Sunt zeul binevoitor al unui escroc sentimental

În fiecare dimineață, când deschid ușa ca să plec la radio, aceeași luptă: motanul Poké atacă breșa iar eu parez bila de blană cu mâinile rășchirate, blocându-i accesul spre cartierul general al obsesiei lui, adică bucătăria și minunatul ei frigider, din care se materializează zi de zi cărnițe dulci și crănțănele îmbietoare.

Poké, la ușă, într-o dimineață de vară.

Poké nu se supără că-l prind. Toarce instantaneu, cum îl ridic în brațe. Îi spun bună dimineața, îi frec urechile, mă-mpunge cu nasul, îl pun jos și se așează-n fund, urmărind cum intru în mașină. Mașina nu-i spune nimic, dar îi urăște motorul. Când îl pornesc, se lasă-n jos, încordat ca un arc, gata să țâșnească-n bradul din stânga dacă-l atacă monstrul. Îl văd când dau cu spatele, privind atent deplasarea mașinii. Nu se uită la mine, ci direct în ochii orbitori, cu xenon, ai arătaniei. Uneori, mă-ntreb ce crede despre puterile mele miraculoase de a mă lăsa înghițit în fiecare dimineață de fierătania neagră doar pentru a ieși nevătămat din ea câteva ore mai târziu. Asta și abilitatea mea infailibilă de a vâna conserve pentru pisici cred că respectă cel mai mult la mine.

Mă uit la el cum doarme, peste zi, în locurile lui favorite. Primul dintre ele, burta mea din ce în ce mai încăpătoare, cu triplu avantaj: e și caldă, e și moale, și atrage și mângâieri nesfârșite. Îl mai întreb, din când în când, în timp ce-l frec cu două degete pe sub bărbie, la ce e el bun, că nu prinde nici șoareci, nici nu miaună la hoți, nici nu spală vasele, nici nu aduce ziarul de la chioșc. Închide ochii de plăcere și toarce de-mi vibrează carnea. Întrebarea e retorică, firește, nu pentru că Poké nu poate vorbi, ci pentru că eu știu prea bine ce-mi oferă el în schimbul unui preț atât de mic precum un blid de mâncare. Îmi oferă posibilitatea de a fi zeul lui.

Poziția de escroc sentimental.

Să fii zeul cuiva nu e un lucru atât de simplu precum pare. Zeii au o sumedenie de responsabilități. În cazul pisicilor, de exemplu, zeul trebuie să deschidă și să închidă uși și ferestre pentru ele, să le asigure adăpost și mângâiere și mai ales hrană când le e foame (deși la acest capitol Poké ar avea niște reproșuri, deoarece el consideră că a explicat suficient de clar și de nenumărate ori, deja, că ar putea mânca și de zece ori pe zi, doar să nu mă mai fac că plouă când îmi cere).

Responsabilitatea cea mai mare față de animalul tău de companie vine abia după ce i-ai salvat viața. Devine atât de evident că depinde 100% de tine încât nu te mai poți desprinde de el – asta dacă vrei să fii un zeu bun și nu unul întunecat, desigur.

Poké a venit la noi acum un an. A apărut de niciunde, cum apar întotdeauna pisicile când își aleg oamenii – de aceea i-am și spus Pokémon, pentru că s-a întrupat în grădină, fără niciun avertisment.

Probabil prima fotografie cu noul nostru prieten.

Ione, care n-a avut niciodată un animal de companie, s-a îndrăgostit fulgerător. Nici n-avea cum altfel, pisoiul era frumos foc, cu o blană bogată care se unduia în pasul lui elastic prin iarbă. Eu, cu ceva mai multă experiență în domeniu, m-am străduit să rezist un timp, dar nu-i chip să îndepărtezi un motan care te-a ales fără să fii brutal cu el, iar a fi brutal cu un animal este ceva atât de înjositor încât te dezumanizează cu totul.

Ione, cucerită.

