Băieții de țigări ai dlui Dragnea

Am citit undeva o mărturie despre felul în care Liviu Dragnea își selectează colaboratorii: îi trimite după țigări – la propriu. Dacă simte vreo ezitare, dacă omul nu se execută imediat, fără întrebări, înseamnă că nu e potrivit și nu va fi învestit cu încredere.

Am privit cu o oarecare suspiciune povestea asta, dar acum mi se pare perfect plauzibilă, după întâmplarea cu retragerea demisiilor de către 20 de miniștri.

Ceva mai penibil nu există. Li s-a trimis tuturor același un text cu greșeli de la partid și un ordin, semnează aici și fă-te de căcat, iar ei s-au executat ca niște servitori trimiși după țigări.

Totuși, vorbim de miniștrii Guvernului României. Cum să-i umilești așa și din ce sunt ei făcuți dacă se lasă umiliți astfel?

Citiți, mai jos, dialogul suprarealist dintre Alice Iacobescu, de la Digi 24, și ministrul demisionar al Turismului, Titus Dobre (ăsta-i ăla cu oaia ca simbol național):

– Purtătorul de cuvânt al Guvernului spune că demisiile au devenit irevocabile când au primit număr de înregistrare, acum o săptămână. Ce faceți în această situație?

– În primul rând, demisia a fost un gest de protest. Ce s-a întâmplat ieri, prin moțiunea de cenzură a picat guvernul – între ghilimele, era un guvern format din trei persoane -, se merge pe procedura de moțiune de cenzură, mergem mai departe, fiecare ministru se prezintă la locul de muncă, duce activitatea până la învestirea noului cabinet.

– Și atunci ce sens are să trimiteți această cerere când oricum vă puteți îndeplini activitățile?

– Președintele României ia act de demisie. Președintele semnează decretul de demitere a unui ministru după ce premierul României prezintă demisiile noastre către Administrația Prezidențială.

– Premierul a luat sau nu act de demisia dvs?

– Da, a luat act, dar nu a trimis-o către Cotroceni. Sunt doar două demisii trimise către Cotroceni.

– Cum definiți „a lua act”?

– A fost înregistrată. Am număr de înregistrare de la Guvern, inclusiv de la Secretariatul General, inclusiv de la cabinetul premierului.

– Și atunci ce rol mai are președintele în această poveste?

– Când am depus demisia, săptămâna trecută, premierul putea să înainteze demisiile către președinte. Începând de ieri, când moțiunea a trecut, se schimbă procedura, termenul curge de la momentul acestei moțiuni.

– Cine v-a explicat că se schimbă procedura?

– Ne explică actele normative.

– Când ați semnat retragerea demisiei?

– Astăzi.

– Unde ați semnat-o?

– La biroul de la Ministerul Turismului. În biroul meu.

– De unde ați primit-o?

– Trebuia s-o primesc de undeva?

– Toate sunt identice.

– În același timp, cum credeți că toți miniștrii și-au dat demisia? Cred ca putem face și noi un text în care putem să ne retragem demisiile.

– Cu aceleași cuvinte?

– Da, nu putem să discutăm între noi? E interzis prin lege?

– Să formulați la fel?

– Da, e interzis cumva? Am discutat între noi.

– Explicați-ne cum s-a înâmplat, atunci.

– V-am spus, am discutat între noi.

– Și în timp ce discutați vă notați?

– Deja cred că începem… cred că o luați puțin în neserios.

– Ceea ce remarca purtătorul de cuvânt al Guvernului – și vrem să înțelegem punctul dvs, de vedere – că aceste retrageri sunt formulate identic.

– Care e problema? Unde e ilegalitatea?

– Doar explicați-ne cum sunt identice.

– E problema noastră internă. De ce să vă dau explicații?

– Nu trebuie. V-am întrebat și puteți să nu răspundeți.

– Dar v-am răspuns, am discutat între noi, miniștrii demisionari, și am făcut acest text și l-am trimis mai departe.

– Știți de ce 3 sau 4 dintre colegii dvs. nu au depus aceste retrageri de demisie?

– Nu pot vorbi în numele altor colegi.

– Au participat și ei la această discuție?

– E o chestiune internă.

– În această perioadă vă exercitați atribuțiile de ministru?

– Da.

