Noi suntem deștepți și le știm pe toate, numai România rămâne mereu proastă

Nu-i înțeleg pe cei care se declară dezamăgiți de “Platforma 100” a lui Cioloș. În esență, acolo e vorba de un set de principii, care e problema, am ajuns atât de înfumurați încât principiile însele ne put? Sunt chestiuni de bun simț. De când e bunul simț derizoriu?

Întrebați-vă așa: câți dintre politicienii din România și câte dintre partidele românești respectă principiile enunțate de Cioloș, așa generale și plicticoase cum sunt ele?

Câte partide și câți politicieni lucrează activ pentru o Românie fără corupție? Câți politicieni se străduiesc să transforme clasa politică într-un “model de etică și onestitate”? Vi se pare caraghios doar gândul? Dar de ce? Sunt o mulțime de oameni onești și corecți în țara asta. De ce n-ar trebui să fie mai ales administratorii națiunii onești și corecți?

Citiți și restul declarației de principii a lui Cioloș. Vorbește despre o Românie în care munca e respectată și plătită cinstit, o țară în care asistența socială este îndreptată spre cei care au nevoie cu adevărat de ea și nu e folosită ca aspirator de voturi. Ce e greșit în asta? Ce nu-i corect în dorința de a scoate politica din școli și din spitale?

Încă o dată, câte partide respectă aceste principii elementare? Dar câți dintre noi le onorăm?

Încercăm de-atâta amar de vreme să construim țara asta pe nisipurile mișcătoare ale corupției, demagogiei, minciunii și nu merge, dar când vine cineva și spune că ar trebui făcută o fundație zdravănă, ne stropșim la el – “bine, bă, că ești tu deștept, ce e nou, știm cu toții că așa trebuie făcut!” Păi de ce nu facem, dacă știm?

În timp ce noi suntem deștepți și le știm pe toate, România rămâne proastă.

Am văzut deunăzi un reportaj care descrie perfect eșecul clasei politice din România, căreia îi încredințăm administrarea țării – dar și eșecul societății, care acceptă tăcută toate abuzurile la care e supusă de politicienii care disprețuiesc principiile elementare de guvernare.

E un material făcut de unul dintre cei mai buni jurnaliști de reportaj din țara asta, Alex Dima, pentru România Te Iubesc, la Pro TV.

E o actualizare a unei filmări de acum aproape un deceniu.

În urmă 9 ani, doi băieți dintr-un sat din Vaslui veneau la București să le ceară aleșilor o școală.

România abia intrase în Uniunea Europeană, speranțe mari, sărbătoare. Nicușor și Ștefănuț ajunseseră la Capitală ca să pledeze pentru repararea școlii din satul lor, Fâstâci.

S-au întâlnit atunci cu diverși politicieni, inclusiv cu președintele Camerei Deputaților de la vremea respectivă, Bogdan Olteanu.

La școala lor din Fâstâci se desfășura un program de recosntrucție care nu ducea nicăieri. Ploua în clase, nu erau bănci, copiii n-aveau unde învăța, primarul nu părea prea interesat, constructorul cerea mereu bani, bani, bani.

Au trecut deci 9 ani. Suntem în 2016. Alex Dima reia subiectul și descoperă urmărtoarele:

– Nicușor și Ștefănuț au plecat din țară, unul în Spania, altul în Marea Britanie. Nici unul dintre ei nu vrea să se mai întoarcă.

– Bogdan Olteanu, fostul șef de la Camera Deptutaților, care a devenit apoi viceguvernator la BNR, a fost arestat și e acuzat c-a luat mită de la Sorin Ovidiu Vântu ca să facă niște trafic de influență.

– la Fâstâci, școala nu e gata nici acum, după un deceniu. În clădirea unde învață, totuși, bieții copii din Fâstâci, nu sunt nici bănci, plouă, ninge și bate vântul. Constructorul clădirii noi are bănci școlare în țiplă, dar nu vrea să le dea, susținând că n-a fost plătit pentru ele. Constructorul a încasat până acum 1 milion de euro și mai are de luat juma’ de milion.

