Să ne mirăm cu ministrul Vreme

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, un tip care stă pe o mare grămadă de bani şi nu ştie chestiuni elementare despre domeniul pe care-l administrează, într-o discuţie halucinantă la X-Press:

Referinţe: mai multe despre e-România la Şuţu. Descrierea „proiectului” aici. Comunicatul MCSI aici.

Cât despre ghiseul.ro (locul acela de unde putea fi aflat, printre altele, cine şi ce a mai plătit prin România), vă invit să-l accesaţi – până la mijlocul săptămânii, se înscriseseră 8 primării (dntr-un total de 13.832) şi înregistrase, în 4 luni de la inaugurare, vreo 40 de mii de unici, adică semnificativ mai puţin chiar decât acest blog, care n-a costat nimic.

Tipul din filmarea de mai sus e ministru din septembrie anul trecut şi, dacă nu-l ştiţi, e pentru că-i prudent: nu iese în public decât cu mare fereală. S-ar zice că are şi de ce.

In other news: Coreea de Sud, ţara cea mai conectată la Internet din lume, se pregăteşte să implementeze viteze de 1 Gb/s în 2012. Mai simplu spus, la 1 Gb/s un film de 120 de minute ar putea fi descărcat de pe Internet în 12 secunde.

Fără nici o legătură cu ministrul Vreme, desigur: ministrul sud-coreean al Tehnologiei e un tip care are o frumoasă colecţie de diplome universitare şi post-universitare, printre care şi un Ph. D. la Universitatea Cornell din SUA.

Am spus că nu e nici o legătură între cele două situaţii? Am spus.

22 comentarii

  1. cby Comentariul numărul#1

    Cam habarnist nea ministru Vreme… dar se inscrie in linia generala a guvernului din care face parte. Niste mediocri ratati. 🙁

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. Constantin Gheorghe Comentariul numărul#2

    O să râzi, e! Că şi ăla din Coreea de Sud este pus tot de partid. Partidul lor de guvernământ. Diferenţa de aici începe: coreenii îşi pun oameni care au ceva în cap, românii oameni care au ceva în buzunar…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. jazzyflymc Comentariul numărul#3

    Oare sunt singurul care l-ar fi strans de gat daca eram in studio ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. vax-albina Comentariul numărul#4

      Nu esti singurul. Si?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  4. Dan Comentariul numărul#5

    Trebuia întrebat imediat şi ce salariu are ca să nu ştie nimic şi să încerce doar să ne „facă” din vorbe. Cifra asta o ştia?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. costin Comentariul numărul#6

    Vladule, nu-ti vine sa fugi? Iti admir calmul in fata acestor mori de vint(uri). Pe bune.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Someone Comentariul numărul#7

      Asta cu „mori de vânturi” e formidabilă, mulţumesc 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  6. zetu Comentariul numărul#8

    In orice tara normala, a doua zi acest individ si-ar fi dat demisia. Se vede de la o posta ca-i de-o incompetenta crasa. Pacat c-a fost tratat cu prezumtia de incredere, chit ca se vedea cu ochiu liber ca omu habar n-are pe ce lume traieste.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. Semanticus Comentariul numărul#9

    Nu va mai agitati, stie dar nu vrea sa spuna, sunt prea multi bani in joc. Interesant ar fi sa aflam cu ce firma IT se face proiectul. Oricum avea termen de finalizare in martie, deci ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. m Comentariul numărul#10

    eu l-am mai vazut pe domnu „ministru” si nu ma mira deloc, orice ar spune. doar uitandu-te la el ti-l imaginezi in postura de profesor IT din ala care vorbeste singur, predand in secolul 21 limbajul pascal pentru studentii sai care stau pe twitter sau facebook. daca-i spun dinozaur, e un compliment.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Marian S Comentariul numărul#11

    Daca acum ar fi comentat „unu al dracu` rau„ ar fi avut ce spune!!! Dar ma abtin, chiar n-are rost sa ma enervez.
    Daca oameni care nu au legatura cu domeniul observa cat de slab este acest ministru, inchipuiti-va ce ar fi la gura unuia care exact cu asta se ocupa. Mai trebuia intrebat cum e cu introducerea televiziunii digitale si iesea singur din studiou… dar sigur nu-l mai prinzi si a doua oara!