– Și atunci ce ce ați adus ca argument faptul că dacă nu vă retrageți demisia n-ați putea să vă exercitați atribuțiile?

– Nu am zis că nu ne putem exercita atribuțiile. Am zis că, dacă vă uitați în textul documentului, am explicat foarte clar că demisia respectivă a fost un element de protest.

– Ați invocat că, având în vedere demiterea guvernului prin moțiune de cenzură și necesitatea de a vă îndeplini atribuțiile ca ministru, vă retrageți demisia. Dacă oricum vă exercitați atribuțiile, de ce era nevoie să vă retrageți demisia?

– Demisia în bloc a miniștrilor a venit ca o necesitate extremă pentru a schimba prim-ministrul care a rămas fără sprijin politic și a refuzat să se supună regulilor democratice și să-și dea demisia. În condițiile în care ieri a fost adoptată o moțiune de cenzură, toți miniștrii se vor prezenta la locul de muncă pentru a duce la bun final atribuțiile pe care le au până la învestirea noului cabinet.

– Dar există această retragere a demsiilor. Pentru ce?

– V-am explicat. Am fost detaliat. Ce am avut de declarat v-am declarat, v-am răsp la telefon, am răspuns la întrebari. Veniți cu aceleași întrebări, dar cu alte cuvinte.

– Îmi doresc să înțeleg motivul pentru care ați considerat necesară o retragere a demisiei. Moțiunea de ieri nu v-a vizat și pe dvs?

– Guvernul era format din trei persoane. Dacă vorbim din punct de vedere moral, aveam un guvern din trei pers. Din punct de vedere juridic nu exista un guvern. Demisia în bloc a survenit ca o necesitate extremă pentru a determina schimbarea atitudinii prim-ministrului care ă ramas fără sprijin politic și a refuzat să-și dea demisia. Nu a fost ales, a fost pus politic.

– Ceea ce încercam să înțelegem este de ce v-ați retras demisia.

– V-am explicat, multumesc mult de tot. O zi bună!

(sursa)

De fapt, ăștia chiar merită să-i trimiți după țigări.

39 comentarii Adaugă comentariu

  1. Problema nu e că îi trimite după țigări, ci că îi folosește și pe post de Bombonică.

    Comentariu apreciat Thumb up 50
    • Cum sa te numesti ma “Bombonica”,cum!?

      Comentariu apreciat Thumb up 49
    • Vazandu-i p-astia, chiar imi pare rau de Romania!
      Dar, amintindu-mi de guseth, pruna, basau, boc, muci-din-nas nicusor,orban, turcan, blonda sugatoare , frunza-verde, neamtu, kakarau,draga -stolo, imi dau seama ca suntem condusi acum de adevarate genii!
      Long live Dragnea&Tariceanu&Olguta&Firea&Codrin!

      Comentariu apreciat Thumb up 5
  2. încep să mă gândesc din ce în ce mai mult la ce ne așteaptă în lunile următoare și, sincer, nu văd motive de optimism. cumva, dragnea a avut o victorie a la pirus și asta ar trebui cumva să ne bucure – dar mi-e greu a crede că mustața lui va mai fi nevoită să ducă vreo luptă. a câștigat foarte greu, armata îi este slăbită, dar nu mai are cine să-i mai provoace pierderi, și cu atât mai puțin să-l provoace la o bătălie decisivă. iar guvernul dragnea 2 va fi același ca guvernul dragnea 1, minus ereticii grindeanu, jianu și, eventual, dacă nu-și bagă mințile în cap, tudorel toader. și asta se întâmplă pentru că ccr a devenit cel mai eficient slujbaș al lui dragnea. lumea cumva uită că totul a pornit de la considerațiile autontradictorii ale ccr asupra abuzului în serviciu, vechi de mai bine de un an, dacă nu mă înșel și se încheie apoteotic zilele astea cu ștergerea opiniei concurente a liviei stanciu de pe site-ul ccr.

    și atunci, mă întreb dacă nu cumva soluția cea mai bună ca să scăpăm de dragnea nu e tocmai ca el să intre deplin în posesia puterii. ce preferăm? o luptă surdă și continuă în care el oricum își face de cap prin miile de slugi incompetente cu mult prea multă putere sau o afișare agresivă și deplină a incompetenței sale? în varianta a doua, prăbușirea sa ar fi mult mai rapidă și categorică. în prima variantă, în care ne aflăm acum, el va putea găsi tot timpul țapi ispășitori pentru incompetență și de fiecare dată responsabilitatea eșecului va fi în altă parte.

