Dani, Mario, Alin şi Dan
Primul a venit Dani. „Pozează-mă şi pe mine, uite, pozează-mă la ochi”, a cerut, foarte sigur de efectul privirii sale asupra lumii înconjurătoare.
[nggallery id=25]
Dup-aia a tras o mogâldeaţă blondă mai aproape. „Fă-i şi lu’ ăsta mic o poză”. Ä‚sta? Păi nu e fetiţă? A intervenit altul, pe un ton coborât: „e băiat, da’ nu i-a tăiat moţu'”. O fi vreo istorie de familie în părul ăla lung, cine ştie.
A mai apărut unul, s-au înghesuit toţi la cadru, să aibă şi ei o amintire („ne dai şi nouă poze dup-aia?”). Le-am promis că trec să le duc nişte printuri.
I-am găsit sâmbătă la amiază, în excursia foto organizată de Asociaţia „Bucureştiul Meu Drag” în zona Dristor-Unirii-Udrişte. Sunt mai multe imagini (mult mai bune) pe oraşul.ro, la „Căuzaşi”.
Ți-a plăcut acest articol?
Ma, ce copii fromosi ! Ce-i drept, Dani stie el ce stie cu ochii aia 🙂 cred ca or sa lesine fetele, daca nu cumva se intampla deja, ca prea e sigur pe el. Da’ mie imi place mai mult ala mic, cu motul netaiat – desi as fi pus pariu ca-i fetita.
Superbi.
Frumosi ca viitorul nostru.
Păi ce să zic, să-ţi trăiască. Am fost pe Căuzaşi şi am cunoscut-o şi pe mămică. Hm, eu ştiu? De gustibus.
Foarte dragalasi.
Btw o faza foarte amuzanta care am vazut-o pe okazii. Criza i-a ajuns si pe blogari. Vinde unu cont adsense de 65$ cu 1 leu.
http://www.okazii.ro/catalog/33397243/Vand-cont-google-AdSense-care-are-65-.html
Foarte dragalasi. Pacat ca vor creste.
am avut o experienta asemanatoare prin spate pe la cocor. incredibil ce le place sa fie pozati. am trecut sa le duc printurile, s-au bucurat de a rasunat strada. neaparat sa le duci.
Draguti foc. Cine stie de unde s-o mai naste vreun Ion Voicu?
Bine ca exista, pacat ca aici.
O întâmplare asemănătoare am trăit acum câteva săptămâni, când am ieşit la o sesiune foto cu o prietenă… de cum a zărit aparatul, un puşti s-a agăţat de piciorul meu şi nu mi-a dat drumul până nu l-am pozat… şi-a adus şi frăţiorul, cu care s-a îmbrăţişat cu foc, schimonosindu-se în fel şi chip. la sfârşit, a ţinut să vadă pozele, spunându-mi foarte hotărât care-s bune şi care nu-s.
Ce m-a frapat însă, dezinvoltura în faţa aparatului de fotografiat. Chapeau bas! A! Şi faptul că era, de fapt, o puştoaică, nu un puşti. Aş fi jurat că e un puşti…
Neste copii…care vor creste…care…hmm. Am prejudecati 😛