Tehnica picăturii chinezeşti cu găleata

Cred că, în sfârşit, încep să înţeleg care-i tehnica prin care Victor Ponta încearcă să ne facă să nu mai protestăm faţă de inepţiile lui: cantitatea şi frecvenţa.

Zi de zi, premierul scoate pe gură noi şi noi gugumănii, minciuni flagrante, panglici colorate, glume nesărate şi fraze lipsite de logică. Dl. Ponta aruncă înspre noi stoluri de păsărici nătânge, dar nu scăpate, ci eliberate cu bună ştiinţă, cu scopul de a ne zăpăci şi de a ne-ncurca în timp ce-ncercăm să le prindem pe toate. E o zburătăceală aiuritoare de tâmpenii. E tehnica picăturii chinezeşti, dar vărsată cu găleata, până la abrutizarea ţintei. Nu mai poţi reacţiona pentru că n-ai rezerve pentru atât de multe reacţii.

Am, în consecinţă, o senzaţie de epuizare urmărind personajul. Miercuri, de exemplu, a mai comis un asalt zglobiu asupra logicii şi bunului simţ, când a acuzat Curtea Constituţională că „sprijină evaziunea fiscală”.

Ha?

De fapt, CCR a admis o contestaţie a Avocatului Poporului împotriva controversatului nou Cod al Insolvenţei – vă amintiţi, acea reglementare care în mod evident era făcută prost, care ieşea din lege pentru că impunea un tratament discriminatoriu pentru anumite firme din România şi despre care numeroşi observatori au avertizat că nu va putea trece de un minim examen constituţional.

Cine a adoptat acest Cod handicapat, cine a insistat să-l menţină şi cine a refuzat orice discuţie cu criticii săi? Guvernul dlui Ponta.

Şi cine este vinovat când, aşa cum era de aşteptat, Codul Insolvenţei a căzut la CCR? Păi, în logica răsucită a autorului, Curtea Constituţională e de vină.

Ce să mai spui?

Articol din categoria: POLITICĂ

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    ceea ce ponta face e pur si simplu continuarea practicii care l-a adus la putere: sa dea vina, iresponsabil, de cele mai multe ori, pe altii (bineinteles ca nici aici nu poate fi absolut coerent, acuzandu-l si pe avocatul poporului, pentru ca e numit de el). va castiga in continuare sprijin cu aceasta strategie pentru ca e specific opiniei publice romanesti de a cauta vinovati, nu solutii.

    0
    0
  2. Legea lui Truman are urmatorul enunt : Dacă nu îi poţi convinge, zăpăceşte-i. De fapt ăsta e adevăratul ţel al haosului. si mai pot adauga aici si Regula lui Swipple : Cel care ţipă cel mai tare are cuvântul.

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    Acum, din două una.Ori Ponta e condus de la spate de cineva care nu-i doreşte cu siguranţă binele şi vrea să-l vadă frîngîndu-şi gîtul, ori aroganţa este o boală şi este transmisibilă. Atunci ar fi bine ca Mirel Palada să fie mai atent.

    0
    0
    • #4 Comentariu nou

      ponta nu-si va frange repede gatul pentru ca electoratul sau e imun la prostiile sale. atata vreme cat nu face prostia cuplului boc-basescu de a lovi direct in buzunarul dependentilor de stat, ponta va fi la putere

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      Nu este impins de la spate, este cu adevarat dobitoc si lipsit de orice respect pentru semenii lui.

      0
      0
    • #6 Comentariu nou

      sa nu bagi mana in foc, acelasi lucru l-ai fi zis si despre altii…care acum sunt „pa”

      0
      0
  4. #7 Comentariu nou

    Eschivarea responsabilitatii devine trasatura dominanta pentru domnul premier. Prin declaratiile caracterizate intr-un final corect de catre presa ca fiind SOCANTE (nu am crezut ca voi subscrie vreodata la acest titlu) demonstreaza ca nu are nicio logica functionala in ceea ce priveste guvernarea.

    Una peste alta, domnul Ponta pare ca a luat decizia de a ingropa minima economie care inca rezista. Iar in ceea ce priveste Curtea Constitutionala….probabil premierul se justifica spunand ca este singur impotriva tuturor.

    0
    0
  5. #8 Comentariu nou

    Nu cred ca vorbeste pentru noi, ci pentru electoratul captiv. Pe „noi” doar ne descurajeaza sa votam.

    0
    0
    • #9 Comentariu nou

      „Electoratul captiv” pe care-l cunosc a cam inceput sa treaca de la „sa-i lase Chioru’ pe Viorel si Crin sa faca treaba” acu’ un an, la „sa-i ia dracu si p’astia”.

      Tocmai asta ar trebui sa ne incurajeze sa votam.
      Cum spunea cineva p’aicisa, si o oaie daca pui e mai buna, ca macar tace si nu strica nimica…

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Pai asta spun si eu de fiecare data: du-te si voteaza! Pe cine? Nu conteaza. Gandeste-te si voteaza pe cine vrei tu, dar voteaza. Asta strica nitel sondajele si schimba atitudinea alesilor.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Eu am căutat în declarația prim-sinistrului dacă nu era vorba de băsiștii ăia de la CCR…

      În fine, să vedem cum se va reinventa Ponta după 2014 când pleacă Chioru’

      între timp să nu uităm să-i plătim taxele… așa că fug repede la „finanțe” să văd ce mai am de dat.

