Cea mai bună şcoală te pregăteşte pentru viaţă, nu (doar) pentru un job

shutterstock_149615720

Cu vreo lună înainte de bacalaureat, profesorul de matematică – dl. B., să-i zicem – ne-a ridicat pe rând în picioare: “la ce dai?”

Unul după altul, i-am spus pentru ce se pregătea fiecare dintre noi – medicină, ASE, politehnică şi ce-o mai fi fost – iar el ne-a explicat tuturor celor ce-i eram antipatici cum vom rata intrarea la facultate – şi viaţa – şi cum vom ajunge nişte terchea-berchea cu târnăcop, la săpat de şanţuri pe haoticele şantiere ale patriei comuniste.

Mie, de exemplu, mi-a spus că mai bine nici nu mă mai duc la examenul de admitere, ca să nu pierd vremea.

4 ani îl văzusem aproape zilnic pe dl. B (se făcea o grămadă de matematică la clasa mea). Ne-a umplut nenumărate table cu teorii şi demonstraţii iar noi i-am umplut, la rândul nostru, vrafuri de caiete cu ecuaţii, exerciţii şi probleme rezolvate repetitiv, până la înnebunire. Nu mai ţin minte nimic din anii aceia – în schimb n-am să uit vreodată dispreţul lui strivitor din ziua în care m-a anunţat, şi pe mine, alături de alţi câţiva, că nu sunt bun de nimic.

Aşa cum n-o să uit nici uluirea lui cu accente de panică, la un an după ce terminasem liceul, în ziua în care am revenit cu gaşca la şcoală doar ca să-i spunem că toţi, dar absolut toţi cei cărora ne prezisese dezastrul trecusem cu bine de admitere şi eram de-acum studenţi.

Nu mai ştiu nimic din datele, regulile, formulele, denumirile şi teoremele care mi-au fost predate în şcoală.

Mi-i amintesc pe profesorii mei, însă, după felul în care m-au pregătit pentru viaţă.

Le ţin minte lecţiile despre lucrurile cu adevărat importante – despre pasiune, dedicaţie, concentrare, încăpăţânare, capacitate de revenire după câte un eşec. Îi ştiu cu rele şi cu bune. Îl ţin minte pe profesorul de sport pentru nedreptate şi pentru că m-a bătut, la o oră, doar pentru că-i plăcea să bată elevii. Nedreptatea arbitrară face parte din viaţă. Pe profesorul de fizică îl ţin minte pentru că aştepta mereu mai mult de la mine şi nu se ferea să-mi trântească un doi în catalog, după un zece, ca să înţeleg ce înseamnă responsabilitate şi constanţă. Pe profesoara de română dintr-a şaptea n-o s-o iert niciodată că a murit taman când întâlnisem, în sfârşit, o profesoară de română cu adevărat pasionată de meseria ei. Pe profesorul de chimie anorganică îl văd şi-acum, vrăjitor în laborator, un creator de fum şi flăcări ca nimeni altul. Celei de chimie organică o să-i fiu recunoscător toată viaţa că m-a lăsat corigent, un trimestru, şi mi-a arătat că din înfrângeri înveţi mai mult decât din victorii. Un maistru de “lucru manual” mi-a rupt urechea şi mi-a oferit experienţa de neuitat de a fi victima unui abuz. Un profesor de desen tehnic mi-a demonstrat că nu e interzis profesorilor să fie prieteni cu elevii lor. O profesoară de geografie era atât de pasionată de materia ei încât am devenit cel mai bun elev din clasă, doar pentru că entuziasmul ei era molipsitor.

Eu cred că şcoala cea mai bună este cea care te-nvaţă să-ţi găseşti chiar tu propriul tău drum, să fii adaptabil, deschis provocărilor, creativ – nu cea care-ţi îndeasă-n cap cele mai multe cunoştinţe teoretice.

