Dați mai departe: taxa auto a murit de-a binelea*, se pot cere banii înapoi

*UPDATE ȘI PRECIZARE: taxa auto a murit în formele și reprezentările ei de până în 2013, la timbrul de mediu, după care mortul-viu a rămas să ne bântuie în continuare. Am fost prea optimist. A fost o „aliluia” doar parțială. Citiți textul de mai jos în această cheie. Aș mai avea câte ceva de zis, dar nu vreau să spun măscări în public.

Aliluia, aliluia, bucurați-vă, oameni buni, după aproape un deceniu de încăierări golănești cu propriii săi contribuabili, statul român s-a recunoscut, în sfârșit, învins, și a dat drumul din gheruța-i de fier la taxa auto! Toți cei care au plătit banii aceștia, sub orice nume le-ar fi fost pretinși (taxa auto, timbrul de mediu, taxa de primă înmatriculare, taxa de poluare etc), îi pot cere acum înapoi și-i vor primi în rate, 5 ani la rând. E nevoie de o cerere de restituire depusă la ANAF, însoțită de actul doveditor al plății inițiale. Sumele care vor fi restituite vor fi indexate cu rata inflației.

Taxa asta este, probabil, cea mai bună descriere a disprețului statului român față de supușii săi. Deși ar trebui să fie în serviciul publicului, administrația de stat, cu birocrația ei inevitabilă, este în țara noastră un organism parazitar care-și consideră gazda, adică contribuabilii, datori s-o întrețină doar pentru că le dă voie să existe. Taxa a fost un abuz atât de evident, încă de la început, încât a fost contestată cu succes în justiție, în din ce în ce mai multe cazuri pe măsură ce-a trecut timpul. De la un moment dat încolo, culmea aberației, statul ajunsese să dea mai mulți bani înapoi decât încasa, dar chiar și așa, tot refuza să-și admită măgăria.

În 2014, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că sistemul de rambursare a taxei auto din 2008 contravine dreptului UE.

Într-o altă speţă, Curtea de Justiţie a UE a decis, în aprilie 2015, că timbrul de mediu este discriminator.

Abia în august anul trecut guvernul a decis să abandoneze taxa de mediu, dar a mai tras de timp încă 7 luni. Abia ieri a intrat în vigoare ordinul ANAF care reglementează restituirea banilor.

Totuși, ca-n anecdota cu scorpionul și broasca țestoasă, nici statul nu s-a putut abține să nu mai încerce o ultimă șmecherie: banii vor fi restituiți doar celor care au plătit taxa și încă mai dețin mașina. Iată declarația șefului ANAF, Dragoș Doroș: „Conform proiectului, plata se va face către cel care a plătit taxa. Deci cel care a plătit, aceluia i se restituie. Dacă au fost mai multe vânzări, soluția pentru aceste situații nu este prevăzută și doar instanța poate rezolva astfel de cazuri. Dacă cel care a plătit taxa nu mai este în posesia autoturismului, rămâne instanța ca soluție. (sursa)

Cu alte cuvinte, statul continuă să-i considere suspecți pe cei de la care a luat banii în mod abuziv, doar pentru că victimele-și vor banii înapoi.

Eu am plătit taxa asta de mediu, sau cum i-o fi zis, în 2007, la puțin timp după ce fusese instituită. Am aceeași mașină. Intenționez să cer restituirea sumei respective. O să vă mai povestesc cum merge treaba.

Articol din categoria: POLITICĂ

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. serif, da intreb si eu , ca-s confuz (bine, e o stare permanenta, da acum parca e mai pregnanta…) daca vreau sa inmatriculez o masina maine, mai platesc taxa? sau o platesc si astept 5 ani dupa bani?

    0
    0
  2. #7 Comentariu nou

    da, si eu vreau sa stiu, se mai plateste taxa de mediu? sau acum se numeste altfel?

    0
    0
  3. propriii săi contribuabili

    Explicații, la 0785260226.

    0
    0
  4. #10 Comentariu nou

    Mi se pare un abuz si restituirea in 5 ani de zile! Eu i-am platit o singura data, banii jos, daca nu ii aveam nu puteam inmatricula masina si nici nu puteam negocia cu ei sa ii platesc in 5 ani!

    0
    0
  5. #11 Comentariu nou

    Neata,

    Vlad, ai idee, s-a renuntat total la orice taxa de inmatriculare / de mediu / etc.? Parca auzisem ca se va naste un fel de taxa de timbru calculata intr-un anume mod. Si ideea era ca daca iti recuperezi aceasta taxa de inmatriculare si vrei sa vinzi masina, cel ce o va cumpara va trebui sa plateasca acea taxa de timbru. Daca nu-ti recuperezi banii si vinzi masina, cel care o cumpara nu va mai plati nimic.

    ps. cine raspunde penal pentru toata aceasta porcarie? Imi amintesc ca Tariceanu a insistat cu ea in prima faza.

    0
    0
  6. #12 Comentariu nou

    Am inmatriculat masina in decembrie 2010. In dec. 2012 am deschis actiune in justitie pentru recuperarea taxei. Procesul plu apelul a durat un an si o luna. In februarie 2014 am primit inapoi suma de 2600 lei reprezentand taxa + dobanda (de la data depunerii actiunii, nu de la data efectuarii platii – alta golaneala de-a statului cand a vazut ca pierde procese) + cheltuieli judecata (avocat si timbru fiscal).

    0
    0
  7. #16 Comentariu nou

    Sunt foarte curios cat de usor(greu?) se poate rezolva asta. Statul Roman are talent la tergiversare.

    0
    0
  8. #17 Comentariu nou

    bai ce nemernici mai sunt !
    Sunt tare revoltat insa fara vlaga de a reactiona cumva.

