Bumbi

  • Mai ţineţi minte gluma favorită a lui Dobrovolschi de-acum vreo 4-5 ani? Gluma „plici-plici”? Cea în care făcea o ascultătoare să se dezbrace la chiloţi şi să-şi tragă elastice peste burtă, în direct la radio? Până şi CNA a remarcat poanta, la vremea respectivă. 

Ei bine, am reauzit-o azi dimineaţă, la Radio Zu. Şi nu, n-o făcea Dobro (în rest era identică).

****

  • Dimineaţă, purici la TV. Închid, mă gândesc c-a căzut cablul. Apoi îmi amintesc că şi alatăieri era la fel. De fapt, când m-am uitat ultima dată la televizor? Săptămâna trecută, parcă, dar când? Blanc… Rezultă că mi-au tăiat cablul şi nici nu mi-am dat seama.

Ceea ce, până la urmă, mi se pare o veste bună.

****

  • La magazinul de la parter n-au ţigările mele. Mi-e lene să caut acum prin cartier. Cer un pachet de Kent lung, Kent de doctori. Ca pe vremuri, nu? Dar pe el e una din fotografiile acelea cu mutilări, sânge şi puroaie. Toată eleganţa designului s-a dus dracului. Curios lucru, nu mă simt ameninţat de bubele din poză, dar sunt deranjat de urâţenia obiectului.

În sfârşit, a deţine un pachet de ţigări a devenit o chestiune de prost-gust.

19 comentarii

  1. Alex Mihăileanu Comentariul numărul#1

    stai linistit, Dobrovolschi inca mai face gluma aia. de regula, colegelor de trust.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  2. cata Comentariul numărul#2

    „În sfârşit, a deţine un pachet de ţigări a devenit o chestiune de prost-gust.”

    Era si timpul !

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  3. b0gdan Comentariul numărul#3

    De-aia mi-am cumparat port-tigaret… nu agasez vizual pe nimeni cu viciul meu.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  4. YODA BLOG Comentariul numărul#4

    Nu prae ai avut o zi cum ti-ai dori-o, Vlad.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  5. sorin Comentariul numărul#5

    poate ar fi cazul sa te lasi…de fumat. eu am reusit. dupa 15 ani.
    si „apropo” urate poze au mai pus pe pachetele de tigari. nu cred ca cineva se simte amenintat de ceea ce vede pe un pachet de tigari, pe principiul „asta nu mi se poate intampla mie” dar sigur au reusit (cei ce au avut aceasta initiativa) sa faca pachetele de tigari dezagreabile. ma uit de curiozitate in carciumi si vad pachete de tigari acoperite cu brichete, carti de vizita, pachete de servetele sau pur si simplu ascunse in buzunare. hm. sa fie un semn. poate.

    cu cablu cred ca se rezolva daca treci pe la ei pe la caserie 🙂 eu patesc asta lunar cu internetul. acum am achitat pe 2 ani ( sper sa nu dea faliment ). ma rog daca vrei.

    ps. cand raman fara net citesc.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  6. Marian S. Comentariul numărul#6

    Carevasazica au luat frecventele din FM de la Radio Romantic ca sa le treaca la porcaria asta de ZU. In primele doua zile m-am lamurit.
    Noroc ca Romanticul merge pe internet altfel faceam revolutie.
    Qui prodest ? Poate le (re)vine mintea la cap.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  7. batmanu Comentariul numărul#7

    Gluma cu plici-plici o faceau zu-baietii si pe vremea cand erau la 21. A observat si Dobro acum ceva vreme. Oricum, e in stilul lor sa copieze. Mai demult, Buzdugan se dadea glumet si spiritual citind glume din Catavencu (evident, fara sa precizeze asta).

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  8. pushthebutton Comentariul numărul#8

    E bine c-ai rămas fără TV.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  9. OBOSIT.blogspot.com Comentariul numărul#9

    BUMBUL MEU ->
    As vrea ca Mos Craciun sa-mi aduca un laptop nou, mic, ultraportabil si o iubita tot noua, tot mica si ultraportabila prin asternut. 😯 😛

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  10. Groparu Comentariul numărul#10

    Ce sa mai, deci daca RadioZu or ajuns sa ma copieze pana si pe mine, va daţi sama cat e ei de minuşi.