    Comentariu apreciat Thumb up 18
  3. Dragnea n-are imaginatie. In locul lui as fi cerut drept de prima noces. Adevarat test al slugarniciei!

    Comentariu apreciat Thumb up 69
  4. Tu iti dai seama ca scenaristii serialului “Las Fierbinti” raman fara subiecte…Viata bate filmu’ a nșpea oară!
    O fi bine, o fi rau, voi ce ziceți!( sursa Moise Guran)

    Comentariu apreciat Thumb up 17
  5. Cât a fost Guvernul Cioloș, au tot căutat “galceava , și ne-au arătat “crema “;
    acum ce mai vor?
    Că vor ei, nu mă mira, dar ca vrem noi să fim poligonul lor de încercare, nu mai înțeleg!
    “Prețul succesului este responsabilitatea “Churchill; Credeți că au fost responsabili,până acum?

    Comentariu apreciat Thumb up 11
    • Mi-ar plăcea ca cei ce votează pe roșu, sa-și argumenteze,altfel îi consider psdisți care vor ca lucrurile să nu se schimbe:unii cu munca și tăcerea, alții cu furatul și manipulatul.

      Comentariu apreciat Thumb up 8
  6. E foarte simplu – daca nu-si retrag demisiile mandatul ministrilor se termina in 30.06 moment pana la care e destul de greu de crezut ca va exista un nou guvern si ca sa nu existe un blocaj ministrii si-au retras demisiile insa oricum vor parasi functiile in momentul in care se instaleaza noul guvern – cand o motiune de cenzura e votata in parlament pica tot guvernul nu doar prim-ministru. De altfel si iohanis a zis cam acelasi lucru cand a explicat de ce nu a semnat demisia nici una dintre ministrii – demisia intra efectiv in vigoare cand o semneaza presedintele nu prim-ministru.

    Comentariu apreciat Thumb up 20
    • @mihai – 1. continui să nu pricepi o chestie extrem de simplă, deja mă îngrijorează obtuzitatea ta :)))). Faptul că trebuie să ne deplasăm la procese în toată țara, și că întâmplător eu sunt arondat pe București, nu înseamnă absolut deloc că Bucureștii oferă oportunități profesionale. E ca și cum ai spune despre Făurei că oferă oportunități profesionale pentru că e nod de cale ferată și toți mecanicii de tren și nașii trec prin Făurei din când în când :)))). Puiule, București sucks big time, și așa cum colegul meu merge în Chișinău la procese, așa eu merg în București, pentru că job, și nu pentru că oportunități ;)
      2. Superior / inferior nu acceptă grade de comparație. De aceea eu nu am folosit grade de comparație :)))))))). Mult superior nu este grad de comparație (acestea ar fi mai, cel mai), ci este o cuantificare a diferenței. Dacă aș fi spus Clujul este mai superior decât Bucureștiul s-ar fi înțeles că ambele sunt superioare, dar în diferite grade (clujul mai mult). Dacă spun că Clujul este mult superior Bucureștiului, se înțelege că Clujul este superior, și diferența este destul de mare. Ce, nu mă crezi? În DEX ai încredere? Ia să vedem cuvântul preeminență – https://dexonline.ro/definitie/preeminenta – vă rugăm să analizați paragraful 13. În lumina acestei definiții, scrisă de academicieni specialiști în limba română, eu zic că ai învățat și tu ceva pe ziua de astăzi (ce înseamnă gradul de comparație)
      3. Ai dat fuguța la dicționar, și nu ai înțeles? :))) Ai emis o preterițiune. Ai produs fără intenție dovada că ceea ce spui este fals.

      Thumb up 2
    • @johnny
      Nici sa dai reply nu-ti iese. Mai baga o fisa.

      Cu cat urlati mai des si mai tare ca sunteti miezu’, cu atat pareti mai infantili si complexati. Daca ati fi miezu’ nu ati cauta aprobarea celorlalti ci v-ati vedea de-ale voastre.

      Oricum, nu te crede nici naiba ca stii Bucurestiul la prima mana. Poate Ghencea sau Vitan sau unde-o fi apartamentul ala de lux de doua camere… Daca ai cunoaste Bucurestiul ai aprecia lucrurile bune: cartiere intregi de case faine, zeci de muzee, parcuri mari, etc. Din moment ce n-o faci inseamna ca fie habar n-ai, fie esti rau intentionat. Penibil.

