Stâlpii societăţii, la puşcărie

Deşi toată lumea pare să se fi concentrat pe suferinţele gălăgioase ale lui Gigi Becali, mi se par mult mai importante celelalte două nume din Dosarul Terenurilor MApN: Victor Babiuc şi Dumitru Cioflină.

Victor Babiuc a fost ministru al apărării în două rânduri, vicepreşedinte la PD, deputat în câteva legislaturi, sinecurist pe la o bancă şi, în general, sugător de nădejde la ţâţa mai multor partide până când a fost abandonat de vechii tovarăşi de drum. Un stâlp al politicii de pe Dâmboviţa, cum ar veni*.

Gral. Dumitru Cioflină a fost şeful Marelui Stat Major – adică şeful de facto al armatei române – timp de aproape 7 ani, între 1991-1997. Ulterior, a fost rector al Academiei Militare şi, la un moment dat, şi consilier al premierului Adrian Năstase.

Ambele personaje au făcut parte din CSAT, au avut acces la cercurile restrânse ale puterii din această ţară, au putut lua decizii importante şi influenţa hotărâri cruciale. Acum, au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Becali… e Becali. Într-un fel îl înţeleg pe acest cioban cu gura mare, care a devenit un mare creştin militant după ce a crezut că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior. Doar că nu era un picior, erau mânuţele lui Babiuc şi Cioflină, spălându-se una pe cealaltă înainte de a-şi umple buzunarele.

Cred că e cu totul ilustrativ pentru starea României faptul că au fost condamnate persoane care au evoluat la asemenea niveluri precum un fost ministru al apărării şi un fost şef al armatei.

Să nu ne mirăm – avem un fost prim-ministru cu cazier.

Şi nici nu vreau să mă gândesc la ce tunuri se dau în perioada asta. Acum se stabilesc viitorii infractori de mare calibru – recrutaţi, cu toţii, dintre stâlpii societăţii.

________________
*Mai detaliat despre Babiuc: „Ministru de Justiţie în al doilea guvern Roman, ministru de Interne în Guvernul Stolojan, ministru al Reformei în 1998, de trei ori ministru al Apărării în Guvernele Ciorbea, Isărescu şi Radu Vasile. Cât nu a fost ministru, a fost deputat ( în toate legislaturile din 1990 până în 2004). Din 2005 a fost numit preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, poziţie pe care a ocupat-o până în 2007.” De aici.

Articol din categoria: POLITICĂ

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Initial voiam sa obiectez fata de titlu, ca asa oameni nu ar fi stalpi ai societatii si ca se induce oarecum gresit ideea ca sunt atacati cei care „au facut ceva pentru tara asta”.
    Am recitit textul si am renuntat la obiectie, oamenii astia chiar au fost printre cei care au „tinut” tara. Acum doar ma intreb cum naibii de mai existam inca…

    0
    0
  2. #3 Comentariu nou

    Vlad, dragule, păi din cauză că imediat după marele deranj din decembrie 89 s-au ascuns sub preș toate crimele și aranjamentele făcute de eșaloanele inferioare ale partidului, armatei, internelor, secu s.a.m.d. mi se pare „normal” că fiecare din cei care au fost la putere pe urmă să-și fi înmuiat degetele în visteria statului, cu acordul tacit al celorlalți… atât cât o mână spală pe alta și amândouă obrajii. Marea majoritate a celor cu averi de sute de milioane nu au avut decât alternativa de a mânjii pe mai marii zilei ca să trăiască în liniște fără să-i deranjeze prea mult organele. Cozi de topor nu găsești, coruptibili care abia așteaptă să pună și ei mâna pe câte ceva la o mică sau mare înțelegere cu persoane fizice ca Becali sau Marean Vanghelie?

    0
    0
  3. #4 Comentariu nou

    Toti stalpii societatii sunt fosti-actuali-viitori infractori de mare calibru ce ar merita sa infunde puscaria ani de zile. In special cei care sunt in politica de peste 20 de ani. E destul sa ne uitam la ce averi au acumulat fiind doar bugetari.

    0
    0
    • #5 Comentariu nou

      Stâlpi ai societății care ar trebui să înfunde pușcăriile…dar vezi că în ziua de azi, acești infractori, din cauză că nu au fost pedepsiți la timp ajung să spună că sunt lucrați de inamici politici, de rivali în afaceri și că dosarele le-au fost lucrate. Ei nici usturoi n-au mâncat nici gura nu le miroase.

      0
      0
  4. #6 Comentariu nou

    Din pacate condamnarea la inchisoare nu va schimba cu nimic situatia generala..sunt doar 3 personaje care au deranjat pe cine nu trebuie.

    Nu de mult a fost situatia cu vamile, mare operatiune si ancheta..acum sunt alte fet(z)e cu aceleasi interese iar pe mine ca si contrabandist nu ma intereseaza cui dau banii atata timp cat tirul trece.

    0
    0
    • #7 Comentariu nou

      Corect. Teatru pentru a aburi vestul. Atat timp cat nu se recupereaza si prejudiciul creat, nu ne ajuta decat la nivel de imagine lupta asta schioapa anticoruptie. Eficienta e zero.
      Justitia, chiar sa fie independenta de politic(ceea ce nu va fi inca 100 de ani incolo), nu poate face fata la hiper-coruptia din Romania. Sistemul reproduce coruptia exponential. A iesit un corupt din sistem? Intra in loc alti 10. Este efectul politizarii sectorului public si al lipsei de minime criterii de selectie.

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Si concluzia care ar fi? Sa nu mai aresteze pe nimeni pentru ca dulaii mari nu fac parnaie iar catelusii sunt inlocuiti de altii?

