UPDATE: Câştigătorii celor două vouchere sunt Radu Ignătescu şi Rucsandra Pratz.
Mai întâi de toate, un anunţ-cadou: am două vouchere pentru două fotocărţi CEWE – practic, albume foto pe care vi le alcătuiţi singuri, o frumuseţe – şi le dau la doi dintre comentatorii acestui articol care ne spun ceva frumos sau inteligent sau funny sau cum vor ei despre pozele pe care le place să le facă în vacanţe. Detalii la finalul articolului.
Iată şi pledoaria mea pentru tipărirea fotografiilor: de ce le printez şi le pun în albume? Pentru că avem posibilitatea asta formidabilă de a ne lua înapoi de la timpul hoţ măcar un fragment de viaţă, o emoţie, o clipă. Cum să nu folosim acest truc? E printre puţinele avantaje pe care le avem în războiul ăsta pierdut încă de la început.
Valoarea fotografiilor noastre de fotografi amatori e dată doar de trecerea timpului – dar ce valoare capătă! Azi, poza aia strâmbă cu copiii ciufuliţi, arşi de soare şi cam juliţi, abia luaţi din tabără, nu e vreo scofală. Peste 10 ani, e prilejul unei povestiri. Peste 20, confirmarea că n-ai trăit degeaba. Peste 50, mica ta încercare de a nemuri.
În fine, de ce să tipărim pozele, dacă oricum sunt memorate digital, pe carduri, stickuri şi harduri? Păi pentru că nimeni nu mai stă să caute vreo imagine relevantă printre sutele sau miile salvate în cine ştie ce calculator, la un moment dat. Pentru că, pe termen lung, organizarea folderelor cu imagini într-un computer e o chestiune mult mai complicată decât să ai albume fizice într-un raft. Pentru că hardurile se strică, discurile se zgârâie, stickurile se pierd. Şi pentru că fotografia tipărită are un farmec concret, tangibil, nu virtual. E o senzaţie aparte să poţi ţine timpul în mână, capturat în zâmbetul cuiva drag pe o hârtie lucioasă de 10×13.
Eu îmi tipăresc întotdeauna pozele din vacanţe. Nu sunt mari artisticării, şi nici nu trebuie să fie. Sunt numai autentice, mici probe colorate că acel trecut chiar a existat, la un moment dat.
Şi acum, răspunsul la întrebarea din titlu:
Folosesc de câţiva ani, deja, serviciile CEWE, din mai multe motive:
– pot încărca fotografiile on-line
– pot plăti on-line
– pot primi fotografiile acasă (gratuit pentru comenzi mai mari de 100 de lei)
– şi pentru că tipăresc la calitate foarte bună
Periodic, CEWE are diverse promoţii. Cea de luna aceasta este „CEWE FOTOCARTE la super promoţie: 154 de pagini la preţ de 26 pagini”. Fotocartea se alcătuieşte extrem de simplu cu ajutorul unui software care poate fi descărcat (gratis, normal) de pe site-ul CEWE. După ce sunt încărcate şi aşezate pozele, cei de la CEWE tipăresc fotocartea şi ţi-o oferă – primeşti, de fapt, un album foto cu copertă tare, care arată foarte bine.
O altă promoţie (care ţine până pe 26 septembrie) este de 0,39 lei/buc (inclusiv TVA) pentru fotografiile standard, 10×13.
Mai vreţi? CEWE vă mai poate tipări fotografiile pe pânză, pe acryl, pe forex, în diferite formate şi tăieturi, pe obiecte, pe calendare, pe felicitări, pe agende, pe meniuri şi carduri şamd.
Cât despre voucherele-cadou despre care vorbeam mai sus, ele privesc câte o fotocarte A4, cu copertă tare, de 26 pagini, tipar digital sau hârtie extralucioasă. Lăsaţi deci comentarii cu o adresă de mail validă şi eu voi alege două care-mi plac şi voi contacta câştigătorii.
Şi tipăriţi-vă pozele!
28 comentarii Adaugă comentariu
Intotdeauna, inainte sa plec in vacanta, imi inchipui ca pozele mele vor arata exact ca in revistele de specialitate… cand ne intoarcem si le scoatem, descoperim ca arata chiar mai bine, pentru ca descriu trairi autentice iar peste ani ne miram de ele!
