Bicicleşti, bicicleşti, dar ce doreşti?

Gândul şi ProSport (şi aş zice că şi Lucian Mîndruţă) au lansat luna trecută campania Bicicleşti şi au determinat Primăria Capitalei să închidă circulaţia auto pe bulevardul Kiseleff 3 weekenduri la rând. În locul maşinilor a fost permis numai accesul bicicliştilor şi al pietonilor.

Campania s-a făcut remarcată pe reţelele de socializare şi mai ales în preajma Arcului de Triumf, de mii de şoferi obligaţi să ocolească zona. Pe bulevardul capturat de biciclişti o fi fost într-adevăr „o senzaţie de libertate incredibilă”, aşa cum scrie Lucian Mîndruţă pe Facebook, dar în maşinile prinse în trafic senzaţiile trebuie că au oscilat între cu totul alte extreme.

Mă întreb ce vor să demonstreze cu adevărat organizatorii acestei campanii? Că e nevoie de un oraş mai prietenos cu bicicliştii? În regulă, dar de ce prin blocarea circulaţiei auto pe un bulevard atât de important? Adică, zău aşa, nu vi se pare că Bicicleşti este despre uciderea cu bună-dispoziţie a caprei vecinilor şoferi? Ce vină au şoferii că Primăria nu e-n stare să stabilească nişte trasee rezonabile pentru biciclişti prin oraş? De ce să-i faci să piardă vremea-n trafic, sâmbăta şi duminica, pentru a te lăfăi tu demonstrativ cu bicicleta pe 5 benzi de şosea (cu atât mai mult cu cât bulevardul traversează, de fapt, un foarte frumos şi mare parc în care accesul cu bicicleta e cât se poate de permis)?

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Sunt un susţinător al mersului cu bicicleta prin oraş. Am mers la serviciu din 1987 până prin 1995 doar cu bicicleta, zi de zi, practic în toate anotimpurile, mai puţin când era zăpadă sau polei (poate că Lucian îşi mai aminteşte de Tohanul meu gri pe care-l pedalam spre și de la Tele 7). Cred că e nevoie de benzi pentru biciclişti. Cred că e nevoie să reducem poluarea în oraş. Dar de ce să blochezi, ostentativ, bulevarde întregi ca să-ţi susţii ideea?

Aş vrea să nu primesc răspunsul stupid cu „era weekend, au fost mai puţini şoferi afectaţi”. Păi, de la câţi şoferi de enervat în sus devine manifestarea inacceptabilă?

Apoi, ştiţi ceva? Dar dacă, de exemplu, în zilele de lucru cu trafic chiar nasol, s-ar închide Parcul Herăstrău pentru pietoni şi biciclişti, ca să treacă numai maşinile? Uite-aşa, ca să atragă şi şoferii atenţia că infrastructura rutieră e insuficientă?

Lucian, închideți, domnule, tot centrul orașului, de la Șincai în Piața Presei Libere, nu doar Kiselefful, de ce umblați cu jumătăți de măsură? Să vezi atunci senzații incredibile de libertate – plus o serie de trăiri de neuitat, îți garantez.

Articol din categoria: ACTUALITATE

64 comentarii Adaugă comentariu

  1. Mai mult, jumate din Blv. Kisseleff e inchis vara, pe timpul vacantei, si trasformat in Aleea Sportului. Deci, nimic nou nu aduce „Biciclesti”. S-a mai facut!

    0
    0
  2. Ca biciclist şi ca persoană interesată de sport, şi eu m-am întrebat de ce există acea Alee a sportului pe Kisseleff, mai ales că nu-ţi spune nimeni că bulevardul e închis decât atunci când te trezeşti în faţa faptului împlinit.

    Dacă tot există intenţii nobile pentru sport, de ce nu se amenajează zona de parcare de la Piaţa Victoriei şi parcarea de la Piaţa Revoluţiei? Din câte ştiu eu, acele două parcări sunt tot în subordinea primăriei.

    0
    0
    • Joaca tu baschet, volei sau ping-pong intr-un țarc in Piata Victoriei si zi-mi cum te-ai descurca sa-ti recuperezi mingea care ar iesi din perimetrul amenajat. Sau zi-mi cum te-ai simti cand ai vedea vreun destept ca accelereaza cu 1 tona si ceva de metal spre locul unde esti tu, protejat fiind doar de un gardulet sau sfoara.

