Referendumul care n-a interesat pe nimeni

Bucureştiul nu seamănă cu nici un alt oraş din România (iar ăsta nu e neapărat un motiv de bucurie). Aici oamenii vin ca să facă bani, pentru că – dintr-un motiv în continuare inexplicabil – aici sunt cei mai mulţi bani. Spre deosebire de celelalte oraşe, Bucureştiul nu are o comunitate locală – aici n-au mers niciodată ziarele locale, oricâte încercări s-au făcut. Aici, locuitorii mai degrabă se suportă unul pe celălalt, în loc să trăiască împreună. Nu există o piaţă centrală unde să se strângă lumea, uite-aşa, la plimbat şi la căscat gura. Viaţa oraşului se duce „după blocurile gri” şi prin mall-uri. De asemena, mai sunt vreo 30 de cârciumi pe trei, patru străzi din centrul vechi care-s mereu pline; halal vibraţie urbană.

Ideea că în Bucureşti s-ar fi putut organiza un referendum privind administrarea oraşului ar fi provocat bucureştenilor cel mult ridicări posace din umeri, dacă bucureştenii ar fi aflat că li se propune un asemenea vot. Dar tema n-a interesat pe nimeni, de fapt; n-a existat nici o dezbatere reală, nici o discuţie publică. Lumea a aflat cel mult că nişte tipi de la primăria mare s-au încurcat în întrebări – două, patru, şapte. Oricâte ar fi fost, tot hoţie, cum ar zice portarul meu.

De la începutul anului se tot învârt partidele în jurul cozii referendumului, căutând să se-apuce unul pe celălalt de undeva în această trântă încâlcită, jucată oricum cam cu fereală. Au montat câteva panouri cu înjurături reciproce prin oraş şi s-au împotmolit în confuzia generală. Supremă umilinţă, a fost nevoie să le arate Traian Băsescu ieşirea, vineri: nici un referendum, că oricum n-ar veni lumea la vot, pentru că oricum lumea nu dă doi bani pe povestea asta.

7 primari pupat toţi piaţa endependenţii, vineri la amiază, uniţi în cuget şi-n simţiri, uşuraţi c-au scăpat de încurcătură. Oprescu s-a declarat plictisit de toată povestea (nimic nou). Piedone a promis că plantează arbuşti de banii economisiţi. Vanghelie a constatat că preşedintele „e un om viu”.

Să nu ne mai mirăm, deci, că toată politica şi media românească se raportează, complet necreativ, la d. Băsescu, dacă toţi cad pe spate de fiecare dată când deschide d. Băsescu gura.