– chiar dacă la școală nu sunt bănci pentru copii, satul e împânzit de bănci pe ulițe, pe care se odihnesc asistații social din sat, observă reporterul.

– primăria a schimbat la un moment dat numele școlii încă în construcție, ceea ce a însemnat încă 35.000 de lei pentru modificarea documentelor.

Alex Livadaru (Republica) are cea mai bună concluzie la povestea asta: “Într-o comunitate normală, diferită de cea de la Fâstâci, oamenii i-ar fi alungat din comună cu furcile și topoarele pe cei care fură banii și nu le fac școala copiilor, dar și pe responsabilii care ar fi trebuit să păzească lucrările. După asta, ar fi pus stăpânire pe clădire și ar fi ridicat-o ei înșiși de la zero, împreună cu asistații social adunați de prin crâșme, le-ar fi croit bănci odraslelor cu mâinile lor și ar fi făcut tot ce le-ar fi stat în putință să-i păstreze acasă, în țara lor.”

Așa că nu-mi spuneți că Cioloș e simplist cu setul lui de principii. Hai să le onorăm, fiecare dintre noi, și să căutăm dup-aia sofisticării.

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. Eu mi-am format o părere despre omul acesta doar din apariţiile lui publice, nu-l ştiu personal. Iar în public Cioloş are (că şi-a creat-o sau că aşa e el, nu ştiu) o imagine care cuprinde valori şi principii, bun-simţ, respect, muncă şi idei. După toate normele sociale cvasi-general acceptate, are o calitate umană mult deasupra oricărui politician român actual.

    Poate că nu e cel mai strălucit prim-ministru; pun pariu că România are potenţiali prim-miniştri superiori. Dar cuvântul-cheie e “potenţial”. Până când acest potenţial nu se materializează, el rămâne cel mai bun.

    Problema lui Cioloş e chiar această imagine. Am citit platforma lui; în esenţă, ne zice “hai să fim normali”. Cum naiba să fim normali, cu Dragnea, Tăriceanu, Ghiţă, Ponta şi alţii ca ei în prim-plan? E ca la înmormântări: bocitoarele profesioniste vor îneca mereu în zgomot pe cei care jelesc decent, în ideea că les grandes douleurs sont muettes.

    Ca popor, încă suntem intoxicaţi de propriile frici iraţionale şi de un locus of control mult în afara noastră. Cioloş e parte a dezintoxicării – dar mi-e teamă că, aşa cum se întâmplă de multe ori, ne va fi mai rău la începutul tratamentului, înainte de a ne vindeca. Şi nu ştiu dacă avem, ca naţiune, cerbicia necesară pentru a suporta cura.

    Eu m-am săturat demult de circarii infractori care mă jefuiesc sub pretextul că mă conduc. Am abandonat ideea de a absenta la vot şi susţin 110% orice partid care merge cu Cioloş prim-ministru. Fie şi doar pentru normalitatea plictisitoare a platformei lui.

    Thumb up 2
  2. Avem de-a face din nou cu umflarea unei gogosi politruce asa cum a fost in cazul preacinstitilor premieri Boc si Ungureanu. Bla-bla-uri cu bune intentii, entuziasm media fabricat in laboratoare, dar nimic concret in realitate; de fapt niste manechine care nu au nici curaj, nici viziune, care nu iau vreo decizie fara a intreba mai intai la stapanire.
    Chiar il credeti capabil de empatie si de actiune pe Ciolos fata de cei din Fâstâci? Din anul de guvernare Ciolos nu rezulta un raspuns pozitiv. O fi Ciolos un individ decent, dar e un decident mediocru, incapabil sa stopeze interesele “baietilor destepti” din guvern sau de aiurea. Ce legitimitate publica are daca nici nu participa la alegeri? E doar un pion numit sa joace intr-un plan in care nici Ciolos nici romanii nu au un cuvant de spus.

