Ecaterina Andronescu e folosită de PSD&Co. drept accent în retorica anti-justiţie: „păi dacă până şi pe mămăica Abramburica o hărţuieşte DNA, ce să mai zicem?”
Păi eu zic aşa: dacă până şi mămăica Abramburica a băgat lăbuţa-n butoiul cu miere, vă imaginaţi cam cât de comună a devenit corupţia în România? Fraier e ăla care nu fură, nu ăla care rămâne cinstit.
În ancheta referitoare la achiziţia unor licenţe educaţionale Microsoft, DNA acuză 9 foşti miniştri de şperţuirea a aproape jumătate din valoarea contractelor, adică 20 de milioane de euro din totalul de 54 de milioane de euro. 20 din 54!
Are rost să pariem cu privire la viitorul lor, având în vedere că DNA obţine condamnări în 86,15% din cazurile* trimise în instanţă? Poate că da, pentru că nu toţi sunt egali în faţa legii. Unii au tras băţul scurt, dar 3 sunt ceva mai norocoşi – pe ei îi vor ascunde colegii lor, parlamentarii. E vorba despre Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu. Potrivit legislaţiei camorriste care protejează parlamentarii (foști miniștri) de mâna lungă a legii, DNA trebuie să le întrebe colegii dacă sunt sau nu de acord cu începerea urmăririi penale. Iar în actuala legislatură parlamentarii au respins toate solicitările DNA, indiferent de culoarea politică a infractorului – cu o singură excepţie, un neica-nimeni de la PC care luase o şpagă de 3.000 de lei (probabil că l-au considerat nedemn să fie în aceeaşi bandă cu ei).
În ţara asta, nimeni nu e mai presus de lege, dacă nu e parlamentar, caz în care se poate pişa de la mare înălţime pe ea şi pe pulimea de mai prejos.
Monica Macovei îi cere acum preşedintelui Traian Băsescu să convoace un referendum privitor la imunitatea parlamentarilor, cu următoarea întrebare: „Sunteţi de acord ca parlamentarii, miniştrii şi preşedintele României să nu beneficieze de nicio formă de imunitate, cu excepţia opiniilor politice?”
Referendumul ar putea fi organizat fără cine ştie ce costuri pe 16 noiembrie, în ziua celui de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor.
Ei, ce credeţi? Cu siguranţă că dl. Băsescu va convoca referendumul ăsta, nu? Doar s-a luptat două mandate pentru întărirea justiţiei! Ce l-ar putea reţine?
COMPLETARE: Ca să închidem gura tuturor spălaţilor pe creier de propaganda anti-justiţie, iată paragrafele de lege care reglementează acţiunea justiţiei împotriva membrilor guvernului:
1. Constituţia României, art. 109, alin. 2:
„Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”
2. Legea răspunderii ministeriale:
Capitolul III – Procedura de urmarire penala si de judecare
Art. 12
Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.
Art. 13
(1) Dezbaterea propunerii de incepere a urmaririi penale in Camera Deputatilor sau in Senat se face pe baza raportului intocmit de o comisie permanenta care, in cadrul competentei sale, a efectuat o ancheta privitoare la activitatea desfasurata de Guvern sau de un minister ori de o comisie speciala de ancheta constituita in acest scop.
Art. 15
Cererea de urmarire penala a membrilor Guvernului si, dupa caz, de ridicare a imunitatii parlamentare se adopta cu respectarea prevederilor art. 67 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata. Votul este secret si se exprima prin bile.
Pe scurt, dacă parlamentul nu aprobă începerea urmăririi penale, nu pot fi administrate problele şi, pe cale de consecinţă, nici nu poate fi trimis cel acuzat în judecată. Asta înseamnă imunitate politică în faţa justiţiei pentru infracţiuni de orice fel. Deci terminaţi cu imbecilitatea aia că „n-au imunitate” – n-au imunitate dacă vor colegii să n-aibă, ceea ce e echivalent cu stabilirea nevinovăţiei cuiva prin vot, nu prin proces penal (sau civil).
Cât de aberant e acest model se poate constata din evoluţia dosarului „Gaze ieftine pentru Nicolae”, în care au fost acuzaţi Varujan Vosganian şi Adriean Videanu. Vosdganian e parlamentar, Videanu nu e paramentar. Ca atare, împotriva lui Videanu a început urmărirea penală. În cazul lui Vosganian, Senatul a votat împotrivă şi urmărirea penală a fost blocată – la fel ca întregul dosar, de fapt.
