. Mi-aş dori din inimă un lider cu astfel de fibră şi pentru naţiunea din care fac parte.

Dar care ar trebui să fie obiectivul nostru? Ce să alegem ca acţiune afirmativă, pozitivă, concretă, care ar trebui să fie acel ţel care să ne re-unească, să ne inspire, să ne redea curajul, mândria, siguranţa?

Şi cine să ne conducă spre el?

Priviţi spre pseudo-liderii României – atât spre cei în funcţii, cât şi spre cei care se pregătesc să-i înlocuiască.

Asta merităm?

Şi chiar dacă asta merităm, de ce nu ne-am schimba soarta, tocmai pentru că e greu?

____________________
*Corect e TUC (timp universal coordonat), dar zic să rămânem la GMT, că aşa ne-am obişnuit.
**Vorbeam ieri în studioul emisiunii mele de la B1 cu Victor Ciorbea despre asta – spunea că a coborât din munţi ca să ajungă într-un oraş unde se recepta programul tv pentru a vedea evenimentul.

25 comentarii

  1. explorish Comentariul numărul#1

    un țel ar putea fi o Olimpiadă. de iarnă, de exemplu, la Brașov. dar făcută cu un pic de cap, nu ca la greci…

    primul test ar putea fi finala Europa League 2012. nu știu de ce am senzația că Bucureștiul îl va trece. ne putem inspira și de la polonezi și ucraineni, la anul, să învățăm din inspirațiile și greșelile lor cu Euro 2012.

    dacă vrem.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. costin Comentariul numărul#2

    super-greu de raspuns la intrebarea ta; personal nu cred ca un obiectiv concret, gen „landing on the moon” ar functiona in cazul nostru; trebuie ceva mult mai adinc, mai organic. trebuie creat un „level-playing field” in toata societatea romaneasca: rasplata direct proportionala cu efortul depus. in absenta acestui mecanism, natura umana, si in special cea carpato-danubiano-pontica va alege drumul „minimei rezistente”. cum cream acest mecanism? printr-un sistem integrat de invatamint (gradinita, scoala primara, liceu, etc.) care sa puna accentul in primul si in primul rind pe educatia civica, si in al doilea rind pe cea academica. si trebuie rabdare, multa rabdare.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Someone Comentariul numărul#3

      Sau sa devenim prima tara ca eficienta agricola din Europa, de exemplu (ideea lui Alex Cumpanasu).

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  3. Sibilla Comentariul numărul#4

    VĂ IMPLOR SĂ MEDIATIZAŢI !!!
    NU MĂ LĂSAŢI SINGURĂ ÎN LUPTA ACEASTA ! VICTIMELE SUNT COPII, COPII INSTITUŢIONALIZAŢI !!

    * Cine a văzut ceva şi n a orbit? Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să l spună? Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n a fost strivit de el? * – Constantin Noica
    ” Adevărul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul. ” – Eminescu
    ÎNCĂ O DOVADĂ, RECENTĂ :
    Copiii din Centrul de Plasament “Speranţa” Reşiţa, victime sigure pentru pedofili

    Fetele instituţionalizate sunt victimele unui pedofil
    ” Ocrotitorii ” copiilor instituţionalizaţi din Caraş-Severino, feuda porno păstorită de Sorin-LACHE Frunzăverde

    http://sfinx777.wordpress.com/2011/07/21/%E2%80%9D-ocrotitorii-%E2%80%9D-copiilor-institutionalizati-din-caras-severino-feuda-porno-pastorita-de-sorin-lache-frunzaverde/

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. Marian S Comentariul numărul#5

    Nu trebuie să reinventăm roata, am putea face exact acelaşi lucru. Adică să-i trimitem pe Lună pe pseudo-liderii noştri.
    Dar cu o rachetă numa` dus. 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. geica Comentariul numărul#6

    wow..ce s-a intamplat?ai schimbat macazul brusc..b1??aselenizare???povestea asta nu o mai cred nici tancii de 5 ani…cati au ajuns pe luna din ..sa zicem 90 pana in 2011???aud? 0 -adica niciunul..si sa credem ca in 69 au putut..povesti de adormit copiii…nu inteleg de unde atata credulitate brusca, ce ai patit vlad?sunt vremuri grele si punem povesti pe blog, facem emisiuni la b1???pacat, chiar te apreciam

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. curly Comentariul numărul#7

      ok, avem primul fan al teoriei conspiratiei

      ideea e simpla si in felul urmator – niste congresmeni americani (urmand valul populist al alegatorilor – si la ei s-a depreciat gena umana, sunt pe zi ce trece mai tampiti si obezi) s-au intrebat: pt ce dracu’ sa tot trimitem niste gagii care sa ţopăie pe luna si sa ne coste miliarde? nu mai bine sa avem mancare si benzina ieftine ca sa ne voteze cu ambele maine si rednecks si latino si niggers? ca astia- s mai multi decat aia care s-ar inflacara la o aselenizare…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  6. ipo Comentariul numărul#8

    Tata mi-a povestit ca se stransesera vreo 20 de vecini la singura persoana de pe strada care avea televizor. Il scosesera in curte, ca sa poata sa vada toata lumea, a fost un moment deosebit de emotionant. Poate ar fi de punctat si ca pe 8 Iulie s-a lansat pentru ultima oara Naveta.