Poké ne-a părut la început un pisoi rătăcit. “Ce vârstă crezi că are?”, m-a întrebat Ione, iar eu i-am spus că vreun an, probabil, la cât de mic e și la cât de disperat era să mănânce tot timpul. După vreo săptămână, când a devenit evident că nu mai pleacă, l-am dus la veterinarul din sat, să-l deparaziteze și să-l vaccineze. Am aflat că Poké nu e deloc pisoi, ci motan în toată firea, probabil în vârstă de vreo 8 ani, cu un dinte lipsă, numeroase cicatrice, purici și râie în urechi. De ce era atât de mic? Pentru că era subdezvoltat. Mai mult ca sigur, toată viața lui suferise de foame. Unde și cum trăise până să intre la noi în casă, imposibil de spus. De ce se hotărâse acum să se așeze la casa lui, la fel, greu de înțeles, dar așa li se mai întâmplă holteilor, la un moment dat, când obosesc de umblat pe acoperișuri.

În următoarele săptămâni, noul nostru companion s-a adaptat la o viață mult mai confortabilă. Ziua, dormea pe terasă, unde primise o pernuță pe-un scaun și, când era treaz, răcnea de foame cum mă vedea, chiar dacă abia înfulecase un un bol plin. Noaptea, mai dispărea, probabil în patrulă pe vechiul lui teritoriu, pe care obișnuința îl obliga să-l verifice la fel de riguros, chiar dacă, vai, vizita la veterinar se terminase cu o mică operație iereversibilă, care ar fi trebuit să-i mai reducă instinctele belicoase.

În iarnă, Poké s-a îmbolnăvit. Medicul ne-a spus că va fi nevoie de o intervenție chirurgicală și de un regim alimentar special după aceea, probabil pentru tot restul vieții. Pentru că era rahitic, motanul nostru avea un bazin mai îngust decât trebuia iar asta însemna că era predispus la tot soiul de blocaje intestinale. Urma să-i taie jumătate de intestin, care era pe cale să necrozeze.

Pe Poké l-au tuns la piele și l-au operat. L-am luat după o săptămână acasă, bandajat tot, ca să nu-și deschidă singur cusătura chirurgicală. Un timp, n-a avut deloc voie afară. Dormea aproape tot timpul pe un fotoliu. Din când în când, se ducea la fereastra care dă spre grădină și se uita la zăpadă, la vrăbii și, din când în când, la câte o altă pisică în traversare pe gard. A fost o perioadă dificilă pentru Poké, care se mișca cu încetinitorul, avea un cap mare pe un corp mic și o privire complet nedumerită, care-ți rupea sufletul.

Poké, în convalescență.

Eu n-am crezut că va supraviețui, dar el a decartat în tăcere încă una dintre cele 9 vieți ale sale și și-a revenit impecabil. Acum, la aproape un an distanță, e la fel de fomist ca atunci când ne-am întâlnit, a luat în greutate atât de zdravăn încât a mai primit un nume, Șuncă, și încă reușește să sară gardul la vecini, unde, pentru o gustare de prânz, terorizează și pune pe fugă trei pisici mofturoase care nu-și mănâncă toate crănțănelele. Îl mai certăm pentru asta. Se preface că nu pricepe.

În orice caz, Poké ne face mai buni. Asta fac întotdeauna animalele de companie pentru noi, deoarece, de fapt, noi ne oglindim în ele. Dacă vrei să știi cum ești de fapt, adoptă un prieten necuvântător. Și, că veni vorba, sâmbăta asta, în București, la Park Lake, are loc un eveniment de adopție și donație de animale de companie, care va fi transmis live de colegii mei de la Virgin Radio.

Acest eveniment este susținut de MARS, care are în portofoliu două mărci binecunoscute de toate animalele de companie, Whiskas și Pedigree. Campania de petcare susținută de MARS se desfășoară și în magazine, iar ideea este simplă: pentru fiecare porție (produs) cumpărată, Whiskas, Pedigree, Cesar, Sheba sau Dreamies, MARS donează o porție de mâncare animalelor din adăposturi. Mai precis, MARS doneaza 2% din vânzările din perioada 10 septembrie – 4 noiembrie, dar nu mai puțin de 190.000 de porții de mâncare pentru animale. Nu donează în funcție de numărul de porții vândute, ci 2% din profitul din această perioadă.

