Sinaia loveşte-n ficaţi prin nas

– Un pachet de Orbit mă face consumator?
– Da.
– Atunci daţi-mi şi mie unul, că nu mai pot.

Doamna zâmbeşte, jenată. Am mai văzut sfiala asta – apare la cei care mă recunosc de la televizor, dar care nu-şi închpuie c-aş putea răspunde într-atât de neceremonios la chemarea naturii. La televizor sunt sobru şi virtual, dar aici, în bufetul de lângă Pelişor, n-am nici cravată, nici sacou, sunt şi nebărbierit şi, oricum, foarte real.

Ca să spulber mitul cu totul, tropotesc ostentativ pe loc, făcându-i cu ochiul când întind mâna după rest. Roşeşte. Ce mai contează? Eu sunt şmecher iar pachetul de gumă din buzunar este biletul de intrare la wc-ul bufetului, a cărui uşă e păzită de un afiş sever: “Accesul permis doar consumatorilor”.

Dar când deschid uşa, îmi dau lacrimile instantaneu iar zâmbetul jenat şi roşeaţa doamnei capătă cu totul alt înţeles. În spaţiul rezervat consumatorilor mă izbeşte o duhoare înecăcioasă de pişat uscat, rod al altor nenumărate chemări ale naturii.

Carevasăzică, Şuţu era să moară de ficat când a intrat, nu demult, în wc-ul gării. Data trecută când am ajuns eu în oraş, tot urina mi-a rămas în amintire. Acum, la bufetul de lângă Pelişor, iar.

Ce naiba se întâmplă în Sinaia?

28 comentarii Adaugă comentariu

  1. ce sa se intample, nimic. oamenii din sinaia sunt niste imputiti care nu au auzit de apa

    Thumb up 0
  2. E de cacat treaba pe acolo, pesemne. Si cand spun “pe acolo” nu ma refer doar la Sinaia, ci peste tot pe la noi in tara.
    Zici de trenuri? Sa vezi ce ok pleaca din Bucuresti si in ce hal ajung la destinatie, in Cluj sa zicem. Si vorba aia, trec prin Ardeal. Meh, tot noi suntem si pe acolo.
    WC-urile din Gare du Nord din Bucuresti sunt pe bani si sunt si incredibil de infecte, te simti furat fix in momentul cel mai propice, cand nu te mai poti tine oricat de incrucisat ai merge.
    Cred ca de aia vad destul de multi cetateni preferand boschetii sau blocurile gri – nu ca as incuraja sa dai raspuns chemarii gintei patriarhale oriunde iti vine dar nici WC-urile publice din statia de metrou Universitatii nu le-as recomanda, ai fi surprins cat de sus ajunge rahatul in tara asta. Pe perete, zic.
    Sper ca am fost destul de subtil si decent de plastic in ce am zis.

    Thumb up 0
  3. Il “semi-plagiez” pe @Arhi : “ce sa se intample, nimic” … nimic altceva decat cotidianul, involutia cea de toate zilele. Am fost la Sinaia an de an, mai multi ani la rand; am intrerupt acum vreo 5 – 6 ani … nu ma mira ceea ce spui. Imi confirma justetea hotararii de a nu mai trece pe acolo.

    Involutia noastra cea de toate zilele.

    Thumb up 0
  4. În august 1996 am citit un mic afiş într-un WC public, lipit de o plajă în Franţa. La Rochelle. Suna cam aşa:
    “Sunteţi rugaţi să lăsaţi acest loc (site) aşa cum l-aţi găsit” Era curat.
    Cred că de aici ar trebui să începem. După care putem trece la legi, amenzi şi alte ălea, suntem primii vinovaţi de mizeria care ne înconjoară.

