Suntem amintirile noastre

Am amintiri întrerupte din vara în care am murit şi-am înviat, şterse pe alocuri de o aripă grea, întunecată. Mama, citindu-mi o poveste fără sfârşit. O femeie în vârstă încercând să-mi pună bărbia în piept. Cearceafuri ude. Tata, plângând. O maşină gri, lucioasă, lungă. O piersică, uscându-se pe noptiera din dreapta patului din fier şi plasă. Gratii la o fereastră, un bărbat nebărbierit vomitând într-un lighean cu formă nemaivăzută. Un ac lung, gros, lustruit. Senzaţia sfârşitului.

Trei săptămâni mai târziu, înainte de a fi adus înapoi acasă, mama şi tata m-au luat în braţe până la mare, ca să-i spun la revedere. Am rămas sus, pe faleză, poate două minute, feriţi de soare. Am tăcut după ce mi s-a refuzat coborârea. Oricum n-aş fi avut putere.

La începutul toamnei, cât de cât înzdrăvenit, am fost dus la munte, pentru o cură de aer curat şi odihnă suplimentară. În mai puţin de două săptămâni începeam şcoala, clasa întâi, şi nimănui, în jur, nu-i era clar cum o să rezist. Maică-mea îl luase şi pe frate-meu la Sinaia, ca rezervă strategică.

Amândoi se-nvârteau ziua-ntreagă în jurul meu, centrul tăcut al propriului meu univers încă fragil după trauma din vară. Se străduiau să mă facă să comunic, să râd, sau măcar să zâmbesc. Se încurajau unul pe celălalt, aruncându-şi glume, poznaş, chicotind şi jucând comédii doar pentru mine.

Într-o dimineaţă, frate-meu a pretextat că e un fotoreporter de modă, maică-mea, un manechin în mare vogă, abia ţinându-şi râsul printre clickuri. A supravieţuit cadrul acesta, tras chiar înainte ca eu să-ncerc un prim zâmbet.

De fapt, sunt aproape sigur că am zâmbit imediat după aceea.

Voiam să vă spun, de fapt, numai două lucruri:

1. Tipăriţi-vă amintirile. Duceţi-vă fotografiile digitale la atelierele foto şi tipăriţi-le. Valoarea lor e mică azi, dar de neînlocuit peste câţiva ani. Amintirile unice se construiesc prin ceea ce faceţi comun zi de zi.
2. Vă spun La mulţi ani! şi vă doresc, tuturor, un an mai bun decât acesta. Ne recitim săptămâna viitoare, în weekend îmi iau liber (şi) de pe blog.