NU VĂ MAI LĂSAŢI PROSTIŢI!
__________________
*sursa: Bilanţ DNA 2013, cap. 4 (link)
(ilustraţie – Shutterstock)

46 comentarii Adaugă comentariu
In mod normal, da, ar trebui să-l convoace. Nu cred că n-o va face.
Dar tu de unde stii?Unde e prezumtia de nevinovatie?Parca odata erai ziarist? Acum ce esti procuror?Vlade,o iei pe urmele turcescului?Am pretentii degeaba de la tine?Vezi ca esti cam prin porumb de o buna bucata de vreme.Imi plac avinturile dar nu si exaltatii.Te rog fii in continuare ziarist.Ai facut si cuplu in ultimul timp cu Moise.Ce crezi ca eu accept mizeriile?Atit pot face sa fiu ,cît pot,drept si echidistant.Da dar vezi ca eu nu sint ziarist.Așa ca prieteneste nu arunca cu zoaie ca altii.Încă te salut.Omul de pe stradă.
Prietene, prezumtia de nevinovatie ramane valabila daca parlamentul isi da acceptul pentru anchetare. Nu parlamentul hotaraste daca este sau nu vinovat cineva, ci JUSTITIA.
Zău că te-ar ajuta să mai schimbi canalele din când în când – sau să închizi televizorul cu totul şi să te uiţi un pic în jur, dacă tot eşti „omul de pe stradă”: o să observi că adevărul e cu totul altul decât cel pe care ţi-l construiesc propagandiştii.
Şi ce faceţi dvs. aici nu cumva se numeşte tot propagandă?! Vrem să fie România ca în Vest, dar ne comportăm tot ca în Est cu acuzatul că e deja vinovat. În cazul ăsta recomand Cuba, că acolo nu e musai nevoie de proces…
Ăsta este efectul băsescu şi al justiţiei sale în frunte cu panarama aia de Macovei.
Partea proastă este că, din ce observ, afectează judecata şi celor care îi consideram cu bun-simţ.
Cine a zis omule ca e deja vinovat?????? Nu se cere decat anchetarea lui, pentru numele lui D-zeu!!!! Sunteti spalati pe creier de-a binelea…….. Se cere incuviintarea anchetarii, atat!!! In urma anchetei se va vedea daca este sau nu vinovat. E asa de greu????
Vinovăţia se demonstrează (sau nu) în instanţă, pe bază de probe, nu în Parlament, prin votul colegilor. Observ că ceva vă afectează judecata.
dumy78 si Mihnea Graur se uita prea mult la Antene.Cred asta le afecteaza judecata.Ce e prea mult strica.
amice, esti prost
gresesti, nu se pot uita la „antene” si sa aibe pareri diferite. exclus.
(asa ca inclin sa-i dau dreptate lui dumy78 🙂 )
Da, domnule Petreanu, de fiecare dată când constat la cineva lipsa bunului simţ, judecata îmi este afectată.
Mă refer în primul rând la limbajul pe care îl toleraţi. Sunt jignit că aş fi prost sau că-s Mircea Badea (mă rog, asta sună a pleonasm :D). Dar de ce să mă mir, când şi dvs. mă jigniţi sugerând că mă uit la Antene şi să schimb canalul ?!
Stimate domn, păi ce faceţi dvs. aici este fix ce aţi învăţat pe perioada cât aţi lucrat la Antene! De ex.:
„Are rost să pariem cu privire la viitorul lor, având în vedere că DNA obţine condamnări în 86,15% din cazurile* trimise în instanţă? Poate că da, pentru că nu toţi sunt egali în faţa legii. ”
Eu unul nu ştiu cine sunt cei 13,85% care nu au fost condamnaţi (şi nici nu are relavanţă în cadrul discuţiei), dar prin faptul că vă puneţi problema că acuzat = vinovat nu doar că vă apropie de Turcescu, dar vă face nedemn de meseria de jurnalist.
Sigur, e blogul dvs. şi vă priveşte şi ce scrieţi, şi ce fel de limbaj permiteţi să fie folosiţi de „comentatori”, în fond e libertatea dvs. de alegere.
Totodată, şi eu am libertatea de a părăsi acest Ferentari al limbajului, unde nu sunt bine venite decât păreri de aplaudaci.
N-ati inteles nimic.
la ce-i trebe ?… gandesc antenele si pentru astia.
Vlad, procentul de 85% nu-i un argument, ci mai degraba un semn de intrebare. Japonia obtine condamnari in procese penale de peste 95% (peste 98% acum cativa ani dar ma gandesc ca s-au mai trezit de-atunci), si asta nu-i un semn ca justitia acolo e functionala.
