Ştiri din presa economică a ultimelor zile:
- Produsul Intern Brut (PIB) al României a înregistrat o corecţie majoră, de 7,6% in primul trimestru şi 8,8% în cel de-al doilea trimestru din 2009, după ce anul trecut ajunsese la un nivel record de 126,4 mld. euro, cu 7,1% peste cifra înregistrată in 2007.
- Datoria externă pe termen mediu şi lung a României a explodat în trimestrul doi, urcând cu peste 7 mld. euro faţă de sfârşitul lunii martie până la 57,2 mld. euro, după ce în primele trei luni din 2009 creşterea lunară s-a situat în jurul a 500 mil. euro. La sfârşitul lunii iunie, datoria pe termen scurt înregistra 18,2 mld. euro, fiind în creştere uşoară faţă de luna precedentă.
- Datoria publică a României a crescut cu peste 7 mld. euro în ultimul an şi jumătate, ajungând la sfârşitul lunii iunie la 123,6 miliarde de lei (29,3 mld. euro), adică aproape un sfert din Produsul Intern Brut.
- Numarul angajaţilor din administraţia publică şi din sistemul de apărare a crescut cu 50% din 2000 până în prezent, ajungând la 218.600 persoane la sfârşitul lunii iunie. Numai în perioada 2004-2008 numărul funcţionarilor publici a urcat cu aproape 60.000. (sursa 1)
- Numărul total de şomeri a crescut în septembrie cu 23.467 faţă de august, până la 625.140, nivel maxim al ultimilor cinci ani şi cinci luni, iar rata şomajului a urcat la 6,9%, potrivit datelor publicate joi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Un număr atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din aprilie 2004, când au fost înregistrate 661.895 persoane fără loc de muncă. (2)
- Numărul restanţierilor la credite peste 20.000 lei a crescut cu 5,3% în august faţă de iulie, până la 206.873 restanţieri, reprezentând mai mult de o cincime din numărul total de debitori, de aproape un milion de persoane, arată datele Centralei Riscurilor Bancare. (3)
- Ministerul de Finante a împrumutat luni 850 milioane lei (199 mil. euro) de la bănci, la un randament anual de 9,97%, în cadrul unei oferte de titluri de stat derulate la sediul BNR. (4)
- Preţurile de consum au revenit pe creştere în septembrie, urcând cu 0,4% în medie, dublu faţă de estimările analiştilor, pe fondul majorării accizelor pentru tutun şi al deprecierii leului, care s-a resimţit în costul serviciilor. (5)
- BNR a cheltuit în septembrie aproximativ 1,1 mld. euro pentru a ţine cursul leu/euro jos timp de două săptămâni, însă pe fondul crizei politice cotaţia a revenit spre 4,3 lei/euro, de la 4,2 lei/euro. (6)
- România a atras doar 435 milioane de euro din fondurile structurale alocate în perioada 2007-2009. Suma reprezintă mai puţin de 8% din valoarea de 5,6 miliarde de euro alocată de Comisia Europeană în ultimii trei ani. Cei mai puţini bani au fost absorbiţi în cadrul programelor pentru transport (0%), pentru dezvoltarea capacităţii administrative (0,67%) şi pentru asistenţă tehnică (0,09%). (7)
- ING şi-a revizuit prognoza de deficit bugetar pe 2009 la 8,5-9% din produsul intern brut (PIB),de la estimarea anterioară de 7,7% din PIB, în condiţiile în care analiştii estimează un control mai slab din partea guvernului pe fondul actualei crizei politice, arată ultimul raport publicat vineri de ING. (8)
Oricum, e important de ştiut că nici preşedintele, nici guvernul şi nici BNR nu pot fi făcuţi responsabili pentru nimic din cele de mai sus, pentru că nici preşedintele, nici guvernul şi nici BNR nu se preocupă să scoată ţara din criză, deoarece nu se poate.
Trebuie să aşteptăm să iasă alţii mai întâi – acolo, probabil că cineva, oricine, se preocupă de asta. Acolo s-ar zice că se poate.

26 comentarii Adaugă comentariu
Foarte interesante statisticile ! Dar degeaba… ca astazi Guvernu’ se duce dracu ! :))
Ura.
Pentru prima oară în 2009 o femeie a luat premiul Nobel pentru Economie. Asta spune multe, imposibil ca o femeie să nu aibă legătură cu criza asta …:D
^ That was not funny.
[…]Să dai anul acesta premiul Nobel pentru Economie e ca şi cum ai fi acordat Nobelul pentru Pace în 1941.