      0
      0
  3. #8 Comentariu nou

    Dacă tot suntem la capitolul sugestii, am şi eu una, bazată pe observaţiile personale (sunt navetist, cu bicicleta). O dată sau de două ori pe ani, toţi şoferii, da cînd zic toţi, mă refer la toţi, alfabetizaţi, nealfabetizaţi, toţi, să fie adunaţi, fiecare în funcţie de carnete sau mai ştiu eu ce, şi să li se explice, ca pentru copii mici, că dacă au carnet de şofer înseamnă o responsabilitate şi că au puterea de a produce evenimente care nu sunt reversibile. Poţi să iei şi bani europeni cu chestia asta, aduci specialişti în negociere, psihologi, tot ce-ţi trebuie şi o faci cîţiva ani. Plus, un capitol separat la examenul de carnet de şofer, în care să se discute exact despre asta, care-i atitudinea potrivită la volan.
    O să credeţi că sunt tîmpit şi că glumesc, dar vă spun serios, am început să mă gîndesc din ce în ce mai mult la asigurări de viaţă şi accidente. Nu trece săptămînă fără să nu contemplu ideea de a merge duminica la biserică = aproape în fiecare săptămînă, se găseşte cîte un şofer care aproape să mă omoare (şi nu din vina mea).

    0
    0
    • #9 Comentariu nou

      Si la mine nu trece o zi fara sa vad un biciclist care incearca sa se omoare. Si care nu o sa recunoasca niciodata ca e vina lui.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      Ei, acuma stii ca-l cheama grigore.

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Nu pot să vorbesc în numele altora. Dar cînd vrei să depăşeşti pe dreapta, între o maşină de pe banda a doua, eu pe bicicletă şi o maşină parcată pe jumătate pe banda întîi … şi este numai unul din interminabilele exemple. Merg cu bicicleta de 6 ani, de 4 fac naveta peste 40 km/zi.
      Sau hai s-o luăm altfel, un biciclist dă peste un şofer şi-i rupe oglinda. Un şofer dă peste un biciclist şi-l omoară … Serios acum, tu crezi că bicicliştii vor să se omoare? Cei care merg pe stradă, treji? Nu vorbesc de deştepţii care merg pe trotuar şi le e lene să descalece pe trecerea de pietoni, sau de cei care încă nu s-au hotărît pe unde să meargă, pe şosea, pe trotuar …
      Dar într-un fel ai dreptate, dat fiind nivelul mediu de inteligenţă al şoferilor din România, cam toţi bicicliştii de pe stradă sunt sinucigaşi.
      You win.

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      – taică ai ouă de mers cu viteză, descucă-te în trafic –
      despre asta discutam, traficul n-ar trebui să fie o problemă de ouă, să lăsăm ouăle pe seama specialiştilor şi să ne concentrăm asupra bunului simţ … care spune că dacă vrei să fii respectat, trebuie să respecţi la rîndul tău … nu cred că ai vrea să-ţi măsori ouălele cu un posesor de Hummer …

      0
      0
    • neagrigore, eu legasem ouăle de viteză nu de trafic – deci ideea era vrei să mergi tare, pentru asta e șoseaua nu trotuarul;

      în nici într-un caz nu băteam spre legătura pe care ai făcut-o mai sus, pe de altă parte eu nu-mi iau biclă din cauza câinilor, care au tot timpul ouă de sărit la roți :))

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      my bad

      0
      0
    • #15 Comentariu nou

      @neagrigore
      O sa zic ca rabinul: si tu ai dreptate. Dar in experienta mea de sofer vad cum foarte multi biciclisti aflati pe carosabil isi iau din Codul Rutier doar drepturile. Cand e vorba de obligatii, redevin pietoni sau se extrag din realitate. Cel mai mult imi plac aia care vin pe contrasens pe o strada cu sens unic, direct catre capota si te privesc cu aerul ca ”ce faci, frate, nu vezi ca sunt biciclist ? lasa-ma sa trec !”
      Iar cea mai tare faza pe care am trait-o a fost cu un biciclist care la semafor mi-a luat in plin oglinda exterioara de pe dreapta si a trecut mai departe fara sa intoarca macar capul. Daca-l atingeam eu cu oglinda cred ca iesea deranj.

