Traian Decebal Remeş din Băseşti a fost aruncat la gârlă, cu încălţări noi din beton, ca orice mafiot într-atât de fraier încât să sifoneze şpăgi pe la spatele Naşului.
Mafia are justiţia sa, neîndoielnic mai expeditivă – şi mai severă – decât sistemul nevrotic, plin de îndoieli, al unui stat de drept. Ai călcat pe bec, te-ai ars, ce atâta daravelă cu avocaţi, proceduri, termene şi recursuri? Prezumţie de nevinovăţie şi investigaţie la sânge? Haida-de!
Adică, să fim serioşi, la ce v-aţi fi aşteptat? Să aibă parte un ministru şpăgar de un proces corect, în urma căruia să fie expus întreg mecanismul corupţiei, astfel încât să ştie lumea cum s-a ajuns la asta? La ce mai e nevoie? Păi a fost filmat cu camera ascunsă luând un plic (sau dosar, ce mai contează) într-o cafenea, ce vă mai trebuie? Oricum, ăsta, Traian Decebal Remeş din Băseşti, s-a scos, până la urmă, judecat numai cu televizorul. Următorul n-ar trebui să mai scape aşa de uşor. Eu zic să-l tragem în ţeapă în Piaţa Victoriei, să se-nveţe minte toţi şnapanii ăştia, potrivit promisiunilor. Îmi pare rău că Vodă nu se ţine de cuvânt până la capăt, dar o fi fiind şi el ocupat.
Sunt nişte cârcotaşi care îngaimă tâmpenii. Cică procedura nu e completă, cică flagrantul ar fi trebuit dus până la capăt, să fi fost marcate bancnotele, să-i fi arestat pe nenorociţi pe loc, ca să „probezi fapta”. Mă rog, nici asta nu e de lepădat, dar numai cu condiţia să fi fost şi executaţi pe loc în faţa cafenelei, cu câte un glonţ în ceafă (plătit de familie, ulterior).
Poporul ştie la sigur cine-i vinovat, să nu ne mai minţim şi să nu mai intelectualizăm atâta. Vinovat e cine spune Vodă. Stat de drept pe dracu’, ce să spun… Ce ne-aduce nouă bun statul ăsta de drept?
Şi parc-ar fi prima dată când se-ntâmplă, să nu fim ipocriţi taman acuma… Păi nu l-a executat primul Vodă democratic pe ultimul Vodă dictatorial, cu bonus Sinistra? Ce, nu erau vinovaţi? Nu v-aţi uitat la televizor, ce prăpăd era? Erau vinovaţi, de-aia nici n-a mai fost nevoie de vreun proces – nici azi nu înţeleg de ce s-au mai chinuit să pretindă că au făcut unul… Tot Vodă ăla democraticu’ a adus poporul să mai pedepsească, direct în stradă, nişte vinovaţi cu ochelari şi bărbi, tot fără proces, dar tot pe meritatelea: am văzut, tot la televizor, că luau droguri şi făceau bani străini cu maşini speciale. Şi mai şi preacurveau, am auzit.
Nasol că Vodă ăsta are prostul obicei să se tot schimbe, la câte 4 ani. Fiecare Vodă cu vinovaţii lui, normal, de unde şi sentimentul că marea şmecherie nu e să nu furi, ci să nu furi pe la spatele lui Vodă. Altfel, harşt! te trece pe lista lui de antipatici.
Dar de! cu televizorul ăsta, măcar nu-ţi ia nimeni capul. Dacă eşti ministru şpăgar şi tocmai te-au dat la televizor luând plicul, nu înseamnă că vei şi ajunge la mititica sau că, Doamne-feri, îţi confiscă cineva averea, din cauză că nu ştiu ce vicii de procedură îngroapă procesul. Înseamnă, de fapt, că doar te-au scos din circuit (un timp).
Adică tocmai s-a mai eliberat un loc în Mafie – iar mafia românească, perfect natural, are oroare de vid.
Următorul la rând!

1 comentariu Adaugă comentariu
Inspirat comentariul, Vlad. Deci cinic. Si amar.