    Interesant este ca musiu ministru a mers cu putin timp inainte la TVR1, unde a fost menajat cu intrebari de genul Caragiale: nu-i asa ca… e asa cum ziceti dumneavoastra? Si de catre cine? De catre Livia Dila, ex B1TV. Are fata asta o telecomanda ascunsa undeva, ca daca se apasa un buton tace si asculta, daca se apasa altul mananca din invitat, nu alta!!! Cine nu ma crede n-are decit sa analizeze cat timp vorbeste ea cu anumiti invitati si cat cu altii.

    Gata, ca tocmai am zis ca n u sunt al dracu` azi…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. bulgaru Comentariul numărul#12

    Vlad, citeste daca ai timp „The Origins of Political Order” ultima carte a lui Francis Fukuyama. Asiaticii au inventat practic notiunea de guvern meritocratic acum peste doua mii de ani. Cartea aia as face-o materie de studiu la toate facultatile de stiinte politice.

    Diferenta dintre Vreme si ministrul korean ilustreaza diferenta de filosofie intre cum trebuie administrat un stat intre noi si orice tara din sud estul Asiei.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. gigi11 Comentariul numărul#13

    este incredibil, omul este ministru! dincolo de incompetenta evidenta ma enerveaza prostia de activist, calmul cretin, „imperturbabil”, argumentatia de tip „ascultati la mine, io stiu ce vorbesc”.
    multumesc foarte mult, Vlad, inca o bucatica de informatie care m-a mai luminat un pic.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. odojak Comentariul numărul#15

    Interesant interviu. Vezi, mai iese și din comenzi ceva mișto câteodată. Pentru ăsta partidul trebuie să plătească doar ca să stea la dos. Nicidecum ca să iasă în față.

    Dar deh, ideologul lor, Lăzăroiu, care te frecventează și el, n-a apucat să ajungă cu analiza și la ministerul lui nea cutare ăsta, despre care nici dracu’ nu știe că e ministru. Altminteri ar fi spus că omul n-are ce să caute la televizor.

    Oricum, pe mine m-a impresionat figura lui. Dacă nu mi-ai fi spus nimic, aș fi zis dintr-o suflate – iată un specialist în informatică. Altfel nu se poate.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Robert Antonescu Comentariul numărul#16

    Vlad, s-a rezolvat, pagina cu comunicatul respectiv a disparut. 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Someone Comentariul numărul#17

      Chiar m-am mirat că a mai stat atâta 🙂

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  14. Mihai Todor Comentariul numărul#18

    Că tot a venit vorba de Coreea uitați aici un proiect: http://dvice.com/archives/2011/07/south-korean-sc.php (care va costa 2 miliarde de verzișori…) Ce părere aveți de asta, dom’ Petreanu? Ar fi posibil așa ceva și în România, după ce, desigur, fiecare parlamentar și apoi toți angajații primăriilor (inclusiv femeia de servici) vor primi un astfel de device, din bugetul statului?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
    1. Marian S Comentariul numărul#19

      @ Mihai Todor: oho, aia sunt baieti destepti, uite colea niste baieti si mai „destepti„:
      http://www.ziarulunirea.ro/2011/08/investitie-a-la-romanica-telefoane-mobile-gratuite-pentru-someri/

      Dar lasa ca Vlad o sa se ocupe de astea dupa ce vine din concediu si dupa ce rezolva cu Romania aia asistata.

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
    2. Mihai Todor Comentariul numărul#20

      Frumos, frumos… Dar de ce nu le cumpără și câte o mașină, ca să aibă cu ce se deplasa la interviuri?

      • Îmi place
      • Nu-mi place
      • Ador
      • Haha
      • Uau
      • Trist
      • Mă pune pe gânduri
      • Mă enervează
  15. vax-albina Comentariul numărul#21

    Vad ca si domnul Adrian Nastase a facut referire la aceasta postare si la incompetenta lui Vreme.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.