Articol sponsorizat de Bucovina. “Echilibrul suprem pentru corp şi minte” este noul slogan al brandului Bucovina, apa minerală naturală cu un conţinut optim şi echilibrat de minerale. Plecând de la calităţile sale, prin acest concept, Bucovina readuce în atenţia consumatorilor importanţa hidratării cu o apă de calitate ce le va asigura starea de echilibru pentru corp şi minte.
La începuturile presei libere, prin anii ’90, jurnaliştii încă erau creaturi pasionale, care-şi argumentau cu patimă şi suflet alegerile. Scăpată de sigiliul de gheaţă al cenzurii, presa dădea acum în clocot, ca pentru a compensa prin vacarm şi agitaţie deceniile de tăcere din urmă.
****
Într-o după-amiază, s-au auzit zdupăieli precipitate pe holul redacţiei şi răcnete disperate. Am ţâşnit de prin birouri, intrigaţi, pentru a memora o scenă de neuitat: unul dintre bătrânii redacţiei, comunist înverşunat, alerga cât îl ţineau puterile, cu capul dat pe spate, spre o ieşire salvatoare, dar fatalmente, încă prea îndepărtată.
În urma lui, la doar câţiva paşi, dar limitat în mod fericit pentru victimă de o burtă precoce, unul dintre tinerii liberali ai ziarului, pornit să-şi altoiască prada, în urmărirea căreia se afla, cu o bâtă de oină pe care o răsucea cu multă determinare deasupra capului.
Fugăritul, care-şi simţea sfârşitul aproape, ţipa amarnic, cât îl ţinea gura:
– Săriţi, că vrea să mă omoare!
Vânătorul, pufăind zgomotos în spate, încerca să-l liniştească:
– Nu vreau să te omor, vreau doar să-ţi sparg dinţii, şi ţi-i plătesc dup-aia!
Au dispărut în vacarm, după un colţ al culoarului, lăsându-ne năuciţi prin cadrul uşilor. Înainte să ne dezmeticim, unul dintre redactorii mai vechi a remarcat, filosofic:
– E bine că vrea să-i pună dinţii la loc. Important e să echilibrezi situaţia.
****
Nu se vorbea prea mult despre echilibru pe vremea aceea. Era prea devreme pentru echilibru. Jurnaliştii erau – şi mai sunt şi azi – înclinaţi să abuzeze de ei înşişi: se bea mult, se fuma îngrozitor, se dormea prea puţin, se vieţuia în frig, în lumină proastă, în haine vechi, în încălţări găurite. Se credea cu tot sufletul într-o alegere sau în alta, într-un lider sau în altul. Disputele erau sangvine şi duceau la certuri vehemente, chiar violente, uneori, în care reporterii se fugăreau pe holuri înainte de a se împăca prin birouri.
Au rămas puţini în breaslă de pe vremurile acelea. I-au curăţat şi i-au eliminat excesele fizice şi sufleteşti. Cei care au rămas, însă, au avut mereu grijă de minţile lor.
Corpul suportă, sufletul se chinuie, dar mintea are nevoie de echilibru ca să te scape teafăr, în cele din urmă – o minte organizată, limpede, care să analizeze şi să prognozeze în timp ce totul, în jur, alunecă şi se răsuceşte.
Dacă trebuie să alegeţi, vreodată, păstraţi-vă mintea echilibrată, înainte de orice şi în loc de altceva. Găsiţi acel ceva care vă echilibrează, de care vă puteţi prinde la nevoie – o amintire, o responsabilitate, un vis de viitor – şi ţineţi-vă strâns de el când totul pare să se prăbuşească în jur.

5 comentarii Adaugă comentariu
Foarte elegant, de frumos. Felicitari!
Șiii… i-ai plătit proteza?