Vrem să ştim totul despre banii politicienilor

Vineri noapte, pe contul de Twitter al președintelui american putea fi citit acest mesaj:

Thanks to you, we’re just 33,000 grassroots donations away from 700,000 for the week. Pitch in $5 before midnight: OFA.BO/MeNEw2

— Barack Obama (@BarackObama) September 8, 2012

E doar una dintre multele forme de acțiune prin care echipa de campanie a lui Barack se străduiește să strîngă fonduri. Weekendul trecut, ținta fusese stabilită la 600.000 de donatori, fiecare cu o sumă minimă de câte 5 dolari. Sâmbătă dimineață, numărul donatorilor depășise 700.000 și continua să crească.

În august, prima lună în care echipa Obama s-a întrebuințat serios pentru strîngerea de fonduri, au fost colectate 114 milioane de dolari. Presa a difuzat informația punând-o în context: Obama a strâns cu 3 milioane de dolari mai mult, în august, față de contracandidatul său, Mitt Romney. Nu toți banii vin, firește, de la mici donatori, dar, în subtext, știrea spune ceva și despre implicarea americanilor de o parte sau de alta a candidaților.

E bine să încerci, ca politician, să aduni fonduri de la cetățeni: afli cât de popular ești și cât de mult crede lumea în tine – și ai și o altă răspundere, dacă ai luat banii omului în schimbul unei promisiuni că vei munci în interesul lui. Sau, cel puţin, contributorul altfel te va urmări, ştiind că a şi dat bani, nu doar un vot pentru tine.

Acesta nu e, totuși, un articol despre finanțarea campaniei electorale americane. Se scriu cărți despre acest subiect, formidabil de complex și, de altfel, fundamental pentru modul în care funcționează democrația americană. Acesta e, ați ghicit, doar un agațament pentru a vorbi un pic despre finanțarea campaniilor electorale din România.

Sau, mai precis, despre „transparența” finanțării campaniilor electorale din România – sublimă, desigur, și prin urmare cu desăvârșire absentă.

Din păcate, pe noi nu ne preocupă modul în care îşi câştigă banii politicienii. Nu există vreo presiune publică în acest sens. Pur şi simplu, ştim că e ceva necurat acolo, dar privim subiectul ca pe un alt neajuns al vieţii: nimic nu e perfect şi, la fel cum există cancer, există şi modul în care îşi fac şi îşi cheltuiesc banii politicienii. Asta e.

Suntem, desigur, în ţara Mioriţei triumfătoare, vedea-o-aş moartă odată.

Spre deosebire de americani, legislația noastră în acest domeniu e mult mai simplă, simplistă aproape – în esență, e vorba de Legea 334/2006, care stabilește niște limite de bun simț pentru contribuții și donații, în funcție de salariul minim brut din România (maximum 200 de salariii minime brute anual donație din partea unei persoane, maximum 500 în cazul unei firme). Mai sunt și alte prevederi, care nu-s rele, până la urmă. Partea proastă e la capitolul sancțiuni, care sunt, în cel mai rău caz, o amendă contravențională de 5.000 de lei. Adică un soi de mustrare pentru traversat prin loc nepermis în politică.

Nu-i de mirare că toată lumea o ia pe scurtătură, mai ales că nimeni nici nu mai consideră necesar că ar trebui amendat cineva.

Aceeași lege mai prevede și limite maxime de cheltuieli, în campanie, pentru candidați și partide. Pentru că politicienii trebuie să comunice la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) sumele respective, cineva se ocupă să facă niște adunări, pînă la limitele respective. Restul sunt, cum altfel, bani murdari, despre care nu se vorbeşte în mod public, dar care sunt un secret al lui Polichinelle în lumea asta. Nu demult, am cunoscut un tip care ameninţa conducerea unui mare partid din România că-şi dă foc în curtea sediului central dacă nu primeşte înapoi cele 2 milioane de euro pe care le „investise”, greşit, într-o campanie fără rezultatele scontate.

Pentru alegerile locale de anul acesta, de exemplu, atât USL, cât și PDL au comunicat oficial la AEP că au primit câte 6 milioane de lei și un pic, cu totul, donații din partea unor persoane fizice.

Englezii ar spune, simplu, bullshit. La noi s-ar folosi cuvinte mai grele (și mai urât mirositoare, dar acesta e un blog civilizat, în care cuvântul „căcat” nu-şi are locul).