Curricula României este încă una de secol XIX (sursa) – dar nu peste tot. Pe ici, pe colo, unele instituţii de învăţământ valorizează inteligenţa înaintea repetiţiei papagaliceşti. Priviţi exemplul liceului internațional Avenor, care promite următoarele: “Noi nu urmărim să creștem matematicieni, fizicieni, IT-iști, lingviști etc. Noi urmărim să dezvoltăm ființe umane capabile să se adapteze la o lume mereu în schimbare și să folosească ceea ce au acumulat acolo unde le este util, indiferent de domeniu.” Pe 7 mai, liceul internațional Avenor organizează o zi a porţilor deschise, un eveniment în cursul căruia părinţii şi elevii vor putea afla cum se desfăşoară orele în această şcoală acreditată Cambridge şi cum sunt pregătiţi elevii pentru viitor, nu strict pentru o meserie anume.

(Ilustraţie – Shutterstock)

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Fiica mea a facut toată școala aici, la antipod. A făcut-o cu brio, cu trecut două clase într-un an, bursă integrală la uni privată (pe merit, nu pe pile).
    Îmi aduc aminte o dată, când avea vreo 6 ani cred, când vorberam cu soția în prezența ei, cred că cleveteam pe cineva. La un moment dat ne întrerupe și zice: „Mami, pe noi ne-a învățat la școală că dacă nu ai ceva bun de zis de cineva atunci nu zici nimic.” Am rămas muți.
    Am spus întâmplarea asta ca să evidențiez diferența colosală dintre ce înveți la școală în România (unde am fost atât elev cât și profesor) și ce înveți aici.
    Social skills sunt considerate mult mai importante aici decât derivarea unei funcții. Materiile sunt elective încă de la liceu. La universitate poți să ai într-un an cursuri de anul 1, 2 sau/și 3, nu e că dacă nu teeci un examen repeți anul, ce tâmpenie patentă și ce irosire!!
    Fiica mea a ales ca la materie de ultimul an de liceu să facă pe technicianul de cmputere la o școală generală. A fost plătită pentru asta, a avut tutor individual de teoria computerelor, a dat examen (ca o teză) la sfărșit și i-a plăcut enorm! Ca să fie plătită a trebuit să își inregistreze o mică firmă, să primească număr de impozare și să facă declarație de impozit la sfârșit de an. Din asta a învâșat cum să se descurve în contact cu autoriățile, cum să gestioneze parale, cum să se achite de niște sarcini. Pentru un copil de 16 ani a fost excepțional de folositor. Mult mai folositor decât turnarea cu găleata a cunoștințelor obligatorii din România.
    Părerea mea (my2c).

    Thumb up 0
  2. Domnule Petreanu, trebuie sa recunosc ca in acest articol chiar “bateti campii”.
    Constat cu uimire ca un jurnalist rememoreaza cu nostalgie si usoara admiratie toate nedreptatile posibile ce i se pot intampla unui copil intr-o scoala, amestecandu-le cu amintiri frumoase de viata. Daca dumneavoastra considerati ca la scoala trebuie invatata si lectia “nedreptatii arbitrare” este foarte trist. Mai ales, venind de la un jurnalist! Sa amestecati lucruri pozitive cu altele negative, ca si cand sunt egale, este dezamagitor.
    In cazul in care nu aveti idee, la scoala trebuie sa inveti NUMAI lucruri pozitive si corecte. Ca de-aia se numeste scoala, nu jungla, nu maidan, nu institutie de corectie juvenila.
    Sa recapitulam:
    – timorare intelectuala din partea unui ciuruc ce preda matematica, care le-a transmis elevilor ca pe profesori trebuie sa te razbuni facandu-le in ciuda ca ai realizat ceva, nu facandu-i mandri.
    – abuz fizic de la ciurucul de educatie fizica, ca asa era el ca om. O lectie buna de viata – poti lua bataie de la cineva doar ca asa are chef si trebuie sa o accepti daca soarta ta depinde de acel om.
    – timorare intelectuala de la profesorul de fizica, ciuruc ce considera ca elevii se motiveaza negativ, nedreptatindu-i. Cica asa ii ambitionezi – dandu-le in cap. Nu incurajandu-i si sustinandu-i. “ia un 2, desi meriti 8, ca sa te ambitionezi”.
    – abuz fizic de la nenea maistrul – te invata ca bataia te caleste si de-aia ai urechi – sa te traga cineva cu putere de ele. Nu?

