Hotnews publică o anchetă memorabilă privind modul în care mai multe filiale PDL din ţară s-au organizat pentru votarea candidatei „independente” Elena Băsescu.
Reporterul de la Hotnews a sunat la sediile locale ale PDL, a pretins că este „raportor la organizaţia centrală a partidului” şi a solicitat „listele cu susţinătorii partidului care vor vota duminică cu Elena Băsescu”.
5 din cele 8 filiale interogate au percutat cu deosebită disciplină, au descris stadiul pregătirilor, ba chiar au furnizat „raportorului” şi numele cu numerele de telefon aferente ale persoanelor care urmează să voteze cu dra Băsescu. Reporterul a verificat şi cu aceste persoane – răspunsurile sunt transcrise.
Ancheta Hotnews este savuroasă şi merită citită până la capăt.
Comentariul meu: n-aveam îndoieli că dra Băsescu va fi susţinută de PDL în candidatura dânsei. Povestea cu „independenţa” nici pe Frumoasa din Pădurea Adormită n-ar îmbia-o la somn. Dar:
– să ai 30 de ani, să fii fiica preşedintelui în funcţie şi să te pretezi la o asemenea parodie jenantă este de neînchipuit pentru o societate normală;
– să fii preşedintele republicii, să fii (de facto) preşedintele PDL şi să accepţi/să încurajezi o asemenea parodie jenantă este de neînchipuit pentru o societate normală;
– să fii candidat pentru Parlamentul European, să fluturi halebarda anti-corupţie prin spoturi televizate şi pe la întâlniri electorale şi să închizi ochii la o asemenea parodie jenantă este de neînchipuit pentru o societate normală;
– să fii membru de partid într-o ţară, totuşi, democratică, şi să participi la o asemenea parodie jenantă este de neînchipuit pentru o societate normală;
Oamenii aceştia nici măcar nu sunt proşti. Sunt pur şi simplu ridicoli.

54 comentarii Adaugă comentariu
Tocmai ai descris normalitatea într-un partid totalitar. Pentru că asta este PD-L: un partid totalitar, în care democraţia nu are sens, şi în care funcţionează supunerea absolută faţă de şef. Stau şi mă întreb: cum a putut cineva precum Cristian Preda să accepte comedia asta sinistră? Lui nu i-a dat de gândit modul în care partidul a trecut de la stânga la dreapta în 30 de secunde? Fără ca nimeni să protesteze?
Nu ştiu dacă este vorba doar de ridicol. E mai mult decât atât: este vorba de lipsa spiritului critic, de demisia indivizilor din demnitatea de cetăţean. Sunt inşi, sunt gloată, nu membri ai unui partid, oameni cu conştiinţa responsabilităţii în spaţiul public.
Crede-mă, eu nu înţeleg nici acum ce vrea să demonstreze Traian Băsescu, împingând-o la „victorie” pe EBA. Că numele de Băsescu este garanţia succesului? Că dacă până şi ea, o novice, poate convinge lumea s-o voteze, el, marele cotoi al politicii, îşi va hali adversarii cu fulgi cu tot? Pentru că nu mai trebuie să demonstreze că-l doare în cur de democraţie şi de obligaţiile lui de şef de stat. Cinci ani doar asta a făcut!
Asta e: trăiască victoria în alegeri a spiritului Bamboo!
Vlad, ceea ce foarte putini dintre voi, cei ramasi in Romania, constientizati, e ca acesti oameni nu numai ca nu sint prosti, dar nu mai au nici un fel de jena, nu se mai ascund deloc. Nu au de ce sa se ascunda, nu au de cine sa se fereasca, sa se teama – despre asta e vorba. S-a incheiat, Vlad, e gata.
Eu vad ca lumea tot acuza, tot infiereaza, tot isi da ochii peste cap, tot spera, tot viseaza, tot se gindeste ca vor veni si vremuri mai bune, ca politicenii se vor schimba, ca Romania se va schimba, si tot asa. Asa se intimpla in politica, in economie, in viata oraselor in care traiti zi de zi, in lupta cu administratia publica, si tot asa.
Putini insa au constientizat mersul adevarat si fara de intors al tarii. Din fericire, si sint un mare norocos, ma numar printre ei.