      0
      0
    • #16 Comentariu nou

      @Pandele m-a acroşat şi pe mine un şofer cu oglinda şi s-a oprit să verifice dacă e OK. Oglinda.
      Eu vorbesc despre altceva şi ştiu că sunt complet subiectiv. Poate mă înşel, dar în ultimii ani, am observat o agresivitate din ce în ce mai mare a şoferilor.
      În tabăra cealaltă, v-aş întreba cînd aţi văzut ultima dată doi biciclişti care s-au înjurat, luat la bătaie în mijlocul intersecţiei, claxonat ca idioţii, care nu au dat prioritate la pietoni, care au încercat să forţeze o depăşire, care au ieşit de pe o stradă lăturalnică direct pe banda a doua …? Cînd a fost ultima dată?
      Cît priveşte Codul Rutier, nu cred că există drepturi acolo, ci mai degrabă reguli, iar regulile care-i privesc pe biciclişti sunt puţine şi confuze.

      0
      0
    • care nu au dat prioritate la pietoni? :)) cred că glumești… să nu mai vorbim de zecile de bicicliști care merg pe trotuar (nu pe pistă) cu 20-30 la oră, se așteaptă să le faci loc sau frânează agresiv, scârțâindu-și gumele ca să te facă să înțelegi că ei merg mai repede ca tine, pieton și că ar trebui să fii un pic atent… ca să nu te lovească… comportamentul ăsta e relativ nou, cam de 7-8 ani încoa îl văd și devine general valabil – cam cum se plâng bicicliștii că-s tratați în trafic așa fac ei cu mergătorii de pe trotuare…

      0
      0
    • my friend si eu merg pe trotuar, tocmai in ideea de a ajunge acasa intreg si nu in prealabil pe la urgente.
      Sunt sofer zilnic dar cand ies cu bicla pt orice fel de chestie merg cat se paote de mult pe trotuar, exact, acolo unde pana nu demult erau si piste pentru biciclisti, proaste bune nu conteaza.
      Si da eu la randul meu ii protejez cat de mult pot pe cei de pe trotuar si nu pun frane bruste sa ii sperii.
      Sincer e o loterie zilnica cu masina in bucuresti nu mai vorbesc cu bicicleta pe sosesa…

      0
      0
    • mate, n-am o problemă cu mersul pe trotuar, am o problemă cu cei care se plâng ca e periculos pe șosea din cauza șoferilor agresivi și fără minte dar care biciclesc pe trotuar în plină viteză, slalom printre pietoni, frâne cu scârțâit și pretenția ca lumea să se dea deoparte pentru ca ei merg mai repede;

      asta vis-a-vis de comentariul lui nea grigore care e atrăgea atenția cât de civilizați sunt bicicliștii, când de fapt în mare majoritate ăștia mici și pe două roți nu respectă nici regulile alea puține care se referă expres la ei… datul jos pe trecere, culoarea la semafor, etc etc.

      bineînțeles că nu-s toți la fel, dar încă nu am întâlnit încă un biciclist care să meargă exact ca la carte – iar faza cu gonitul pe trotuar e chiar nesimțire – taică ai ouă de mers cu viteză, descucă-te în trafic – nu ai, mergi frumos, lejereanu, printre trecători fără să îi sperii sau să îi faci pe ei să te ferească… atâta tot.

      0
      0
    • #20 Comentariu nou

      Cred că m-am exprimat eu alambicat, nu iau în discuţie bicicliştii care încalcă regulile de circulaţie. Ori suntem civilizaţi, ori ce facem aici :).
      Mă refeream la atitudinea generală, care din punctul meu de vedere subiectiv, virează către o bătaie generală. Serios, încă zece ani şi Falling Down o să fie un basm de adormit copiii în trafic …

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      Pai atunci as vrea si eu sa-mi adunati toti biciclistii ca sa le spun ca bicicleta e o mare responsabilitate si obligatiile biciclistilor sunt:
      – sa se dea jos de pe bicla la trecerea de pietoni
      – sa nu mai mearga pe contrasens
      – sa mearga cat mai aproape de marginea drumului
      – noaptea sa aiba lumini si pe fata si pe spate si optional vesta reflectorizanta.
      Multumesc

      0
      0
  4. #22 Comentariu nou

    Eu nu inteleg de ce mintile luminate de la urbanism insista sa treaca tot traficul auto prin centru. Imediat se da drumul si la „diametrala” Buzesti-Berzei care va arunca trafic tot in Piata Victoriei. Marfa.

