Scoate proteina, mişelule!

Cantinele corporatiste stăpânesc un secret înfricoşător: ştiu cum să scoată mâncarea din mâncare fără să se prindă vreun client. Cum ar veni, în farfurie ai forma, dar lipseşte fondul.

E cam ca-n povestea cu Păcală şi boierul care-i dădea o pâine dimineaţa, înainte de arat, spunându-i să se-nfrupte din ea după voia inimii, dar s-o aducă înapoi întreagă.

Nu se poate să bag în mine ca spartul la ora două – şi să fiu leşinat de foame 6 ore mai târziu. Iar asta se întâmplă de fiecare dată când mănânc la vreo cantină dintr-asta, anexată clădirilor de birouri – şi nu mi se întâmplă doar mie.

Pun pariu că-n bucătăriile acestor locuri lucrează chimişti cu Nobel, dispăruţi misterios prin Triunghiul Bermudelor, acum ţinuţi ostatici de şefi de sală malefici. „Scoate tot, băi Mendeleev, să nu mai rămână o proteină în copane, auzi?”

Nu vi se pare că-n farmacii sunt, de la un timp, o grămadă de suplimente alimentare, vândute sub formă de pastile?

32 comentarii

  1. Gheorghe Constantin Comentariul numărul#1

    O fi vreo formă subtilă de motivare a sclavilor din dotare. Ştiu şi eu? Nu am experienţe culinare de genul ăsta, dar nici vaca, porcul şi puiul nu mai sunt ce-au fost. Multă apă, prea puţină fibră. Ca şi mezelurile. Nu e o afacere să vinzi apa la preţ de trufanda ?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. curly Comentariul numărul#2

    eu am experienta similara cu o cantina de la voi din Bucuresti la subsolul unei cladiri de-astea jmekere de langa Casa Scanteii (ajung din cand in cand in cladirea cu pricina) – dar mie nu mi se pare ca nu-s satioase ci doar ca au acelasi gust toate mancarurile indiderent ce iei. prost gust, of course

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. VirtualKid Comentariul numărul#3

    Poate merita sa citesti asta.

    Noi avem o oaza de normalitate, la bunici, la tara. Cat vor mai trai!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. anndryusha Comentariul numărul#4

    Păi, cum ajunge omu’ la 300 de kile în floarea vârstei? Cu proteine săţioase? :))))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. BlogFather Comentariul numărul#5

    Vlad, unui om normal, sanatos, i se face foame la 3-4 ore de la ultima masa, deci daca dupa 6 ore esti infometat inseamna ca esti sanatos si atat.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Mihai Comentariul numărul#6

    Subscriu la comentariul de mai sus. 6 ore e incredibil de mult pentru o masa sa iti tina de sat, nu inteleg de ce te plangi. Cat ai vrea sa nu iti fie foame dupa masa de pranz? Pana a doua zi dimineata?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. Fluieratorul Comentariul numărul#7

    Pai Mendeleevu’ a bagat proteinele in pastile… Zic si eu, o fi invatat asta de la americani, ca am mincat (de fapt, am lucrat) pe-acolo o vreme, si desi mincam virtos si eram tot timpul plin, mi-era tot timpul foame. Am constatat si eu in public acest paradox, si m-au linistit de tot colegii americani: in America in genere se maninca prost, iar statul Indiana este patria mincarii „contrafacute”, care umple dar nu hraneste… In rest, traiasca sucul Tropicana cu multa pulpa, bananele si strugurii de Mexic si telemeaua bulgareasca si ardeiul copt sirbesc de la bacanul chinez, ca asa am mincat si eu ceva de bun simt si n-am venit inapoi acasa exagerat de slab…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. Someone Comentariul numărul#8

    Mihai, Blog Father – cum, frăţicule, 3-4 ore? Păi ce, avem noi cum să mâncăm de 5 ori pe zi? O dată, hai, de două ori şi gata, că trebuie să trăiască şi cardiologii, nu? 🙂

    VirtualKid – d-aia nu mănânc eu pui, numa’ porc :-))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. Mihai Comentariul numărul#9

    Pai cum e cu cele trei mese importante ale zilei? Dimineata la 7-8, apoi pe la 13, si apoi la 19. Ia vezi ce distante is intre mese 😛

    Ar trebui sa te consideri norocos ca ai dat de asa mancare satioasa, nu sa te plangi ca nu te tine mai mult. E ca si cum ai scrie un post furios ca bateria de la telefon, in conditiile in care vorbesti toata ziua cu prietenii, te tine doar 12 zile!!! 😉

    Cel putin eu nu inteleg deloc articolul, eu vad doar ca tu critici ceva ce pana la urma lauzi. 😛 Poate is eu de vina..

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. julius Comentariul numărul#10

    ai dat-o pe sefii de sala, de guvernul mondial nu sufli o vorbulita.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. Someone Comentariul numărul#12

    Mihai, Julius a înţeles. El întotdeauna înţelege chestiile astea. Ştie el ceva 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. neli Comentariul numărul#13

    zi mersi ca mancarea nu e „imbogatita” cu salmonella ori alte surate ale ei, cum primesc colegii de la alt mogul…

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. Uncle Jebediah Comentariul numărul#14

    Eu va invit la niste salata de ananas cu smantana la mine la facultate.
    Sau la o saorma cu continut de grasime aflat in niste limite stabilite de lege, sa nu consumi banii statului cand te duci la doctor ca ai colesterolu mare.