    0
    0
  9. #19 Comentariu nou

    Nu a murit nimic. Ultima versiune e inca in picioare, restituirea se refera la taxele anterioare asteia.

    0
    0
  10. Da, doar ca o inapoiaza in cinci transe egale! Iar apoi la vanzarea masinii ai iar impedimentul de taxa recuperata/neplatita!

    0
    0
  11. #21 Comentariu nou

    Nedumerirea mea, de comtribuabil, este: Taxa de mediu prin ce se justifica, cum contribuie suma platita de mine la protectia mediului, respectiv a aerului care il poluez cu masina mea? Sunt convinsa ca ajung oriunde , numai la mediu nu.

    0
    0
  12. #22 Comentariu nou

    nu, nu a murit, ci e mai puternică ca niciodată (în actuala ei formă) și nu, nimeni nu câștigă nimic, nici măcar statul

    0
    0
  13. #23 Comentariu nou

    Adică dacă nu mai am dovada de plată adio bani înapoi? Asta e de porc, ce sunt eu, arhivele naționale de stat? Sunt sigur că doamna birocrație romană are în sertarele ei toate hârtiile necesare, ar putea să-mi dea banii doar pe bază de buletin, mă prezint, doamna birocrație sunt eu, Gigel, uite aici în poză, te rog scrie contul ăsta bancar, pa pa, aștept banii. Dar nu, trebuie să caut eu în capsula timpului îngropată la rădăcina ulmului din pădurea ursului hartiuța de pe care probabil s-a șters tot tușul ăla aproape invizibil de la început…

    0
    0
  14. #24 Comentariu nou

    Este inca in picioare taxa!

    0
    0
  15. Mdea, am precizat.

    0
    0
  16. #26 Comentariu nou

    Era interesant intr-adevar sa fi avut o procedura pentru cei care au platit taxa si apoi au vandut masina. In aceeasi situatie ma aflu si eu, doar ca am stiut de cand am platit ca mi-am luat teapa.
    Proprietar nu mai sunt, chitante nu mai am, asa ca mai bine stau acasa decat sa imi iau niste suturi si injuraturi pe la ghisee.

    0
    0
  17. #27 Comentariu nou

    Nu siu cum mai poti avea dovada platii initiale pentru ca acea chitanta iti trebuia la dosarul de inmatriculare si ramanea la politie din cate imi aduc aminte

    0
    0
  18. #28 Comentariu nou

    Intrebarea e ce se intampla daca o recuperezi iar apoi vinzi masina? Cumparatorul o sa fie nevoit sa plateasca iar?

    0
    0
  19. #29 Comentariu nou

    Atenție, foarte important de precizat, cei care au plătit taxa de primă înmatriculare până în anul 2013 o pot recupera(indiferent de denumirea pe care a purtat-o până atunci) însă ulterior, când veți vinde mașina, cel care o va cumpăra va fi obligat să plătească timbrul de mediu calculat la momentul cumpărării mașinii, cel care este în vigoare la momentul de față, și atunci să vedeți cu ce sumă de bani o să mai puteți să vă vindeți mașina în condițiile astea!

    0
    0
  20. #30 Comentariu nou

    Nu stiu ce tot vorbiti eu am platit taxa in 2008 2200 euro de doua saptamini tot umblu la anaf si nimic.inca am aceiasi masina dar doamna de la informatii imi spune de fiecare data ca trebuie sa revin peste o saptamana….peste inca o saptamana acelasi raspuns….inca nu sa publicat in monitorul oficial ….asta imi spune asa ca…..nu mai cred nimic.

    0
    0
  21. #31 Comentariu nou

    Mari norocosi cei care au platit taxa cu pricina: si-au primit banii inapoi (sau o sa-i primeasca). Eu am cumparat in vara trecuta un Logan la mana a doua si am platit o taxa de 2970 de lei. Bani care o sa-i ramana Statului de chefuit. Deci, cum e? Unii nu platesc, altii platesc?

    0
    0
  22. #32 Comentariu nou

    Salut!

    Hai sa va spun cum a fost in cazul meu.

    Am luat masina in 2008 in leasing de la OTP si am terminat de platit ratele la ea in 2014, deci practic pana in 2014 am fost „utilizator”. Din 2014 este pe numele meu.

    Acum, taxa a fost platita in primele luni de catre mine cu o chitanta de la OTP. Cand am mers la ANAF cu toate hartiile necesare, jigodia aia de femeie de la ghiseu (eu ii spun Satana) a inceput sa urle la mine. Pe moment, m-am speriat ca iepurele si am fugit.

    Dupa ce m-am calmat putin, am zis sa ma intorc si sa aflu macar de ce a urlat la mine. Ei bine, se pare ca desi eu am platit taxa respectiva in 2008, masina era pe „numele” celor de la OTP. Prin urmare, ei sunt cei care trebuie sa vina sa ceara taxa inapoi (si apoi sa mi-o returneze mie), eu fiind cel care a platit in numele lor.

    Si daca vreau sa o obtin neaparat, nu am de ales decat sa-i dau in judecata.

    Din acest motiv a facut statul aceasta ultima smecherie cu primul proprietar, pentru ca stiau ca multi romani au luat masina in leasing si nu vor putea sa-si recupereze banii decat cu multa bataie de cap. Si intr-adevar nu are sens sa ma obosesc pentru 1500 ron pe care ii voi recupera in nu stiu cati ani.

    Statul castiga intotdeauna. 🙂 Pacat pentru acest stat este faptul ca multi romani ca mine, la 34 de ani, se vor folosi de prima ocazie ivita pentru a pleca de tot.

    Multumesc!

    0
    0