Alt trecut, alta istorie.
Mă întreb cine a început cu „limbajul tolerat” 😀
[…] Ăsta este efectul băsescu şi al justiţiei sale în frunte cu panarama aia de Macovei.
Partea proastă este că, din ce observ, afectează judecata şi celor care îi consideram cu bun-simţ. (Mihnea Graur September 29, 2014 at 09:54);
[…] Da, domnule Petreanu, de fiecare dată când constat la cineva lipsa bunului simţ, judecata îmi este afectată.
Mă refer în primul rând la limbajul pe care îl toleraţi. Sunt jignit că aş fi prost sau că-s Mircea Badea (mă rog, asta sună a pleonasm :D). Dar de ce să mă mir, când şi dvs. mă jigniţi sugerând că mă uit la Antene şi să schimb canalul ?!
(Mihnea Graur September 30, 2014 at 10:53)
Haide, domnule, ca va fac eu un desen.
In recentul dosar Microsoft sunt noua acuzati. 3 parlamentari, 6 nu. Acuzle sunt grave si pe chestiuni PUR ECONOMICE: bani luati ca mita pentru supraevaluarea unor contracte pe bani publici. Acuzele se pare ca au in spate acte, conturi, transferuri bancare, tot tacamul.
Aia 6 nefericiti care nu sunt parlamentari or sa fie anchetati si trimisi in judecata, fara doar si poate. Acolo se va vedea daca sunt vinovati sau nu. Or sa fie avocati, procurori, judecatori, etc. Si o decizie definitiva dupa ceva ani de judecata.
Ceilalti 3 sunt ca si scapati: procurorul general a „gresit” adresele si a trimis cererea catre ministerul de justitie, nu catre parlament. Se vor pierde 4-5 zile cu incurcatura asta, cu ping-pongul asta vesel intre Nitu si Cazanciuc. Suficient timp pana cand Parlamentul intra in vacanta. Pe 6 octombrie. Votul DACA SE POATE INCEPE URMARIREA PENALA (faceti diferenta intre asta si a fi declarant vinovat?) se va da dupa 16 noiembrie, adica dupa alegeri, fara nici cea mai mica preasiune publica. Alegerile vor fi trecut. SI ACEL VOT O SA FIE NEGATIV, va spun eu de pe acum.
Cei 3 parlamentari nu or sa poata sa fie nici macar anchetati si, eventual, trimisi in judecata, in timp ce ceilalti 6, da.
Vi se pare corect? In felul asta ne apropriem de tarile civilizate?
Pai in felul asta tot ce ai de facut e sa furi pana cazi lat, apoi sa ai grija sa fii ales parlamentar pana pe patul de moarte (se rezolva, daca tot ai strans ceva bani) si sa ai o relatie „buna”cu colegii de munca (si asta se rezolva, caci nu pare sa se schimbe prea curand calitatea parlamentului Romaniei).
Si asta vi se pare corect?
Eu l-as trimite in judecata pe procurorul general. Cat de dobitoc sa fii tu (si staff-ul) sa faci o greseala atat de grosolana?
Salut, Mircea Badea, ce mai faci? Îți cauți subiect pentru emisiune pe internet? Dar de când semnezi cu Mihnea Graur, ce nume e ăsta?
aha, si cand tin politicienii cont de vointa poporului, chiar si cea exprimata prin referendum?
Referendumul din 2009, cu 300 de parlamentari şi unicameral, a blocat măcar orice modificare a Constituţiei în alt sens decât cel decis de popor.
pe fondul noului val de legaturi tot mai puternice cu China ,s-ar putea sa avem si un referendum cu intrebarea ; cu cine vreti : cu UE,NATO ,SUA care ne tot freaca cu stat de drept , democratie ? sau sa fim mandrii si prieteni cu chinezii,care ne tin de mana in poze si ne vor saruta si pe gura daca trebuie? ?
Ai cam dat-o-n balarii ! Nu inteleg de ce dezinformezi la fel ca cei mai vajnici basisti stiind foarte bine ce faci . Tu spui asa : ” Potrivit legislaţiei camorriste care protejează parlamentarii de mâna lungă a legii, ei nu pot fi trimişi în judecată dacă nu vor colegii „. Nimic mai fals !
