Prematuri în România: luptători din prima clipă

Am văzut de curând ceva ce m-a impresionat teribil. Ionela a venit acasă cu o diplomă de la Asociația Prematurilor, după ce a făcut ceva pro bono pentru oamenii de acolo. Ei i-au mulțumit pentru implicare și i-au dat, ca amintire, diploma asta din poza de mai jos. Mândră, Ione mi-a arătat diploma și m-a urmărit cu atenție cum îmi schimb atitudinea de la vag interesat-amabil la intrigat-impresionat, pe măsură ce am înțeles ce e acolo: în partea de jos a ramei, e ceva, așa, cât un pliculeț de ceai, poate doar nițel mai mare, un soi de batistuță de hârtie pusă pe fundalul roșu. Și o întreb, intuind răspunsul, “ce e asta, Ione?”, și-mi răspunde că-i un scutec pentru un nou-născut prematur.

Un scutec mic cât un pliculeț de ceai, înțelegeți? Un scutec pentru un copil care cântărește, la naștere, de două-trei-patru ori mai puțin decât normalul, care vrea să trăiască și se zbate pentru asta cu puterile lui minuscule.

“Cel mai mic prematur născut la Grigore Alexandrescu, știi cât cântărea? 600 de grame. Nimeni nu i-a dat vreo șansă. Azi are 4 ani și e ok”, mi-a spus Ione, și ăsta a fost momentul în care am înțeles, cu adevărat, cât de mari luptători sunt copiii aceștia care se nasc prematur, atât de mici pentru o luptă atât de grea, și cât de mult au nevoie de ajutorul nostru.

Statul român face foarte puțin pentru salvarea acestor vieți. Anul trecut, în țara noastră s-au născut peste 16.000 de copii înainte de termen (1.824 doar în București). O mare parte dintre ei au nevoie de asistență medicală specială pentru a-și crește șansele de supraviețuire, dar în spitalele publice numărul locurilor la terapie intensivă pentru prematuri este cumplit de subdimensionat: 250. Mai mult, nu statul, ci organizațiile neguvernamentale sunt primele preocupate să doteze spitalele cu echipamentele cruciale pentru supraviețuirea prematurilor. România, salvată și dusă înainte doar de oamenii care o iubesc, nu?

Iat-o pe Diana Gămulescu, fondatoarea Asociației Prematurilor, ea însăși mamă a doi gemeni născuți înainte de termen, explicând nu doar de ce au nevoie prematurii, ci și cu ce probleme și traume se confruntă părinții lor – și cum pot depăși greutățile. E o mărturie emoționantă, aceasta, foarte personală, iar Dianei îi dau lacrimile când își aduce aminte, încă o dată, de pendularea ei și a soțului între deznădejde și speranță și de câtă putere a găsit pentru a-și ajuta puii să supraviețuiască.

Nu există nimeni care să prețuiască viața mai mult decât supraviețuitorii.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. Vlad, chiar nu trebuie sa cautam drama acolo unde nu e. Totusi, puiii astia de om stau singuri in patut si nu cred ca le lipseste suportul tehnic. Nu cred ca e cazul sa apelezi la aceasta coarda sensibila doar pentru ca Ione a fost acolo. Roag-o pe Ione sa mearga la bolnavii de plamani care au igrasie pe pereti si viermi in baie, sa mearga la sectiile de urgenta sa vada cun esti tratat etc si dupa aia putem plange impreuna.

    Thumb up 0
    • Acu’, să știi că noi avem o prietenă, fostă colegă, care a pierdut un plămân din cauza unei tuberculoze nediagnosticate la timp de minunatul nostru sistem medical, deci înțeleg despre ce vorbești. Înțeleg și că oameni diferiți au preocupări diferite, desigur; scriu și eu despre ce mă preocupă pe mine, în funcție de timp și puteri, nu-i nevoie ca toată lumea să fie de aceeași părere.

    • #3

      ba este dramă, sau poate fi…
      o cunoștință de-ale mele, cu sarcina normală, a fost implicată într-un accident rutier (n-a fost vina șoferului mașinii în care se afla dar asta chiar nu are importanță); prin urmare naște prematur; acuma te-ntreb eu, dragă “inimă de leu”, dacă nu ar fi fost liber incubatorul (că nu e un pătuț obișnuit, în caz că nu știai) care i-a salvat copilul, era sau nu o dramă?
      și să-l văd eu pe bărbatul ăla care privește impasibil un suflet de 700-800 de grame…

      Thumb up 0
  2. Prematuritatea nu e o drama cand nu e vorba de copilul tau, desi pare o exceptie – nasterea prematura este o realitate si numarul cazurilor a crescut. Eu am nascut prematur si am avut sansa de a naste in Bucuresti la o maternitate dotata ( chiar daca aceiasi maternitate e momentan in proces de igienizare pentru ca stafilococul auriu s-a dezlantuit in spital – poate nu se vede ca mucegaiul, dar nu e mai putin important). Nu dramatizeaza nimeni, dar locuri nu sunt si transferuri se accepta destul de greu, deci e normal sa nu le oferim sansa la viata pentru ca e mucegai si in alte spitale? Fiecare cu ce il doare, dar hai sa nu minimizam o situatie, doar pentru ca nu ne poate lovi… De prematuritate nu va puteti inbolnavi, nu? Deci nu investim acolo… Sunteti cel putin cinic…

    Thumb up 9

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.