    Thumb up 0
    • legitimitatea politică a premierului e dată de votul de învestire din parlament. mai simplu de atâta nu pot desena.

      Thumb up 0
    • Păi cine îi oprește pe români să joace ce rol vor ei? Poate doar timpul consumat degeaba comentând vrute și nevrute pe Facebook și pe bloguri. Căci nici o conspirație sau regim de ocupație nu-i poate opri pe români să cârcotească. Cred că într-un eventual Civ 3000 asta va fi superputerea românilor: rezistența prin boscorodeală.

      Thumb up 0
    • #6

      Si de unde stii ca Ciolos este sa va fi “incapabil sa stopeze interesele “baietilor destepti”? Ai vazut tu in globul magic de la Antena 1, 2 3, romania TV?
      Pun pariu ca la fel ai gandit si cand a luat fiinta DNA acum ceva ani, asa-i?

      Thumb up 0
    • Un nenorocit si Ciolos ăsta…vrea să ne fure țara. După ce ne-am luptat atât să-l dăm jos pe marinar, ca să putem fura si noi…vine tehnocratul ăsta de carton si se da mare. Plus ca mai are si tupeu: vrea să le facă viata mai ușoară românilor și sa mai reducă din birocrație. Pai pentru mine, ca votant PSD, este o placere sa pierd câteva zile pe la anaf să depun niste acte. Îmi aduce aminte de comunism, când lăsam sticla la rând la lapte. Știe cineva care sunt procedurile pentru mutație în Teleorman? Am bunicii morți si as vrea sa voteze si ei săracii cu PSD, ca tare mult le-a plăcut de Ceaușescu și Iliescu.

      Thumb up 0
    • In curand imi dau palme la propriu cu retorica asta care a intoxicat internetul “Ce-a facut Ciolos?!”.
      A sters praful, aia a facut si o sa stearga in continuare cu Guvernul lui de 2-3 baieti destepti si cinstiti.

      Thumb up 0
    • J&H îl confundă pe Ciolo cu Batman și nu cred că-i cea mai bună idee :)
      De fapt, nici Batman nu putea face mai multe într-un an, în România.
      Numa’ zic.

      Thumb up 0
    • mai baietas, mai geiendeici, din ’91 incoace am votat la fiecare scrutin pentru parlamentare, generale, locale, prezidentiale, referendumuri, constitutii etc…
      da’ uite ca nici in ruptul capului nu-mi amintesc sa fi votat vreodata pentru prim-ministru.
      cum adica “Ce legitimitate publica are daca nici nu participa la alegeri” ?
      pa’ daca omu’ nu vrea sa intre in parlament, nu vrea si pace, de ce sa candideze?
      sau nu faci nici o deosebire, mataluta, intre ministru si parlamentar, intre puterea executiva si cea legislativa? ha?

      Thumb up 0
  3. e destul de amuzant, vlad, să văd cât de disperat ești să dai un vot pozitiv, ceea ce nu-i rău și e de înțeles. nu uita însă ce cei pe care-i vei vota, pentru că cioloș nu va fi printre ei. altfel spus, va fi în neregulă când vom vedea „bușoi, garantat cioloș” (doar un exemplu) – deci vor fi partide care vor merge la alegeri cu singurul mesaj că îl sprijină pe cioloș, și viciversa, va fi în neregulă când nominalizarea lui cioloș va sta în votul lui bușoi

    Thumb up 0
    • Vârsta. Dupa 25 de ani de voturi contra, vad cum scad sperantele pe zi ce trece.

    • @berenger : si-atunci, de vigilent si sceptic ce esti, preferi sa nu te duci la vot (ajutand astfel PSD-ul care beneficiaza de publicul lui disciplinat) ori , in urma unor calcule sofisticate, le dai direct votul penalilor.
      deci, da, atentie mare si multa, pana renuntam sa ne mai ridicam din pat.

