Alba-neagra cu banii pentru Apărare

Ultimul raport NATO arată că România alocă doar pe hârtie 2% din PIB pentru Apărare. În realitate, sumele cheltuite efectiv au scăzut constant în ultimii 3 ani.

Multe comentarii și discuții după ce președintele Iohannis și-a anunțat intenția de a obține funcția de secretar general NATO. Unii observatori spun că este, de fapt, o lovitură cu manta, dl Iohannis fiind conștient că nu are prea mari șanse să obțină această poziție, dar el speră să primească, în schimb, o așa numită funcție de consolare undeva în structurile euro-atlantice.

Oricum, în discursul și programul său electoral pentru candidatura la șefia NATO, dl Iohannis insistă pe obiectivul ca fiecare țară NATO să îndeplinească condiția de a aloca minimum 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, un obiectiv asumat de membrii NATO încă de acum un deceniu și care, în contextul de acum, cu o Rusie-agresor care-și invadează vecinii și amenință țările democratice cu anihilarea, este mai mult decât necesar.

În acest context, să observăm că oficialii români se laudă oricui are timp să-i asculte că România a prevăzut în buget 2% din PIB încă din 2017, și că acest procent a crescut până la 2,5% anul acesta.

Ar fi bine, dacă socoteala de-acasă s-ar potrivi cu cea din târg.

Problema este că, în ultimii 3 ani, cheltuielile efective cu apărarea din bugetul României au scăzut constant, în loc să crească.

Deși pe hârtie s-au alocat banii, ei n-au mai fost și cheltuiți – pe înzestrare și pregătire și dezvoltare a armatei, adică, pentru că sigur au fost sparți de guvernele PSD/PNL pe giugele cu mai mare atractivitate electorală.

Ultimul raport NATO (pe care-l găsiți aici, alături de o mulțime de alte documente similare din anii precedenți) arată cum au involuat cheltuielile efective pentru apărare în România începând din 2020:

Am avut un procent de 2,01% în 2020.

În 2021, procentul a scăzut la 1,85%.

În 2022, a mai coborât un pic, până la 1,72%.

Iar în 2023, cheltuielile efective cu apărarea au reprezentat 1,60% din PIB în loc de cei 2% asumați public.

Adică una vorbim și alta fumăm.

Ne furăm singuri căciula.

Sigur, se mai întâmplă ca un buget să nu poată fi cheltuit integral, dar aici avem de-a face cu o tendință, nu cu o întâmplare: 3 ani la rând, bugetul cheltuit efectiv a tot scăzut. Iar diferențele, deși par mici, înseamnă sute de milioane de euro anual, bani care ar trebui să meargă pentru pregătirea României în fața unei posibile agresiuni (din partea Rusiei). Să iei fonduri de la bugetul apărării ca să dai sporuri și prime pe la clientela de partid este o crimă, în contextul de acum.

Este adevărat că în ultimii ani România a făcut, în sfârșit, achiziții serioase de armament, dar mai este enorm de mult de lucru – mai ales că pentru genul de război barbar, de uzură și distrugere completă pe care-l duce regimul lui Putin, câteva sisteme de rachete de mare precizie nu sunt suficiente, nici măcar pentru descurajarea unei eventuale agresiuni. Poate vă amintiți că șeful armatei, gral Gheorghiță Vlad, își exprima recent speranța că militarii români vor primi anul viitor bocanci pe care să-i și poată folosi la marșuri. Aici suntem.

Și, apropo, deși s-au făcut achiziții, același raport NATO arată că, din bugetul apărării, cea mai mare parte e cheltuită cu personalul, iar achizițiile reprezintă de trei ori mai puțin. Adică România cheltuie aproape 60% din bugetul Apărării cu personalul, iar această proporție este în creștere (era 55% în 2022). Doar Italia și Muntenegru alocă un procent mai mare. În același timp, doar 22% din bugetul românesc al apărării este folosit pentru achiziții majore de armament.

Guvernul trebuie să se trezească, măcar în al 12-lea ceas, și să înțeleagă ce momente istorice cumplite vom trăi dacă vor sifona bani de la înzestrarea și dezvoltarea corectă a apărării României.

Articol din categoria: ACTUALITATE

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Puneti pe grafic si dobanzile platite de Romania. Au ajuns cumva la 2% din PIB ?

    1
    0
  2. #3 Comentariu nou

    In armata, ca-n sanatate, administratie, orice apartine direct de stat, e necesara o reforma structurala. Dar cine sa o faca, cand silovichii umbla dupa buzunarul propriu?!?!?!? Imi aduc aminte de Trump si cei 2% dati de Romania (iohanis= baiat bun). Oare stia pe atunci ca mai mult de 50% din aia “2% “merg pe salarii (oare si specialele?!!) si tehnica mai putina?!? In fine… imi pun intrebarea cat mai stau aia in Argentina pana se mai stabilizeaza?!?

    2
    0
  3. #5 Comentariu nou

    „Nicolae Ciucă, despre candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO: Este sprijinită de tot ceea ce a realizat armata română în aceşti 20 de ani. Vom veni cu argumente cât se poate de solide”. Gargara, ca oamenii sunt prosti.

    Candidatura lui Iohannis la NATO a fost o miscare de parpalac, si atat. Cu siguranta urmareste alte avantaje personale. 10 ani de stat pe loc din cauza unui om EGOIST si LACOM.

    Pe Ciuca il recomanda Iohannis, pe Iohannis il recomanda Ciuca.

    1
    0