      0
      0
  6. #12 Comentariu nou

    Daca am avea o bruma de opozitie, acum ar trebui sa fie pe la toate tv-urile sa denunte ce face Marele Ponta, asa cum anii trecuti USL tipa ca din gura de sarpe ca Boc&Udrea& co fura si distrug economia… Ar trebui sa arate cat de duplicitar, mincinos si sfidator este premierul ales… In schimb, la noi e liniste si pace, traiasca majoritatea parlamentara, traiasca troaca!

    0
    0
    • #13 Comentariu nou

      „Opozitia” e controlata de primul-legumicultor-al-tarii care este ofiter de securitate ierarhic superior lui ponta. Sper ca nu astepti ca „opozitia” sa ii critice subalternul pus cu abilitate la guvern.

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      Cum spuneam, nu exista opozitie si asta e cea mai mare problema momentan…

      0
      0
  7. #15 Comentariu nou

    M-am saturat de toata cloaca asta politica, de toti mincinosii, de toti analfabetii care stiu doar sa fure si sa-si bata joc de poporul roman. Il prefer pe M.S Regele Mihai I al Romaniei- nu poate reprezenta niciun partid si nici un partid nu poate sa-l reprezinte. Regele iubeste aceasta tara, numai el ne poate scapa de toti hotii! Ptr cei ce spun ca este un tradator sau ca a plecat cu vagoane pline cu aur le spun ca citeasca istorie adevarat nu istoria scrisa de comunisti. TRAIASCA REGELE MIHAI I AL ROMANIEI!

    0
    0
    • #16 Comentariu nou

      Cred ca poate ocupa postul de prim-ministru fara probleme.
      Parca bulgarii au deschis drumul asta, nu?

      0
      0
  8. #17 Comentariu nou

    Mai nou, a comis-o si pe-aia cum ca adevaratii ctitori ai bazei militare Deveselu sunt cei care au facut gardul http://www.mediafax.ro/social/ponta-dusa-oprea-dragnea-au-pus-gard-la-deveselu-in-poza-a-aparut-si-cineva-care-nu-a-facut-nimic-11590637
    Jenant.

    0
    0
  9. #19 Comentariu nou

    Baiatul asta de cand a ajuns premier are mereu grija sa vorbeasca cu cele doua fete ale sale.Cu una vorbeste cand e in fata camerelor de luat vederi si se da destept si spiritual fara sa omita niciodata ca la baza tuturor nenorociriror din tara si din lume e Traian Basescu, si cu cealalta fatza [cea de pisoias] vorbeste in fata americanilor sau a celor din Consiliul Europei.Care draq e adevarata lui fatza ?

    0
    0
  10. #21 Comentariu nou

    neh, ponta behaie impotriva a ce-i vine la gura. cum il supara ceva cum behaie. eventual daca-l include si pe basescu da mai bine la publicul lui.

    @berenger – pai a ajuns la fundul sacului. o sa-i atinga la buzunar. poate nu imediat acum – da’ in citeva luni… feb/mar…

    0
    0
    • #22 Comentariu nou

      oricat ar parea de curios, NU a ajuns la fundul sacului. are un curs valutar stabil, o crestere mica, dar crestere, economica, an agricol bun, exporturi mai mari, pib mai mare, incasari la buget mai mari decat anul trecut, chiar daca mai mici decat se astepta. n-are niciun merit in asta, dar il favorizeaza.
      iar un electorat captiv de nivelul celui pe care il are useleul, chiar daca e mare, e ieftin si oricand se pot gasi la buget resurse pentru o galeata, doua.
      la asta se mai adauga reteaua de primari-satrapi din teritoriu ce-s in stare sa mobilizeze parti importante de electorat doar prin forta. si, la cum se prezinta alternativa, useleul poate pierde doua cincimi din votanti si tot raman la putere.
      asa ca, dincolo de ce ne dorim, trebuie sa incepem sa ne temem cu adevarat.

      0
      0
  11. #23 Comentariu nou

    Recunosc ca sunt putin ingrijorat spre speriat de acest Ponta. Nu-mi dau seama cand a trecut granita ratiunii, cand a inceput sa piarda controlul, a fost un declic care a declansat luatul pe aratura sau s-a intamplat treptat? Sau nu a fost nicicand in teritoriul ratiunii, ci doar a mimat? In orice caz, nu e premierul care sa ma faca sa stau linistit.

    0
    0
  12. #24 Comentariu nou

    Ponta e un mare bou fricos. Orice politician ajuns la putere se „consuma”. Problema e cum o faci. Construind ceva sau fiind penibil. El a ales a doua cale. O cale care vad ca e contangioasa. A transmis-o si la ceilalti ministrii …

    0
    0
  13. Mai e un detaliu, Anastasiu Crișu ăsta nu e cine știe ce somitate, care să aibă păreri proprii. Impresia mea este că el a primit acordul lui VVP pentru a trimite mai departe sesizarea. Scenariul aici:
    http://www.ziare.com/victor-ponta/stiri-victor-ponta/smecheria-lui-victor-ponta-cu-avocatul-poporului-1261568

    0
    0
  14. True-true… mai bine zis de-atat nu se putea. Chiar daca e trist…

    0
    0
  15. Ăsta a scăpat de prin operele lui Caragiale, când s-a făcut o copie…

    0
    0
  16. Ce să mai spun? Să-l bag în 3,14zdă la mă-sa, aia spun!

    0
    0