E o întrebare serioasă, să știți. E ceva ce face statul român bine?
Nu pot să nu mă gândesc la asta după ultimele mele experiențe cu poșta și fiscul – iar partea cu adevărat nasoală e că-mi revine neîncrederea în statul român la orice și la fiecare interacțiune cu vreuna dintre instituțiile sale.
Statul român e atât de ineficient, corupt și departe de interesele cetățenilor încât te-ntrebi care-i mai e rostul în viețile noastre, dacă nu-și respectă aproape deloc termenii din contractul nostru social cu el și doar ne face viața mai grea?
Sănătate? În afara câtorva mari spitale în care s-a investit masiv, sistemul nostru de sănătate rămâne o loterie. Poate ai noroc – sau pile – și nimerești bine. Poate nu. Mai degrabă nu. Dacă ai bani, fugi în străinătate să te tratezi. Dacă nu, poate înveți o rugăciune nouă.
Transport? Căile ferate sunt un dezastru în desfășurare neîntreruptă, de 25 de ani încoace (citeam, nu demult, că viteza medie a transportului de marfă pe căile ferate românești a scăzut anul trecut la 19 km/h, de la 22 km/h cu un an înainte). Întârzierile pentru călători – probabil singurele care se măsoară – adună ani de zile într-un an. Despre confort ce-ar mai fi de spus? Apoi, autostrăzi nu se fac, drumuri noi nu se construiesc, cele care există abia se repară. De ce mai plătim rovinietă și taxe pentru drumuri dacă statul irosește banii?
Învățământ? Peste 200 de mii de dascăli într-o comunitate profesională care nu reușește să modernizeze nimic din această mașinărie demodată, care pregătește elevii pentru orice altceva decât viața reală.
Fisc? Principala ocupație a acestui organism – altfel esențial pentru funcționarea oricărui stat, încă din Antichitate – pare a fi cum să inventeze noi și noi metode de a descuraja cetățenii onești să plătească taxele, proces în care reușește să-i și ostilizeze până-n măduva oaselor.
Mediu? Nu știu altă țară europeană care să fie ilegal despădurită în acest ritm. Dezvoltarea industriilor strategice? Nimic de zis aici (chiar nimic, adică). Armată? Singura investiție semnificativă în domeniu e în pensiile celor care ies din armată. La naiba, nici măcar pușcăriile nu merg cum trebuie, că România e mereu condamnată la CEDO pentru condițiile din penitenciare.
Așadar, vă rog, spuneți-mi ce face statul român bine? În afară de finanțarea serviciilor secrete, adică. La asta, suntem campioni. Dar restul?
42 comentarii Adaugă comentariu
statul roman are grija de tine, nerecunoscatorule. nu tara e de vina, ci oamenii ei
hm 🙂
Statul nu e tara. Statul e structura organizatorica, in timp ce tara reprezinta teritoriul.. E drept ca in limba romana acesti termeni sunt foarte adesea asimilati. Si problema e ca statul nu prea are grija de noi. A fost „arestat” de niste profitori, sau de niste neaveniti, care nu lucreaza in favoarea populatiei.
statul roman il plateste pe cetin si as zice ca bine, nerecunoscatorule
Exista un lucru pe care Statul roman e pus sa-l faca si il face EXCELENT:
Strange bani prin orice mijloace la bugetul de stat de unde sunt sifonati catre cei care il pun sa faca asta. Este un cerc perfect care functioneaza ireprosabil.
Te contrazic cu prima parte. Nu strange banii prea eficient. Cu sifonarea, de acord.
Le dă privilegii unora „aleși”.
nimic
Uite:
„Statul vrea sa stie daca esti invelit bine
Cand ajungi sa dormi in parc cu trei geci pe tine”
Pentru conformitate, citatul este din Paraziții!
dacă tot cităm din Paraziții…
„Tot statul te coboară, tot statul te suie
Te îngenunchiază apoi te ridică? Nu, iți dă la m*ie!”
