Mi-e teamă că toată treaba asta cu SMS-urile nu se mai termină. Nu-i de-ajuns că de fiecare Crăciun, Revelion sau Paşti se doboară noi şi noi recorduri de cretinism în 160 de semne. Acum avem o nouă premieră. Primul bilet de adio al unui sinucigaş transmis prin SMS. Sau bilete, pentru că asta înţeleg, că bancherul care a şparlit 100 de mii de euro din seif doar ca să-i piardă la cazino a trimis mai multe SMS-uri chiar înainte să se arunce în cap de la etajul 8.
Mă întreb cum arătau. Poate „c plm, am pierdut banii 🙁 dc? nuj dc, da e d kkt, akum tre sa sar dp bloc. mah, 10x la toti pt tot shi mami t pup :/”.
Păi da, aşa mă gândeam şi eu – sinuciderile măreţe au luat sfârşit cu Socrate. Dar chiar adio prin SMS?
Mai prost e că omul va trebui să-şi plătească ultimele mesaje când va ieşi din comă. Pentru că, normal, la aşa adio, aşa deznodământ – sinucigaşul a scăpat cu viaţă… cât de cât.
Parcă văd că, la revenirea pe pământ, dă un mesaj în ceruri: „ftgtiimtii k n-a mers”.
PS: pe de altă parte, şi serios acuma: cum a deschis ăla seiful de unul singur, că în filme ne arată că e cu mai multe chei de fiecare dată?

13 comentarii Adaugă comentariu
mai … mai baiatule mai [ ca sa-l parafrazez pe iliescu ] aici nu e ca in filme, iar daca la noi au luat astia bancomatul pe sus, de ce n-ar fi seifuri din alea de apartament intr-o banca.
Si din cate stiu eu bancile de cartier de la noi n-au seifuri cu 2 randuri de chei ca sa intri in ele, au doar niste usi si niste ziduri un pic mai tepene, desi si rigipsul ala poate fi inselator 😉
mie mi s-a mai parut un lucru ciudat la situatia asta. un sef de sucursala bancara se sinucide pentru 100 000 de euro? nu-nteleg de ce n-a facut un credit, l-ar fi luat usor ca sef de sucursala, iertat sa-mi fie cinismul. in fine, era furt, dar nu era o suma astronomica. daca nu avea antecendente nu cred ca lua pedeapsa maxima. nu inteleg deci reactia omului.
Da’ tanarul asta chiar e ghinionist. Sa incerci de doua ori sa te sinucizi si sa nu reusesti…
Saracu’. Are noroc numa’ de ghinon…
e atat de mult rau ca e bine…
all: aaaaah, dragii mei cinici, bine v-am reîntâlnit! Mă temeam, într-un fel, că o postare pe acest ton, cu o temă atât de delicată, va stârni un val de oroare…
Piticu: până la urmă, cred că nu era un seif, ci un fişet. Ce de bani ţin ăştia în fişete…
Andressa: cred că deşteptului nu i-a plăcut DAE, d-aia n-a vrut credit 🙂
nenea, baldovin: deci Doamne-Doamne l-a lăsat să spargă casa de bani, l-a făcut să piardă la cazino, i-a rupt frânghia şi l-a făcut scăpat după un picaj de 8 etaje. Ce simţ al umorului diavolesc, până la urmă…
sa vedem partea buna: poate ca o sa stea destul de mult timp internat pentru a scapa de patima jocurilor de noroc. deci tot raul spre bine, zic :))
+ inteleg ca trebuia sa se’nsoare in scurt timp. poate ca a avut… cold feet?! =))
Eu ţi-am spus că nu mai e cool să laşi bilete de adio. Ce naiba, e o fiţă să trimiţi sms :))
Iar domnul în cauză, dacă nu ştiai, cică a scris „o să-mi găsiţi cadavrul pe Calea Vitan!”. Adică…nu aşa oricum, în Rahova, în Titan, în Militari. Pe Calea Vitan, la Mall, mah!
Chiar, pacat ca nu lucra la banca cu piticutii care iau „credit pentru oritze”. „Pentru oritze, oritze!”, bre!
Eu cred că tipu’ era vecin de univers paralel cu Elodia şi, în acea zi, i-a zis să coboare o fugă până la ea, că se simte singură. Da’ până să ajungă el jos, ea s-a răzgândit, ca orice femeie, şi i-a dat un sms că nu mai e cazul.
Filmele sint americane, noi sintem in Romanica
eu sunt sigura ca asta e noul caz elodia….de citeva seri astept sa inceapa circul la otv si nimic. sunt un pic dezamagita
sorry, acum am dat si vad ca titlul este „misterioasa sinucidere ratata a bancherului….” acum aflu ca baiatul avea doua iubite. asa da, dom’le, parca mai venim de acasa.