    Thumb up 0
  5. Sa fim vulgari si sa generalizam ne este foarte la indemana… Sa spui ca oamenii din Sinaia sunt niste imputiti este la fel cum ai spune despre toti romanii acelasi lucru. Problema toaletelor este nationala. Nu avem aceasta cultura, aceasta nevoie. Mergi la orice mall, Ikea, Selgros sau aeroportul Otopeni si vezi aceasi situatie. Este o problema de educatie, bun simt si in mare (cea mai mare!) masura problema utilizatorilor. Totusi mai sunt si locuri curate. Domnul Petreanu poate sa va confirme…

    Thumb up 0
  6. …este ceva putred in Sinaia…

    Thumb up 0
  7. La Sinaia nu se intimpla nimic. Doar ati nimerit voi prin niste locuri proaste. Probabil te urmareste pe tine blestemul wc-urilor, ca parca si la institutia la care prestezi a trebuit sa veniti cu bani de acasa pentru chiuveta.

    Thumb up 0
  8. Ce sa fie ? Oamenii de acolo (sau trecatorii) stau bine cu rinichii si prost cu bunul simt si buna crestere.

    Thumb up 0
  9. .ce sa se intimple …? se intimpla k in fiecare an se cheltuiesc milioane de euro pe sali de sport in care se intilnesc fii satului si mai trag o nunta si o hora ….!si iar se prelungeste programul politicii fsniste si psdiste cu programul salilor de sport …in loc sa facem PROGRAMUL NATIONAL de BUDE ..Wc-uri …in Gradina din Carpati sa nu gasesti o buda e firesc….! de ce ..? in loc sa faci bude peste tot ..in orase …in sate …in statiuni …pe autostrazi …in gari ..in autogari …la metro…la supermarketuri…peste tot …! sa devenim gradina budelor din carpati …si nu a cacastoarelor din vremea lu’ ceausika …! am vizitat un sediu de scola turceasca ridicata in 1875 …ei bine faimoasele turcesti ..erau din marmura …uimitor de curate .si ce m-a rupt in doua erau WATER CLOSET ..adica functionau cu apa …..!! functionau …! ..ei bine nu degeaba aveau arhitect sef al imperiului otoman la 1450 …!

    Thumb up 0
  10. În Sinaia se întâmplă ceea ce se întâmplă peste tot în România. Argumentul cu banii nu ţine, de data asta. Există extraordinar de multe lucruri de făcut şi remediat care n-au nicio legătură cu banii. Gara aia are un şef, pe care-l doare fix în posterior, deşi ia un salariu. În gara aia se plăteşte cel puţin o femeie de serviciu, pe care, de asemenea, putoarea nici n-o deranjează, nici n-o sperie, nici n-o instigă s-o anihileze.

    Avem de-a face cu nesimţire în forma ei pură. Da, e greu să admitem, fiind educaţi cu formule de genul “românii sunt un popor curat şi harnic”, că suntem, în mare măsură, murdari, puturoşi şi nesimţiţi. Eradicarea mizeriei (adesea neverosimilă) din curtea unui spital sau a unei şcoli sau dintr-o gară n-are nicio legătură cu regimul politic şi nici cu banii, ci ţine, ca şi la animale, de a avea instinctul sănătos de-a-ţi curăţa vizuina şi împrejurimile.

    În fine, ideea principală e că orice comentator care încearcă să facă din mizeria (în forma ei fizică, esenţială, greţoasă) la români o problemă de bani/sărăcie, se află pe teritoriul erorii. La găsit scuze toţi suntem buni. La pus mâna pe un furtun şi spălat buda aia (de sus până jos, stând în uşă cu furtunul în mână, ca să nici nu se implice prea tare, că românul e “domn”) n-a fost bun niciunul din angajaţii gării cu pricina.

    Thumb up 0
  11. Cred ca ai inteles gresit, wc-ul ala era pentru altfel de “consumatori”.

    Thumb up 0
  12. felul in care ne modelam mediul nostru exterior e expresia lumii noastre interioare.

    Thumb up 0
  13. Ai nimerit intr-un loc in care bat ploile acide, atat! Si bat pe pereti fiindca (….) / norul nu stie carte si nici nu vede asa bine incat sa urmareasca tinta!

