Solidaritatea şpringarilor

La ICCJ este aşteptată azi sentinţa în Dosarul Transferurilor. 8 mari patroni, impresari şi manageri din cloaca fotbalului românesc au fost condamnaţi de Curtea de Apel la pedepse cu închisoarea ce totalizează 40 de ani pentru infracţiuni ce ţin de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală. Instanţa supremă a judecat recursul şi urmează să decidă dacă achită inculpaţii, dacă le menţine pedepsele pronunţate anterior sau, aşa cum au cerut procurorii, le înăspreşte.

Este multă nervozitate printre inculpaţi. Vineri, în faţa ICCJ, Giovani Becali a trântit un operator la pământ, lovindu-l cu capul în piept. Incidentul a fost filmat. Absolut definitorie pentru psihologia personajului este reacţia de după prăbuşirea cameramanului. În timp ce grupul de jurnalişti încearcă să-şi revină din uimire, Giovani Becali începe să ţipe ca o victimă: „Mi-a spart capul, bă, nebunule!! Păi, să cad eu? Pe ce să mă sprijin?” Este trucul obişnuit al hoţului de buzunare prins cu mâna pe coaja fraierului (portofelul victimei): el începe să strige şi să facă scandal în mod reflex, ca să provoace confuzie şi să-şi creeze o ocazie de a scăpa.

Am văzut o scenă în care victima, care „se zgâriase” şi începuse să protesteze, a fost acuzată de o echipă de hoţi de buzunare că pipăise „tamponul”, adică o femeie din bandă. Doar că victima avea braţele în ghips.

Dacă tot vorbim de psihologia acestor şpringari din fotbal, cum ar putea fi trecut cu vederea cel dintâi şi cel mai mare clovn al găştii, Gigi Becali? Intervievat de RTV, Gigi Becali a promis că, dacă MM Stoca va fi condamnat şi trimis la închisoare, „îi demonstrez dragoste… vom avea scris numele lui pe tricouri”.

Numele unui infractor condamnat pentru înşelăciune şi evaziune fiscală, pe tricourile campioanei României la fotbal.

Poate că n-are rost să ne-ntrebăm dacă jucătorii vor asta. Dar vor suporterii să onoreze, astfel, un condamnat?

Sau, altfel întrebat: merită suporterii Stelei asta?

Articol din categoria: POLITICĂ

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    pe tricouri sa inscriptioneze si „2-5”

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    tipic dambovitean nimic nou…

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Daca Juventus juca cu numele lui Antonio Giraudo (calciopoli) pe tricou radea toata presa din Italia si din EU de ei.. la noi e ” dragoste ” jenant

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    Dacă Năstase e ovaționat la congresul PSD după ce a ieșit din închisoare, de ce nu l-am celebra pe MM Stoica pe tricouri?

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Cred ca vor juca cu ICCJ pe tricouri.

    0
    0
  6. #7 Comentariu nou

    Au temporizat intr-o veselie, au trimis meciul in prelungiri si au castigat in fata unui adversar care se gandea deja la pauza intersezon. bineinteles, si-au dorit mai mult victoria! Ilie Dobre, ai legatura!

    0
    0
  7. E (din pacate) absurd sa te astepti ca un infractor condamnat de o instanta de judecata sa fie chiar privit drept infractor in Romania. Am dezvoltat o intreaga sub-cultura pentru apararea infractorilor (de orice fel).

    Imediat apar oameni (care altfel poate sunt impartiali) care chestioneaza legalitatea verdictului ala.
    Imediat se vor auzi voci de apartinatori care il vor plange pentru ca a fost persecutat politic.
    Imediat vor scrie ceva jurnaliti aserviti ca ‘s-a facut o mare nedreptate’.
    Vor aparea si tampiti care vor spune ‘altii omoara si astia doar n-au platit niste taxe, ce, de ce sa faca inchisoare?’. De parca o infractiune o scuza pe alta.
    Samd.
    In conditiile astea, cine sa aplaude o decizie care condamna niste infractori? Cativa rataciti cu capul pe umeri? Ha!

    0
    0
  8. #9 Comentariu nou

    …și acum? o să stăm și o să așteptăm iar câțiva ani ca să ce…să-i rejudece și să le dea verdictul… not guilty!?

