În Ţara Uriaşilor, avioanele de hârtie au motoraşe şi transportă bloggeri veniţi taman de la Bucureşti pentru câte 10 minute de încântare în aer. După ce aterizează, bloggerii chiuie pe iarbă, sub un soare brav de jumătate de aprilie:
Sâmbătă dimineaţă, pe un câmp din Prahova, 9 bloggeri invitaţi de Răzvan Baciu şi-au aşteptat cu zâmbete cam îndoite rândul să urce într-o avionetă de două locuri, pentru un tur de amuzament. Prima provocare: să crezi cu adevărat că zborul poate fi ceva atât de simplu – un motor, aripi de pânză întărită şi curaj.
Am zburat prima dată într-un mod atât de… personal, direct, intim şi apropiat. Până sâmbătă, am fost doar transportat prin aer, de colo colo, de nenumrate ori. Sâmbătă am simţit aerul, curenţii, gravitaţia – magia zborului.
Pilotul, un puşti de 26 de ani, care manevra mica manşă cu aceeaşi detaşare cu care pedalez eu pe străzile din Bucureşti. Am decolat înainte să-mi dau seama, apoi am urcat brusc, am virat pe aripa stângă şi am coborât rapid – acceleraţia negativă mi-a trezit un roi de fluturi înnebuniţi în stomac.
La sol, printre brazde, un şoim privea indiferent bizara creatură albă care încerca să-l imite.
[nggallery id=77]Mulţumesc echipei de la Aventura Card – şi lui Răzvan BB – pentru că m-au învăţat, în sfârşt, ceva de neuitat despre a treia dimensiune. Băieţii de la Aventura Card vor mai fi vizitaţi – merită să-i simpatizăm, mai ales că ce fac ei nu-i vreun business care să-i îmbogăţească, deşi şi-ar dori, fireşte. Câştigă doar cât să-şi întreţină pasiunea – zborul.


19 comentarii Adaugă comentariu
Superba stare si grozave imagini. Dar fara fotografii din aer??? Ce bun era un compact compact in avioneta…ceva mic pentru amintiri la minus doi ge…
Thx 🙂 Mă bazez pe camerele instalate in carlingă şi pe aripi de Cabral şi Răzvan, au tras ore de imagini, să vedem montajele acum.
Mama ca concentrat eram cand montam camerele alea. Zici ca faceam opera de arta pe avion. 🙂
In seara asta termin filmul.
Icari moderni, daca n-aveati elice 🙂
Parca Sirna ar fi campul ala din Prahova. Cat despre pusti, parca ar fi Andrei H. Nu ma pronunt pan’ la confirmare 🙂 Am zburat acolo cu YR 5247. http://badorgood.com/foto/working-on-a-dream-2-347895
Cam inghesuit, chiar si l 1,73 cat am eu, dar de neuitat, mai ales cate o cadere cu 5m/s.
Licenta de pilot pt aparatele astea mici, categoria ultrausoare ( ULM) se poate lua si de la 16 ani, dupa 40 de ore de zbor cu instructor, ceva teorie si ceva examene.
Sirna, da, si Andrei, da 🙂
Vreau si eu 😀
Si filmul oficial :):
http://razvanbb.ro/2012/04/airbloggers-the-filmul.html
Superba relatare,
Va multumim si va mai asteptam pe la noi!
Auzi Bre…ăştia dă şi pempărşi pentru caca şi pipi engross în banii ăştia ?
În #14 semeni cu Zaharescu, ceva de speriat. 🙂