      Thumb up 0
    • e bine ca va amuzati, asa, la ipotetic … cu metoda celor mici, care nu pot creste decat daca le dau la gioale celor din jur, ca sa le scuipe in cap, vorbindu-le la per-tu, desi nu ii cunosc personal …,

      Thumb up 0
    • Puteti vota USR (Nicusor Dan) atunci, daca ceilalti vi se pare corupti sau incompetenti. E un partid nou cu multi oameni scoliti la scoli de elita din lume, fara corupti, si care il vor sprijini pe Ciolos fara insa sa faca din asta mesajul principal al campaniei lor (au si ei o platforma politica separata, dar probabil nu vor avea majoritatea in parlament ca sa poata propune un premier USR).

      Thumb up 1
    • @Vlad
      Defetistule … tz tz tz.

      Thumb up 0
    • @blanco, cred că ești un mare vrăjitor de știi tu ce fac eu la vot

      Thumb up 0
  4. Imi place ca multi sar sa dea cu pietre imediat cum scoate unul capul. Dar ceva constructiv nu ati propune, dragi comentatori… Una din cele mai mari realizari a guvernului Ciolos este ca nu a furat. Si pentru mine e un semn bun. De aici putem incepe sa cladim. Dar cand tu, cel care esti la putere, tu politicianule din ultimii 25 ani, esti pornit pe furat inca din campania electorala, tot mai vrei sa te votez??!!

    Thumb up 1
  5. de ce-ar trebui sa sarim in sus de bucurie? da, e om bun, si? ce garantii sunt ca asta e de-ajuns? eu ma uit cu groaza cum in dreapta sa sta dincu, prietenul dincu, cum el singur spune. iar faptul ca vrea sa fie premier, dar nu isi asuma si sta pe margine sa vada rezultatul alegerilor, nu-mi da mari sperante ca va fi prea curajos asa in general.
    da, e preferabil alternativei dragnea, dar asta nu inseamna ca tre sa ne ucidem orice spirit critic. ba chiar mi se pare periculos sa fim exaltati si sa avem impresia ca e vreun mesia. revenind la platforma: imi pare rau, da chiar e plina de banalitati, e o ciorba reincalzita, cu taitei de casa in loc de orez.

    Thumb up 0
  6. vitelusule , alea nu-s principii , asta e problema de fapt , folositi cuvinte fara sa le stiti intelesul , cele 10 sunt scopuri , teluri , orice vrei tu numai principii nu sunt . exemplu . “Toti oamenii sunt egali în fata legii” este un principiu cuprins si in constitutie , respectarea lui duce la o “Romanie fara coruptie” , mai simplu de atat nu am cum sa-ti explic

    Thumb up 0
  7. Fiecare popor are politicienii pe care-i merită …

    Thumb up 1
  8. @anca păduraru, fă, te rog, un desen, că n-am înțeles ce vrei să zici

    Thumb up 0
  9. Precum si noi nu intelegem de ce sunteti dezamagit de cei care nu cred in basme…
    Tot nu vreti sa intelegeti ca am mai vazut dastia la un moment sau altul, nea Emil, nea Mugur, nea Traian, etc…toti au promis marea cu sarea si in final ce am descoperit, ca de fapt ei lucrau pentru prieteni si neamuri…deci. Cum bine ati zis principiile sunt cunoscute de toti, numai ca pana acum nu le- a impachetat nimeni in ppt sau pdf frumoase de bruxelles, ca doar asa se castiga banii pe acolo, cu prezentari. Noi boborul vrem solutii sau daca nu macar lideri care sa ne impinga, si cand spun lideri ma refer la altii fata de cei alesi culmea de dl Ciolos in guvern, multi demisi pana acum. A si sa nu uitam de cele 11 milioane.
    Si daca puteti sa ne spuneti si noua unde anume gasim o comunitate dasta normala in tara asta, ca tare as vrea sa ma mut acolo.