    Or fi invatat ei la scoala primara ca linia dreapta intre doua puncte e cea mai scurta, dar eu unul de ex. as merge Otopeni-Vitan pe o centura la nivel de autostrada, nu prin centru. Sau macar sa gandeasca un inel median.

    Sunt si sofer si biciclist, dar parca as prefera sa vad Calea Victoriei pietonala si Magheru cu cel mult o banda pe sens si cu mult spatiu verde pe margini. Exista solutii pentru asta, poate chiar mai ieftine si mai elegante decat autostrazi suspendate si trafic prin centru. Asa macar putem lasa Piata Victoriei libera pentru proteste 🙂

    0
    0
  5. Nu cred că acest gen de evenimente au vreo legătură cu rezolvarea practică a problemei, mai degrabă cred că sunt exerciții de imagine ale unei persoane media, ale unui om politic, ale unui ONG și așa mai departe;

    Cred că e un fel de a-ți umfla mușchii pe o idee generală, în fața unei comunități care te interesează, te susține, te-ar putea vota, își oferă forță, sau îți creează orice alt fel de avantaj – fără să te intereseze dacă modul în care îți umfli acei mușchi chiar ajută cu ceva sau nu, în afara ”cruciadei” în sine.

    0
    0
  6. parerile sunt impartite…poate intr-un final va iesi ceva frumos pana la urma

    0
    0
  7. #26 Comentariu nou

    Asta cu inchisul Kiseleff-ului, cand bulevardul are cea mai mare promenada si ai cel mai mare parc alaturi, e o idiotenie.

    Problema traficului si a biciclistilor se poate rezolva in doua variante: una de bun simt (A) si una nesimtita (B).
    Daca te doare’n contra-cap de binele cetatenilor care te-au votat si, plecand de la premiza ca „A dovedit ca se poate”, iti propui sa nu iesi la pensie pe bicicleta in Bucuresti ci in Porsche la Monte Carlo, alegi varianta B.
    Daca chiar ai chef sa rezolvi problemele astea, iti propui un plan pe termen lung, dai din toate aripioarele politice si de forta pe care le ai, si, dupa ce ai incercat sa intelegi cum au rezolvat altii problemele astea, alegi varianta A.

    Varianta B nu mai necesita detaliere. Traim acum in ea si vom mai trai multi ani de-acum incolo…
    Cu varianta A nu va plictisesc acum (ca tot rumanu’ omniscient) dar, daca insistati… 🙂

    0
    0
  8. @Vlad Petreanu
    In primul rand, faci o confuzie. Agitatia si traficul dat peste cap de sambata au fost din cauza protestului personalului sanitar, nu din cauza Biciclestiului (care e doar duminica).

    Nu sunt deloc activist „verde” sau mai stiu eu ce. Nici macar n-am bicicleta (sau masina). Dar orice proiect care ii sugereaza romanului ca ar trebui sa mai coboare din masina si sa mearga pe jos, sa alerge, sa foloseasca transportul in comun sau bicicleta/rolele e bine-venit.
    Poti sa-mi dai un motiv pentru care in week-end e musai sa mergi cu masina prin centrul unui oras? Judecand dupa tonul articolului si mai ales dupa ultimul paragraf, consideri ca ar fi culmea nesimtirii si a prostiei.
    In toate vizitele alea prin tari straine sigur ai prins si niste week-enduri. Ti se pare ca strazile zonei centrale/turistice a Bucurestiului sunt la fel de aglomerate in week-end (dpdv strict al traficului) ca ale altor orase de dimensiuni comparabile (adica sa nu-mi dai exemplu Londra sau New York-ul, ca nu sunt chiar din aceeasi liga)?

    Cred că e nevoie să reducem poluarea în oraş

    Si propui sa facem asta… incurajand mersul cu masina in week-end?

    0
    0
    • Nu fac nici o confuzie. Acelasi lucru s-a intamplat si acum 2 saptamani.

      Iar asta: „Poti sa-mi dai un motiv pentru care in week-end e musai sa mergi cu masina prin centrul unui oras?” este antologica. Ceausescu ne dadea voie macar sa circulam dupa numere pare/impare.