Tipariti-va pozele!
Bine spus, fac fotografii de prin 2002 si nu prea le sctoteam pe hartie. Ei nu prea … nu le scoteam deloc. Dupa ce a aparut Ilinca, fiica-mea, am inceput sa scot fotografii pentru a le da bunicilor si le vedeam bucuria pe fata cand se uitau la fotografii. Acum vreo luna de zile imi trece prin capatana sa organizez toate fotografiile fetei pe ani, pe luni daca se poate … fratica, trei saptamani mi-am prins urechile si am transpirat in fata calculatorului, voiam sa fac un fotomontaj cu fiica-mea de la 2 luni pana acum la sapte ani. Daca eram istet, le organizam si le scoteam de multisor …dar asa e, pana nu dai cu bostanul de tocul usii …
Asa ca tipariti-va pozele!
E greu începutul, dar numai atât 🙂
Draga Vlad, ai scris articolul asta la fix pentru mine. De ceva vreme lucrez la un perete cu fotografii. Mai
Exact, vreau sa decorez unul din peretii de pe holul apartamentului meu cu fotografii din locurile in care am fost sau dragi mie. Abia am terminat de instalat ramele iar acum urmeaza printarea fotografiilor asa ca iti multumesc de hint 🙂
Spor la printat!
Am văzut decoraţiuni excepţionale cu fotografii de amatori tipărite 10×13 – bravo!
Eu am cativa ani buni de cand tot tiparesc pozele si nu doar pe cele din concediu sau de la evenimente aparte ci si poze din zile sau locuri obisnuite care redau balansul prin normalitatea si firescul momentelor sublime ale vietii cotidiene.Fac un album al anului respectiv cu cateva poze preferate deoarece pe calculator rareori revenim asupra lor.Bucuria bunicilor, a oamenilor dragi cand punem fete povestilor mi-au confirmat ca merita asa ca va recomand cu drag sa faceti la fel.
printam foto digitale de ceva timp, la 1-2 ani le tot scoatem pe hartie, le daruim celor dragi ca sa isi aduca aminte de noi. acum, de când avem fetita care e lumina ochilor bunicilor, am trecut la alt nivel. maica-mii anul acesta când a implinit 59 de ani, i-am daruit un album cu vre0 120 de poze cu pitica si noi, i-au dat lacrimile, matusii care sta cu pitica ii vine si ei rândul (am mai printat si pe cani, in care toata lumea vrea sa bea cafea/ceai când ajunge la matusa) iar socrul meu are si el un album pus deoparte pentru saptamana viitoare, când face si el 59. da, avem mii de foto in computere/laptopuri/telefoane, dar nu avem timp sa le rasfoim sau cautam, asa ca intradevar solutia cea mai buna este sa le printam pe hartie.
A, stii ce mai fac? am pe birou o poza cu sotia si pitica, pe care o înnoiesc dupa fiecare concediu. si când mi-e greu si ma seaca toti in jur, ma uit la poza aia si stiu pentru ce trag, inghit si merg mai departe. Asa pot trece mai usor peste greutatile lucrului 10-12 ore la birou, cu vreo 300 de interactiuni zilnic.
De cand asteptam o astfel de recomandare…Obisnuiesc sa daruiesc de Craciun calendare cu foto cu pitica mea bunicilor ei. Anul trecut nu am reusit sa gasesc ceva facil si de calitate in timp util si am renuntat. Mi a parut tare rau. Anul acesta voi incerca recomandarea ta. Daca nu fac si calendare, si fotocartile sunt bune, iar pana la Craciun mai e putin 🙂
Noi am inceput de câțiva ani să facem un album print după fiecare călătorie… De fapt după o superbă vacanță în Sicilia în 2008, am pierdut din greșeală fotografiile stocate pe un sd card…De atunci păstrăm cardul sd și cumpărăm altul pentru următoarea călătorie și mai ales ne-am constituit o minunata colectie de albume…
Albumele noastre au câteva zeci de pagini și unele călătorii (USA de la LA la Vegas via SF + NY) au dreptul la mai multe volume!!! Tot în mai multe volume am realizat albumele băieților noștri de la naștere până la nuntă și nașterea copiilor lor (doar ai unuia deocamdată)… Și am mai făcut un fel de „album genealogic” cu poze vechi și mai puțin vechi de familie și mai ales cu nume și explicații, tot pentru copii și nepoți, să știe că înaintea lor au existat oameni deosebiți în familia noastră… și asta pentru că eu am o mulțime de albume vechi (sec XIX) cu poze sepia pe carton, dar majoritatea personajelor îmi sunt necunoscute pentru că nimeni nu a scris nimic pe dosul pozelor sau alături …
Așa că acum avem deja o mică colecție de albume și continuăm să constituim biblioteca amintirilor noastre colorate !