      Thumb up 1
  7. Păi Basescul îl punea pă Boc sa-i aducă in viteză paharul plin de whisky, fără să verse o picătură, că atat îi trebuia
    E un pas inainte

    Comentariu apreciat Thumb up 28
    • Asta e ceva chiar mai jalnic decat politicienii nostri: votantul care scuza abuzul la care e supus prin abuzul anterior. Tribalism fara moarte.

    • Io credeam că e mai jalnică inversunarea de a demonstra că actualii sunt cei mai răi dintre cei răi fara a ține seama ca cei dinainte erau infinit mai duri, corupți și reactionari pe care i-a văzut Romania în ultimii douaj’ dă ani.In PEDELEUL condus de Basescul
      O mai apare comentariul ăsta ?

      Comentariu apreciat Thumb up 27
    • E clar că nu ne înțelegem.Politic
      Oricum mi se pare extraordinar ca-ți supui judecății publice comentariile, lucru care nu se întîmplă pe ALTE BLOGURI

      Si doi : a fost excelent maratonul radiofonic din ziua motiunii.Față de alte posturi, unele specializatte in știri instant care au transmis în direct toate prostiile dar nu și acum, ați fost la inaltime
      Și peste

      Comentariu apreciat Thumb up 19
    • Multumesc. Nu-l apar pe Basescu si nici nu-s fan PDL. Poti cauta dupa tagul “băsescu”, vei gasi o multime de articole din 2007 incoa.

    • Trocane, nu mai troncăni :)))
      Ce ai făcut în ultimii 2 ani? Ai stat ascuns, să nu dea vreo știre peste tine? :)))) Vezi că ”actualii”, cum îi alinți tu cu o dragoste umedă pe pesediști, îl includ și pe Băsescu! Da, puiule, dacă ”ții” cu actualii ești cel mai feroce băsist. Ordonanța 13 zici că a fost făcută după dictarea lui Băsescu. Când s-a dat ordonanța 14 Băsescu a turbat și a zis că Grindeanu trebuie să plece (a zis-o cu 3 luni înaintea lui Dragnea, deci și demiterea lui Grindeanu a fost făcută după dictare). Băsistule! :)
      p.s. locuiesc în cluj și în bucurești, prin natura serviciului, fac naveta săptămânal, cunosc ambele orașe la prima mână, în timp real. ”actualii” tăi conduc bucureștiul, boc pedelistul conduce Clujul. Pentru prima dată în istoria țării, cred, clujul este o alternativă mult superioară bucureștiului ca nivel de trai, confort, civilizație, sănătate, și mă rog, la toate și la orice. Așa că vă rog io frumos, bucureșteni, votați tot înainte pe ”actualii”, că direcția divergentă pe care au luat-o cele două orașe nouă clujenilor ne convine! :))))

      Comentariu apreciat Thumb up 32
    • Nah lasa-l mai Vlad si pe el. Inca nu i-a spus antena ce sa gandeasca si a ramas blocat pe Basescu.

      Comentariu apreciat Thumb up 15
    • @johnny
      1. “locuiesc în cluj și în bucurești, prin natura serviciului, fac naveta săptămânal” – deci de bine ce ți-e în Cluj faci naveta la București săptămânal. Logic.
      2. Cluj se scrie cu C mare, București cu B mare. La Cluj vă învață să scrieți în limba română? Că logică, modestie și bun simț nu vă-nvață din ce ne arăți tu.

      Toți care țineți musai să amintiți cât de grozav e la Cluj și cât de nasol e în București, Iași, etc. sunteți niște complexați. Repetați aceleași clișee la nesfârșit, cerșind atenție și aprobare. Ați dat de apă caldă, nu vă mai ștergeți la fund cu coceni de cucuruz și gata, sunteți miezu’. E musai să afle toți despre cât de bine vă e vouă. Niște căcăcioși cu muci pe mâneci dar cu impresii de nobili, asta sunteți.