      0
      0
    • #29 Comentariu nou

      E clar. Daca ai ajuns la Ceausescu cu argumentatia, ai rezolvat subiectul. Ne-ai inchis pe toti.
      Oricum, intrebarea ramane: de ce MUSAI sa treci prin centru cu masina in weekend?

      Si inca ceva, din ce spui vad ca ai sustinut efectiv mersul cu bicicleta doar din 1987 pana in 1995. In sensul ca doar in perioada aia te atingea subiectul in mod pozitiv. Momentan sustii ciclismul prin oras stramband din nas ca nu poti sa te plimbi in weekend prin centru la volan din cauza biciclistilor.
      Care, ce sa vezi, sunt tot mai multi si mai tupeisti.

      0
      0
    • Ah! Un taliban!

      0
      0
    • Ba faci o confuzie! Sambata 02.11 n-a fost inchis Kiseleff-ul pentru Biciclesti. N-a fost inchis punct! A fost protestul cadrelor medicale pana pe la pranz, de-asta au fost coloanele alea imense de la Arc pana la Guvern. Deci Biciclesti n-are nici o vina ca ai stat mataluta in trafic sambata (daca ai stat). As putea zice ca vina e doar a nenumaratilor soferi care nu s-au interesat de manifestatia de la Piata Victoriei si s-au bagat in coloana aia ca oile in staul.

      Saptamana trecuta (26-27) a fost Biciclesti sambata si duminica.

      Nu am zis ca trebuie sa interzicem traficul total in week-end. Doar ca romanul ar trebui sa se gandeasca de doua ori daca chiar are nevoie sa iasa cu masina din casa SI IN WEEK-END.
      Desigur, tu poti sa te gandesti prima data la Ceausescu, meteahna de asuprit de comunism in cuget si-n simtiri.

      Probabil ca nemtii (si multe alte natii) sunt condusi de Ceausescu daca li se pare salutara o initiativa de genul „Car free days”.
      http://en.wikipedia.org/wiki/Car-Free_Days

      Nenumarati romani se cred intruchiparea pe Pamant a democratiei si progresului si modernismului si se lamenteaza ca nu merg lucrurile la noi „ca in alta parte”. Dar daca le ceri sa renunte la ceva, fie si pentru o zi, scuipa imediat „nesimtire, comunism, ingradirea libertatii”.

      0
      0
    • Asta ziceam și eu, dăăă! „Acelasi lucru s-a intamplat si acum 2 saptamani” – adica inchiderea bulevardului. Atunci a fost chiar o zi in plus.

      Apropo, mi se pare ca esti cam iritat. Calmeaza-te.

      0
      0
    • Aveam o intrebare simpla, la care nu ai raspuns, ci m-ai acuzat indirect de comunism. Motiv de iritare 🙂 Scuze.
      Azi-dimineata intrebati la radio „de ce nu vin turisti in Romania”. Uite un raspuns: De ce sa vizitez un oras ca Bucurestiul, in care avem cateodata sambata-duminica in Centru un trafic comparabil cu cel din zilele saptamanii, pentru ca romanul nu vrea sa circule decat cu masina?

      0
      0
    • Nu stiu de ce turistii straini ar vrea sa strabata Kiselefful pe jos ca sa ajunga de la Arc la Antipa, dar, ma rog, inteleg ce spui.

      Eu raman la a sustine construirea de piste rezervate biciclistilor (si la monitorizarea lor de catre politie) si sunt in continuare impotriva inchiderii unor artere importante, in mod demonstrativ si inutil, doar pentru ca e bine/cool sa pedalezi.

      0
      0
    • @ Vlad Petreanu
      Depinde. Dacă-s olandezi? 😆

      0
      0
    • #36 Comentariu nou

      @Cristian
      Si ce altceva ti se mai pare neimportant din ce fac eu in weekend ?

      0
      0
    • #37 Comentariu nou

      Lasa dom’ Petreanu ca si atunci il fentam. pe vremea lu ceasca mergeam 2 familii cu o masina si faceam 2 drumuri. hai, vreau sa va vad negru de suparare: dati cu bicla de pamant! zob sa se faca.

      0
      0
    • Propun să se organizeze curse speciale pentru tovarăşii care doresc să se deplaseze în cadru organizat în unităţile de desfacere din centrele comerciale aflate pe raza sectoarelor municipiului.