Procurorii pot face urmarirea penala si pot trimite dosarul in instanta , tu stii foarte bine lucrul acesta ! Ce nu pot face procurorii ….. nu-i pot aresta preventiv si nu-i pot perchezitiona . In rest…. pot trimite dosarul in instanta pt. a fi judecati . Observ si limbajul …..
Sunteţi în eroare şi mai sunteţi şi agresiv. Dacă Parlamentul nu aprobă începerea urmăririi penale în cazul unui parlamentar, urmărirea penală nu poate începe şi, pe cale de consecinţă, nici nu poate fi trimis în judecată. De aceea şi cere DNA încuviinţarea începerii urmăririi penale a celor 3 foşti miniştri. Nu vreţi să gândiţi un pic cu capul dv?
Ce spuneti dvs ( 🙂 ) este valabil doar pt. cei care au fost ministri si nu pentru toti parlamentarii . Ati scris ” Potrivit legislaţiei camorriste care protejează parlamentarii de mâna lungă a legii, ”
Am gandit cu capul meu :))
Ok, am precizat, acum e si mai clar. Esenta nu se schimba.
” Dacă Parlamentul nu aprobă începerea urmăririi penale în cazul unui parlamentar, urmărirea penală nu poate începe şi, pe cale de consecinţă, nici nu poate fi trimis în judecată. De aceea şi cere DNA încuviinţarea începerii urmăririi penale a celor 3… „…… nu prea este ok , o tii tot pe a ta, iar DNA cere incuviintarea pt ca cei 3 au fost si ministri , nu pt ca sunt parlamentari. 🙂
Așa, Tavi, și? Tot imunitate se cheamă că e, decisă și manevrată de coledzi. Dacă pe tine vrea să te aresteze un procuror, te duce în fața unui judecător, prezintă probele și acesta decide dacă trebuie să fii arestat sau nu. Judecătorul, nu vecinii tăi de palier. Mi se pare că așa e corect, mai ales când ești complice cu vecinii de palier la furt.
ok, sa presupunem ca exista prezumtia de nevinovatie. dar dupa ce am citit rechizitoriul DNA, astia sunt sigur vinovati de ce scrie acolo.cum mi-am dat seama? pai fiecare acuzatie se potriveste perfect cu faptuitorul si caracterul lui:
– valerian vreme si funeriu – tantalai si naivi, au semnat ca primaru’, pacaliti de esalonul doi, nici spaga n-au luat saracii.
– mamaie andronescu se stie are obrazul subtire, nu pune mana pe bani, a luat echipamente, probabil stia ca altii au luat milioane ce o fi sa ia si ea 3 calculatoare acolo.
– micky spaga si dan nica – pai astia sunt in stare sa te buzunareasca pe strada ziua in amiaza mare, astia n-au frica de nimic, probabil si-au transferat banii direct din contul fujitsu in contul lor personal 🙂
– mihai tanasescu – „tehnicianul” de la finante era om cinstit pana sa intre in guvern, era si dibaci cu conturile off shore a folosit o schema complicata ca sa nu-l dibuiasca astia. el e un conservator totusi, crede in sume mici, dar constante, nu se afiseaza cu milioane 🙂
O alta fumigena , aruncata catre multime, prin care se incearca distragerea atentiei de la punctul cu var.
Media ,,prezinta,, subiectiv ce se intampla la nivel national , institutional, politic, economic. Nu am vazut o preluare de stire internationala , prin care in mod sigur si evident putem gasi puncte comune cu realitatiile din tara noastra . Chinezii din Hong Kong incearca ceva… marea cu sarea , dar macar incearca.
De ce nu se DISCUTA despre tot ce nu s-a realizat in mandatul lui Ponta, despre trecutul apropiat al tutor ,, candindatilor,, la Presedentie, se cauta doar subiecte fumigena. Cu sigur eu unul m-am saturat de aceasta atitudine. Avem un subiect clar , prin care Ponta poate fi eliminat din cursa : lipsa investitilor. Despre ce vorbim, referendum, alte balarii, cred ca trebuie sa vina ziua in care NOI sa impunem un TITLU .
Nu sunt tocmai un fan al lui Petreanu…dar prietene…cum crezi ca ti-ai putea permite sa-i impui unui blogger titlul pe care il vrei tu?
Asta e democratia pe care ai invatat-o tu?
Scuze ca extrag doar o informatie din articol, dar mi se pare incredibil ca nenea Gheorghe Coman ala a luat 1 an cu executare pentru 3140 lei si o sticla de whisky iar Adrian Nastase a facut 226 de zile de inchisoare pentru un prejudiciu de minim 1,8 milioane de lei (cat i-au fost confiscati).
