4 ani şi o palmă

4 ani şi o palmă este un blog de revoltă, pe care ar trebui să-l vizitaţi dacă vreţi să înţelegeţi ceva despre ţara aceasta.

După 4 ani de icneli şi poticneli, Justiţia a scremut sentinţa că nimeni nu e vinovat pentru dezastrul de la Mihăileşti. Au murit acolo 18 oameni. Viaţa celor care au scăpat, care fără un ochi, care fără un picior, care fără jumătate de faţă, s-a schimbat în rău pentru totdeauna. La fel, viaţa celor pentru care morţii erau soţi, fraţi, iubiţi, copii. De exemplu, mama Elenei Popescu, jurnalista de 26 de ani care a fost spulberată în deflagraţie, nu mai crede acum în nimic. În Dumnezeu în primul rând.

Revoltător în incidentul Mihăileşti nu este momentul propriu-zis al catastrofei – şi nici măcar lanţul de incompetenţe care l-a precedat. Tragedii se întâmplă în fiecare zi. Mor oameni, sunt mutilaţi fizic şi sufleteşte, din hazard sau pentru că undeva, cineva comite o eroare de judecată, de interpretare.

Ce mă încrâncenează este ce s-a întâmplat după. Vă amintiţi? Era înainte de alegerile locale iar guvernul PSD ajunsese la concluzia că poate să controleze gândurile tuturor. La 6 ore de la explozie, buldozerele astupau craterul, în timp ce nu fuseseră ridicate nu probele, ci chiar corpurile celor morţi. Reprezentat de Adrian Năstase, Gabriel Oprea şi Miron Mitrea, un dezgustător Minister al Adevărului a acţionat atunci ca şi cum istoria clipei ar fi fost o bucată de plastilină, modelabilă potrivit toanelor Puterii.

Există o fotografie-document care certifică monstruozitatea.Iat-o:

Free Image Hosting at www.ImageShack.us

Sunt trei corpuri pe marginea gropii, pe cale de a fi astupată de buldozerele Guvernului Năstase. Cred că este şi un cap acolo, separat de trupul său. Într-o altă fotografie se mai vede un cadavru, mai în dreapta, şi acesta dezbrăcat de suflul exploziei.

Aceasta este Puterea în ţara în care trăim. Oameni care pângăresc cadavre.

Pentru asta n-a existat nici o anchetă. Ministerul Adevărului PSD a pierdut alegerile şi atât.

Intraţi pe 4 ani şi o palmă, spuneţi-vă părerea, amintiţi-vă de Mihăileşti şi cereţi să se facă dreptate. Dacă lăsăm nepedepsit un asemenea trecut, ne vom merita toate prezenturile cumplite de-acum înainte.

Articol din categoria: POLITICĂ

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Am intrat pe blog si am citit si ultimul comentariu: „si totusi cine ar putea fi invinuit?”…

    …asa mi-am amintit ca traiesc intr-o tara in care sotia unui senator omoara cu masina trei oameni si este declarata nevinovata. Optsprezece e multiplu de trei, ghinion!

    Cred ca pe romani ii misca doar durerea lor, nu si a celor din jur si stiu ca ne meritam prezentul.

    0
    0
  2. #2 Comentariu nou

    Ce mi-ai facut, someone?…M-ai dat peste cap…Si intamplator sau nu, inainte de a intra pe blogul tau, lucram la concluziile intr-un dosar de ucidere din culpa unde, evident, sunt aparatorul inculpatului…
    Mai ascult si Francis Cabrel…m-a luat o tristete iremediabila!

    0
    0
  3. #3 Comentariu nou

    tot a ramas o inrtebare fara raspuns. Erau doua comentarii… Unul la postul „iarna, noapte dorm”
    http://amardezi.blogspot.com/2007/09/iarna-noaptea-dorm.html

    0
    0
  4. #4 Comentariu nou

    A fost inghitita prea usor versiunea cu explozia azotatului de amoniu. In 90 % din cazuri nu are loc. Apoi poza ta mai arata ceava interesant. La momentul exploziei, camionul era rasturnat pe o parte. Sasiul din metal era cu fata si paralel cu soseaua. Cine explica existenta acolo a craterului exploziei si urmele suflului exploziei care apar directionate in nuanta mai deschisa, ducindu-se foarte departe dincolo de sosea. Lucrurile astea nu provin de la azotat ci de la hexo…….

    0
    0
  5. #5 Comentariu nou

    Cutremurator. Imi amintesc bine si de Mihailesti si de accidentul lui madam Paunescu sau de altele. Am inceput sa ma resemnez. Ar trebui sa cautam solutii, nu? Cateodata ma gandesc ca daca am avea dreptul sa purtam arme de foc, ca in SUA, lucrurile nu ar putea sa fie mai rele… probabil ma insel, dar cred ca nu ar mai fi rele in acest sens.

    0
    0