      0
      0
    • #39 Comentariu nou

      petrene, mai bine lasa mistourile de aprozar si citesti atent ce zice Cristian.

      nu-i mare tragedie daca de 2 ori pe an lasati conservele acasa si va miscati posterioarele obeze.

      0
      0
    • #40 Comentariu nou

      du-te, bre, cu cercu’!
      nu te ingriji tu de altii!! eu spre ex, fac sport in mod constant muuuuult peste media celor de varsta mea, dar una-i una, alta-i alta (daca as cobori nivelul discutiei, as putea si sa zic ca nevasta-ta sigur m-ar prefera, dar nu zic 🙂 )
      n-am chef sa folosesc bicicleta. nu vreau sa ma prinda ploaia pe 2 roti si nici nu vreau sa put ca porcu’ doar fiindca sunt eco-friendly. stiu ca e mare moda, am vazut ce fac oamenii in Bruxelles, apreciez ideea Velibului in Paris…..dar nu e de mine, pur si simplu. iar daca ma obliga careva, ma ostilizez

      0
      0
    • #41 Comentariu nou

      @Cristian: tu cum functionezi – mai intai scrii si apoi gandesti sau intai gandesti apoi scrii? oricum nu conteaza…..

      0
      0
    • #42 Comentariu nou

      ma bugsy, tu doar scrii. dar oricum nu conteaza

      0
      0
    • #43 Comentariu nou

      @nentu:
      1. idiot util;
      2. green communist!

      alege ce varianta vrei, oricum te califici la ambele!

      0
      0
    • @bugsy
      Amice, singura fraza pe care-o poti tasta este un cliseu cu intentii jignitoare? Oare esti prea limitat ca sa-mi aduci un argument concret?

      Te rog, demonstreaza-mi ca am aberat.

      0
      0
    • #45 Comentariu nou

      @Cristian,
      amice, simplu, concret si cat se poate de la obiect: nu mi se pare normal ca tu sau altii ca tine sa-mi faceti program de week end! fac ce vreau, merg cu ce vreau si pe unde vreau cat timp respect legile in vigoare. manifestari de genul celei cu inchisul unui mare bulevard doar sa ne rupem in figuri pe doua roti, „sa atragem lumii atentia ca existam si noi” nu sunt altceva decat …acte ratate! (see Freud). Deci, in logica ta, e firesc ca tu (in ce calitate???) sa-mi spui mie sa ma gandesc de doua ori inaintea de a pleca cu masina de acasa in week end? De ce amice? Cine esti tu sa-mi sugerezi ce si cum sa fac? Te deranjeaza poluarea fonica si atmosferica? Traiesti intr-o aglomerare urbana amice, daca nu-ti convine, du-te tu in varful muntelui, nu-mi spune mie sa ma gandesc ce si cum sa fac. Vrei sa salvezi planeta? Foarte bine, fa-o la tine in curte nu pe drumul public. Vrei sa ma atragi in programul tau de erou salvator! Foarte bine, fa-o! dar fii inteligent, fii creativ! altfel taci si fa pe salvatorul astfel incat sa nu ii deranjezi pe cei care nu vor sa fie salvati. inca o data, nu-mi spune/sugera ce program sa-mi fac! te rog frumos! multumesc!

      0
      0
    • Deci singurul tau argument este „fac ce vreau in orasul meu, pentru ca asa vreau eu, pentru ca e o tara libera”? Ma scuzi, dar esti ipocrit – exact asta fac cei care au inchis bulevardul, doar ca ei declara ca o fac in interesul sanatatii publicului.

      (Si) Ca sa nu te pierd pe drum, n-are sens sa te obosesc cu descrierea efectelor poluarii si sedentarismului asupra corpului uman. Ar fi inutil, e evident. Oricum, e corpul tau, faci ce vrei cu el.

      O sa folosesc simpla ta logica: amice, te deranjeaza faptul ca intr-o democratie un tampit ales democratic (in cazul asta ai avea dreptate – nu-s fanul lui Oprescu) inchide un bulevard din considerente de imagine si te inoportuneaza pe tine, spirit liber, nascut cu colacul in brate si masina sub cur? Pune mana si scrie-i. Plange-i-te! Strange sustinatori! Demonstreaza! La urmatoarele alegeri, pune mana si voteaza-l pe unul care-ti promite drumuri peste drumuri, doar pentru tine.
      Sau propune sa se faca o zi speciala pentru iubitorii de masini, in urma careia sa constientizeze toti comunistii verzi din copaci ca de fapt ii oprima pe semenii lor soferi.
      Traiesti intr-o aglomerare urbana democratica. Nu-ti convine o masura luata de primar?