Vlad, nu pot crede ca ai fost atât de naiv pana acum 😉
Sunt mai tânăr decât tine si cu toate acestea, încă de prin anii ’90, cand eram școlar, am învățat ca este bine sa te ferești de „stat”. Momentul cheie a fost in liceu, spre sfârșit, cand ne-au luat pe toți la recrutare. Acolo, am simțit ceea ce probabil au simțit sclavii aduși din Africa, cand erau debarcați pe noile tărâmuri, unde aveau sa-si trăiască cele mai cumplite zile, fără voia lor. Îmi amintesc si acum vocea iritată a mustăciosului de la camera X: „Bah, de acum, oriunde va duceți, trebuie sa ne anuntați! Ați înțeles mah?! Armata e tac’ti sau ma-ta!”.
Mama lui de burtos…plecat am fost si nu i-am mai anunțat vreodată de nimic.
Romanistan este încă un stat primitiv, construit haotic pe o fundatie șubreda…
Eeeee, nu faceeeee… Sunt 1,2 milioane de bugetari. Ăștia nu votează?! 😛
Construieste biserici si catedrale. Aici chiar nu se poate plange nimeni.
Statul nu e extraterestru. Face exact ceea ce il lasi sa faca.
Laserul de la Măgurele. Nu e gata, dar proiectul merge înainte și se conturează un succes. Altceva, nada
Din păcate (sau din fericire) neintervenția (sau impotența) statului ne face unul din cele mai libere state din Europa. Nu că am ști ce să face cu libertatea asta ar fi o chestie – dar cum nu avem un sistem moral bine pus la punct rezultă că trăim într-un stat semi-eșuat.
Sunt locuri unde aspectul prinde foarte bine. Libertatea de expresie și acțiune se simte, poți să o vezi în discursul public, în artă și în industria IT, de exemplu.
Poate ca ar trebui sa avem o retragere asumata a statului din cat mai multe zone (pe care le administreaza prost) in loc de ce e acum, adica absenta statului din domeniile pe care insista sa le administreze, dar nu poate.
Nu e o idee rea, doar nu știu cât de mult poate statul să facă așa ceva – în fond mecanismul birocratic simte nevoia să controleze cât mai mult. Cel mult, statul poate crea un schelet legislativ prin care să-și asigure neintervenția, dar mi-e greu să văd un Parlament al României capabil de așa ceva.
si cine doriti sa faca statul roman mai bun? tariceanu? zgonea? ponta? oprea? sarbu? iliescu? uitati-va cum se lupta pe ultima reduta, cu cata indarjire trag tara inapoi.
au chemat ministrul sanatatii la explicatii in senat si ei nici nu au avut decenta sa participe. ma bucur ca nu il trimit (inca) direct la zidul plangerii sa dea explicatii.
Vlad, nu ti se pare situatie similara cu scenariul de aici?
Yuri Bezmenov: Psychological Warfare Subversion & Control of Western Society (Complete)
https://www.youtube.com/watch?v=5gnpCqsXE8g
sau
Former KGB Agent Yuri Bezmenov Explains How to Brainwash a Nation (Full Length)
https://www.youtube.com/watch?v=5It1zarINv0
Dulce emigrare. De asta am si plecat din Romania…
Punem uşor şi multe în cîrca „statului”. Deşi, în realitate, statul e dna învăţătoare de la parter, e tipul ăla sobru pe care abia-l vezi la lift despre care ştii că e doctor la Judeţean, e dna Gina de la 3 care lucrează cu publicul la Primărie, e omul ăla simplu de la 8 care pleacă dis de dimineaţă şi despre care ai aflat că e controlor la CFR. Şi tot aşa.
Ne mirăm că statul ne face şi ne drege, cînd de fapt e vorba de nişte oameni care fac asta. Unii care nu pot sau refuză să stabilească alte moduri de relaţionare. Că aşa suntem noi ca naţie. Fraiereşte-l cît poţi de mult pe celălalt şi întreabă-te mereu de interesul ascuns al celuilalt.
„Contractul social” nu exista, e o minciuna. Nimeni nu l-a citit, si cu atat mai putin nu l-a semnat, vreodata.
https://en.wikipedia.org/wiki/Social_contract#Voluntarism
Din sursa citata, restul paragrafelor de mai sus de „voluntarism” lasa sa se inteleaga ca, intr-un fel sau altul, „contractul social” este reprezentat intr-o democratie (de care doriti…) de Constitutie.