Observ vocile voastre, tot mai suparate, tot mai acuzatoare, tot mai dezamagite si va spun clar ca va afundati si mai mult intr-un balon de sticla sau intr-o lume paralela cu politicienii romani.
Ce vreau sa spun e ca si tu, fara sa-ti dai seama (poate) si multi altii ca tine, care critica, care sint dezamagiti/etc, va indreptati spre emigrare.
Cind veti realiza ca viata in vestul Europei nu e la mama naibii, ci la doi pasi, ca viata de aici nu e mai scumpa ca-n Romania, ma rog, cind veti constientiza realitatea si veti putin curaj in voi, veti emigra si VA RECOMAND DIN TOT SUFLETUL ACEST LUCRU.
Lasati-i pe politicieni si pe cei ca ei in lumea aia, voi aveti viitorul vostru de trait, aveti viitorul copiilor vosti in grija, crede-ma ca se merita sa pleci din tara.
Si un om ca tine nu are de ce sa-si faca deloc griji materiale legate de viata in Vest. Daca s-au descurcat atitia oameni cu venituri mai joase decit ale tale/voastre, te vei descurca/ va veti descurca de minune. Ai un nume/brand, vei cistiga bani lejer ca freelancer.
Depinde insa, cu adevarat, ce va doriti de la voi insiva si de la viitorul vostru de acum incolo.
Dar iti zic limpede, observ cum va suparati mai tare, sinteti mai acuti in observatii – va indreptati spre emigrare, va spun sincer. E dreptul vostru sa sperati si sa asteptati vremuri mai bune, dar gindeste-te care erau temele din administratie din 2000, din 2004, din politica si vei vedea ca se bate pasul pe loc.
Bafta si sanatatea si norocul sa fie cu voi!
Iata de ce nu votez maine!
Apropo de parodii…
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/06/04/balada-lu-papura-voda/
Cristi – am vrut să-ţi răspund că plecarea din ţară nu-i o soluţie, apoi am încercat să găsesc şi argumentele, ca să-mi susţin afirmaţia, şi n-am prea reuşit. Poate mă grăbesc eu acum, dar faptul că argumentele acestea nu-mi vin automat ar putea avea o semnificaţie anume, nu ştiu.
@ Gheorghe Constantin: Cineva ca Cristian Preda? E un impostor si un oprtunist la fel de mare si lipsit de simtul ridicolului ca EBA. Ce, profesorii inchipuiti de Sciences Po tre sa aiba coloana? Dan Pavel a facut-o macar pe fata.
Foarte bun si necesar postul asta.
Pe langa toate astea, sa iti si reuseasca figura e chiar cireasa de pe tort.
da..pot sa confirm aceeasi tendinta de a o ajuta pe „miss independent” si intr-o alta filiala mare a PD-L, ce nu este mentionata in ancheta celor de la hotnews..situatia cu voturile nu o cunosc, dar de vizita ei in acest oras tot partidul s-a ocupat..au fost chemati membrii partidului sa participe la eveniment..sa se vada ca fata e populara – desigur nu li se spunea ca sunt sunati de PD-L..ci de „voluntari Eba”
PDL va castiga. Ura! Intr-o tara democratica oricine poate candida ca independent. De Nati ce ziceti? A????
Pentru Cristi
vad ca cineva a incercat sa explice de ce nu e o solutie emigrarea, dar nu a reusit. poate reusesc eu: in primul rand, nu e prea elegant ca atunci cand te duci intr-o vizita si-ti place casa gazdei, si curatenia si mancarea si atmosfera, sa spui: eu nu mai plec de aici, pentru ca e mai bine aici decat la mine acasa. Normal e sa vrei sa faci sa fie si la tine acasa la fel de bine, de curat si de frumos ca in casa in care ti-a placut sa stai, chiar daca trebuie sa muncesti mult pentru asta. Omul are nevoie si de altceva decat de avantaje economice. E greu sa fii emigrant si sa fii privit mereu ca un strain. E greu si sa-ti lasi tara prada nesimtirii celor care si-o aroga. O sa ai mereu remuscari ca nu ai fost in stare sa lupti pentru ea, asa cum au facut inaintasii tai. Stramosii tai si-au dat viata ca sa o apere, iar tu o abandonezi, din lasitate, in mana unor netrebnici. N-o sa ai un somn usor !
pentru Vily
nu poti stii cine va castiga, dar e greu de crezut ca va castiga PDL daca-si imparte voturile cu EBA. E adevarat ca e democratic sa poti candida ca independent, dar tot democratic e sa pierzi, daca nu ai reusit sa convingi electoratul.
