Acvariul e instructiv, îţi confirmă inevitabilitatea ipocriziei, sub apă sau pe uscat.
Peştii sunt creaturi teritoriale. În acvariul meu, şmecherii au luat în stăpânire nisipul de pe fund, alţii mijlocul. Cei mici stau grupaţi, cei mari fac pe nebunii. Mai e o vedetă care nu se bagă-n seamă cu nimeni, îşi e suficientă sieşi.
Unul dintre cei 4 mari (scalari, pentru cunoscători) se autoproclamase şef. Un mizerabil. El singur în 80% din volum, ceilalţi prin colţuri. Singura perioadă de armistiţiu era la haleală. Nu că n-ar fi vrut să fie numai el la fulgi, dar s-a prins că pierde îmbucături dacă e să-i alerge şi pe ceilalţi.
Victima predilectă era frate-său, care arată la fel, numai că-i mai tont. Ä‚la stătea toată ziua după o tufă. Ieşea la cină, înfuleca ceva şi ţuşti la loc.
Duminică, şeful a plecat pe durată nedeterminată în tabără, în acvariul de la redacţie (el şi cu gagică-sa). Sunt cam prost dispuşi de vreo 2 zile, e clar că mă urăsc că i-am retrogradat, mă-njură de mamă cum mă văd prin birou. Acasă au rămas ceilalţi doi (şi gaşca mică + şmecherii de pe fund).
Aşadar, mutarea s-a petrecut duminică la prânz. Cine credeţi că făcea ordine duminică seară în acvariul de acasă? Aţi ghicit, ăla blegu’ de după tufă. E noul şef, aşa-şi dă nişte aere…
În acvariu, ca-n viaţă (şi mă opresc aici, că dau de bănuit).
*) n.a. -Â „aquaire” nu există, evident, dar rimează cu originalul
15 comentarii Adaugă comentariu
asa este vladule 😉
hahaha, unde ziceai ca lucrezi? 🙂
foarte bun textul. intrebarea e: poti sa te pastrezi inca putin?
La nu ştiu ce super-hper-ultra market ( adică ştiu, da’ să scoată banii dacă se vor pomeniţi) e câte un acvariu la raionul de peşte. Acolo e înghesuială mare. Iar lupta putere inexistentă. Acolo destinul e simplu: acvariu, la înghesuială sau saramură cu ciuşca în bot.
În acvariul tău e mai lejer văd. Peştii tăi au deficit de plachie. Dacă nu-i mănâncă nimeni… se mănâncă între ei.
Eu zic să duci experimentul la consecinţa lui ultimă! Mută-l şi pe blegul ajuns şef! Vezi, cine preia conducerea în acvariul tău de acasă? Dar în cel de la birou? Redevine blegul de după tufă bleg şi fra’su’ şef? Că aşa ne dăm seama dacă peştii au ţinere de minte. Şi dacă da, cât de lungă!:D
innu: ca un peste ce ma aflu, iti zic eu ca au. si e lunga!
foarte bun postul.
felicitari shi innuendei pt idee, subscriu shi eu la ea: permuta-i pana-i tampeshti, sa nu mai shtie nimeni statusul al lui shi al celorlaltzi. poate obtzii nishte peshti autishti, fiecare cu aia ma-sii
Tot cu pesti si tot ca-n viata ->
http://fuckyoutovarasi.blogspot.com/2008/09/la-pescuit-este-ca-n-viata.html 😯
Recunosc atmosfera din Antena. Multe s-au intamplat in acvariul ala. 🙂
Vai, ce bine e sa te faca cineva sa razi asa, ca cireasa.
Ce post simpatic, cine ar fi crezut ca niste pesti tip pet, captivi si cu reflexele adormite pot sa-mi aduca atata bucurie. O sa fiu muuuuuult mai atenta:).
Cherry no. 2 – mulţumesc, eu vă citesc pe tăcutelea demult 🙂
ah, ce veste buna. dar pls nu intra azi. ca rosesc mai ceva decat tenul deja caracteristic.
splendida postare!
am descoperit târziu locul asta, mea culpa! pe de alta parte am citit si m-am ghiftuit cu chestii faine,en gros, lucky me!
Eu azi am auzit ca in Elvetia s-a dat o lege pentru protectia animalelor prin care oamenii nu mai pot cumpara pestisori sau perushi sau iepuri doar câte unul. Trebuie sa ia macar doi, pentru ca sunt animale sociale.
La un hotel saptamana trecuta am vazut pe holuri acvarii si colivii cu papagali care câraiau in jale. Erau niste simple obiecte de decor.
Pestii erau prea ingramaditi, nici nu era de mirare ca se ciondaneau. Iar papagalii chiar erau lipsisti de orice stimuli. Cred ca se plictiseau ingrozitor. Cum sa inchizi intr-o cusca un animal care e facut sa zboare? Eeeeeehhhh. Scuzati pentru morala. Dar parca am dreptate.