Lucrurile capătă totuşi o oarecare noimă cînd vezi că penru prima oară o femeie ia acest Premiu. E vorba de Elinor Ostrom, cel mai probabil o femeie casnică de prin Norvegia care calculează dintr-o privire restul bărbatului cînd se întoarce de la cumpărături.[…]
eu zic că emigrarea n-ar fi chiar aşa o idee proastă…
@ camil
subscriu, chiar daca am o varsta..
Times New Roman – nu vorbim despre asta în public 🙂
Singura sansa este sa nu urasti pe nimeni si nimic. Poti sa critici, poti sa cauti solutii, dar fara ura. Asta daca vrei sa traiesti maine mai frumos decat azi.
Aaaa…. nu o spun eu, o spun toti inteleptii acestei lumi.
Vlad, cifrele alea din statistici au şi nişte realităţi în spate. Una dintre realităţi este dispariţia conscripţiei. De aia a crescut atât de mult numărul angajaţilor din sistemul de apărare. Toţi sunt acum profesionişti. Nu ţipaţi voi de fericire că aţi scăpat de armata obligatorie? Păi asta are nişte costuri!
A crescut numărul de funcţionari? Da, dar poate ţi s-a întâmplat să afli că suntem ţară membră a UE. Şi că aderarea a însemnat înfiinţarea unor noi instituţii. Bun, că unii au exagerat la angajare, nu contest. Se poate rezolva.
Dar dacă iei şi analizezi ce s-a întâmplat în toată Europa după descentralizarea statului, ai să vezi că au crescut dramatic costurile administrării lui. Nu trebuie să-ţi spun eu de ce.
Doi: multe dintre estimări sunt făcute pe modele liniare, care nu se prea pupă cu realitatea.
Trei: mi se pare, ţinând cont de cine conduce România, că ei ne-au făcut un mare bine că nu şi-au propus să ne scoată din criză. Cine ştie ce dezastru ne mai păştea dacă îşi propuneau!
@ CG suntem membri UE, avem institutii noi, cu prea multi angajati chiar, dar nu am reusit sa folosim mai mult de 8% din fonduri. Uraaa.
Si in tot acest timp, fostul ministru al Sanatatii, purtavoce a motiunii din partea PNL, compara guvernul cu o echia de fotbal, ca-n clasa a 8a. Ca doar treaba asta cu puterea-opozitia nu e nimic mai mult decat o joaca de-a care-i mai mare demagog.
Articolul tau arata ca o factura de plata a circului pe care l-am votat si pe care ni-l prezinta televiziunile aservite politic. La aceasta factura se adauga cei 20 de ani de minciuna. Acum doar se schimba garzile kgb-iste: pleaca Iliescu vine … nu mai conteaza cine.
Ii dau dreptate lui camil: emigrarea parca suna mai plauzibila ca niciodata!
Ura vine abia dupa … primul sentiment este de teama : si eu sunt printre cei care trebuie sa plateasca datoria … acum vine ura.
Imi aduc aminte de un anumit tip de antrenament la atletism : sportivul isi leaga de mijloc o greutate pe care o taraie cand alearga. Asa ma simt atunci cand ma gandesc la datoria tarii : ca un atlet in pregatiri. Si uneori ma intreb daca, dupa ce imi voi desprinde greutatea, voi mai fi capabil sa „tasnesc” … sau poate ma voi aseza, epuizat pe marginea pistei ? Este o utopie gandul ca voi apuca ziua in care sa „alerg” fara „greutate” ?
Nu folosim banii de la UE dintr-un motiv foarte simplu: nu există bani pentru cofinanţări. De obicei, faci proiectul, cu banii tăi sau ai băncii, şi apoi UE îţi dă 50% înapoi. Cum băncile nu se omoară să crediteze economia, sigur că tragi doar 8% din fonduri comunitare. Iar când te gândeşti ale cui sunt băncile din România, înţelegi mai multe. Dacă nu eşti prost…
@ Someone> ok, mă dădeam exemplu :D, mi-am pus cercetările economice la bătaie. thx de răspuns 🙂
Pe vremea de dinainte de 89, atunci cand unul dintre noi incepea sa faca politica (comentarii contra, bineinteles) ceilalti incepeam sa cantam „la calul balan, la calul balan si seaua verde” iar discutia continua (sau nu) bruiata de corul celorlalti. Crede-ma ca imi vine sa-ti cant. Nu te lasa antrenat. Nu e jocul tau.
Doar daca imi permite proprietarul! Am si eu un anunt de campanie electorala!
Votati-ma ca sa-i umflu banii mogulului Voiculescu !
N-am program electoral, n-am viziune, blogul meu e varza dar am nevoie de bani pentru tigari si pentru bere … promit doar ca voi cheltui foarte rapid toti bani.
La http://danvoiculescu.net/blog/votati/, un simplu click la sectiunea Bloguri specializate – “Istoricul zilei†si berea in cinstea domniilor voastre o beau!