Hai sa iti povestesc si eu, de pe la altii:
– nea Gigel pierde alegerile pentru camera inferioara a Parlamentului. Cateva saptamani mai tarziu primul ministru il numeste senator (ca aici senatorii se numesc, nu se aleg).
– dl. ministru uita un document secret la domiciliul amantei, fosta amanta a unui membru al Hell’s Angels; ca urmare, demisioneaza si primul ministru accepta demisia. Dupa nici un an, dna. ministru uita o lista a tuturor instalatiilor nucleare din tara intr-un studiou de televiziune si nu isi aminteste de ele mai bine de o saptamana, cand televiziunea a facut publica gafa. De data aceasta, primul ministru spune dna ministru nu este de vina si refuza sa accepte demisia.
– intr-o tara democratica, primul ministru a format guvernul si se pretinde legitim, desi partidul sau a primit doar 36.6% din voturi.
– in aceeasi tara democratica, 4 spoturi electorale din 5 ale partidului aflat la putere au fost spoturi in care erau ridiculizati si calomniati contra-candidatii.
Daca asa ceva se intampla in Canada, in Commonwealth-ul britanic si sub obladuirea casei regale britanice, ce pretentii puteti avea de la politicienii romani?
Vlad, ai punctat foarte bine, nu, nu suntem o societate normala, suntem o societate profund alienata si, ceea ce este cel mai trist, fara vreo sansa de schimbare in bine.
Pentru Batranul – nu e vorba de avantajele economice ale vietii dintr-o societate civilizata, este vorba de despre cu totul alceva – in Romania deja orice lupta este inutila – cate anchete au avut vreun rezultat? Vezi Nastase, Remes si caltabosii, listele de semnaturi false ale lui Oprescu, si lista poate continua mult si bine… Pe langa asta, care ar fi motivul pentru care sa-mi otravesc zi de zi viata vazand incultura si agresivitatea in continua crestere a romanilor? Ca sunt patriot???
Tocmai asta este tragedia, nu se schimba si nu se poate schimba nimic, lupta este in van!
Este un banc dur dar foarte realist, cauta dupa „vierme, cacat, mar, tara”.
O completare absolut necesara la parodia „democratiei” si a „sinceritatii” atasamentului fata de valorile democratice:
http://www.badin.ro/2009/06/dreapta-rosie-si-emil-boc-mpotriva-naturii-umane-t.html
Emil Boc (1988): „Hotararea de a participa direct la devenirea comunista a patriei…”
Emil Boc (2009): „Pentru tânăra generaţie este important să le reamintim 1989. Văd şi eu că îmi este foarte greu să le explic fetiţelor mele cum era pe vremea comunismului. Nu mă cred că erau probleme cu electricitatea, că stăteai la codă pentru orice, că aveam două ore de televizor, că nu aveai apă… Nu puteai să pleci în străinătate sub nici o formă, că oamenii au murit trecând graniţa încercând să ajungă să vadă Viena sau Parisul. Se turnau unii pe alţii, că făceai puşcărie dacă făceai un banc despre conducător. Păi, cum, dacă făceai un banc puteai ajunge la puşcărie? Lucruri care nouă ne este deja greu să le explicăm copiilor noştri…„
Am citit totul pe hot news.Este scarbos,mi-e sila ca traiesc aici.Au murit oameni pentru dreptul la vot,pentru liberatate.Dupa 20 ani de la revolutie,am ajuns de unde am plecat.Nimeni ne se sesizeaza in afara de presa?Societate civila mai avem?Dar vestitii intelectuali?Alo?Nu ne aude nimeni?
nici macar prosti, ridicoli – foarte adevarat. desi, in lumina lipsei de argumente impotriva emigrarii, ma simt si eu in aceeasi oala, ceva de genul: nici macar proasta, naiva…
„De neînchipuit”…
http://www.netarhia.ro/de-neconceput.html
Mi-a plăcut repetiţia ca figură de stil, ritmul ei fatal. Acceptarea pradă paraliziei a unor „lucruri de neînchipuit/neconceput” e semnul situării pe ultima turnantă a ireversibilului, e semn că ultima respiraţie e aproape, e resemnarea amorţită a bolnavului terminal.
