CitiGO – pariul urban ŠKODA

ŠKODA a intrat în segmentul mini cu CitiGO, o maşinuţă de oraş compactă, agilă şi economică. Joi, la Bucureşti, 20 de bloggeri şi jurnalişti au fost invitaţi să testeze 10 CitiGO la o oră de vârf, în trafic, în condiţii reale de utilizare. Ca să fie şi un strop de adrenalină, ŠKODA a propus un soi de „raliu” urban, cronometrat, un „quest” cu escale în 4 puncte ale oraşului. Iată ce am filmat la prima etapă, în Herăstrău:
În maşina mea, eu am fost pilotul iar Alex Negrea copilotul – el a manevrat aplicaţia smartphone prin care am dat check-in în punctele prestabilite şi care ne-a măsurat timpii. Nu c-ar fi fost nevoie – l-am lăsat pe Piticu să câştige, că părea oarecum hiper-motivat, aşa, într-un mod cam straniu, ne-am temut să nu păţească ceva dacă nu se clasează pe primul loc 🙂
ŠKODA CitiGO m-a surprins în două puncte cheie: primul, e mult mai spaţioasă la interior decât mi-aş fi imaginat. A trebuit să-mi aduc, chiar, scaunul în faţă pentru o poziţie de condus confortabilă, ceea ce mi se întâmplă cam rar; în plus, am avut destul spaţiu deasupra capului – la fel, greu de crezut pentru o maşină de această clasă, atunci când o priveşti dinafară. A doua surpriză se referă la cât de confortabilă e – în fine, poate că şi echiparea Elegance a contribuit la asta.
Ce nu m-a impresionat: motorul, pe care mi l-aş fi dorit mai vioi – binişor mai vioi. Dar, ca să fim cinstiţi, am trecut de la un boxer pe benzină de 230 de cai, cu turbină, la un diesel de 1 litru şi 75 de cai. Imposibil să nu simţi o diferenţă.
Maşina se strecoară încântător prin trafic şi este evident că pentru asta a fost concepută, pentru un mediu urban aglomerat şi înghesuit.
Una peste alta, ne-am distrat – ideea raliului urban a fost o găselniţă foarte bună.
Mai multe detalii despre ŠKODA CitiGO aici, pe site-ul oficial al ŠKODA România, unde găsiţi şi un configurator, dacă vă bate gândul (atenţie, porneşte automat ceva muzică la încărcarea paginii).


foarte foarte scumpa pentru un nivel de echipare cat de cat decent. o sa fie o duda la vanzari.
ce matiz scump. dieselul nu apare pe configurator, deocamdata.
„ne-am temut să nu păţească ceva dacă nu se clasează pe primul loc”
de fapt v-ati temut sa nu patiti voi ceva 🙂