      Comentariu apreciat Thumb up 24
    • @Mihai – Locuiesc în Cluj și firma la care lucrez mă trimite în București. Sunt consilier juridic și avem marea majoritate a proceselor în București [nu spun eu că sudiștii sunt mai țepari, sau că au șmecheria în ADN, o spun statisticile :)))]. Ce logică ai aplicat la conjunctura în care trăiesc? Firma mi-a închiriat un apartament de lux de 2 camere nou nouț și complet mobilat, aș putea să stau în București non stop, de ce oare mă trambalez cu wizzair-ul weekend de weekend acasă? Oare pentru că mă simt la Cluj ca la stațiune? :))
      2. Serios? Nu cunosc limba română pentru că ”niște typo”?
      3. Muci, complexe, șters la fund cu cucuruz… da’ ce te-ai opărit așa, ce e cu cuvintele astea tari? Eu mi-am exprimat o opinie, că Clujul e undeva în stratosferă față de București, de ce te-ar durea opinia asta așa de rău, dacă nu e niciun sâmbure de adevăr în ea? Tu realizezi că tocmai ai emis o preterițiune? (fuguța la dicționar domnu’ “Numele proprii se scriu numai și numai cu majuscule” :)))))

      Comentariu apreciat Thumb up 20
    • johnny a uitat sa spuna ca traficul in Cluj e mai aglomerat ca in Bucuresti, ca un amarat de pod – podul traian -insa important fiind intr-o zona destul de centrala pe care merge traficul din piata mihai viteazul spre\de la gara, a stat vreo 4 ani cu ambele trotuare prabusite in somes si pietonii il treceau printre masini, anul trecut a inceput sa-l faca insa nici acum nu e gata, ca apar blocuri turn cu parcari subdimensionate in zone centrale deja super-aglomerate, si eu locuiesc si lucrez in Cluj insa lunar am drumuri in Bucuresti.

      Comentariu apreciat Thumb up 18
    • @johnny
      1. “clujul este o alternativă mult superioară bucureștiului […] la toate și la orice” – uite că (cel puțin) din punct de vedere al oportunităților profesionale nu e.
      2. “Superior” nu are grad de comparație. Substantivele proprii se scriu cu majuscule. You know the drill, Mr. “Typo”.
      3. Nu opinia în sine e problema ci faptul că toți îngâmfații de la Cluj folosesc aproape orice prilej să-și declare superioritatea în aproape orice discuție. Asta trădează un complex de inferioritate și o nevoie de validare exagerată având în vedere statutul auto-proclamat de “om superior”.

      “nu spun eu că sudiștii sunt mai țepari, sau că au șmecheria în ADN, o spun statisticile” – asta le spui și clienților? Tu chiar nu realizezi penibilul situației, așa-i?

      P.S. – Folosești “preterițiune” complet greșit. Nici nu mă obosesc să-ți explic de ce. Pentru că nu-mi pasă ;)

      Comentariu apreciat Thumb up 17
    • La Cluj la alegerile din 2016 a fost acelasi blat psd-pnl ca la Bucuresti, daca in capitala pnl-ul s-a detonat singur schimband candidatii ca pe ciorapi – busoi/munteanu/orban/predoiu , la Cluj psd-ul a retras-o pe aurelia cristea – tipa care a facut legea antifumat – ca sa sustina o momaie – buzoianu – care falimentase feleacul, pur si simplu oamenii n-au avut alternativa iar prezenta la vot in Cluj a fost la fel de proasta ca-n Bucuresti -32-33%. E posibil ca boc oricum sa fi castigat insa cu mari emotii daca avea un contracandidat serios…in Cluj e o presa locala de toata jena care-i canta non-stop osanale lui boc.Si mi-am mai adus aminte – clujenii platesc cea mai mare taxa pe gunoaie din tara pt. Ca boc n-a fost in stare in 13 ani (2004-2017 cu o pauza de 3 ani intre 2009-2012) sa faca o amarata de groapa de gunoi iar tot gunoiul din Cluj se duce in alte judete – iar clujenii platesc si transportul pe langa taxele de depozitare, eliminare.