    Sistemul de invatamant romanesc a produs oameni muncitori, obisnuiti sa tina fruntea in jos, dispusi sa accepte sa le fie abuzati copiii la scoala. La ora actuala nu mai produce nimic. Dar, niciodata nu a produs conducatori si oameni de top. Oare cati romani rezultati doar din sistemul de invatamant romanesc, au ajuns ceo-uri si directori ai unor companii mari? Tocmai pentru ca la scoala copiii nostri sunt invatati cu abuzul si umilinta, iar in alte parti sunt incurajati sa fie creativi. Noi ajungem muncitori seriosi, altii ajung directori.

    Daca nu ati aflat pana acum: lectiile de viata negative nu se invata la scoala. Nimeni nu are dreptul sa “rupa urechea” copilului tau sau sa il bata, ca asa are chef. Si este foarte trist ca amestecati lucrurile astea cu lucruri chiar pozitive.

    Thumb up 0
    • Doamna rodica, nu stiu unde veti fi gasit in textul meu “admiratie” fata de abuzurile din scoala mea. A tine minte o nedreptate nu echivaleaza cu admiratia. Apoi, ca am invatat devreme ce-i o nedreptate nu-nseamna ca mi-am si dorit lectia respectiva, desi ea s-a dovedit, in cele din urma, mai utila decat orele de limite si siruri. Spre deosebire de altii, eu nu gust rozaliul siropos al amintirilor vesnic pozitive despre scoala “de pe vremea mea”.

      Aveti o imagine idilica despre scoala de “dinainte”. Era la fel de proasta ca azi, credeti-ma, asa cum e de pe vremea lui Marius Chicos Rostogan, doar ca azi e, in plus, si capusata de o gramada de biznismeni pe banul public.

  3. Nu pot uita o profesoara de facultate (psiholog, nu altceva!) care mi-a declarat ritos ca “nimic nu e mai valoros decat un cap mobilat”. Am intrebat-o ce se intampla daca “mobila” in cauza e ca in podul bunicii, aruncata alandala si plina de praf. Nu cred ca am primit raspuns.

    Thumb up 0
    • Imi aduc aminte ca taica’meu ma tot batea la cap cind eram mic “invata baiete ca ce bagi in cap nu iti ia nimeni” (baiat oltean de la coada vacii, ambitios de mic megea la scoala citiva km peste dealuri ca sa devina tehnician, subinginer si in final inginer). Cunoscind povestea, de mic a fost o inspiratie pe linga diversi invatatori si profesori.

      Thumb up 0
  4. sau gradinita rasarit! :)
    recomand cu doua maini. mai ales ca nici nu e 5.000 de euro / ani. :P

    atata doar ca rolul educatiei nu cred ca ar trebui sa-l pregateasca pe copil pentru viata. pentru ca viata aia se intampla chiar atunci. un copil nu e mai in viata la 18 ani decat e la 6 ani.

    din punctul meu de vedere educatia trebuie sa dezvolte copilul pe doua coordonate mari: curiozitate (unde nu trebuie decat s-o mentina; curiozitatea e un atribut natural al oricarui om – te nasti cu ea) si creativitatea (aici e mai dificil pentru ca ea trebuie stimulata).

    iar pentru dezvoltarea celor doua coordonate iti trebuie educatori/profesori care se le aiba si ei (cum ai scris si tu: ti-au placut anumite materii pentru ca ti-a placut de profii respectivi)

    Thumb up 0
  5. Un articol scris cu căldură și cu umor. Mi-a plăcut!

