România rămâne ţara formelor fără fond

Descoperim zilele acestea că ISU este, de fapt, o instituție inutilă – sau, mă rog, măcar plătită degeaba. Nu pompierii (pompierii au probabil cea mai periculoasă meserie într-o ţară pe timp de pace şi îşi riscă viaţa tocmai ca să salveze viaţa altora), ci birocraţii de pe lângă ei. Autorizațiile de funcționare pentru firmele private și instituțiile publice, pe care ar trebui să le elibereze ISU, sunt mai rare ca rahatul de unicorn, deși, până la Colectiv, nu era nici un rahat să le obții cu o șpagă, după cum a demonstrat Tolo cu anchetele referitoare la “controlalele de sponsorizare” făcute de pompieri.

National Arena nu are autorizație ISU, Cluj Arena nu are autorizație ISU, Sala Palatului nu are autorizație ISU, Stadionul Tineretului n-are, Palatul Parlamentului n-are, 93% dintre școli nu au autorizație ISU, 8 biserici din Sibiu n-au, nici Casa de cultură din Prahova, nici 9 discoteci din Neamț, nici una dintre instituțiile subordonate CJ Constanța, care-or mai fi și astea, n-are autorizație ISU, mai nou nici stațiile de metrou construite înainte de ’90 n-au autorizație ISU, nici nu mai dau linkuri pentru toate astea, e suficient să scrii “nu are autorizatie ISU” în Google și obții 10 pagini de rezultate, nici nu știi ce mai înseamnă în cazul ăsta butonul “mă simt norocos” din dreapta.

Ce-i de făcut?

Dacă ar fi de aplicat legea în litera ei, ar trebui închisă jumătate din Românie, nu?

Păi și de ce nu?

Doar cealaltă jumătate, cea privată, este deja pe cale să fie închisă. Cluburile din cartierele vechi ale orașelor, sălile de spectacole, cinematografele, teatrele de peste tot sunt scoase de pe piață prin actul administrativ al unui “inspectorat” care, deși nu și-a făcut treaba decenii la rând, continuă să funcționeze, netulburat decât de 3 demiteri de care a și uitat lumea, şi care acum a devenit scrofulos la datorie.

shutterstock_131484647
Ilustraţie – Shutterstock.

Uitați, vă rog să nu mă înțelegeți greșit. Nu pledez în nici un caz pentru nerespectarea regulilor. Dimpotrivă. Remarc, doar, că regulile se aplică selectiv, după criterii ce n-au legătură cu fondul problemei. Iar fondul este că toate aceste firme private și instituții publice nu au autorizație nu pentru că au conceput, cumva, niște scheme macabre de eludare a legii, ci pur și simplu pentru că a obține o autorizație este un calvar birocratic care oricum nu mai are practic nici o semnificație după ce e trecut. Eliberarea autorizaţiei a devenit demult doar justificarea existenţei unui ecosistem complex de birocraţi, care se hrănesc cu timpul şi banii petenţilor şi excretă în schimb hârtii, numere de înregistrare, avize, ștampile și dosare cu șină. Aţi văzut tablouaşele înrămate cu “schema de evacuare” de pe pereţii instituţiilor publice sau companiilor private? Asta este prevenţia ISU, un desen cu carioca pe o coală A4, săgeţi roşii pe nişte planuri întortocheate. În caz de incendiu, se va duce cineva să descifreze planul ăla înainte s-o şteargă, panicat, pe unde vede cu ochii, dacă mai vede?

România rămâne ţara formelor fără fond, aşa cum perfect a descris-o Titu Maiorescu acum mai bine de un secol, blocată într-o nesfârşită tranziţie. Disimularea e boala cronică şi generalizată a societăţii noastre. ISU se preface că se ocupă de prevenţie, sistemul universitar dă doctorate pe plagiate, sistemul judiciar eliberează condamnaţi care s-au prefăcut c-au scris cărţi, parlamentul se preface că-i preocupat de interesul naţional, biserica, de sufletele credincioşilor şi fiecare dintre noi, într-o anumită măsură, că ne interesează altceva decât propria supravieţuire.

