Cronica unei popriri neanunţate (II)

Era o rovinietă.

Vineri dimineaţă mi-a răspuns executorul judecătoresc la telefon – Bej şi amicii. De fapt, mi-a răspuns o voce feminină politicoasă, dar prudentă – genul acela de prudenţă pe care-l dezvolţi după nişte ani de scandaluri telefonice cu reclamanţi. Era 11 dimineaţa şi cred că îşi luase deja doza de înjurături pe ziua respectivă, aşa că era politicoasă, dar prudentă, după cum spuneam, gata să trântească telefonul la primul semn de derapaj.

Eu n-am înjurat-o. I-am spus săru’mâna şi i-am descris chestiunea. M-a oprit la „colectare sume poprite”.

– Daţi-mi un număr de dosar, mi-a zis.

I l-am dictat, l-a tastat clicketic-clicketic, a mormăit oleacă, mi-a spus că-i o amendă neplătită de rovinietă.

De când? am întrebat.

– Din 13 august 2011, mi-a răspuns.

13. August. 2011.

Am întrebat-o de ce, timp de 5 ani, n-am ştiut despre amenda asta.

– Dacă vreţi, mă uit să văd dacă s-a întors plicul de la Poştă.

Vreau.

– S-a întors cu menţiunea „nu mai locuieşte la adresă”.

Poşta Română, ffuuuu. …după cum zicea cineva pe FB, „dacă vă miră reacţia taximetriştilor faţă de Uber, staţi să afle Poşta că există e-mail”.

În cazul acestor comunicări, nu se lasă avize în cutia poştală, aşa cum lasă orice altă instituţie la care ai ceva de plată, inclusiv ANAF. De ce? Nu ştim. Cert e că, dacă a sunat poştaşul la uşă şi nu te-a găsit, ai apucat-o-n jos pe tobogan, spre executarea silită. Nu mai ai ce face, nici nu te poţi opune, o dată pentru că habar n-ai că, undeva, se desfăşoară o procedură împotriva ta, a doua oară, pentru că „procesul” de executare este „fără citarea părţilor”.

Nu te-a găsit poştaşul, peste 5 ani vei fi executat. E mai rău decât la cancer, n-ai scăpare.

– Puteţi trece pe la noi, pe la birou, să vedeţi dosarul. Dacă nu, vă trimit procesul verbal de constatare de la CNADNR.

Da, p-ăsta-l vreau.

Mi l-a trimis pe mail aproape imediat. Exact cum mă aşteptam, o înşiruire de hibe procedurale.

Deci camera CNADNR m-a fotogafiat fără rovinietă în Seaca, pe lângă Călimăneşti (Vâlcea) pe 13 august 2011.

Iar CNADNR, în persoana agentului Mihai Veres (‘trăiţi!) a avut nevoie de 6 luni ca să constate contravenţia şi să redacteze un proces verbal, pe 31 iaunarie 2012. 6 luni. Juma’ de an, în puii mei.

Agenţii de la CNADNR sunt cam grei de constatator, s-ar zice.

Procesul verbal nu e semnat. În februarie anul trecut, Curtea Supremă a decis că procesele verbale fără semnătură olografă sunt nule. Firesc ar fi fost ca CNADNR să oprească, în consecinţă, toate acţiunile îndreptate împotriva contravenienţilor, bazate pe procese verbale nesemnate. Ţi-ai găsit. Dă-i dreaq de contribuabili, care s-o prinde că poate anula în instanţă amenda, penalităţile şi executarea silită, bine, care nu, asta e, l-am făcut pe fraier, i.am luat banu’.

Carevasăzică, asta a fost cu executorul judecătoresc.

Cu banca e mai scurt şi mai amuzant. Am vorbit cu un manager de cont (cred). O altă voce foarte amabilă, pe care am întrebat-o de ce nu m-a anunţat şi pe mine banca atunci când cineva mi-a luat bani din cont – aşa, măcar ca o chestiune de curtoazie pentru un vechi client. Mi-a spus că banca presupune că executaţii ştiu deja de la executori că urmează să fie executaţi. „Şi, ce, vă e teamă să nu-i necăjiţi suplimentar?” mi-a venit s-o-ntreb, dar era prea amabilă ca s-o bruschez aşa. Şi, oricum, nu era vina ei. Proceduri.

Rezultă, o dată-n plus, că pe bancă o doare-n başcheţi de clienţii săi. Mă rog, nici o surpriză, dar i-am cerut să-mi trimită prin mail o copie după decizia de poprire sau după documentul în baza căruia banca a executat un virament din conturile mele în conturile unui terţ.

Mi-a promis că imediat. A fost promptă. Am primit curând două mailuri: unul cu extrasul de cont, al doilea cu o ofertă de creditare avantajoasă.

Am şters oferta şi m-am minunat la extras. Banca mi-a trimis, deci, ca explicaţie, extrasul de cont, adică taman documentul care atestă că s-a făcut o plată, dar care nu justifică plata respectivă. Extrasul de cont, adică documentul la care am acces oricând şi cu care, de altfel, mă dusesem eu însumi la bancă, nelămurit (şi eu, şi contabilul) de plata care apărea în el. Adică aşa:

– Am observat că mi-aţi băgat mâna-n buzunar şi mi-aţi luat portofelul. Puteţi să-mi explicaţi de ce?
– Vă confirm că aţi observat corect că v-am băgat mâna-n buzunar şi v-am luat portofelul. Luaţi o bombonică, e de supt.

Am apăsat pe reply şi am scris aşa:

„Doamnă, faceţi cumva mişto de mine?”

După care am şters şi am compus un mail mult mai rezonabil, în care mi-am repetat cererea, mai clar. N-am primit încă nici un răspuns la al doilea mail (nici altă ofertă de supt).

În concluzie:

1. Nu am de gând să cer anularea executării în instanţă, deşi probabil că aş obţine-o. Presupun că într-adevăr nu aveam rovinietă în ziua respectivă şi cred că amenda e corectă (acum am remindere anuale pentru rovinietă). Aş fi plătit-o la timp, fără penalităţi, dacă mi s-ar fi dat şansa, dar n-am primit-o, şi asta mi se pare o porcărie totală. Cât despre instanţă şi judecată, m-ar costa mai mult timpul pe care l-aş pierde decât amenda cu pricina, cu tot cu penalităţi. Pur şi simplu, nu-mi permit o contestaţie.

2. Poşta Română e Poşta Română, nimic nu-i descrie mai bine dezastrul decât ea însăşi.

3. Banca e caz de găgăuţă şi antologie a umorului de circ.

4. CNADNR este un mamut cu mintea administrativă a unei găini bete. CNADNR este o instituţie cu un buget de 4,5 miliarde de lei în 2015 (sursa), cu 6.500 de angajaţi şi cu performanţa bantustaneză de a pierde 9 km de autostradă într-un an. În era internetului şi a comunicării instantanee, CNADNR nu reuşeşte să comunice cu anii unui contravenient că are să-i plătească o amendă. Cu anii. Ineficienţa acestei adunături de incompetenţi pitiţi sub sigla CNADNR este înspăimântătoare.

Uite de aceea trebuie să privatizeze statul român tot, pentru că nu e-n stare să administreze nimic.

Celor care sunt într-o situaţie asemănătoare (mii!) şi vor, totuşi, să conteste executările, le recomand un articol/ghid bine documentat din Gândul pe tema asta – click aici.