    Cheers, mates.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. VirtualKid Comentariul numărul#15

    Corect! Este o solutie foarte buna, daca porcul este crescut pe balcon si daca il scoti zilnic la plimbare, pe scari. Daca mai si vine in contact cu portarul, nu mai are nevoie de asomare.

    Asta este alternativa noastra!

    Suntem norocosi!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. julius Comentariul numărul#16

    @someone: normal ca stiu, dar nu pot sa spun mai multe.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. Dina Comentariul numărul#17

    De ce ar fi mancarea de la cantinele corporatiste satioasa? Doar stie toata lumea ca un pranz copios te predispune la somnolenta, si iti scade randamentul cel putin 2 ore 🙂

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. valentin Comentariul numărul#18

    Pentru un trai sanatos respectati principalele mese ale zilei … si nu mai faceti mofturi.

    Nu voi uita vreodata prima mea „intalnire” cu o smantana adevarata si prima supa de pui „de curte”.
    Prea multe produse de tip „mecdonalţ”, „cheiefsi”, „doctor iotcăr”, prea multe „amestecuri de uleiuri vegetale hidrogenate, cu un grad mare de plasticitate”, acidifianti, stabilizatori, coloranti, monoglutamati, polifosfati, sulfiti, nitriti, benzoati, „potentiatori de aroma” si alte „aratari” – asta daca stai sa citesti etichetele … dar cine sta sa citeasca ? dar si daca ar citi – scrie intotdeuna totul pe eticheta ?

    Lebăr din sorici si cap de porc, salam cu apa si soia „la greu” sau din resturi de pasare, pateu ingrosat cu tot felul (fiindca altfel curge precum un lichid), supe sau ciorbe instant care iti fac praf ficatul, iti sparg pancreasul si „scot sufletul” din rinichi si inima.
    Vitamine sintetice, grasimi chimice si restu’ pan’ la un chil – euri.

    Mancati, mancati, pana la urma tot o sa va alegeti cu fo colita sau fo cufureala.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  18. licitatii online Comentariul numărul#19

    u chiar nu vrei sa nu iti fie foame dupa 6 ore ?..e absolut normal ce ti s-a intamplat tie …

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  19. Ciprian Comentariul numărul#20

    E normal sa-ti fie foame dupa 6 ore in cazul in care activitatile din timpul zilei necesita un efort fizic crescut.

    Dar asa sa te plimbi printr-o redactie, sa mai pui o data la doua zile o poza pe blog, sa furi de la cel mai bun prieten gluma cu Mendeleev, sa tot privesti in gol pe Realitatea si alte posturi de stiri.. astea nu solicita nici macar efort intelectual. 😛

    Incearca cu o bere in pauza de masa, tine si de foame.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  20. Andrei Bogdan Comentariul numărul#21

    Macar avea gust? A… ba nu. Ca mancarea de genul asta fie are gust si nu „tine de foame”, fie invers.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  21. Moise Guran Comentariul numărul#22

    Haha! Petreanu, esti la varsta la care NU TE MAI SATURI BAI!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  22. curly Comentariul numărul#23

    Moise, zi-ne mai bine daca te-ai jucat cu banii zilele astea? daca da, pe ce ai mers?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  23. Moise Guran Comentariul numărul#24

    Am cumparat luni 2500 de euro la 4,31 si am vandut miercuri 3500 la 4,33. Halal! Planuiesc sa recumpar saptamana viitoare sub 4,3 ca asa e mintea de pe urma a romanului. Dar n-am facut speculatii. Astia-s banii mei de rate.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  24. curly Comentariul numărul#25

    lasa ca nu-i rau – din beneficiu poti sa mananci de 2 ori la cantina lui Vlad :))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  25. sim Comentariul numărul#26

    Vlad, cred ca ti se face foame din cauza faptului ca te-ai ingrasat!…
    Organismul cere, si cere, si …..

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  26. Adelin PetriÈ™or Comentariul numărul#27

    Petrene, iar „ai fost cumpătat” şi ai mâncat la Plastic? Deh, e criză şi nu mai mergem la Capriciossa..:)))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  27. co Comentariul numărul#29

    sa le fie rusine alora de la cantina…mama lor :))

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  28. impricinatul de corn Comentariul numărul#30

    ah…. crenvurstii de odinioara… COMUNISTII aia de crenvursti! aia umpleau matu’!
    da’ parizeru’? da’ copanu’ adevarat, ala dat cu mujdei real, gros, uleios?
    da pomana porcului, domnilor, pomana porcului, care intre timp s-a transformat in pomana porcilor de dieta?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  29. Maria Comentariul numărul#31

    Asta îmi aduce aminte de cornul 7days. La grădi mâncam câte două pe zi. Azi nu mă mai ating de ele nici din obligaţie. Din corn delicios cu ciocolată a devenit plastilină cu zahăr pe deasupra.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  30. Sabau George Comentariul numărul#32

    ba da am obeservat asta in farmacii 😕

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.