      0
      0
    • #9 Comentariu nou

      N-am spus asta. Dar trebuie lucrat pe doua planuri, la intrare in sistem si la iesirea din sistem. Atat timp cat alimentezi continuu sistemul cu indivizi corupti(clientela politica), iar apoi statul cheltuie resurse financiare importante si timp, eficienta justitiei e aproape inexistenta. Peste 5-10 ani nivelul de coruptie va fi sensibil acelasi, bugetul public la fel devalizat; vom avea doar satisfactia ca niste stalpi ai societatii au stat o perioada dupa gratii.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      OK. Cine ar trebui sa lucreze la asta? Nu cumva tot ei?
      Sunt de acord cu ce ai scris mai sus dar nu vad nicio posibilitate de rezolvare. Nu vad o rezolvare in actuala configuratie…

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Nici in actuala configuratie, nici in viitoarele.
      Atat timp cat coruptii vor gestiona lupta anticoruptie, mare lucru nu se va schimba.

      0
      0
  5. #12 Comentariu nou

    Corect. Teatru pentru a aburi vestul. Atat timp cat nu se recupereaza si prejudiciul creat, nu ne ajuta decat la nivel de imagine lupta asta schioapa anticoruptie. Eficienta e zero.
    Justitia, chiar sa fie independenta de politic(ceea ce nu va fi inca 100 de ani incolo), nu poate face fata la hiper-coruptia din Romania. Sistemul reproduce coruptia exponential. A iesit un corupt din sistem? Intra in loc alti 10. Este efectul politizarii sectorului public si al lipsei de minime criterii de selectie.

    0
    0
  6. #13 Comentariu nou

    Am facut cerere pentru stergerea unui comentariu in intervalul celor 4 minute de editare, de ce nu functioneaza?

    0
    0
  7. #16 Comentariu nou

    De ce vă mirați? Conducătorii au pe mână o putere aproape discreționară și vă așteptați să nu o folosească? Tot oameni sunt și ei.

    0
    0
  8. #20 Comentariu nou

    Vlad, parca ai fost redactor sef la Jurnalul National… Afacerea respectiva cu acest schimb dintre MApN si Becali si implicarea lui Cioflina si Babiuc a fost dezvaluita si detaliata atunci de jurnalistul Razvan Belciuganu. deci felicitari si tie!

    0
    0
  9. E pacat ca justitia ca functioneaza doar cand sunt prezente camere de luat vederi. In rest, e acelasi talmes-balmes care nu cred ca isi va gasi sfarsitul odata cu aceste sentinte.

    0
    0
  10. #24 Comentariu nou

    Se poate trage o concluzie în ceea ce-i privește pe Cioflină și Babiuc, aceea că puternicii zilei tre’ să caște bine ochii cu cine fac „combinații”, nu se știe niciodată când o să vină vremea să plătești. Nu cred că la vârsta lor, acum, le este ușor să stea la răcoare…pentru păcatele tinereții 😀
    Îl găsesc vinovat prin ricoșeu pe Hagi, da, Hagi al nostru pentru că el i-a înlesnit venirea lui Becali la Steaua, din acel moment media au creat „acest monstrul mediatic” care pe la început era citat pentru declarațiile lui colorate de personaj pitoresc, ca anul trecut să devină unul din invitații cu statut permanent în studiourile Tv.
    Sper că în viitor știrile din sport să devină chiar știri din sport.

    0
    0
  11. #25 Comentariu nou

    să zicem că latura „penală” (circul) dă satisfacție dar cea civilă (pâinea) se concretizează cumva într-o confiscare a unor valori obținute printr-o infracțiune? nu, așa că nu ne rămâne „să râdem” de clovni dar atât

    0
    0
  12. #26 Comentariu nou

    Nastase a ispasit 1 treime din cei 2 ani la care a fost condamnat.
    Astia poate vor fi direct gratiati – prea se vehiculeaza multe posibilitati pt. asta.
    Intreb si eu, asa, ca boul: cand stii ca poate o sa faci niste luni de inchisoare candva in viitor, oare ti-e teama sa furi sau sa deturnezi sume cu sase zerouri?
    Daca asta e justitia independenta si de temut de ultima generatie, e evident ca nu se va schimba niciodata nimic in bine in tara asta.
    Si-asa o gramada amorfa de romani il considera pe oier erou sau model. Acum chiar ca va ajunge idolul personal pentru orice mic hot cu vise de imbogatire ‘pe seama fraierilor’

    0
    0
    • #27 Comentariu nou

      @Cristian: mi-ai luat vorbele din degete! Aproape exact asta vroiam sa zic si eu! In contextul actual, daca as avea posibilitatea maine sa manglesc o suma cu 6 zerouri „de la fraieri”, as face-o cu ochii inchisi! Fac un an de parnaie si gata! Sunt curat!

      0
      0
  13. #28 Comentariu nou

    Ajutoooor! Nu reusesc sa inteleg. De ce au primit pedepse egale? De ce doi inalti demnitari, platiti de stat ca sa apere statul, primesc doar aceeasi pedeapsa ca smecherul care i-a invartit? De la smecher, astea erau asteptarile. A incalcat legea, a prostit statul, la puscarie 2 ani. Dar ministrul si seful Armatei care trebuiau sa fie garantii legii si, mai ales, ai proprietatilor statului, dar le-au dat mocca? Ei de ce tot atat? Ca sa adaptam o vorba, „corupt e cine cere, dar si mai corupt e cine da”.

    0
    0
  14. #30 Comentariu nou

    Apropo de stalpii societatii, primul ministru suedez filmeaza un clip:

    https://www.youtube.com/watch?v=v8_7yPocGPg

    0
    0