    Thumb up 0
  6. ma-ntreb si eu: cati dintre specialistii astia din comentarii a predat vreodata?
    e foarte bine ca vii tu cu cei 5 cm sa-mi explici ce e gresit dar sa nu crezi ca se repara 5 hectare cu explicatiile tale!
    scoala romaneasca asa veche si imputita a dat si laureati de nobel si scoate in continuare olimpici
    serios acuma, chiar ne pricepem toti?!
    si intr-o cu totul alta ordine de idei:
    DOMNULE PETREANU, DAR DE UDREA CHIAR NIMIC, DOMNULE?
    PAI SE POATE?
    :D

    Thumb up 0
  7. Felicitari pentru articol !
    Si mie mi-a “prezis” diriga ca nu voi lua examenul la liceul militar datorita rezultatelor slabe si am intrat al 29-lea din vreo 700 de candidati. Nici macar lui taica’miu nu-i venea sa creada…
    Pana cand nu va exista o strategie pe termen lung, iar efemerii guvernanti nu o vor respecta indiferent de culoare politica, invatamantul romanesc va ramane exact asa cum il cunoastem.
    Iar olimpicii lui picatcubacu sunt varfurile care aproape ca nu au nevoie de educatia formala din scoala – sunt cei care s-ar descurca foarte bine in orice sistem de invatamant.

    Thumb up 0
  8. Eu cred ca scoala vietii (si nu ma refer la asta http://goo.gl/K5Jy0L) nu se invata neaparat la scoala, ci mai degraba acasa.

    Eu tin minte ca de mic parintii se sfatuiau cu mine si cu fratele meu in orice decizie luau in casa. Nici acum nu o sa uit in cand ’93 (eram in clasa 1) … “sa votat” in familie sa luam TV color cu pretul de “a manca fasole un an intreg”. Idea e ca de mic am simtit ca cineva ma asculta si ca parerea mea conteaza. Si sincer asta a contat mai mult decat faptul ca profesoara de biologie mi-a zis si mie in clasa a 8-a ca nu voi lua capacitatea si ca voi ajunge un neica-nimeni.

    Thumb up 0
  9. Ai punctat foarte bine niste lucruri la care si eu m-am gandit recent.
    Sistemul de invatamant romanesc….pff…

    Thumb up 0
  10. Trecand peste faptul ca articolul este publicitate, fapt anuntat de altfel si asumat (si nu e nimic rau in asta), eu cred ca scoala romaneasca are nevoie de 3 piloni suplimentari, care sa inlocuiasca partial cantitatea poate prea mare de la alte discipline:
    – educatie civica
    – educatie ecologica/mediu/natura
    – educatie financiara
    Foarte multi parinti sunt dezamagiti de scoala romaneasca dintr-un motiv simplu: ei se asteapta cumva ca scoala sa se ocupe de tot, chiar si de partea de educatie care le revine lor si pe care nu mai sunt dispusi sa o faca (lipsa timpului e cea mai convenabila scuza). Urmarea: daca kinderul se transforma incet intr-un idiot util, singura vina o are scoala.
    Concluzia mea: era mai bine ca articolul de fata sa faca reclama la un sistem de pensii private, pentru ca in ritmul asta pensia de stat isi va gasi locul in cartile de istorie si atat.

    Thumb up 0
  11. pana cand nu va fi gandit un sistem care sa nu ii sufoce pe copii si profesori deopotriva cu teorii, nu poti avea pretentii de felul asta. pana atunci, sansele educatiei stau in oameni ce pot fi mai mult decat profesori – pot fi artisti care sa stie cum sa predea acea materie fara a stresa la propriu publicul ascultator. ca idee, pana si matematica, fie ea cea mai stricta si aparent rece materie are impresionant de multe aplicatii in realitatea noastra. spre deosebire de alte state in care se preda matematica aplicata inca de la varste prescolare, la noi se “aplica” abia dupa ce omu’ termina scoala deja dezgustat de teorii

    Thumb up 0