    Dacă vor copia şi comentariul acesta, vor scrie „vă da-ţi seama”, fincă dacă stieau scri-e nu trebea să plagiească.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  11. bradut Comentariul numărul#11

    Si Howard Stern inca mai face gluma aia, o tot face de 20 de ani, doar ca schimba starul porno. Ultima oara a chemat-o pe Jenna (incultilor, cum care Jenna?) sa testeze un super-vibrator. Pe mine ma intereseaza foarte mult inoviatia in radio.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  12. julius Comentariul numărul#12

    Nu exista nici o gluma facuta vreodata in presa pe care sa nu si-o fi insusit Buzdugan. Daca intra vreo cativa tipi din presa in greva (ok, si Groparu 😀 ), cred ca isi baga si Buzdugan cateva zile piciorul in ghips.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  13. T de la TIMIŞOARA Comentariul numărul#13

    Originalul rămâne original. Ä‚ia doi de la ZU şi-ar mânca şi-o mână-n direct ca să ia ascultătorii de Guerrilla,doar că ascultătorii ăia-s la alt level. Mai ok ar fi să se apuce de crescut arici de stepă.
    Îs de toată jena,părerea mea.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  14. vax Comentariul numărul#14

    Cred ca am o pila la magazinul despre care vorbesti. E mai negricioasa si o cheama Xenia.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  15. Codrut Pinzaru Comentariul numărul#15

    Io am retinut-o p’aia cu televizorul. Pai bine, nenica, in ce domeniu zisesi ca lucrezi? Da fo 15 ani? (ca’s martor). D’aia scad TTV-u si bugetele de publicitate.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  16. Cristian Comentariul numărul#16

    Zi’mi că eşti la RCSRDS. Zi’mi! Zi’mi!
    A propos de ţigări: unui verişor i s’a făcut milă de mine şi mi’a făcut cadou de ziua mea o tabacheră; made in China şi cu o frunză d’aia pe ea! Sau, poate, i s’a făcut silă să vadă gura aia cu un rest de dantură cariată de pe pachet?

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  17. DanC Comentariul numărul#17

    Vlad, de aia imi place de tine, ca ai puterea sa te iei si de colegii de trust. Mai rar asta pe acolo!
    Buzdugan si Morar copiaza cu tupeu de multa vreme tot ce misca. Pe mine m-au ingretosat cand i-am auzit de NENUMARATE ORI spunand poantele din Academia Catavencu acum 2-3 ani. De atunci nu i-am mai ascultat ever. Insa tot aud dovezile copy&paste-ului relatate de altii. Inclusiv partea cu plici-plici.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  18. Someone Comentariul numărul#18

    Cristian, dap, RCS/RDS. Nu-nţeleg de ce nu trimit şi ei facturi ca orice companie civilizată.

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează
  19. Cristian Comentariul numărul#19

    Păi, dragă Vlad, eu am şi scris, mai acu’ o lună, despre o factură pe care mi’au trimis’o, că ei trimit facturi, prin poştă, când îşi aduc aminte, o dată la câteva luni (ştii, la modul periodicităţii cu care găseai, în 1990, revistele studenţeşti: apare când iese de sub tipar); iar pe respectiva factură scriau că am de plătit 0 lei. Or cum eu nu am descoperit, încă, metoda matematică prin care pot transfera zero din protofelul meu în contul RCS-RDS, am renunţat să mai trec pe la caserie. Următoarea factură am primit’o some months later. Nu scria că aş avea vreo datorie la ei. După ce le’am plătit luna respectivă mi’au tăiat satelitul. Cică am o restanţă d’astă vară.
    Acum nu le mai plătesc deloc. Mă aştept ca la sfârşitul lunii (azi? mâine?) să’mi taie de tot conexiunea. Asta după ce la sfârşitul lui septembrie le’am spus că renunţ la serviciile lor by October 1st. Ştii ce mi’au scris? Că pot să renunţ după ce achit luna în curs şi o lună în avans!

    • Îmi place
    • Nu-mi place
    • Ador
    • Haha
    • Uau
    • Trist
    • Mă pune pe gânduri
    • Mă enervează

Comentariile sunt închise.