Fac pariu că Poké e de acord cu ideea asta. În fond, și el stă la adăpost acum, în poala mea, în timp ce scriu asta iar afară plouă torențial.

28 comentarii Adaugă comentariu

  1. Domnule, nu sunteti doar un zeu al acelei pisici ci si un zeu al advertorialelor. Pe onoarea mea, nimeni nu poate scrie atat de bine un roman intreg care sa se termine intr-un advertorial, e o placere sa va citesc :).

  2. Daca tii la Poke, nu ii da sa manance Whiskas. Pisicile sunt carnivore, Whiskas are mai multe ingrediente provenite din plante decat din carne. Iar ceea ce ar trebui sa fie din carne sunt de fapt carcase (de pui) macinate, cu tot cu oase, piele etc. Practic orice s-ar arunca in mod normal, ajunge acum in Poke.

    • Pisicile vin din deșert, unde apa nu e la îndemână tot timpul, așadar au evoluat să-și extragă apa necesară din pradă: vertebrate mici, păsări și insecte și nu au sete ca alte specii. E critic pentru ele să ingereze o hrană bogată în apă, pentru că sunt proiectate să-și obțină apa din hrană, iar prada lor naturală e aproximativ 70% apă. Hrana uscată e preparată termic până ajunge la 5-10% apă, pe când conservele cu hrană umedă au aproximativ 78% apă. E clar că hrana umedă e mai mulată pe nevoia de apă a pisicii decât boabele. O pisică care mănâncă predominant boabe bea mai multă apă decât una care mănâncă hrană umedă, dar dacă aduni totalul de apă (din mâncare plus apă), pisica pe boabe consumă doar jumătate din totalul de apă comparat cu cea pe hrană umedă.
      Consumul substanțial mai mic de apă predispune pisica la boli de rinichi și vezică, ca și la obstrucții urinare care sunt groaznic de dureroase, scump de tratat și câteodată fatale.

      Next.
      Pisicile sunt carnivore obligate (strict) și nevoile lor nutriționale sunt foarte diferite de ale câinilor. Ce înseamnă carnivor obligat? Înseamnă că Mama Natură a construit pisica în așa fel încât ea are nevoie să mănânce o mare cantitate de proteină animală ca să supraviețuiască. Nu proteină din plante și cereale. E important să reținem că nu toate proteinele sunt la fel. Proteinele derivate din țesut animal au gama completă de aminoacizi (aminoacizii sunt cărămizile din care sunt construite proteinele). Gândiți-vă la ei ca la bucăți de puzzle. Proteina din plante nu conțin toate piesele de puzzle, toți aminoacizii de care are nevoie un carnivor obligat. Valoarea biologică se referă la calitatea și compoziția unei proteine (sunt toate piesele din puzzle acolo?) Oamenii și câinii pot lua piese de puzzle din plante și ajusta acolo unde lipsesc. Pisicile nu pot face asta. De aceea oamenii și câinii pot supraviețui pe diete vegetariene, însă pisicile nu au cum. La modul general, proteinele din hrana uscată, de obicei bazată pe plante și mereu preparată termic nu sunt egale calitativ cu proteinele din hrana umedă, care, de cele mai multe ori, e bazată pe carne și mai puțin procesată termic. Deci proteina din hrana uscată are un punctaj mic la valoare biologică. Pentru că proteinele din plante sunt mai ieftine decât cele din carne, companiile producătoare au o marjă de profit mai mare dacă folosesc proteina din porumb, soia, grâu, orez, etc.