    PS: pentru mine a fost neasteptat de emotionanta transmisia in direct a ultimei decolari Concorde, pe Euronews.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. VirtualKid Comentariul numărul#9

    Eu fac parte din categoria celor care nu-i cred pe americani ca ar fi ajuns cu adevarat pe luna, indiferent cat s-ar stradui ei sa ma convinga. S-au obisnuit sa traiasca numai si numai din butaforie.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. curly Comentariul numărul#10

      coane, matale nu mai era nevoie sa zici nimic, esti straveziu ca apa de rau de munte

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. VirtualKid Comentariul numărul#11

      Multumesc! Am sa o iau ca pe un compliment, chiar daca trebuie sa ma fortez sa fac fata elegantei tale.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  8. Ralu Comentariul numărul#12

    Este absolut irelevant daca americanii au ajuns sau nu pe Luna atunci! Vlad vorbea de acel discurs care te inspira, care te face sa crezi, sa vrei, sa-ti depasesti limitele, sa te provoci pe tine insuti zi de zi, sa cauti acea versiune cea mai buna a ta, chiar daca e greu!

    Nu cred ca in cazul Romaniei poate fi vorba de un motiv care sa ne faca sa ne trezim, ci de leadership, pur si simplu! Cand o sa vina la putere altfel de persoane, in afara celor care vor doar faima sau bani sau ce mai vor politicienii nostri, cand o sa vina cineva care chiar o sa vrea sa faca ceva si caruia chiar o sa ii pese, atunci vom fi si noi inspirati! Pana atunci, majoritatea populatiei se imparte in doua categorii: cei care se iau dupa politicieni si nu le pasa decat de ei si cei carora nu le pasa si pleaca. Mai sunt cativa care vor sa schimbe ceva, dar ori sunt prea putini, ori prea slabi, ori nu stiu ce si cum sa faca…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Someone Comentariul numărul#13

      Thx 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. vax-albina Comentariul numărul#14

      Vai. cand credeam ca emisiunea a coborat la nivelul stirilor de la ora 5 a aparut domnul Vreme. Penibil. Am lucrat soft de baza si soft aplicativ. E varza. Acum isi introduc datele? Vorbe, vorbe, vorbe… Nici macar minciuni de calitate. Nivel de crasma, de piata, de guvern incompetent…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    3. vax-albina Comentariul numărul#15

      Multumesc ca aflam prin tine cine sunt cei care ne conduc. Nu ai nicio vina.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    4. Someone Comentariul numărul#16

      Ministrul a fost foarte slab. Eu, unul, am fost uluit de contra-performanta lui din studio…

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  9. cocux Comentariul numărul#17

    Oricit ar fi fost de inaltator discursul lui JFK, a fost o chestie de propaganda si ideologie, opusa celei comuniste. Sa nu uitam ca asta se intimpla in plin razboi rece, si ca si la americani limba de lemn era la moda (doar ca era facuta din lemn de sequoia , nu din lemn de Tunguska).
    Spre deosebire de cei aflati sub talpa sovietica, americanii de rind inghiteau asta si chiar erau mindri. La noi pe vremea aia, gemeau inchisorile comuniste de oameni care erau impotriva sistemului, iar cei care erau afara, aplaudau si injurau in gind sistemul care le vira pe git ideologia comunista, in cuvintari la fel de inaltatoare despre patriotism, devotament si alte cuvinte lemnoase.
    Cum era cosorul lui Moceanu: avea doua parti, partea fer-oasa si partea lemn-oasa, pour le connaisseurs …

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. valeria Comentariul numărul#18

    vom reflecta . daca maimuta ajunsa in spatiu ar puea crea simfonii 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Adinel Comentariul numărul#19

    Sper ca il cunosti pe Buzz Aldrin si reactia lui la comentarii precum cel de mai sus… 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. Fluieratorul Comentariul numărul#20

    D-le Petreanu, ma scuzati, a zbura in cosmos nu mai e trendy. Tocmai renuntam, dam specialisti afara, ca nu mai avem bani. I-am dat armatei pentru razboaie interminabile si i-am dat la Lehman Brothers si altii ca ei, ca aveau nevoie, si la anul ei ne aleg, nu papagalii de la NASA si urmasii idealistilor din ’69, contemporani cu cea mai mare realizare posibila. (Unii zic ca a fost trombon, dar ce trombon generos, nu?, fata de cele de astazi…) Acuma, aia ca aia, renuntara la zboruri in cosmos. Too bad. Acum o vreme s-a renuntat si la Concorde, ca si-ala costa. Cea mai tare realizare a aviatiei, de conceptie ’60-’70, pierduta intr-o generatie, pentru ca (si e oficial, o afirma Alan Greenspan in persoana intr-un interviu cu The Globalist) sintem mai prosti. Pina acum am vorbit de maretul occident, cu particularizare (prostia generatiilor actuale, Greenspan dixit), pe amerloci.

    Romanica e, in aceasta discutie, ca si in orice tema legata de progres, cum s-ar spune, pe nicaieri. N-are ce sa caute. Aia-i.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Dan Andrei Comentariul numărul#21

    Daca zicem UTC, ne duce capul la altceva ? Ca oricum la navete n-are rost sa gandim ! Sau se pune faptul ca suntem in aer (pom) ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. kilroy Comentariul numărul#22

    Good lock, mr. Gorski.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. alin Comentariul numărul#23

    pentru ca e mai usor sa stam de fraieri, e mai greu sa fim destepti

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. valeria Comentariul numărul#24

    e de-ajuns sa se produca evenimentul si o suta de ani dupa aceea se vor gasi indivizi care-si vor epuiza energiile pentru a demonstra ca nimic nu s-a intamplat 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.