Care e citibila si, la un moment dat, semnata de bobor prin reprezentatii sai alesi si asumata de cel ce ar trebui sa-l duca la indeplinire, statul.
In plus, cu fiecare act, cu fiecare declaratie, cu fiecare taxa pe care o da statului, cetateanul semneaza pentru indeplinirea unei parti importante din „contract”.
Deci… baza pentru a pune intrebarea lui Vlad exista si cred ca suntem deja in postura de a cere daune-interese 🙂
Sau pentru neindeplinire se va invoca forta majora, noi fiind napaditi de „plagi” moderne cum ar fi prostia alegatorilor si rapacitatea politicienilor?!?
Bah deci cand o sa terminati cu mentalitatea asta de ‘altii sunt de vina’ ? Ca sunteti mai multi. Daca nu sunt nemtii si americanii… e statul roman.
Cine dracu e statul asta pana la urma ?? O entitate extraterestra venita pe nepusa masa?
Sau cumva vreo 1.2 mil de romani mediocri care au tras pile si pilute sa se angajeze undeva caldut ca ‘asa e in viata, tre’ sa te descurci’ ?
Stat e si Marea Britanie si nu mi s-a intamplat o data sa-mi inchida cineva telefonul in nas, mai ales cand am avut ceva treaba cu PFA sau firma.
Evident solutia ar fi sa schimbi sistemul, sa introduci normative de calitate a serviciului, target-uri de performanta, etc.
Dar realizezi si tu ca n-ai cu cine, 1 din 4 angajati e la stat, cum sa-si taie craca singuri ?
Sa faci o petitie, un protest, o atentie ? Cu unii care ies 300.000 la pupat de mortaciuni si 500-1000 la manifestat anti-coruptie ?
De fapt, ce ma intriga pe mine e ce va determina sa evitati raspunsul evident pe voi astia care injurati statul si strainii rai si masonii si evreii si reptilienii?
De acord cu tine. Statul suntem noi, dar statul este asa din cauza proprie delăsări, a ignorantei, a sictirului generalizat din societate.
Revenind la intrebarea din titlu : statul roman omoara: fie oameni sub diferite forme (colectiv, in accidente de masina din cauza infrastructurii, copii in maternitati, oameni in spitale s.a.m.d) si cel mai grav omoara si si sperantele oamenilor in mai bine si viitorul tinerilor. Din patru in patru ani fura pana si voturile mortilor……..
contractul social există, este chiar baza existenței statului. statul este o entitate reprezentativă, politic, economic, social, administrativ. Aș aduce în discuție codul etic și moral al celor care își asumă responsabilități publice, aici este o problemă fundamentală care poate fi corectată prin educație, prin promovarea acestor valori, prin crearea de opere de artă care să ilustreze aceste valori, prin exemple personale în această direcție. Jurământul care se depune la preluarea unor funcții importante în stat este de natură spirituală și este necesar ca aceste valori să fie clarificate, de asemenea, pentru ca jurământul acela să aibă o valoare, să motiveze și să stimuleze pe cel care și l-a asumat solemn. Statul român este bolnav de imoralitate, minciună, hoție, ignoranță, trufie, dispreț, țara aceasta este ca o femeie frumoasă care are păduchi în cap.
SMURD
SMURD s-a nascut ca o initiativa privata (in sens personal, nu de afacere) a lui Arafat si a unui grup de entuziasti stransi in jurul sau.
Acum este finantat partial pe cale privata si, fara Arafat (ce-i al lui e al lui…) s-ar transforma intr-o structura ISU obeza, avida de bani si la fel de eficienta ca orice initiativa de stat (la noi).
haos. asta face bine, n’ai cum sa negi!
Eu aș zice că programele „Prima Casă” și „Rabla” au fost și sunt reușite.
Nu au fost initiative ale statului care se framanta de grija cetatenilor.
Si nici nu sunt inventii locale.
Sunt instrumente nascute din lobby-ul unor sectoare puternice din mediul privat (sistemul bancar+dezvoltatorii imobiliari si industria auto – producatori+importatori).
