O dumă n-o spală pe cealaltă

Ştiţi ce cred că ne-ar ajuta? Să nu ne mai raportăm la politică precum la fotbal, de pildă. Sau ca la orice alt sport care are fani şi galerii, nu simpatizanţi şi susţinători.

Tipii ăştia din politică sunt în slujba noastră, ei trebuie să respecte toate standardele. Votul nostru nu e o scuză, e o condiţionare.

De câte ori am auzit replica „da’ ălilantu cum a făcut când era la putere?” Asta e cea mai nenorocită atitudine posibilă, pentru că încurajează abuzul, nesimţirea şi iresponsabilitatea în politică. În plus, stabileşte o scară a valorilor complet inversată, în care orice măgărie va fi trecută cu vederea pentru că toate au fost deja trecute cu vederea. Nu există progres în bula asta.

Ştiţi genul: când constaţi că prim-ministrul Cutare e un mincinos şi-un panglicar, ţi se răspunde „da’, ce, preşedintele Cutărescu nu era escroc?”

Păi, da, dar de ce una ar scuza-o pe cealaltă? Amândouă sunt greşite şi revoltătoare. O dumă n-o spală pe alta, orice-ar fi.

Cei care-şi protejează idolii cu abuzurile comise de politicienii echipei adverse se oferă pe ei înşişi ca victime tocmai pentru genul de abuzuri pe care le-au îndurat de la ceilalţi.

Un alt mod prin care un votant poate fi deosebit de idiot e să compenseze faptele rele cu faptele „bune” ale unui politician – mai ales când iese de-un ceva, acolo, pentru votant. Iată un exemplu de pe pagina UNPR – nu faptul că moderatorul paginii curăţă subsolul de injurii e problema, foarte bine c-o face, ci reacţia servilă a persoanei indignate de apariţia unui critic:

Cu alte cuvinte – „Ce dacă al meu e ticălos? Tu oi fi mai breaz?” De ce-o fi crezând votantul că ticăloşia devine acceptabilă prin replicare, n-am să înţeleg niciodată.