      Comentariu apreciat Thumb up 15
    • #29

      @mihai (io-te înc’un prost care scrie fără majuscule…): cu “mult superior” are dreptate ionel însă pentru un grammar nazi, să scrii “marea majoritate” și “că Clujul”…nț, nț, nț…nu se face, boss…mai ales din liniștea apartamentului “de lux”…
      scriu aceste rînduri în cri-cri-ul celor 15 greieri ascunși printre cei peste 100 de trandafiri ai soției, plantați fiind în curtea casei de …mp a beredeului (pentru următorii 20 de ani ??)…
      hai, vă pupă muslimu’, mă trimite firma să feistaimez puțin cu americanii, clienți noi…
      PS
      cît despre băse, peste 20 de ani vom vorbi despre el, atît cei care l-am votat cît și cei care nu l-ați, cum zicem astăzi despre taica ilici…pă’erea mea…

      Thumb up 1
  8. Nu am reușit sa citesc acel interviu pana la capat, chiar am rămas fără energie. Care-i secretul tau Vlad, de te pastrezi atat de calm? Eu sunt mai in genul Dlui CTP, si i-as înjura pe mojicii astia de mama focului.
    Chiar nu inteleg de unde atâta optimism si voie buna..Mi-ar plăcea să-mi pot altera cu ușurintă filtrul prin care vad lucrurile si sa trăiesc mai relaxat in aceasta cocina de tara.

    Comentariu apreciat Thumb up 18
    • Aurel, ministrul ce te-a iritat are “inteligenta prostului”, adica, el vrea sa lase impresia ca este inteligent, dar din pacate prostia din capul lui il impiedeca.

      Comentariu apreciat Thumb up 14
    • @Bazil
      Nu Înțelegi…nu doar molusca aceea ma enervează, ci toată gloata, TOATĂ! Sa nu mai vorbim si despre calitatea jurnaliștilor, de mahala, cu întrebări impertinente. Prea mult cancan, pe posturi principale (e.g. Digi se vrea un post serios, insa are aceleași crizate angajate, precum AntenaX sau neProTv). Totul este un kkt împletit.

      Comentariu apreciat Thumb up 15
    • Nu era Vlad, era Alice Iacobescu. Cred că nici el nu reuşea să se abţină atât de mult timp :D

      Thumb up 4
  9. Astia o tin langa cum ca motiunea a picat doar un guvern de 3 persoane.
    Nu, dragilor. Chiar daca motiunea a fost doar pe vorbe nu pe fapte, se aplica intregii activitati a guvernului nu doar celor trei zile cât am avut guvern de trei persoane. Deci, chiar demisionati, ministrii cu actiunile si incompetenta lor au fost cei care au pus umarul la caderea guvernului, cadere pe care au votat-o veseli, certificând faptul ca au fost prosti.

    Comentariu apreciat Thumb up 23
  10. Nu intelegem noi trecerea. De fapt, au devenit corporatisti, asta e ideea. Mister Dragnea este boss-ul suprem, iar ceilalti, mici corporatisti ce faca temenele in fata sefului. Daca seful zice sa faci 10 flotari, tu faci 15, ca sa fii sigur.

    Diferenta este ca macar in corporatie se munceste. Uneori prost si uneori pe degeaba dar macar exista intentie.

    Thumb up 2
  11. Sa ma scuzati … dar stiti ce nu inteleg astia din PSD ? Ca daca toti ministrii PSD ieseau afara si isi faceau nevoile pe scarile palatului Victoria in vazul tuturor nu-i aresta nimeni. Dar …
    Uite asa se comporta clasa politica prerevolutionara si postrevolutionara. Hai sa spunem ca inainte de ’89 era ordin de partid sa ai un miros fetid dar acum ai posibilitatea sa alegi.
    Sa nu credeti ca exemplele astea nu se propaga in societate.

    Thumb up 1
  12. Pe la mijlocului sezonului 3 din Fargo, din ce in ce mai stapanul VM, il trece pe cruntul pana mai ieri Sy printr-un episod

    Thumb up 1
  13. Pe la mijlocului sezonului 3 din Fargo, din ce in ce mai stapanul VM, il trece pe cruntul pana mai ieri Sy printr-un ritual de submission, pe cat de suculent (la propriu) pe atat de grotesc…dar de-o imaginatie sublim-debordanta (la propriu)…Ma gandesc ca,i n mod natural (la propriu) Liviu ar putea, inspirat, sa treaca la un asemenea nivel urmator. Sunt sigur ca n-ar intampina decat entuziasm, necum vreo palida impotrivire. As putea paria.

    Thumb up 1
  14. am terminat de citit acest dialog, care-i de fapt un monolog al dnei. Iacobescu :(

    Thumb up 0