Skadar, Muntenegru

Du-te la lac, du-te la lac”, zice Brăduţ, o să-ţi placă la nebunie. Eu, mai sceptic; dacă ai marea, la ce-ţi mai trebuie lacul? Dar, în fine, nu-s decât 30 de km (totul e aproape în ţara asta cât două judeţe). În plus, drumul merită la fel de mult ca şi destinaţia – relieful e spectaculos oriunde te-ai întoarce. Ca şi acum; de la Sveti Stefan la Virpazar mergi la-nceput pe coastă, cu azur de-a dreapta şi verde-pin de-a stânga, apoi urci şi cobori în serpentine ce-ţi taie răsuflarea, treci printr-un tunel de 4 km şi ajungi la cel mai improbabil lac cu putinţă: o întindere nemăsurată de apă dulce din care ţâşnesc insule sub formă de munţi.

Sunt cu Groparu. În timp ce căutăm pe hartă un drum de jur-împrejur suntem agăţaţi la botul maşinii de un tip agitat. „You want a boat? Boat-trip? Only 10 euro”. Fie, zicem, mai bine cu barca în mijloc decât pe 4 roţi pe margine. Ce primim de banii ăştia? O plimbare pe apă, o fortăreaţă, un sat de pescari, o plajă, un loc de făcut baie, un pod, păsări nenumărate, două-trei ore, cât vrem noi, da?

Tipul a părut de încredere încă alte 10 minute. Cei 10 euro sunt de persoană, ok? Ok. Şi pe oră. Deci două ore, 20 de euro de cap, ok? Păi… ok, da’ nu ne-ai spus asta. Da, dar ăsta-i adevărul. Ok. Şi mai sunt 4 euro de cap biletul de intrare. Intrare în ce? Păi e rezervaţie naturală. Deci 48 amândoi, ok? Ok… Şi cu 2 euro pentru apa asta pe care o beţi acuma. Ascultă, amice, mai e ceva? Păi nu, astea-s preţurile, ştii, e o barcă mare, sunt două ore, e un lac mare, merită! 50 de euro.

Lacul e mare în mod cert, dar barca e o copaie. Urcăm şi, după 5 minute, apare tipul nr. 2: „Sorry, move now, other boat”. Şmecheria asta e pe faţă, dar nimeni nu protestează. Other boat e un lighean cum vezi pe Cişmigu – doar că acolo primeşti şi vâsle (şi gagica, desigur). Ai zice că eu şi Groparul, singuri, suntem suficienţi s-o scufundăm cu un oftat, dar marinarii ştiu mai bine. Pe băncuţe se înghesuie următoarele naţii: un cuplu de italieni din Bari (cărora le spun cu un rânjet că-s român şi că acum o să le luăm gâtul în mijlocul apei), un rus şi-o rusoaică reci precum Siberia şi 5 evrei, mama, tata şi 3 copii poznaşi. Căpitanul e un drojdier cu şlapi şi chiloţi până la genunchi pe post de şort (cineva i-a cusut totuşi şliţul). Cu el mai e un puşti de 10 ani, probabil fiu-său legal. Total – 13 persoane şi cifra asta începe, în sfârşit, să-mi dea de bănuit în legătură cu excursia.

El Capitan scoate cheia motorului: o cheie de vreo 5 kile, îndoită sub formă de manivelă. Bagă cheia în contact şi începe să învârtă. Zklang-zklang-zklang-tuc-zklang… tuc… tuc… Tuc… TUC… TUC-tuc-tuc-tuc-tuctuctuctuctuc… Am pornit. Groparu îmi arată cu un zâmbet cam strâmb băltoaca de sub scândurile punţii, dar eu sunt mai îngrijorat de gazele de eşapament, care ies din motor ca dintr-o oală uitată pe foc. Mă uit la familia de evrei de care stau strâns lipit şi mă gândesc că n-are nici un rost să fac o glumă chiar acuma.

Durează 3 sferturi de oră să ajungem la o insulă. „Swim!”, face căpitanul, şi ne debarcă pe un mal bolovănos. Eu profit pentru un pipi, ruşii se tirează sub un tufiş, italienii se dau mai încolo iar evreii se schimbă în neopren şi wet-suit, umflă o saltea şi se aruncă în apă. Căpitanul îşi spală un tricou în timp ce ăla micu’ se bălăceşte în jurul bărcii (sper să muncească, dracului, şi să acopere găurile din bordaj). Groparu rămâne în chiloţi şi o ia vitejeşte pe mal spre apă, pentru un crawl tip ştrand. Eu, băiat de asfalt, am slip şi prosop la mine. Mă dezbrac şi-ncerc să-l urmez, îmi zdrelesc tălpile, blestem la fiecare pas şi-mi sfâşâi gleznele în spini, stângu-dreptu’, echitabil. În apă, încerc senzaţii nedefinite când ating vegetaţia, aşa că înot ca un fandosit. Groparu se distrează, eu nu mă pot împiedica să nu mă gândesc c-o să mă infectez (ce să-i faci, bucureştean cu memoria todt-verbotenului de la lacurile Capitalei).

30 de minute mai târziu, căpitanul a spălat tot ce era de spălat. Suntem îmbarcaţi la loc, presto, şi cap compas debarcaderul. Păi şi fortăreaţa? Uite colo, face cârmaciul gestul universal cu arătătorul. La vreo 5 km depărtare. Da’ satul de pescari? După insula aia, no time, zice. Păsările? Păi nu zboară-n jur? Uite pescăruşul, uite cormoranul.

Mă-mprietenesc cu evreul. Înţelept ca un rabbi: o zi pierzi, alta câştigi, să nu ne supărăm doar dintr-atâta”. La ce chirăială produc cele 3 odrasle, îi înţeleg resemnarea, escrocheria asta cu barca e un fleac. Groparu îşi pierde subtilitatea: „we hired the lousiest boat in the Balkans”. Italienii sunt fericiţi, au scăpat cu viaţă din vecinătatea cu 2 români. Ruşii nu interacţionează cu nimeni, în continuare, de! popor mare.

În parcare, mă uit după tipul nr 1 dar omul a mai trecut prin asta, aşa că a şters-o demult.

PS: totuşi, nu vă luaţi după mine, mergeţi la Lacul Skadar, merită, doar să fiţi atenţi ce barcă luaţi. Altfel, o hartă bună şi o maşină capabilă sunt o investiţie sigură întotdeauna.