    Thumb up 0
  10. “Nu-i înțeleg pe cei care se declară dezamăgiți de “Platforma 100” a lui Cioloș.” De acord, dar tot atat de greu de inteles sunt si cei care se declara entuziasmati, extaziati de-a dreptul: “mama, ce a zis asta!”.
    Bunul simt nu este intr-adevar derizoriu, dar nici simple lor enuntare a unor principii de bun simt nu-i de Nobel.
    M-as fi entuziamat daca dl Cilos ar fi promis ca, in sfarsit, v-a renegocia redeventele cu OMV in scopul alinierii lor la piata (adica al cresterii veniturilor bugetare).

    Thumb up 0
    • E o platforma, nu o dare de seama. E destinata trasarii unui eventual program de guvernare, nu impresionarii comitetului Nobel si nici pentru desteptii care le stiu pe toate si cred ca daca Ciolos nu s-a gandit la of-ul lor personal aunci e vai de capul lui.
      Macar platforma e scrisa corect gramatical, nu ai sa vezi acolo agramatisme gen “v-a renegocia”. Ma rog, cartea nu e punctul forte al pesedeilor.

      Thumb up 0
  11. @berenger : nu trebuie sa fiu mafalda ca sa pricep ca ce spui tu acolo te incadreaza fix in categoria din titlul articolului.

    Thumb up 0
    • habar nu ai cât de mult greșești. mesajul lui cioloș nu m-a convins pentru un vot pozitiv, dar votul negativ e o armă care-mi rămâne.

      Thumb up 0
  12. @berenger: de acord, dar cu ce program? “Platforma 100” nu va fi supusa aprobarii electoratului. Nu mai spun ca e doar o insiruire de lozinci si bune intentii. Ciolos ar fi legitim daca si-ar asuma programul unui partid care a trecut testul electoratului. Altfel, la ce bun sa mai votez un partid daca promisiunile electorale nu se vor regasi in programul premierului Ciolos? Ma intereseaza anumite politici publice si economice: mediu, taxe, justitie, sanatate, educatie etc. Un partid imi ofera raspunsuri privind intentiile CONCRETE de guvernare, Ciolos nu. In functie de acel program electoral votez PNL, PSD, alte partide sau nu. Cu Ciolos nu voi afla decat in momentul investiturii sale. Aici vad eu lipsa de legitimitate, prin faptul ca el nu-si asuma nimic inainte de alegeri.

    Thumb up 0
  13. Nu stiai ca la politica si fotbal tot romanul se pricepe? :))

    Thumb up 0
  14. @Putina incredere: banuiesc ca in cazul tau e vorba de un deficit de informare. Da click pe nickname-ul meu si poti sa afli informatii despre subiect dintr-o sursa credibila. Vezi ca sunt mai multe episoade.
    Din ce scrie acolo trag concluzia ca Ciolos nu e asa sensibil la problemele de coruptie si integritate, altfel ar fi reactionat pana acum. Cazul ministrului cu site-ul dubios de profitabil e cireasa pe tort.

    Iar daca e s-o iau la sentiment, am foarte putina incredere in cineva care da 11 milioane de euro pe o piatra artistica, dar nu da doi bani pe copii bolnavi de cancer ramasi fara tratament.

    Thumb up 0
  15. @berenger: chiar nu e? si mai intreba @Dan: “Păi cine îi oprește pe români să joace ce rol vor ei?” Exact aceasta distorsiune a vointei electoratului pe drumul dintre vot si guvernare. Ni se promit niste actiuni inainte de vot iar actul de guvernare le anuleaza sau chiar le trece pe sens contra. PNL vrea dublarea salariilor medicilor. Medicii vor vota PNL. Ce garantie au ca Ciolos va aplica programul PNL?