Ce tare!
Aşa este…adevărul este că o fotografie tipărită arată aproape întotdeauna mai bine decât pe ecran, unde nu doar că o îndrepţi în câteva secunde, dar mai faci un crop, mai corectezi contrastul şi asta cu un soft gratis (ex. Picassa) şi fără mare pricepere.
Aşadar, de ce arată mai bine pe hârtie? Pentru simplul motiv că hârtia are darul de păstra ceva din sufletul omului, indiferent că găzduieşte o poezie sau un roman, nişte note muzicale sau o fotografie …
Glumind un pic, putem spune că străbunicii noştrii aveau dreptate când se temeau (credeau?!) că fotografiile le fură sufletul 🙂
Apus de soare pe dealuri, printre randurile de vita de vie. Mireasma de lemn de stejar afumat. Aroma de must proaspat si de nuci verzi. Bunica ma calauzeste, imi arata cu mandrie, pana sus, spre culme, cum urca randurile de vita nobila, cum se intind, alene, podgoriile, peste care sufla un vanticel rece si umed. Scot, instinctiv, telefonul si uit de bunica pentru cateva secunde. Ma copleseste nevoia de a imortaliza momentul, de a surprinde, intr-o singura fotografie, toate sentimentele, emotiile si aromele toamnei… Ca intr-o capsula eterna, doar a mea si doar pentru mine. Apoi imi aduc aminte de bunica. Ma intorc spre ea, zambind cu toata fata, si ii intind telefonul, sa vada poza. Ea il da usor la o parte, aratand cu mana spre intreg peisajul „Eu am aici poza. O am in fata ochilor mei si o pastrez in suflet. In aparatul tau nu e ce am eu aici” si duce mana la inima. Ce a ramas din acea dupa-amiaza tarzie de toamna este mai presus de cuvinte. Iar fotografia aceea se afla undeva, intr-un folder „prafuit” si isi asteapta randul sa fie developata. Cred ca cei de la CEWE ma vor putea ajuta sa-i ofer bunicii un crampei de suflet imprimat pe hartie. Cu drag, Raluca
Mama soacra, daca urmaresti blogul asta afla ca o sa primesti in curand un tom cu selfies de-ale mele!
Si eu imi tiparesc selectii din pozele de vacanta.Unele le pun in albume cumparate de obicei din locurile in care am fost si unele ajung pe perete. Am un perete intr-o camera, amenajat mai „Pinterest-ish” si acolo, pe niste sfori impanzite peste tot (din-alea grosiere), am prinse cu agrafe colorate de hartie poze din vacante.
Mi-e dor de un album fizic cu poze. Ultimul ce il am este de acum 8 ani, cand am terminat liceul. Cu albumele e precum vinul. Cu cat mai vechi, cu atat mai bun.
Trebuie sa mentionez ca in mod cert sunt genul care are albume de fotografii acasa (din scoala, liceu, facultate, post-facultate, cu familia…) si le rasfoiesc adesea. Le am pe toate si electronic, dar nu este acelasi lucru cand le vad pe calculator sau rame digitale (ecranele lor sunt mult prea reci fata de emotiile din fotografii), iar acestea te priveaza de senzatia pozelor rasfirate in jurul tau, cand te uiti in jur si re privesti in diverse etape ale vietii… Anul acesta de ziua mea am primit unul dintre cele mai impresionante cadouri de pana acum. Acea persoana speciala din viata mea s-a decis sa printeze o serie de fotografii pe care le-am facut in multiplele calatorii facute de-a lungul timpului si a creat (de mana) un album din mai multe foi colorate pe care a lipit fotografiile. Fiecare fotografie (cu noi, cu prieteni, cu catel – nu, nu zic si purcel :-p – etc.) era insotita de un mesaj sau de o schita care surprindea exact senzatiile traite de el in acea clipa. Le-am privit rand pe rand si am trecut din nou prin toate emotiile de atunci. Am uitat de viata de zi cu zi si am experimentat din nou emotiile din acele vacante. Apoi, mi-am amintit ca si parintii nostrii scriau pe verso fotografiilor diverse mesaje, asa ca le-am cautat si le-am recitit impreuna cu el si am povestit si retrait impreuna clipe atat de dragi. A fost o seara perfecta! P.S. Ati fost vreodata atenti la parfumul unei fotografii mai vechi?