      Majoritatea conservelor, când calculezi conținutul uscat, vezi că au mai multă proteină decât hrana uscată. Dar ține minte, cantitatea de proteină nu spune neapărat toată povestea. Valoarea biologică a proteinei e ce e esențial.
      În libertate, pisicile nu ar mânca niciodată atâția carbohidrați (cereale/cartofi/mazăre) cât conține hrana uscată pe care le-o dăm zi de zi. În natură, prada pisicii constă în șopârle, rozătoare, păsări, care aigură conținut proteic ridicat, multă umezeală, multe grăsimi, cu mai puțin de 2% din ea fiind calorii din carbohidrați. Hrana uscată obișnuită conține 35-50% calorii din carbohidrați (gândiți-vă la marja de profit) care pot afecta radical echilibrul zahăr/insulină la unele pisici. O hrană umedă de calitate, pe de altă parte, conține aproximativ 3-5% calorii din carbohidrați. (Aveți în vedere că nu toate conservele au conținut mic de carbohidrați. Unele au în continuare multe cereale, cartofi și mazăre)
      Pisicile nu au nevoie de carbohidrați și e foarte îngrijorător că dieta lor conțin foarte mulți, în detrimentul sănătății lor. Nu ai da niciodată carne de mâncare unui ierbivor, atunci de ce ai da unui carnivor cereale cu aromă de carne?

      Una peste alta, pisicile vor fi sănătoase dacă mănâncă exact așa cum au evoluat: carne, organe și oase, în proporțiile unui șoarece: 75-80% carne macră, 10-15% oase, 5% ficat și 5% alte organe.
      Că nici noi n-am mânca toată viața numai McDonalds, crenvurști și biscuiți.

  3. Vlad, daca nu spala vase macar incearca sa le stergi cu blana pisicului:):):)
    Am si eu unu’ aciuat la fel ca la tine: fara sa ma intrebe, fara sa ceara voie. La un moment dat a fost muscat de un caine si am dus-o la veterinar. Dupa aceea s-a facut stapana casei.
    Pentru ca avem si un caine (dinaintea pisicii) am incercat sa evitam intalniri de gradul III. Totusi, in ultima vreme, pisica se duce cu tupeu obraznic pe terasa (care este “proprietatea” catelului) si se aseaza frumos pe scaun de unde supravegheaza catelul atunci cand nu toarce. Sper ca sa nu faca miscari bruste sa-i atraga atentia cainelui. Pana acum “all’s well …”

  4. Nu esti “zeu binevoitor”…esti tolerat in spatiu 🙂 Nu toarce de placere…toarce ca sa te ajute sa nu mai fi stresat. Daca ar toarce de placere ar face-o in timp ce mananca sau se pregateste sa doarma. Poate prinde soareci, nu ii aduce acasa pt ca stie ca poti sa-ti procuri singur hrana (burta pe care toarce este un indiciu clar). Este o pisica foarte frumoasa. Iubesc pisicile! Viata lunga si fara evenimente!

  5. Mi se pare un art foarte frumos! Cu siguranta voi merge la Park Lake sa ii iau ceva rasfatatului meu mai ales daca asa putem ajuta si alte sufletele. <3
    Iti multumesc pt anunt!

  6. Un articol absolut fascinant, intructiv si foarte emotionant! <3
    Te admir pentru tot ce scrii pe blogul tau, draga Vlad! Voi 3, adica tu cu Ione si cu Poke, faceti o echipa de poveste!
    Felicitari pentru tot ceea esti ca si persoana, aici pe blog, la radio in emisiunea Desteptarea alaturi de George, Luca si Ioana; in emisiunea Avocatul Diavolului alaturi de domnul Cristian Tudor Popescu si in toate interventiile ce le ai pe parcursul saptamanii (rubrica Arena lui Tolontan, Emisiunile Speciale cand sunt evenimente importante politice si nu numai politice la noi in tara si in lume)!
    Felicitari si la buna regasire atat aici, cat si la radio!
    Zi minunata sa ai si sa-l aveti pe Poke sanatos muuult timp alaturi de voi de acum inainte! 🙂

  7. 🙂
    Ai încurcat puțin paradigma:
    Dacă ai o cățelusă/ un cățel, căruia îi oferi mângâiere, cuvinte drăgăstoase și îi dai mâncare, acesta va crede despre tine că EȘTI un zeu.
    Dacă ai o pisică/ un motan, căruia îi oferi mângâiere, cuvinte drăgăstoase și îi dai mâncare, acesta va crede despre tine că ESTE un zeu.
    🙂

  8. Doamne, dar ce frumos este! Comparativ cu prima lui poza, pare ca si-a expandat blanita si poate si burtica, dar daca e fomist asa, nici nu vad ce alt deznodamant mai fericit ar fi putut avea loc.
    Sa va traiasca!