    Thumb up 0
  14. – Fetelor, stiti voi pe cine am vazut azi ?
    – Zii draga, nu ne mai ferbe …
    – Vlad Petreanu, draga !
    – Aaaaaaaaa … ooooooo … iiiiiiiii …
    – Si nu e numa’ bun ziarist …
    – ???
    – E si un caracter tare !
    – Zău fată ? Fugi d-acilea ! Te pomeni ca a intrat in veceu’ vostru si a plecat p-orma pe picioarele lui …

    Visit Sinaia, “The Carpathian Pearl”. Don’t forget your Pampers.

    Thumb up 0
  15. :))))))))))))))))

    Thumb up 0
  16. Am zis de multe ori ca , in loc sa ne bage-n cap la TV sa facem miscare sau sa consumam /nu consumam apa/ bauturi , sa ne scrie indemnuri mult mai simple gen : “Spalati-va pe maini inainte de a manca!” sau ” “Folositi toaleta si lasati-o curata ! ( Peria de langa WC nu e perie de dinti… ) “

    Thumb up 0
  17. Probabil se scrie cu pipi pe zid, ca la Groparu.

    Thumb up 0
  18. Asa cum am intalnit wc-urile de la micul golf curate dupa weekend-ul de intensa folosinta de 1 mai, era sa-mi las ficatul si o parte din stomac in stabilimentul unei cafenele dintr-un mall in Helsinki ( problema pentru care am devenit “consumator” contra modicei sume de 3 eur). Poate ca exista pur si simplu locuri pe care unora le vine sa se p*** si locuri pe care nu.

    Thumb up 0
  19. Ahhhhh! Ce urat. Da’ chiar, oare ce se intampla la Sinaia, mai oameni buni?

    Thumb up 0
  20. Neinterseant, prea putin amuzant. Ce ma socheaza e nr. mare al comentariilor. Apropo, ce culoare avea pisatu’?

    Thumb up 0
  21. @şocatu’ neo – 19 oameni (adica pân’ la tine) au inteles ca nu mai este cazul sa isi puna baza in locatia respectiva decat daca isi pot tine respiratia macar pana isi fac treaba. Da’ tu nu pricepi asta … sau tu te duci in padure si atunci chiar ca este neinteresant pentru tine subiectul asta …
    Hai, relaxeaza-te, revino-ti din şoc. Incet … aşa … sa nu iti zdruncini neuronu’ …

    Thumb up 0
  22. pe peretele unui wc la femei:
    “sotul meu ma urmareste peste tot.”
    mai jos:
    “nu-i adevarat.” :lol: :lol: :lol:

    apropo, erau texte maro pe pereti ? :mrgreen:

    Thumb up 0
  23. Nu, culmea, părea a fi zugrăvit de curând, dar sigur nu mai aruncase nimeni o găleată cu apă de multă vreme p-acolo…