Anul acesta am mers in prima vacanta peste hotare (Rhodos) cu sotia mea si am luat decizia sa selectam 40 de fotografii si sa le tiparim. Am cumparat un album din insula special pentru asta si o sa devina traditie in familia noastra. O sa selectam si din concediile facute in tara si de la alte evenimente si o sa facem fotocarti (recunosc, nu auzisem despre asa ceva dar e exact ce-mi trebuie)
N-am mai tiparit poze de vre-o 5 ani. De cand au inceput problemele financiare. Nu e bine. Pierzi tot farmecul unei zile ploioase in care ne-am putea uita toata familia la ce am facut vara asta, vara trecuta…Pozele tiparite sunt butonul de PLAY pentru filmul din mintea fiecaruia. Color, cu sunet si in plus, genereaza si sentimente. Si da REFRESH la cele de atunci, din poza. Tipariti-va pozele, merita!
Pot sa spun ca fac parte din categoria aia de „pozaci” pe care ii intrebi „si? ai fost si tu acolo? Ca nu apari in niciuna.” cand te uiti la pozele lor (din pacate). Dar nu-i bai, pentru ca imi place sa ii surprind pe altii cu poze la care sa se uite si sa isi aduca aminte cand erau si ce faceau, si ce vorbeau atunci. Nu-mi plac pozele la comanda, alea in genul toti drepti, zambete bla bla-uri, la care zici: „aici sunt eu la bar, aici sunt eu la masa, aici sunt eu la {please insert place here}”. Trebuie sa iti amintesti si tu cand te uiti la poza aia, ca mersesei x ore si era cald si soare / frig si ploaie / {please insert mood/memories here} (etc.).
Apropo de scos poze, am vazut pe pinterest un post despre cum sa transferi pozele de pe hartie pe bucati de lemn. Tocmai ce am venit din ultima drumetie cu o rondea de lemn, sa o slefuiesc – sa vedem si altfel de poze.
Vlad, stii cumva cum le imprima? (inkjet/sublimare/hartie fotosensibila/etc)
M-am uitat pe site si n-am reusit decat sa deduc ca degeaba facem noi poze la 20 Mpx ca ei folosesc cam 3 Mpx (pt 10×15) 🙂
Poate ai tu ceva „inside information” …
Thx
E o idee f buna, dar nu cu CEWE. Calitatea printurilor la ei este groaznica. Sunt f ieftini e adevarat, dar mai bine nu. Am incetat sa mai lucrez cu ei de cativa ani. Sincer nu cred ca exista pe piata noastra print mai slab decat la ei.
Merci de info 🙂
Eu printez varianta premium la ei si mi se pare ca-i absolut ok pentru albume de vacanta. Sincer iti spun.
Merci, o sa incerc… 🙂
Dragă Vlad adevărul e că prin apariția tabletelor și a pozelor pe FB a dispărut sentimentalismul pozelor de pe vremea mea și bucuria de a răsfoi filele albumelor cu poze.Acum parcă totul e mecanic rece fără ceva cald în el și parcă nu mai avem bucuria de altădată, când abia așteptam să ieșim din camera obscură, să vedem clar ce am reușit cu aparatul din dotare fiecare.
Mai sunt si imprimantele compacte de la Canon, la vreo 300-400 de lei, vreo 18 cm lungime deci pot fi luate si in vacanta. Mai costa consumabilele, dar pentru cine face multe poze si le vrea pe hartie cred ca merita.
Aiurea, sunteti voi prea batrani.. deja.
Tipul ala cu palarie funny, mi se pare cunoscut… Nijinsky, cumva ?