Cât de bine cunoașteți frica? Ați întâlnit acest stăpân crud, care te ia în posesie cu greutatea unui munte ce se prăvălește peste tine și-ți strivește orice urmă de împotrivire? Frica pe termen lung, dezumanizantă, care ține zile, luni sau ani la rând? **** Aveam 16 ani când am încasat din senin o bătaie crâncenă. Era o seară de vară, cu greieri sârguincioși și parfum de regina nopții din grădinile cartierului. Ieșisem să fumez o țigară pe-ascuns, după ce-mi terminasem temele. Pe marginea terenului de baschet din spatele sălii Floreasca erau câteva gradene, 4-5 rânduri de banchete pe-un eșfodaj de […]