Altfel, chiar sunt curios daca o sa convoace Basescu un referendum. Din „presedinte-jucator” a cam devenit „observator federal” care se dedulceste la vinuri pe margine, in timp ce jucatorii incalca orice regula pe teren…
Gheorghe Coman se ocupă de auto pe când Adrian Năstase este fost premier, ministru de externe, profesor la U. și fin cunoscător și iubitor de artă și cultură.
fin, da..foarte fin.
Da, diferenta dintre Coman si Nastase e ca diferenta dintre „unsoare” si „alifie”… 🙂
Sunt convins ca baietii au avut grija la nuantele astea 🙂
De acord ca nu e nevoie de imunitate dar acelasi lucru trebui aplicat si pentru presedinte.
Nu e normal sa se suspende dosarele sau sa nu poata fi certat doar pentru ca e presedinte.
Vezi ca tema de referendum include presedintele 🙂
Si oare de ce nu s-a gandit pana acum la asta? Poate pentru ca Base isi termina mandatul ? 🙂
Sunt unii care nu se multumesc doar odata. Ar vrea de trei-patru ori, in acelasi timp, daca e posibil… 🙂
Sa i se ridice imunitatea presedintelui, ce credeati?!? 🙂
Eeeee!Vazut-ai ca nu e vorba de antene?Uite ca nu sint singurul care ,,te vede,,.Si ca sa fie si mai clar nu ma uit la antene.Vad toate posturile:b1 si realitatea,tvr si protv,nasul si chiar pe sorin Gherman.insa cum ți-am mai sps:fac o sinteza din toate.Si mai ales am ,,parlamentul meu,,unde ne intilnim si chiar discutam.Suntem aproape 35 care batem apa_n piua.E o remarca comuna.Cînd îți spun ceva nu e gluma.Ani de zile am vrbt si la radio.Pe romania tineret era o emisiune,politica_n oglinda.Acolo sa fi văzut război de idei.Am fost si la ttantalaul ala de turcescul.De zeci de ori.L_am simțit ca e la sinusuri.Cînd sus cînd jos.Cum bătea vintul.Eu am răbdarea sa le vad pe toate.Acum o sa par lipsit de modestie,dar tot ce am sps s_a adeverit.Te aștept si pe tine sa te dai in stamba.Ti_am sps ,,te apreciez ,,inca.Deci eu pot da si un pariu:90% din ce_am vrbt e clar in defavoarea ta.Si mai sint oameni adevărați care se inclina ca plopul.E păcat de ei si de familiile lor tinere.Cum am mai sps si in alte intervenții:venirea la bucale i_a orbit pe multi.Banii cistigati ușor si fr vint.Adică pe nimic.E un cult al șmecheriei fara margini.marele bou chior a învățat pe multi sa_si piardă ce aveam mai scump ca nație.Si mai ales a dat tonul la măgarii pe fata.Așa orice ai sune in favoarea lui sau aușeilor sale si a acoliților lui,te dezonorează.Macar nu o spune.Inca te salut.Omul de pe strada.l
Gizăs.
Oare prinde si transmisiunile din Spatiu? 🙂
Imunitatea e o problema, dar sa vezi ca au avut grija sa elimine si competitia. Mi se pare aberant ca la alegerile locale sa fii nevoit sa votezi candidatii unui partid mamut, in loc sa ti se permita sa alegi reprezentantii unui partid local, care partid eventual sa creasca organic, intocmai ca si o firma care face un produs vandabil. Nu e nicio justificare pentru conditiile actuale de a infiinta un partid.
Apoi, ni se reproseaza, mai ales de catre emigrati, ca asa ne trebuie, daca am votat cu X. Sau de catre straini, ca de ce nu ne facem noi partid, ca sa schimbam lucrurile.
Eu am o intrebare: cum de se românizeazã toti care vin pe aici?? Microsoft? Bechtel?
OMV? Toti expații care sfarsesc la ciupeli, bautura si pizdet autohton? Ma tot gandesc la asta. Sigur ca o syim pe asta de acum de cand a aparut stirea in America, dar e un moment bun sa mai gandim un pic: suntem defecti iremedial de ii contaminam pe toti sau suntem atat de dominatori ca toti se dau dupa noi?
Hei, nu e romanism. E (probabil) balcanism. Politicienii locali se dedulcesc la spagi mari, corporatiile se bucura la profituri usoare. Tot bogatii castiga. Localnicii pierd.
Vezi si cazul Siemens in Grecia.