„Ridicoli” – nu sunt oamenii ăştia. De „proşti” nici nu poate fi vorba. Sunt bestii adaptate perfect la mediul pe care-l modelează după plac, sunt prădători versaţi şi fără inhibiţii. Atributele posibile sunt „inteligenţi, răuvoitori, perverşi, periculoşi„.
„Ridicoli, proşti”?! Nu-nu, ăia suntem noi.
Şi să mergem la vot? oarba după ei. Oricum în seara asta vor fi puţin traumatizaţi de prezenţa la vot, dar nesimţirea lor merge mai departe. Ca şi povestea.
de aia nu mai pot ei de parerea mea, a ta sau a oamenilor cu bun simt. Stii vorba … cainii latra ursu merge … si daca diseara va fi prezenta la vot de 10% crezi ca ii vor apuca remuscarile si de luni de vor schimba !? Exclus !
Rusalii cu bucurii !
http://farm4.static.flickr.com/3153/2576820017_0e326674a5_o.jpg
respecte,
Sibilla
Halucinant este ca, dupa devoalarea unei astfel de mizerii inimaginabile, nu se intampla absolut nimic. Intr-o tara normala, daca-mi permite @Someone sa-l completez, un astfel de reportaj ar fi incendiat toata media si ar fi produs un adevarat cutremur pe scena politica, ar fi facut praf si pulbere partidul care s-ar fi pretat la practici precum cea dezvaluita de Hotnews si ar fi pus punct carierei politice a unui presedinte care-si lanseaza in acest fel odrasla, ca sa nu mai vorbim de cariera odraslei.
Cand Ana Blandiana scria ca suntem un popor vegetal, se revolta impotriva pasivitatii cu care acceptam dictatura comunista. Remarca are insa valoare perena, este la fel de valabila si in zilele noastre, cand refuzul de a te angaja intr-o marsavie politica nu iti poate afecta cariera profesionala sau libertatea.
Si, apropo de tara normala, intr-o tara normala un profesionist de mare calibru din media, cum este neindoielnic Vlad Petreanu, nu ar fi afirmat: „Ancheta Hotnews este savuroasă…”.
Noi am depasit stadiul de popor al lui Caragiale; ne putem revendica, fara putinta de tagada, de la Kafka.
Florian – din păcate, Hotnews a ales să-şi publice ancheta sâmbătă, după încheierea campaniei electorale, adică atunci când televiziunile sunt extrem de prudente cu, sau nu mai difuzează deloc, subiecte care ţin de alegeri. Cei de la Hotnews au dorit probabil să-şi menţină scoop-ul, să nu se lase preluaţi de televiziuni. E dreptul lor, desigur, dar astfel povestea a rămas numai în on-line.
NU e adevarat, ancheta a aparut pe site-ul Hotnews VINERI dupa-amiaza, la 16:25 !!! Daca s-ar fi vrut, pana vineri seara la ora 24 s-ar fi putut mediatiza la greu (LEGAL) pe TOATE televiziunile cu adevarat interesate in apararea democratiei…
@Someone
De acord, conjunctura temporala (aparitia reportajului in momentul in care campania electorala se incheiase) ofera circumstante atenuante presei, favorizand-o astfel pe Eba prin amanarea unui scandal care (poate) i-ar fi periclitat accederea in PE. Crezi insa ca in zilele urmatoare vor vui televiziunile si ziarele, ca va izbucni un scandal monstru, cum ar fi normal sa se intample, si ca intentia de vot a electoratului hipnotizat de Basescu va fi afectata? Deie Domnul sa ma insel, dar tare ma indoiesc ca se va intampla ceva din toate acestea.
Cat despre ancheta in sine, continui sa nu-i percep savoarea simtita de tine (si nu cred ca pot fi suspectat de incrancenare, precedentele mele comentarii sper ca dovedesc contrariul); poate de vina este gradul prea mare de revolta pe care mi-a starnit-o citirea reportajului.