      P.S.: Verifica, te rog, un dictionar de psihologie. Fehlleistungen ale lui Freud nu se aplica in nici un caz aici!

      0
      0
    • #47 Comentariu nou

      1. te rog sa redai exact ceea ce am spus – „fac ce vreau, merg cu ce vreau si pe unde vreau cat timp respect legile in vigoare”;
      2. da, exact, e corpul meu , fac ce vreau cu el si cand vreau EU! nu cand vrea primarul/un ONG sa-mi planifice o iesire la iarba verde cu turma…;
      3. nu sunt ” nascut cu colacul in brate si masina sub cur”, importante nu erau acestea, ci faptul ca tu indraznesti sa-mi spui mie ce sa fac in week end. ai inteles ce ai vrut, treaba ta;
      PS: „Actul ratat este acela al cărui rezultat vizat explicit nu este atins şi atunci este înlocuit cu un altul”

      0
      0
    • 1. „respecti legile in vigoare”. Da. In cazul arterelor principale din Bucuresti, daca Primarul General poate considera ca da bine sa interzica traficul pe o artera, o face legal. Tie nu-ti convine masura lui, prin consecinta, nu mai respecti legea. Esti liber sa iei ce masuri vrei in legatura cu asta. Asta ca sa-mi limitez in continure argumentatia doar la nivel cinism/ipocrizie.
      2 si 3. Traficul prin zona centrala a unui oras mare nu e imperios sa fie permis in week-end, asta ma straduiesc eu sa-ti transmit. Nu am inventat noi apa calda in privinta asta. Tu continua sa crezi ce vrei tu.
      Iar la P.S. Daca tot ai luat definitia din primul site gasit, ai citit si terminarea ei?

      Termenul se aplica numai simptomelor ce tradeaza un compromis intre intentia constienta si tendintele inconstiente, refulate.

      In acceptiunea ta, act ratat (a la Freud) e simpla inlocuire a unui act cu un al doilea act-compensatoriu. Gresit! Compari mere cu… litchi. E vorba, ca sa-l citez pe Freud, de „… numerous little slips and mistakes which people make … (in) the presence of restrained or repressed impulses and intentions”. Greseli inconstiente facute pentru a inlocui un gand constient. Nevoia de-a „te rupe in figuri ca sa atragi lumii atentia ca existi” nu este un Fehlleistung freudian, desi intra in domeniul psihanalizei…

      0
      0
    • #49 Comentariu nou

      m-ai convins!

      0
      0
    • avand in vedere ca duminica se intorc oamenii de pe Valea Prahovei, este normal sa inchizi una dintre caile de acces spre oras. E vina soferilor ca nu au optiuni prea multe nu?

      In plus, sport pe 2 km. Cum se face ca nu vezi niciodata sportivi amatori reali? Simplu. Duiminca cursieristii din Bucuresti sunt spre alte zone, MTB-istii sunt pe munte, ramanand biciclistii de parc sa se dea pe 2km de bulevard.
      Logic. Bicicliti

      0
      0
  9. Vlad, de acord cu tine în ceea ce privește proiectul Biciclești, nu a făcut foarte mult bine comunității de bicicliști care își dorește condiții umane de deplasare cu bicicleta în București. Am scris despre asta aici: http://www.portocalamecanica.ro/despre-proiectele-false-pentru-biciclisti-si-sorin-oprescu.html. Însă ce spui tu despre faptul că în București, mașinile nu au infrastructură suficientă este, după părerea mea, eronat. Cu cât se va construi mai multă infrastructură pentru mașini, cu atât nr mașinilor va crește și traficul va fi îngreunat. E o lecție de mobilitate urbană pe care au învățat-o toate capitalele, mai puțin a noastră după câte se pare: http://www.portocalamecanica.ro/lectia-de-mobilitate-urbana-1-dezvoltarea-infrastructurii-rutiere-sporeste-ambuteiajele.html

    0
    0
  10. #52 Comentariu nou

    Masina e pentru situatii de urgenta si pentru facut cumparaturi in weekend. Pentru rutina robotizanta casa-serviciu exista metrou. Scuze Drumul Taberei, aici mai trebuie sa astepti 🙂 Cine nu intelege asta, n-are decat sa sufere, toate capitalele sunt aglomerate.