Despre asta nu vorbeste nimeni:
http://haituitintaramea.blogspot.com/2009/10/sectorul-1.html ?
După cât ne-au luat la mişto în toţi anii care au trecut de la marea miştocăreală din decembrie ’89, ăştia ar merita ca toată lumea să stea acasă de alegeri şi să bea la bere până s-ar înfrăţi într-o uriaşă râgâială naţională. Dacă nu m-ar seca la ficaţi rămânerea circarului la Cotroceni, zău că aşa aş face. Ciclopul mă obligă însă la efort, să ies din bârlog şi să-l votez cu degetul mijlociu. Asta e, cu berea îmi scot eu pârleala după. C-o fi de bucurie, c-o fi de necaz, pârleala tot mi-o scot.
Si peste toate eu ma duc maine dimineata sa platesc ca prostu impozit! Si tot eu sunt ala f–-t, ca cica are de unde mai stoarce 10 RON. Asa ca in aceste conditii ma raliez si eu parerii lui Camil, desi uralm pana mai acum un an ca sunt nationalist si ca nu ar trebui sa plecam, oricat de rau ar fi, pentru ca avem o datorie morala fata de tarisoara noastra!
SE PREA POATE! Insa datoria asta fata de tara nu implica si f–-i din partea statului. Sau daca e ALL-INCLUSIVE eu zic PAS! Ca nu am chef sa devin „galeata” unora care se cred stapan peste mine cetateanul roman! 🙁
La vizionarea acestor cifre … mi-am adus aminte de sondajul din ultima vreme „comandat de PDL”. Lucrez la CSOP si sunt deja satula de indoctrinarile „basesciene”, daca le pot numi asa. Daca stam sa deducem rezultatul alegerilor in urma sondajelor aranjate, platite, masluite …. de acelasi Traian Basescu care ne-a adus tara intr-un stadiu avansat de criza conform zicalei sale celebre „sa traiti bine!” … ar inseamna ca maine sa nu mai existe „natiune”, sa nu existe „parere”, „punct de vedere”
sau libera „alegere a candidatului”. Sondajul asta il putem plasa Foarte departe de purul adevar al unui mincinos notoriu care vrea sa spele mintile alegatorilor!Situatia reala sta in felul urmator: basescu 31%, geoana 27%, antonescu 17%, vadim 9%, iar oprescu 8%, hunor 7%. Basescu pierde in turul 2 cu toti candidatii, mai putin cu Oprescu, care se detaseaza de actualul presedinte cu 0,8%. Sa ma ierte colegii mei, dar nu ma pot abtine, am inceput sa stau in teroare la gandul ca imbecilii de la PD-L vin cu „mita” sa comande sondajele. Pacat de oamenii astia care sunt tratati ca niste cobai….si pacat ca tara nu vede ca este condusa de un mare tiran…sunt revoltata de minciunile pe care le promoveaza politicienii si mi-as dori pentru o clipa sa depasesc profesionalismul si sa dau presei adevarul!Imi pare rau ca nu am cum sa modific sau sa fac un sondaj „aranjat” in care lumea sa creada, cifrelor economice din postare ta. As dori din suflet sa spun ca sunt aranjate, dar astea reflecta perfect rezultatul celor 5 ani alaturi de Presedintele Romaniei! Sa ne uitam la ele atunci cand votam…si de data asta sa alegem bine…sa alegem pentru binele nostru! A venit vremea pentru o alta Romanie!
Nu toate cifrele de mai sus sunt revoltatoare si nu toate pot fi puse in carca defunctului guvern.
Datoria externa a crescut din cauza imprumutului de la FMI si as vrea sa aud ce puteam face, fara sa imprumutam. Sa arati cu degetul e usor, cand n-ai nicio solutie alternativa (decat generalisme vagi si bascalii subtiri)
„Cheltuiala” BNR cu mentinerea cursului nu inseamna bani aruncati intr-o gaura neagra, din averea tarisoarei noastre, e vorba de o suma de tranzactii monetare, de fapt, care, surprinzator, poate aduce si castig, daca analizezi toate consecintele sustinerii leului.
De acord ca s-au adunat o suma de „rele” in economie, si faptul ca s-au devoalat pe fondul crizei e numai sincron cu guvernul Boc nu cauzat de nepriceperea lui. Nu ca ar fi fost cel mai capabil guvern posibil.
Oricum, daca cantarim pierderile/castigurile in varianta continuarii cu guvernul Boc pana dupa alegerile prezidentiale si cea de acum, nu cred ca ar trebui sa jubilam de fericire.
sandman, ăla e blogul unuia plătit de nean-tu antonescu!!! ;))