In tara tuturor posibilitatilor, in care puscariasii si nebunii vor sa intre in Parlamentul European, dupa ce au vazut ca nu au intrat in cel de la Bucuresti, in care presedintele este intaiul si cel mai mare hot al tarii (a se vedea cazul „tiganca imputita si telefonul”), intaiul excroc al tarii (a se vedea cazul flota), sa ne mai mire ca-i si intaiul tatuc al tarii, care da indicatii Partidului Dosnicilor Lingai sa-i voteze plodul agramat? Pentru el, euroalegerile reprezinta si un test personal cu privire la cat mai valoreaza in ochii poporului brand-ul de trista pomenire „Basescu”, si care, sper, ca dupa alegerile din toamna, sa devina si de trista amintire, iar cat de curand invaluit ceata densa a uitarii.
Mărgelatu’ are dreptate, ancheta a fost publicată vineri dup-amiază. La limită, era timp, dar uite că n-au reacţionat, posibil şi din cauze subiective.
Florian – cred că se va scrie despre asta, dar nu cine ştie ce. Ştirile nu trăiesc de obicei mai mult de trei zile, or în astea 3 zile lumea va fi concentrată pe rezultate, analize etc. Rămân la părerea mea, chiar corectată de Mărgelatu’ – ancheta Hotnews a fost publicată prea târziu.
În fine, Florian, eu consider că subiectul este „savuros” într.un sens caragialesc – în rest, aşa e, aranjarea voturilor în acest fel este revoltătoare.
Sa fii un trust de presa serios, cu multi ziaristi profesionisti in felul lor si sa te prefaci ca PRM nu exista, in schimb sa o promovezi pe EBA, pe toate posturile surori, chiar si sub masca ipocrita a ridiculizarii personajului, este la fel de NEINCHIPUIT PENTRU O SOCIETATE NORMALA. In care prostii cred ca presa e libera!
@ Cristi cu emigrarea & Somenone. M-am gândit mult în ultima vreme la lipsa de încredere în politicieni şi la emigrare. Eu am argumentele. E adevărat, le am pentru mine, nu mă sui la nici o tribună, dar ele sunt aşa:
1. Pleacă cei care nu mai cred că se pot schimba lucrurile, şi se duc unde e un aer respirabil. Nici o supărare, nu ne-am născut toţi să fim gunoieri, dar pentru mine e o provocare destul de ispititoare să mă lupt aici cu munţii de gunoi şi să fac curat, sau să aduc ceva aer proaspăt.
2. Rămân cei care cred că lucrurile nu â€se schimbăâ€, cei care nu aşteaptă de la politicieni sau de la oricare ALÈšII. Aceşti gunoieri au ajuns la un prag de neîncredere în clasa politică la care, dacă sunt băieţi deştepţi, sau fete, îşi spun: â€Ä‚ştia sunt toţi o apă şi un pământ. Deci la naiba cu ei, nu e ţara lor! Depinde de mine să mă simt bine în ţara mea. EU trebuie să schimb.†Acestei atitudini îi urmează nişte consecinţe practice, nişte acţiuni.
Nu sunt din aceia care scrie articole întregi la rubrica â€comentariiâ€, deci mă opresc din a le înşira. Poate sunt acţiuni mici, mici rebeliuni cum a fost protestul împotriva interzicerii bicicletelor în parcuri sau împotriva scoaterii logicii din liceu, care nu au ecou în presa centrală, au ecou pe nişte bloguri.
Dar încep să aibă, se strâng oameni ok, care gândesc la fel: ţara asta e o cloacă, nu mai putem răbda aşa! Ce facem? Unii pleacă, alţii schimbă. De schimbat întotdeauna se mai poate schimba. Yes, we can! ca să citez pe cineva care a câştigat nişte alegeri…
Din nefericire, presa a facut prea multa anticampanie, care s-a intors in favoarea ei… unii chiar sunt hipnotizati de speechurile basesciene si o vor vota. Oricum, vai de capul si fericirea noastra… par pesimist, dar cateodata chiar sunt! Nu-mi pot imagina un viitor mai luminos.