  9. fain scris, chiar advertorial fiind. Prietena mea a comentat:
    “oricum, cine nu a scris vreun eseu despre pisici inseamna ca nu exista. “

  10. Este o poveste foarte frumoasa! Iubesc pisicile si va multumesc pentru acest eseu! Aveti un stil aparte, docil,linistitor ce ofera,se vede, sentimente profunde fata de animalute. As vrea sa va-ntreb,daca exista vreo sansa sa mai apareti pe tv ? Era o placere sa va urmaresc…… Va doresc sa aveti parte de ce este mai bun pentru dv.si frumosul Poke!

  11. O minunatie… mi-a mers la inima… 🙂

  12. in general nu citesc povesti atat de lungi, dar tot ce tine de pisici imi place si citesc, e animalul meu preferat si ma bucur ca stau la casa si pot avea pisica. nu ca nu s-ar putea tine si la bloc o pisica, insa la casa cred ca e mult mai bine pentru animale.

  13. Crede-ma, pisicile cauta sclavi, nu zei !

  14. am citit pe nerasuflate imi joaca lacrimile in ochi dar sunt la servici si orice urma de lacrima este luata drept prostie sau moment de slabiciune mai ales cind vine vorba de pisici ca eu am destule vreo 10 cind vin la masa le numar Itic Pufina Negruta, Mo,Albinuta si Tumpi plus cei 4 motoflei in virsta de 1 luna pe care inca nu i-am botezat
    Sa fiti sanatos si vrednik de Poke ca este un frumos norvegina de padure

  15. Excelent ! (ca de altfel si in toate diminetile cu Europa FM). Tine-o tot asa!

  16. Admir optimismul cu care ti-ai gasit locul in marginea de sus pe scara intre majordom si zeu. Cred totusi ca scara nu este cea mai buna reprezentare. Simt ca e mai degraba ca un lift care sta “parcat” la nivelul “majordom – slujitor” si care mai urca din in cand la niveul ” prieten” poate chiar “prieten drag”. Sunt convins ca exista si un etaj “zeu” dar nu mi-a aduc aminte sa-l fi vazut vreoadata acolo 🙂

    In vremurile acestea frumoase in avem doar Breaking News si vesti cumplite despre politica si poluare articolul tau ca vine ca un pahar de lapte cald cald cu miera atunci cand te doare gatul. Am vazut titlul + foto cu motan, l-am deschis, l-am citit si la sfarsit ma gandeam ca parca ar fi cu reclama dar nu as fi bagat pana in foc. A trebui sa verific sus-sus de tot tagul de Publicitate ca sa ma inlatur indoiala .

    Cei care fac reclame de radio (mai ales cele la medicamente) ar trebui sa te citeasca (mai mult). 🙂 Si ca veni vorba de radio vreau sa te felicit pt emisiuni si pentru faptul ca sunt disponibile si dupa ( audia sau video) .

    Sper sa se gaseasca zei/majordomi/prieteni pentru toate animalutele de la eveniment.
    Eu am avut o pisica adorabila , pisica adorabila a facut 5 pui iar acum stiu 3 familii care au fiecare cate o pisica adorabila, adica in total 3, exact cate pisici adorabile avem si noi acum acasa. Nu le simt foarte dornice sa imparta atentia si cu alti pufosi 🙂

  17. Cel mai frumos articol pe care l-am citit in ultima perioada, te respect pentru asta…sunt ani de cand te ascult si nu am stiut ca iti plac animalele si ca esti de parere ca este dezumanizant sa fii rau cu un animal. Am si eu doi motani (m-au ales tot ei pe mine, au venit pe rand dupa mine in birou) pe care ii iubesc ca pe oricare alt membru al familiei mele, chiar daca ei sunt niste santajisti emotionali cu ochiisorii aia ai lor.

    • Multumesc. Sigur ca-mi plac animalele, am avut toata viata, pisici, catei, hamsteri, pitigoi, pestisori, iepurasi, un arici, ba chiar si un liliac ratacit, spre oroarea maica-mii (pe ala am fost obligat sa-l pun intr-un copac, totusi :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest blog folosește serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.