    Thumb up 0
    • chiar nu e. da-mi place asta cu: „Ce garantie au ca Ciolos va aplica programul PNL?”. bănuiesc că ai pus-o și sub forma „ce garanție avem că dragnea va aplica programul pnl”? dulce ipocrizie…

      Thumb up 0
  16. @Alex: tocmai, nu-l cred deloc Batman. :)
    N-ai citit ce-am scris? Ciolos e un decident mediocru si nu inteleg exaltarea cu care e promovat. Una e sa fii de acord cu modul sau de guvernare si alta sa ii inventezi calitati pe care nu le are. Ma refer la cei care sunt de buna credinta, nu la cei care au interese politice.

    Thumb up 0
  17. Eu cred ca Ciolos a vrut sa “directioneze” energiile oricarui Parlament din Ianuarie catre directii limpezi si pe care nici un alt Guvern nu le va putea ignora. Liviu Dragnea – vazand pericolul – a botezat aceste principii, “iluzii” dar nu pentru ca nu ar fi principii sau pentru ca nici un membru PSD nu le-ar recunoaste drept principii, ci, pentru ca el, liderul PSD nu le accepta…..avand probabil o alta agenda. O agenda cu reguli, si la reguli politicienii se pricep cel mai bine sa umble, e mai usor, mai dam o hotarare de guvern, le mai uitam, le mai schimbam, mai dam o norma imposibila…..le mai gresim…asta e… sunt reguli, pot fi ajustate ca sa ajungi la un oarecare rezultat. Principiile insa incurca – nu poti fi cinstit de regula, ori esti, ori nu esti – asa ca in mod necesar ele “devin”….”iluzii” pentru politicienii obisnuiti cu compromisul……Dar asta e…..ce asteptari putem avea de la niste “compromisi”.

    Thumb up 0
  18. Dupa 70 inca baga spaima in (neo)comunisti un prim-ministru din Salaj :)
    Dupa 25 de ani de la Revolutie, romanilor tot nu le plac principiile, ci vor sa auda promisiuni cincinale “concrete” de productie la hectar si pe cap de vita furajera :)

    Thumb up 0
  19. Mai sa fie, iata o persoana chiar desteapta care spune cam ce spuneam si eu in comentariile de mai sus.
    Citare: :)
    “Lansarea unei platforme a primului ministru de o mînă de miniștri care vor musai și cu orice preț să rămînă miniștri (restul își văd de treabă) și l-au convins, că, vorba aceea, și el vrea să rămînă prim ministru, o însăilare populistă cu 100 de ani de la Unire și bla-bla, deschide un front de care democrația noastră nu avea nevoie. Pentru cine nu știe, întrebarea numărul 1 din chestionarul de democrație Freedom House este dacă șeful guvernului este ales printr-un proces democratic corect și echitabil. E întrebarea crucială de la proces electoral, care deschide secția de drepturi politice pe baza căruia se stabilește dacă o țară e o democrație sau nu. […]

    Crearea unei platforme bidon prin care să poți pune un prim ministru care nu va candida este, ca atare, nedemocratică, va duce la răspunsul de ”nu” – presupunînd că ajunge prim ministru Cioloș- și la degradarea automata a democrației românești. Șeful statului a spus corect, și confirm și eu, ca profesor de democrație: cu excepția unor situații excepționale, cine conduce un guvern trebuie să aibă un mandat popular obținut prin alegeri. Nu prin petiții sau likeuri pe Facebook, ci alegeri. Iar alegeri sunt la doi pași, deci posibilitate mai la îndemînă nu există. Viitorul șef de guvern trebuie să fie și șef de partid, al unui partid validat în alegeri. Dincolo de argumentul normativ, la care poate românii nu au sensibilitate (dar îi acuză mereu pe alți români că nu au), mai este și cel practic. Dacian Cioloș a avut un an de guvernare fără legitimarea alegerilor, și a fost un premier slab, care a condus destul de puțin din propriul său guvern, a dat afară n miniștri precum Cadariu, Curaj, Bostan, Costescu doar la presiuni.” (Alina Mungiu-Pippidi – “Platforma Cioloș, o idee proastă pentru democrație”/.romaniacurata.ro)

    Si asa mai departe… Cititi tot articolul, merita.