Dar totusi sa vedem ce va fi la toamna 🙂
Am auzit la TV ca pot sa votez oriunde.M-am dus la o sectie de votare la Liceul Matei Basarab din Bucuresti, langa care locuiesc,si cei care erau acolo m-au trimis la plimbare.
Mi-au zis ca trebuie sa ma duc la sectia de votare de care apartin , care e la 1 km. distanta.Scoala la care votam noi in ultimii 20 de ani nu mai exista.
Strada Labirint, pe care locuiesc, exista de la nr. 100 mai departe.Sub nr. 100 se cheama Cauzasi.Dar pe Cauzasi nu ma primesc sa votez pt. ca pe buletin scrie str. Labirint.
In conditiile astea nu m-am mai dus la vot.
Daca la TV se anunta ca pot vota oriunde si cei de la sectia de votare stiu altceva, sa nu se mai planga ca lumea nu merge la vot.
Mesaj primit de la numarul de telefon 0740 198 564 :
„Ia atitudine si mergi la vot! Multumesc, Elena Basescu…”
Atat !
@victor diaconescu
in localitatea de domiciliu se putea vota doar la sectia de votare la care erai inscris..daca nu erai in localitatea de domiciliu, puteai vota oriunde si erai trecut pe listele suplimentare
vizitati si blogul meu nou creat
Sincer ma bucur ca a iesit Eba si chiar este o realizare acest lucru. Sunt o multime care vor sa faca rating si scriu o groaza de prostii la adresa numelui Basescu dar asta nu face decat sa indarjeasca romanii si sa voteze tot cu el. Asa ca „latratul” este benefic de fapt
Mi-as permite sa adaug:
– să cunosti [re]numele unor specimene ca Vadim si Becali si totusi sa ii trimiti sa ne reprezinte la Bruxelles este de neînchipuit pentru o societate normală;
EBA? Who the f&^ck is EBA?!?!?! fumigene/diversiuni/divagatii/etc etc.
Repetati in cor dupa mine: Becali si Vadim ne reprezinta la Bruxelles!
Ne vom lovi de ei prin Grand Place! Eu unul sper sa stea cat mai aproape de Manneken Pis.
Someone, nu ai dreptate! Nu sunt ridicoli, sunt deadreptul ticalosi. Si stii bine ca tot ei au „produs” indirect si rezultatul aiuritor prin care niste unii care n-au avut nici o sansa sa intre in parlamentul Romaniei ne reprezinta la Bruxelles.
Ah, nu credeam ca am sa ajung sa ma bucur ca una din fiice, ginerele si nepoata sunt in strainatate si nici prin cap nu le trece sa revina in tara.
Ce tara nenorocita, sa-mi doresc sa-mi ramana copilul departe 🙁
da, fraierilor. ati promovat absenteismul, ca e trendy, si i-ati bagat in PE si pe EBA si pe Vadim, si pe Becali.
Aduceti un psiholog pentru Sinteza Zilei, privirile lor sunt din ce in ce mai pierdute. Numarati numarul de ticuri (noi) ale lui Badea, si mai angajati unul….
scuze pentru numarati numarul…a se citi numarati ticurile
Multumesc
ontopic, o poveste de adormit adulţii 😉
De veghe în lanul de cucuruz http://tinyurl.com/r748om
Domnule Petreanu, dar cum e parodia numita ceasul? prima data ati dat ceasul inainte, aseara nici nu s-au mai obosit, la si 58 (era mare scris pe ecranul vostru 20:58) zdup rezultatele pe ecran! Din categoria, „lasa bah, ca legea e pentru deontologii aia prosti ai lui vantu”. Iar apoi, fix ca niste politicieni aroganti care la 20 % participare se declara marii castigatori ai alegerilor, veti flutura audiente!
Aveti taria sa recunoasteti: „da, am furat ceasul cu 1 minut jumate”? Si mai aratati politicienii cu degetul…
Daniel – nu mai lucrez de aproape 2 ani la Ştiri – iar la emisiunea dlui Gâdea n-am lucrat chiar niciodată.