Statul a făcut metroul, a făcut blocuri la oameni şi, acum vreo 26 de ani si mai bine, dădea de muncă la toată lumea…acum avem cu toţii biserici, să ne rugăm să trăim timpuri mai bune iar…
Ce face bine? Ne f*te pe toti noi astia care n-avem pile in sistemul de tip caracatita in institutiilor sale.
Vlad, statul roman iti da tie libertatea de a participa la exercitiu cetatii… te bagi?
Experienţa mea de azi cu statul.
Uitat PIN-ul de la cardul de sănătate. Toate farmacistele mă trimit la CAS să îl schimb.
Azi dimineață am sunat la CAS și o tanti de acolo îmi spune că „puteți să faceți asta la medicul de familie când ajungeți, mă sună pe mine, resetez în sistem, puneți parola nouă.”
„Toate farmacistele îmi spun că trebuie să vin la CAS.”
„Sau puteți veni la noi. Cum vă e mai ușor.”
M-am dus la CAS. 4 ghișee deschise + casierie. La primele 2 ghișee, cam 6-7 persoane. La celelalte 2, nimeni. M-am dus la una din cele 2 libere, îmi spun păsul, îmi ia tanti card-ul, îmi schimbă PIN-ul. Gata. Cu totul: maxim 5 minute.
Partea cea mai ciudată a fost că nu mi-a cerut nici un act de identitate. Puteam să găsesc un card pe stradă și să mă duc să îi schimb PIN-ul după cum aveam chef.
Am uitat să precizez că experiența asta s-a petrecut în provincie.
si angajatii sai (ai statului) imbatranesc de la an, la an – de la an, la an. uneori iti da mila, pe urma stupoare, pe urma frica, pe urma „bai, dar eu cum/cu cine o rezolv” samd.
Nimeni, dar chiar nimeni nu a pomenit de DNA? Cred că e cel mai eficient organ de stat pe care l-am văzut. Aici calitatea individuală a lui Kövesi face lucrurile să meargă, dar e bine. Mai mult, ce facem noi ca nație bine e că nu începem să punem bombe procurorilor – suntem încă o nație cuminte, nu ne-am luat de nebuni după italienii cu mafia lor.
@Dorin, Aici am ceva rezerve ţinînd cont de perioada cînd a stat frumos la cutie, în loc să-şi facă treaba cum pare că şi-o face acum. Din punctul meu de vedere, să vii cu dosarul la înaintare după mai bine de 5 ani de la producerea faptelor nu se poate numi eficienţă. Ba din contră. Sau e vorba de altceva. Ceea ce e şi mai grav.
Am stat și am citit toate comentariile, curios fiind să văd dacă regăsesc vreunul unde să zic „Bravo domnule, așa e”. Din păcate toți au dreptate, într-o mai mare sau mai mică măsură, însă niciunul nu mi s-a părut că a pus punctul pe i sau că a găsit răspunsul complet. Personal nu cred că statul face ceva bine, din moment ce nu îmi vine în minte absolut nimic ca răspuns la întrebarea asta! Mă gândesc că dacă percepeam că face ceva bine statul trebuia să îmi sară direct răspunsul, ah, păi uite face asta bine . . . .
Trist să realizezi că viața în țara asta seamănă din ce în ce mai mult cu o luptă pentru supraviețuire!
Statul roman …. fura banii bine !
Din ciclul „Nu fura, statul uraste concurenta!”, exact asta face statul cel mai bine. Daca ne uitam mai cu atentie observam ca nu exista „statul” observam ca nu avem un stat conform definitiei din dictionar a notiunii, ci doar fragmente dintr-un stat. Deci mai avem de munca pana la a avea un stat.
Definitia la care ma refeream e mai jos:
STAT1, state, s. n. 1. (Jur.) Instituție suprastructurală, instrument principal de organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară.
Ca sa fiu in contradictie cu toata lumea 🙂 dar fiind de acord cu toti – exista ceva ce face statul roman bine. Sau, poate, nu este el de vina ci noi, ca cetateni – criminalitatea, in Romania, este mai mica decat in multe alte state din EU, de exemplu. Ca sa nu spun ca este mult mai mica decat in statele din lumea a III-a.