    Pe de alta parte, ca sa mergi cu bicicleta nu-ti trebuie neaparat piste, se poate merge lejer si pe marginea drumului. Un gram de atentie in plus, atat.

    Insa cea mai neglijata si defavorizata categorie din Bucuresti este, de departe, cea a pietonilor. Trotuarele sunt invadate de masini pacate, iar parcurile de… biciclisti. Biciclisti care confunda aleile parcurilor cu piste de viteza. Si acum, cand inchidem naibii toate bulevardele atat pentru masini cat si pentru biciclete, sa ne putem si noi plimba linistiti?

    Am masina si bicicleta, dar in calitate pieton ma simt total ignorat de primarie.

    0
    0
    • #53 Comentariu nou

      cica dr haos are in plan pt pietoni niste pasaje subterane 😉

      0
      0
    • #54 Comentariu nou

      Ahahahaa, ne baga pe sub pamant. Corect, sclavii de pietoni n-au ce sa caute la suprafata. Au voie sa iasa, o data la 4 ani, sa-l voteze pe arogantul arogantilor.

      0
      0
  11. Nu e bine sa fii nici pieton, nici biciclist, nici sofer.

    0
    0
    • #56 Comentariu nou

      Exact. Ramane statul in fata calculatorului, cea mai sigura si placuta ocupatie, in conditiile de fata.

      0
      0
  12. #57 Comentariu nou

    Eu cred ca initiativa ar trebui aplicata proportinal cu nr. de locuitori din cartier (banuiesc ca pe Kisseleff vin o tona de biciclisti frustrati din dr. taberei, berceni, etc.) Asa ca sa-l permuteze neica, intr-un week-end sa inchida Iuliu Maniu, in altul ion Mihalache, si tot asa. La sosea, asa cum zice si Vlad P. ai parcul Herastru, plus cele 2 ce marginesc sos. Kiseleff unde poti merge si cu bicicleta si cu rolele fara probleme… poate asa le mai vine mintea pe acasa si se adapteaza si ei la trafic, asa cum fac si soferii si motociclistii…

    0
    0
    • S-a închis el ditamai Bulevardul Basarabiei pentru un cros (maraton) sau ceva de genu`. Iar acelaşi bulevard se blochează aproape complet la meciuri, pentru că diverşi şmecheri cu gipane îl transformă în parcare temporară.
      Nu-i problemă, mai ştiu şi alţii cum e cu blocarea drumului.
      Noroc cu odiosul, că ne-a făcut metrou.

      0
      0
  13. Şoferi contra biciclişti. Pietoni contra şoferi. Biciclişti contra pietoni (???)
    Cred că e timpul să ne luăm cai.

    PS: Domnu` Petreanu, chestia nu este împotriva şoferilor ci PENTRU şoferi. O să se deschidă şantier la Pasajul Piaţa Presei, nu credeţi că vă trebuie un pic de antrenament, de obişnuire cu viitorul? 😆

    0
    0
    • #60 Comentariu nou

      Ai dreptate. Discutia lansata de Vlad a ajuns ca o oglinda a societatii.
      Toti impotriva tuturor si asteptam ca dr Haos sa flatuleze o solutie care sa ne multumeasca pe toti.
      Nu tu master plan, nu tu gandire pe termen lung, ci viitorul a 4 milioane de oameni (urban+zona metropolitana) decis de fonfleurile unor politicieni de 2 bani.
      Apropo de bani. Sunt bani pentru a gasi solutii viabile. Lipseste altceva…

      0
      0
  14. #62 Comentariu nou

    bai nene, dar cu tramvaiul de ce nu mergi? 🙂 sau n-ajunge la voi in piepera?

    0
    0
  15. Ce oameni… :)) un cui daca va dau va luati la cearta 🙂

    0
    0
  16. @Vlad Petreanu, inca mai folosesti bicicleta sau ai renuntat la ea pentru masina? Mai ai Tohanul vechi?

    0
    0