Vlad, am avut o cunostinta care a fost ieri intr-o comisie de la o sectie de votare. Dupa ce am citit ancheta, l-am sunat (era dupa inchiderea urnelor) si pe langa alte chestii l-am intrebat :”Cate a avut EBA?”, iar el „10, ciudat de rotund numarul…ne-am mirat si noi”. Deci se pare ca actiunea e reala, si a avut loc pe tot teritoriul tarii.
are 30 de ani?! OMG! oricum, cine si-a inchipuit vreodata ca baseasca mica nu o sa beneficieze de tertipuri a fost fie vreun idealist cu mintile in stele, fie vreun batut in cap.
Romania are o intreaga istorie cu beizadelele…. dar parca Nicu Ceausescu era mai…
eba e fata de treaba si gafeaza zilnic asa ac avem motive destule sa o ironizam
Romania – the end of choice.
Din ce in ce mai adevarat sloganul asta facut la misto. N-avem ce, n-avem cu cine si mai ales n-avem de ce.
Parodia/telenovela EBA continua cu un nou numar inconfundabil, marca „gogosica” lu’ taticu’:
*******************************************************
„…Elena Basescu ar fi certat cativa lideri ca nu s-au mobilizat suficient in sprijinul ei. De pilda, i-a reprosat Robertei Anastase ca, in judetul Ploiesti, putea obtine si mai multe voturi (avea deja un nefiresc 7%), daca mobilizarea partidului era mai buna. Ar fi repetat de cateva ori judetul Ploiesti, asezand astfel inca un judet pe harta dupa ce a proclamat Clujul capitala Aradului. Nimeni n-a corectat-o, fireste. Toti au ras in barba.(…)
Am crezut intial ca povestea judetului Ploiesti e o gluma de partid, lipita fortat pe un profil de gafeur. La discutia de duminica noapte din Modrogan au participat insa multi si am auzit-o din cateva surse. Colegii mei au intrebat-o astazi si pe Roberta Anastase cum e cu voturile in judetul Ploiesti. Presedintele Camerei Deputatilor s-a fastacit, s-a inrosit, a zambit in coltul gurii si ne-a asigurat ca n-a existat nici o discutie despre judetul Ploiesti si ca, la ea in Prahova, Elena Basescu a luat un procent bun, n-are a se plange. (…)
********************************************************
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5808812-nicusoara.htm
Si inca un episod din telenovela de succes :
EBA în Comisia de bugete a PE pe locul lui Stolojan !!!
Elena Băsescu va fi membră a Comisiei pentru bugete. Motivul?.. a terminat ASE-ul. Iniţial, locul era rezervat pentru Theodor Stolojan, dar acesta a renunţat şi va fi membru în Comisia pentru probleme economice.
http://www.pesurse.ro/2009/06/ne-am-ajuns-frailor–eba-n-comisia-de-bugete-a-pe.html
EBA, ştii că poţi să faci puşcărie?
***************************************************
Elena Băsescu a încălcat penal legile ţării. Ea a purtat uniforma militară a Armatei Române şi riscă astfel doi ani de puşcărie.
Fata preşedintelui României, proaspătul europarlamentar Elena Băsescu a apărut, în campania electorală abia încheiată, în uniformă militară, fără a avea acest drept. Pentru această faptă, ea riscă, conform art. 241 din Codul Penal, între 3 luni şi doi ani sau amendă.
Pe 3 iunie, la Cluj-Napoca, în timp ce era în campanie electorală, Elena Băsescu a purtat uniforma forţelor terestre ale Armatei Române având însemnul „RO. ARMY†pe piept. (…)
****************************************************
http://www.click.ro/actualitate/elena-stii-ca-poti-sa-faci-puscarie
CRED CA ESTE IMPERATIV UN AL TREILEA RAZBOI MONDIAL ,OCAZIE SA NE DEBARASAM
DE TOTZI,ABSOLUT TOTZI PARAZITZII SOCIETATZII.FARA MILA.FARA INTREBARI.
FARA JUSTIFICARI.DOAR SIMPLA LOVITURA DE GRATZIE APLICATA CU UN ZAMBET
INOCENT,SEDUCATOR!!
Iata si parodia EBA in versuri ! 🙂
http://dragossorinnicula.wordpress.com/2009/06/09/balada-e-vei/
@Cristi: ok, emigrăm. toţi. ce facem cu românia??? 😐