Ați sesizat, cumva, vreo campanie publică de strângere de fonduri pentru campania electorală de anul acesta? Dar acum 4 ani, aţi auzit de vreo campanie, ceva?

Vreodată?

Poate vă amintiți, în schimb, de teledonurile uriașe organizate de unele televiziuni în momente de mare emoție și solidaritate națională. Aceste teledonuri au fost, de fapt, evenimente publice de mare amploare. În 2010, de exemplu, Realitatea TV, pe vremea aceea cel mai urmărit post de știri, a reușit incredibila performanță de a aduna vreo jumătate de milion de euro pentru ajutorarea victimelor inundațiilor, o sumă nemaivăzută până atunci. Adică vreo 15% din cât susțin că au strâns, pe tăcutelea, în această vară, primele două formațiuni politice din România.

Firește că partidele acestea n-au strâns nimic din partea unor donatori voluntari. Firește că e vorba, de fapt, de bani murdari, purtători de corupție, şi că tabelele transmise la AEP sunt gesturi formale, care doar mimează conformarea la reguli.

Dacă vă întrebaţi de ce avem politicienii pe care-i avem, atât de lipsiţi de scrupule, de etică şi de viziune, priviţi la sistemul care-i selectează, infailibil, pe cei răi de cei buni, pentru a-i promova pe cei răi în dauna celor buni.

De la finanțarea pervertită și coruptă a sistemului politic din România pleacă toate relele. Banii aceștia sunt infectaţi, sunt purtători de interese ascunse, de trafic de influență, de promisiunea și concretizarea unor contracte oneroase, de sifonarea fondurilor publice, de toate relele care împiedică creșterea firească a națiunii.

În America aceea care pute, mai nou, politicienilor noștri corupți, se cheltuiesc sume uriașe în politică, dar fiecare dolar trebuie atribuit corect unei surse legitime de finanțare și taxat (sau scutit de taxe) corespunzător – altfel cine-l manevrează, ilegal, ajunge la pușcărie. Amintiți-vă de Richard Nixon, al cărui mandat prezidențial s-a încheiat lamentabil, înainte de vreme, nu numai din cauză că ordonase supravegherea ilegală a adversarilor săi politici, ci mai ales din cauza modului în care se manevrau banii adunaţi pentru realegerea sa.

Fiscul american este atât de eficient pentru că face, până la urmă, multe lucruri bine, dar unul singur foarte, foarte bine: urmărește banii și acționează când găsește nereguli.

Când mai vedeți politicieni băștinași la televizor, sforăind discursuri despre libertăți și drepturi, întrebați-vă de unde au bani și pe ce îi cheltuiesc. De unde și cum obțin sute de mii sau milioane de euro ca să-și cumpere proprietăți, vile, mașini, afaceri? E foarte bine să ai bani, atâta vreme cât proveniența banilor e certă și curată. Dar de unde au milioane de euro aceşti oameni care au lucrat, toată viața, numai la stat? Cum s-au îmbogățit și, mai ales, cum fac să se îmbogățească, mereu, doar când sunt la putere?

Întrebați-vă de ce au fost în stare ca să devină bogați prin politică și de ce ar fi în stare ca să rămână bogați (și liberi!) prin politică.

Întrebați-vă cât ne costă, până la urmă, averile făcute de câțiva prin intermediul acestui sistem corupt – cât ne costă școlile dărăpănate și spitalele mizere și șoselele rupte și orașele moarte și munții jefuiţi de păduri şi toate celelalte nenorociri cărora le supravieţuim de atâţia ani.

Întrebați-vă asta și veți înțelege ce nu funcționează, de fapt, în România, și ce e de făcut pentru ca lucrurile să înceapă, în sfârșit, un lung drum spre normalitate: controlul strict al banilor care circulă în politică.

PS: pentru obiectivitate, vă reamintesc că există, totuși, o acțiune în justiție îndreptată împotriva fostului candidat la președinție Mircea Geoană. Un dosar privind finanțarea campaniei acestuia, deschis de DNA, a fost retrimis de judecători procurorilor, la sfârșitul lunii mai, pentru refacerea rechizitoriului. Pe scurt, omul de afaceri Ioan Niculae este acuzat că ar fi finanțat ilegal campania lui Mircea Geoană cu 1 milion de euro. Potrivit procurorilor,

„în schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae a solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul partidului menţionat, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural Transgaz şi Romgaz).„

Știm că Geoană n-a câștigat.

Dar asta nu înseamnă că n-a câștigat altcineva.