La câteva zile după ce Poziţia copilului primise Ursul de Aur, la Berlin, am întrebat-o pe producătoarea filmului, Ada Solomon, ce ar defini un succes de public al filmului în România.
În studioul Europa FM, în faţa microfonului, Ada a tăcut o secundă-două (genul acela de tăcere care-ţi îngheaţă sângele-n inimă când faci un interviu în direct), apoi a spus o cifră: 60.000.
Mă bucur să aflu că, după o lună şi jumătate de proiecţii în cinematografele de acasă, Poziţia copilului a adus în săli peste 80.000 de spectatori, care au cumpărat bilete în valoare de aproape 1,1 milioane de lei. (sursa)
Numere mari pentru un film românesc – şi pentru numărul cinematografelor din România, la drept vorbind. În urmă cu 2 ani, o depeşă France Presse remarca paradoxul: în timp ce o lume întreagă apreciază şi premiază filmele noului val al cinematografiei române, românii înşişi trebuie ca, mai întâi, să găsească o sală de cinema funcţională şi salubră pentru a putea viziona un film.
Atunci, France Presse număra 74 de cinematografe cu 182 de săli la 21,5 milioane de locuitori. Nu ştiu ce s-a schimbat în doi ani.
3 comentarii Adaugă comentariu
S-au mai închis niște săli de cinema între timp.
Vizionarea filmelor romanesti in Romania nu e impiedicata doar de numarul redus de cinematografe/cap de locuitor. In primul si in primul rand trebuie sa gasesti un cinematograf dispus sa ruleze un film romanesc. Daca movieplexurile isi permit sa pastreze un film in cea mai mica sala pentru 1-2-3 saptamani, film care e probabil (dar nu sigur) sa aiba mai putini spectatori decat ultima ‘capodopera’ hollywoodiana de 100 milioane de $, cinematografele mai mici, cu 1 sala – dar si cu preturi mult mai mici la bilet- nu prea pot face asta. Il mai inghesuie la spectacolele de seara, 3 zile pe saptamana, il dau doar in week-enduri, doar 1 data pe saptamana sau deloc.
Paradoxal, desi movieplexurile au crescut teoretic numarul de sali de cinematograf dintr-un oras, au facut-o oferind un serviciu mai scump si nu neaparat mai bun decat cinematografele mici. Numarul de spectatori la cinematografele mici a scazut si mai mult, practic facandu-le falimentare (daca nu erau deja) – deci au inceput sa se inchida, unul cate unul, lasand locul unor cluburi, restaurante sau pur si simplu unei paragini. Bine, nu fac apologetica unor vagauni nerenovate din ’80, cum era (acum ceva ani, cand am fost ultima data acolo) cinema Corso, de pe Magheru, dar unele cinematografe cu 1 sala sunt chiar ok pentru romanul normal, care nu vrea 10 grade vara si 40 iarna in cinema, imax 3D sau mai stiu eu ce tehnologie prea scumpa pentru posibilitatile lui financiare.
Ca „Pozitia copilului” e un succes si la publicul roman (atata cat e) e un lucru bun. Poate vom avea mai multe filme ca asta in cinematografe (mari sau mici) si mai putine gunoaie de „real succes” cu 13 spectatori si lansate direct pe dvd (sau pe siteul lor de 2 lei), marca MediaPro.
Problema cu multiplexurile versus productiile locale sau mai de arta este valabila in aproape toate tarile. La noi insa fenomenul e acutizat de lipsa unei alternative. Vechile RADEF-uri au disparut sau sunt pe cale, iar multiplexurile care apar vin cu politici de programare opace, insa clar orientate catre blockbusterele americane.
In Bucuresti, avem doar vreo 4 sali „salubre” care programeaza festivaluri si filme romanesti: Studio, Elvira Popesco, NCRR, poate si Union. Ocazional, se implica diverse cluburi si cafenele, cu proiectii speciale…
Nici nu mai discut de alte orase mari din tara. Ce ne lipseste cu desavarsire in acest punct, si alte tari europene care tin la productia lor nationala s-au pus deja la punct, este o schema de promovare si sustinere. CNC putea rezolva de ani buni asta prin politici si initiative simple, nici macar nu trebuia sa reinventeze roata – de exemplu, minim 10% din spectacolele programate in cinematografe trebuie sa fie romanesti. Dar a preferat sa ramana gestionarul pasiv al unui fond cinematografic, distribuit cu scandal pe productii alese subiectiv (Pozitia Copilului cu greu a putut obtine finantarea, fiind respins la prima incercare). Odata cu plecarea actualului director CNC, in circa 2 luni, sper ca astfel de politici sa apara.