    Thumb up 0
  20. Mai sa fie, iata o persoana chiar desteapta care spune cam ce spuneam si eu in comentariile de mai sus.
    Citare: :)
    “Lansarea unei platforme a primului ministru de o mînă de miniștri care vor musai și cu orice preț să rămînă miniștri (restul își văd de treabă) și l-au convins, că, vorba aceea, și el vrea să rămînă prim ministru, o însăilare populistă cu 100 de ani de la Unire și bla-bla, deschide un front de care democrația noastră nu avea nevoie. Pentru cine nu știe, întrebarea numărul 1 din chestionarul de democrație Freedom House este dacă șeful guvernului este ales printr-un proces democratic corect și echitabil. E întrebarea crucială de la proces electoral, care deschide secția de drepturi politice pe baza căruia se stabilește dacă o țară e o democrație sau nu. […]

    Crearea unei platforme bidon prin care să poți pune un prim ministru care nu va candida este, ca atare, nedemocratică, va duce la răspunsul de ”nu” – presupunînd că ajunge prim ministru Cioloș- și la degradarea automata a democrației românești. Șeful statului a spus corect, și confirm și eu, ca profesor de democrație: cu excepția unor situații excepționale, cine conduce un guvern trebuie să aibă un mandat popular obținut prin alegeri. Nu prin petiții sau likeuri pe Facebook, ci alegeri. Iar alegeri sunt la doi pași, deci posibilitate mai la îndemînă nu există. Viitorul șef de guvern trebuie să fie și șef de partid, al unui partid validat în alegeri. Dincolo de argumentul normativ, la care poate românii nu au sensibilitate (dar îi acuză mereu pe alți români că nu au), mai este și cel practic. Dacian Cioloș a avut un an de guvernare fără legitimarea alegerilor, și a fost un premier slab, care a condus destul de puțin din propriul său guvern, a dat afară n miniștri precum Cadariu, Curaj, Bostan, Costescu doar la presiuni.” (Alina Mungiu-Pippidi – “Platforma Cioloș, o idee proastă pentru democrație”/.romaniacurata.ro)

    Si asa mai departe… Cititi tot articolul, merita.