10 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ideea de baza a autorizatiilor nu este rea. Deoarece, ele au rolul de a “certifica” faptul ca acea cladire/spatiu este astfel conceput incat sa fie sigur la un eventual incendiu. Procedurile sunt in schimb foarte grele si sunt putini experti (majoritatea pensionari de la ISU) care pot efectua astfel de lucrari. Acum un an noi am asteptat 3 saptamani o oferta de la un expert si raspunsul lui a fost ca nu are timp si sa cautam pe altcineva.

    Thumb up 0
  2. Dacă statul român ar fi un potențial partener de afaceri al cetățenilor, niciun cetățean n-ar face afaceri cu el. Sau nu?

    Thumb up 0
  3. de’aia trebuie stat minimal iar din ăia 1,5 mil bugetari circa 1,0 mil trebuie disponibilizați și nenumărate instituții și para-instituții trebuiesc efectiv închise.
    românia e blocată și nu poate merge înainte exact și tocmai din cauza statului român.

    Thumb up 0
  4. Unitatile de pompieri au autorizatie ISU?

    Thumb up 0
  5. auzisem un zvon ca Palatul Parlamentului / Casa Poporului nu e nici macar intabulata

    Thumb up 0
  6. Salut!
    În multinaționale se fac periodic așa-numitele fire-drilluri (exerciții de simulare a unei alarme de incendiu) în cadrul cărora se măsoară timpii de evacuare din clădiri a personalului. Nu ies timpii, se repetă exercițiul pînă firma reușeșste să atingă parametrii ceruțti de lege. Minciuna e legată de partea de birocrație în care, cica, trimestrial, firmele, potrivti legii, fac instructaj periodic pentru a explica angajaților cum să se protejeze, doar că asemenea instructaje sunt doar pe hîrtie, pentur că nimeni nu scoate oamenii din producție de 4 ori pe an pentru asemenea cursuri, dar apar ca fiind efectuate în cărticelele roșii și în cele albastre.

    În rest, totul este insuportabil de trist în enumerarea faptelor de mai sus: 90% din România nu are autorizație ISU, deși legea obligă și acum se închide toată țara…muie stat român ?!

    Soluții?

    Thumb up 0
  7. #8

    in ultima vreme am tot auzit spunandu-se ca nu avem destui specialisti/experti ISU si ca din aceasta cauza lucrurile merg prea lent.legat de asta eu am cateva nelamuriri si anume: ce este un expert ISU? ce pregatire trebuie sa aiba? ce stie sa faca in afara de a factura multi bani? cine hotaraste daca o persoana poate fi sau nu expert ISU? ce anume ii califica pe expertii cu patalama sa aiba acest statut? poate persoane mai informate ma pot ajuta sa ma lamuresc

    Thumb up 0
  8. Citeam pe undeva ca la Tarom cam 40% din angajati se inrudesc. As plusa si as spune ca in sistemul bugetar 40% din angajati se inrudesc, prin sange sau pe sub birou… Reforma sistemului administrativ e aparent foarte simpla: informatizare, sisteme de gestiune pentru tot ce tine de relatia unui cetatean cu statul. Toate informatiile la un click distanta! Toata hartogaraia transformata in biti pe un sistem de stocare. Sau, mergeti la ANAF, mergeti la casa de asigurari de sanatate, mergeti la CEC sa platiti 3 lei si reveniti cu chitanta…Mergeti, mergeti…

    Am urmarit la televizor un reportaj despre o sedinta de guvern. Toata lumea avea in fata un monitor de calculator, pornit, cu Windows 7, pe care nu rula decat Windowsul. Nimeni nu interactiona cu calculatorul, se vedea background-ul de pe desktop. In schimb toata lumea frunzarea prin hartoage. De ce mai tineau calculatoarele alea deschise? La anu’ cumparam licente de Windows 10?

    Thumb up 0
  9. Bun articolul, numai ca, e bine sa nu ne autoexcludem din problema, la fel cum institutiile statului se prefac ca muncesc, la fel si cetatenii se prefac ca sunt preocupati de viata cetatii.

    La ultimul alineat as mai adauga o categorie: blogerii care se prefac ca scriu :)

    Thumb up 0