    Thumb up 0
  24. Pentru romanul de rand e foarte greu sa lupte cu sistemul mafiot care a pus stapanire pe Romania. Sunt insa situatii in care, cel putin partial, o poate face. De exemplu cand primeste o reteta pentru medicamente compensate.
    Cand medicul prescrie un medicament compensat nu-l prescrie sub denumirea comerciala ci sub denumirea comuna internationala.
    Putini pacienti stiu ca, de cele mai multe ori, sunt mai multe medicamente care contin substanta activa recomandata de medic.
    Atunci cand merg la farmacie ca sa-si ridice medicamentele, farmacistul, care-si cunoaste foarte bine interesul, le ofera, de obicei, cel mai scump medicament din listele cu medicamente compensate.
    Exemplu 1: Daca medicul prescrie INDAPAMIDUM 1.5mg (Denumirea comuna internationala), farmacistul ii va oferi, aproape intotdeauna, pacientului medicamentul TERTENSIF 1.5mg, produs in FRANTA, care costa 21 de lei/30 de bucati. Aproape niciodata nu-i va oferi medicamentul INDAPAMIDA MYLAN 1.5mg, produs tot in FRANTA, medicament echivalent cu TERTENSIF 1.5mg, dar care costa 12 lei/30 de bucati.
    Exemplul 2: Daca medicul prescrie BISOPROLOLUM 5mg (Denumirea comuna internationala), farmacistul ii va oferi, de cele mai multe ori, pacientului medicamentul CONCOR COR, produs in GERMANIA, care costa 74 de lei/100 de bucati. Aproape niciodata nu-i va oferi medicamentul BISOGRAMA 5, produs tot in GERMANIA, medicament echivalent cu CONCOR COR, dar care costa 25 lei/100 de bucati.
    Exemple ca acestea pot fi date pentru aproape toate medicamentele din listele de medicamente compensate.
    Asta se intampla pentru ca lui, farmacistului, ii convine sa vanda cele mai scumpe medicamente din lista. Statului nu-i pasa pentru ca el deconteaza acceasi suma pentru oricare medicament din lista de compensate.
    MEDICAMENTECOMPENSATE.RO permite pacientului sa se informeze si sa aleaga in cunostinta de cauza.
    E timpul sa le aratam celor care se-mbogatesc nemasurat pe seama lipsei de informare a romanilor ca situatia incepe sa se schimbe. Si ca in curand ar fi posibil sa nu-si mai permita deplasari cu elicopterul sau iahturi de sute de mii de euro.
    Fiecare dintre noi poate face ceva in acest sens.
    Ce poti face tu pentru asta?
    – Cauta in MEDICAMENTECOMPENSATE.RO toate medicamentele compensate prescrise tie sau membrilor familiei tale. Ajuta-i pe parintii sau pe bunicii tai sa nu se mai lase jecmaniti de mafioti.
    – Ajuta toate cunostintele tale care nu pot din diverse motive sa foloseasca MEDICAMENTECOMPENSATE.RO sa-si aleaga medicamentele compensate cel mai potrivite cu dorintele sau cu bugetul propriu
    – Trimite acest mesaj prin e-mail, messenger, retele de socializare sau orice alt mijloc tuturor prietenilor tai sau cunostintelor tale.
    SA LE ARATAM CA PUTEM FI CEL PUTIN TOT ATAT DE DESTEPTI PE CAT SE CRED EI!

    Thumb up 0
  25. Tot “râul – ramul” e de preferat în locul veceului de bufet, indiferent de “magnitudinea” treburilor.

    Thumb up 0
  26. Raspunsul e foarte simplu. Nu le pasa. Daca te duci la KFC, McDonald’s etc., unde le pasa, nu vei gasi toalete mizerabile intr-atata. Niciodata!
    Iar romanii nu-s mai imputiti ca altii si nici nu-si fac nevoile intr-un mod diferit. Problema tine de intretinerea curateniei la toalete: sa se faca curatenie de cel putin o data pe zi daca e traficul mic, de mai multe ori daca e trafic mare – cat e nevoie -si sa se foloseasca materiale adecvate. Nu se poate sa dea doar apa si acelasi mop imbacsit tot anul, mopul se imbacseste, e necesar clor, ceva pentru improspatarea aerului, sa fie in toaleta perie pentru ca sa poata curata vasul si cel care o foloseste. Trebuiesc verificate tehnic ventilatiile de la toalete. Trebuie sa existe hartie igienica si sapun. Nu e nimic complicat, trebuie doar sa le pese.
    Or, acelor domni/doamne din acel loc de la Sinaia nu le pasa.
    Ca o mica divagatie, cea mai imputita toaleta din istorie am intalnit-o in Bucuresti Obor. Criminala! Si era si o zi torida, muste, mirosuri care cucereau metri la fiecare ora ce trecea, terifiant!

    Thumb up 0
  27. Si eu am avut aceeasi senzatie cand am intrat in noiembrie pe acolo

    Thumb up 0