    Thumb up 0
  21. Eu nu ştiu ce profesor de democraţie sunteţi dar un lucru ştiu sigur: ştiţi să vă jucaţi cu vorbele! În decembrie vor fi alegeri parlamentare. Ce alegem? Parlamentul, adică puterea legislativă! Deci alegem niște oameni care vor face parte din comisiile de specialitate ale parlamentului şi din plen şi, în calitate de senatori sau deputaţi, vor propune, analiza, modifica şi vota legile care ne pot face nouă viaţa mai bună sau mai rea, mai urâtă sau mai frumoasă, mai săracă sau mai bogată. Cum vor face acest lucru? Cum le va dicta competenţa, partidul şi conştiinţa! Care este rolul primului ministru în această ecuaţie? Președintele ţării va propune partidului sau partidelor care vor reuşi să facă majoritatea în parlament, adică vor avea cel mai mare număr de parlamentari, să numească un prim ministru. Majoritatea va desemna o persoană care va primi mandat să își formeze cabinetul, adică să vină cu propuneri pentru miniştrii care vor forma guvernul. Ulterior, cabinetul va depune jurământul şi va începe să lucreze. Care va fi rolul guvernului? Să pună în aplicare programul cu care a câştigat alegerile majoritatea care l-a numit! Așa scrie în constituţie şi așa este democratic. Din această perspectivă, indiferent cine ar fi primul ministru, unul dintre parlamentari sau un om de pe stradă, fiind numit de majoritatea care a câştigat alegerile are legitimitatea dată de votul populației! Deci dacă dorim schimbare trebuie să privim cu atenţie la fiecare persoană care este pe lista fiecărui partid. Şi nu oricum ci cu atenţia cu care am derula un proces de recrutare pentru o funcţie de top management: pe de o parte trebuie să vedem care va fi rolul ei, din ce comisie va face parte şi ce experienţă specifică are. Vă dau un exemplu: Denise Rifai a fost prezentată ca fiind specialist în economie. Dacă ar fi acceptat invitaţia PNL ar fi făcut parte probabil din comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare. Această comisie are ca domenii de activitate: restructurarea economiei la nivel macroeconomic şi la nivel sectorial; programe de reconstrucţie şi dezvoltare; prognoză economică; mijloace şi instituţii specifice ale economiei de piaţă; problemele preţurilor şi concurenţei; libera iniţiativă; privatizarea; activitatea economică a Fondului Proprietăţii de Stat şi a Fondurilor Proprietăţii Private, a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital integral de stat sau mixt; importul şi exportul de capital; alte probleme privind strategia dezvoltării economice şi politica reformei. Ce cunoştinţe şi ce experienţă o îndreptățesc pe doamna respectivă să propună, analizeze, dezbată sau voteze orice amendament sau lege în aceste domenii? Așa ar trebui prezentată şi analizată fiecare persoană de pe listele partidelor, indiferent care sunt acele partide! După ce ne lămurim în legătură cu competenţa cerem referinţe care să ne lămurescă în privinţa conştiinţei iar la final trecem şi analizăm programul partidului care îl propune. Pentru că un om care are şi conştiinţă şi competenţă va şti întotdeauna să acţioneze așa cum îi dictează competenţa nu cum îi dictează şeful, fie el şi şeful partidului din care face parte. Părerea mea este că toată această poveste cu primul ministru este o nouă “găselniţă” menită să abată atenţia de la problema principală: competenţa oamenilor care intră în parlament şi care vor hotărî soarta noastră în următorii patru ani! Dacă tot sunteţi formatori de opinie, aveți audienţă şi vreți schimbare atunci nu mai faceţi jocul nimănui şi nu mai insinuaţi că alegătorii sunt fie ignoranţi, fie proşti, fie îndoctrinaţi! Începeți prin a informa corect alegătorii cu privire la atribuțiile parlamentarilor: generale şi specifice, prezentaţi comisiile parlamentare, rolul acestora şi impactul pe care îl are activitatea lor asupra vieţii noastre, explicaţi faptul că un parlamentar nu poate construi poduri, drumuri, şcoli sau spitale şi nu poate direcţiona fonduri către o comunitate decât dacă face trafic de influenţă şi încalcă legea. Nu mai militaţi pentru o campanie fără conţinut: solicitaţi partidelor afişe electorale cu fiecare persoană de pe listă care să prezinte pe o coloană ce atribuţii are, din ce comisii va face parte, ce cunoştinţe şi ce experienţă trebuie să aibă candidatul iar pe altă coloană ce cunoştinţe şi ce experienţă are persoana propusă. Faceţi reportaje cu camera ascunsă şi cereţi părerea oamenilor din comunitatea din rândul căreia vine despre persoana propusă pe lista de partid! Alt exemplu: noi ştim câte ceva din presă despre primarul de la Baia Mare. Acum aflăm că şi mama dumnealui se află pe o listă de partid şi unii sunt indignaţi. Dar poate că acea doamnă chiar merită să se afle pe listă: poate că are competenţă într-un domeniu, poate are rezultate remarcabile, poate că este un om onest, poate, poate … Dacă tot cheltuim atât de mulţi bani din banii noştri măcar să îi cheltuim cu folos!

    Thumb up 0