    0
    0
    • Acum o sa stam si-o sa ne-ntrebam de ce n-am plecat intr-un loc mai cinstit cand am avut ocazia.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      😀 să plecăm? tot noi? :)) of 🙁

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      right johannis, de ce sa nu deportam gunoaiele? 🙂

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      eu nu vreau sa plec si nici nu vreau sa accept ca aceasta e ultima solutie…plecarea din tara… hm, daca ne uitam in urma istoria ne confirma ca, de secole am avut vanzatori de tara, haiduci mai mult sau mai putin „de matase”, celebrul Fanar, care seamana izbitor de mult cu Fondul Monetar International/Banca Mondiala…asa ca, parerea mea e ca ne este dat doar atat cat putem duce, sau cat suportam…am iesit in strada cand ne-a ajuns cutitul la os, poate nu a venit timpul sa iesim din nou, poate copii nostri vor veni dupa noi, mai curati si cu idei mai avangardiste, important este sa nu ii invatam expresia: „lasa ca merge si asa”…in rest, sa fiti iubiti!

      0
      0
  9. De ce trebuie sa aplauda o decizie a unei instante? Ar trebui sa o tratam ca pe un lucru firesc, asa cum firesc este sa pui stangul dupa dreptul atunci cand mergi pe strada.
    Pe mine ma deranjeaza ca in media sunt promovate doar procesele unora in timp ce in alte sali de judecata justitia se face „en passant”. Cat despre sentinta de azi, nu ma pricep, nu o voi comenta, insa nu ma abtin sa ma intreb si sa intreb: „daca se va casa sentinta, cineva va suporta pierderile statului roman”?

    0
    0
  10. #16 Comentariu nou

    astazi s-au limpezit apele. se rejudeca inca vreo 5 ani de zile. mie mi-a placut invitatia la sere pentru a manca o rosie impreuna

    0
    0
  11. #17 Comentariu nou

    Dacă punem un pic creierul la treabă vom observa că evaziunea e legitimă:

    Argumentul „taxele reprezinta contravaloarea serviciilor oferite de Stat si a beneficiului obtinut de cetatean in urma utilizarii lor”: Statul ofera cetatenilor sai servicii iar cetatenii care se folosesc de acestea trebuie sa dea ceva in schimbul lor sub forma de impozit.

    Argumentul evazionistului: Problema nu este asa de clara si simpla cum crede Fiscul. In primul rand, argumentul presupune ca obligatia de a plati taxele apare in mod automat cand beneficiezi direct sau indirect de serviciile oferite de Stat, chiar daca beneficiarul nu si-a dat consimtamantul cu privire la insasi existenta respectivelor servicii. In al doilea rand, se prezuma – fals – ca fiecare contribuabil si-a manifestat consimtamantul in mod liber si valid la tranzactie si la stabilirea pretului acesteia. In al treilea rand, prezuma in mod fals ca valoarea impozitului este proportionala cu valoarea de piata a serviciului oferit si a beneficiilor obtinute.

    » Impozitarea te forteaza sa platesti ce nu ai fost de acord sa cumperi

    Pe scurt, nu datorez nimic nimanui pentru acele servicii pe care cineva, in mod voluntar, a ales sa le presteze fara sa aibă consimtamantul meu in vederea platii. In consecinta directa, Statul nu are dreptul de a obtine cu forta o plata care nu a fost consimtita de platitor atat asupra existentei cat si a valorii acesteia.

    Daca beneficiez de un serviciu pe care cineva, in mod voluntar, il presteaza si pentu care nu am fost intrebat sau consultat cu privire la el atunci de ce sa am vreo obligatie fata de prestator chiar daca beneficiez in mod indirect de acesta? Daca nu iti convine ca altii beneficiaza in mod indirect de serviciul prestat atunci sa nu il faca. In caz contrar, incearca urmatoarea activitate – iesi pe strada pe care locuiesti, curata si spala trotuarul iar apoi trimite factura catre locuitorii strazii. Vezi daca iti plateste cineva datoria.
    » Impozitarea te obliga sa platesti un serviciu al carui pret este stabilit in regim de monopol

    Experienta sociala ne arata ca impozitarea nu are nici o legatura cu valoarea de piata a serviciilor oferite de Stat. Unul dintre motivele acestui aspect este faptul ca valoarea impozitului nu este negociata intre „cumparatorul-cetatean” si „vanzatorul-stat” pe o piata libera. Dar impozitarea excesiva transforma o parte in victima si alta in hot. Ghiciti care cum este.

    sursa:
    http://www.juridice.ro/234025/evaziunea-fiscala-este-justificata-argumentele-unui-evazionist-filozof-1.html

    0
    0
  12. #18 Comentariu nou

    Tare mi-e teama ca adevarul este undeva la mijloc, adica nu-s prea adevarate iubirile aste dintre springari si nici tricouri cu numele lor n-o sa vedem.
    Dar daca vine vorba despre taxe, intr-un stat vanator care cauta sa te arda cum poate din orice pozitie si care nu s-a dorit niciodata un partener, springarii astia aproape ca miros a haiduci imputiti. Sau nu.

    0
    0