De ce ar trebui să-i mulţumim lui Varujan Vosganian

Varujan Vosganian suspină cu capu-n palme, în băncuţa lui, în timp ce colegii senatori îl mai pitesc o dată sub pulpana imunităţii parlamentare. Vosganian are un flaconete cu ceva lichid pe măsuţă – mir, presupun reporterii, care-l întreabă după vot dacă a plâns când a aflat rezultatul votului. „Ochii mei sunt aşa, umbroşi şi melancolici, de felul lor”, răspunde în batjocură fostul ministru al Economiei, pe care procurorii îl acuză că a favorizat firma privată Interagro, a miliardarului Ioan Nicolae, prin obligarea Romgaz să-i ofere gaze naturale la preţ redus, ceea ce ar fi provocat o pierdere de peste 100 de milioane de euro.

VARUJAN VOSGANIAN OCHI

În 2008, ministrul Vosganian insista până la ridicol, în şedinţa de guvern, pentru un discount de 100 de milioane acordat lui Ioan Nicolae. Miniştrii cabinetului Tăriceanu au sesizat imediat ciudăţenia: Interagro – care făcea profit dar nu-şi plătea taxele – cerea gaz cu discount ca să producă îngrăşăminte pe care le exporta – deci, după cum observa chiar prim ministrul, „eu nu fac decât prin subvenție să… export subvenția!”

Mai mult, Vosganian era atât de prins cu insistenţele sale încât nici n-a observat ieşirea pe care i-a oferit-o Laszlo Borbely: ” domnule prim-ministru,domnul Varujan e mai nou în Guvern, s-a discutat în 2005, vă aduceți aminte, când au venit iarăși cu plânsul…” Cu alte cuvinte, „băi, Varujane, înţelegem că ai un şmen, dar eşti naiv, eşti mai nou p-aci, nu aşa se face, fraiere, că discuţia de aici se înregistrează şi se arhivează, ce naiba?” (citiţi stenograma şedinţei de guvern din 20 februarie 2008, e fabuloasă).

În 2008, Tăriceanu avea „senzația… că subvenționăm prostește”. Au trecut 7 ani şi fostul prim-ministru, acum preşedintele Senatului, pare c-a uitat de nemulţumirea lui faţă de insistenţa suspectă a lui Varujan. „Nu poţi impune membrilor Senatului cum să voteze, mai ales în asemenea situaţii”, spune el – situaţia fiind de interzicere a cursului firesc al Justiţiei printr-un vot politic.

Iată, deci, că vechea frăţie a penalilor din Parlament s-a reactivat, după cele câteva momente de derută după votul din noiembrie. Beneficiarul de ieri, Varujan Vosganian, a sforăit la microfoane, după vot, alte câteva fraze mari şi găunoase – „o victorie a democratiei si a demnitatii Parlamentului Romaniei… aşezarea puterilor statului pe echilibrul pe care îl dorim cu toţii…”

La ce echilbru se referă el? La cel dat de aşezarea parlamentarilor pe faţa Justiţiei, fireşte – singurul „echilibru” de care au nevoie cei pe care-i caută legea p-acasă.

Votul? „Un accident”, l-a definit jenant de neinspirat co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu (apropo, cine-o mai fi şef la PNL, că dna Gorghiu nu pare capabilă să ţină în mână partidul?)

Dar e bine că Senatul a dat votul ăsta nesimţit. E foarte bine, pentru că asta ar trebui să ne trezească şi pe noi, cei adormiţi de acelaşi vot din noiembrie anul trecut. Ce, credeam că interlopii din politică şi-or fi schimbat şi năravul odată cu năpârlirea de la prezidenţiale? Credeam că s-or fi transformat în altceva, că s-au făcut din imorali, morali, că, gata, nu mai sunt hoţi, acum, că sunt cinstiţi? Ne-am imaginat că respectă deodată Justiţia, că acceptă să fie, la rândul lor egali în faţa legii?

Dar de ce am crezut toate astea?

Păi sunt aceiaşi care au pus la cale marţea neagră, nu alţii, sunt tot cei care au călcat pe Constituţie în vara lui 2012, sunt aceiaşi care au suspendat o lege ca să legifereze traseismul politic, sunt aceiaşi care au băgat labele până la coate în banul public, ca să-l împartă ca mită electorală, sunt cei care au implicat BOR în campanie (cu foarte mulţumita complicitate a BOR, să precizăm) sunt tot aceia care au sabotat şi obstrucţionat cu premeditare votul românilor din străinătate, în noiembrie 2014.

Credeţi că toate acestea sunt doar trecut? Cine mai e atent acum la noua legislaţie electorală, care se coace în aceleaşi laboratoare ale dispreţului faţă de pulime? Cine să observe că parlamentarii au revenit la vechile obiceiuri, că au exclus societatea civilă de la dezbateri, că au votat „principii” nedorite de cetăţeni, ci doar de politicieni, pentru desfăşurarea următoarelor alegeri? Cine să mai creadă, după euforia din noiembrie, că prim-ministrul Victor Ponta ar putea avea tupeul să revină, la Parlament, cu o propunere de modificare a legii electorale care a fost deja respinsă de CCR?

Deci, să ne trezim din mahmureală, petrecerea s-a încheiat demult. Casa România a fost reocupată de şmenari. Tocmai ne-au turnat o găleată de zoaie-n cap.

Întrebat dacă nu se teme că DIICOT ar putea reveni cu o nouă cerere de ridicare a imunităţii sale, Varujan Vosganian s-a stropşit: „ce e asta, Fraţii Jderi?”

Fraţii Jderi? Ar vrea el. Mi-e să nu fie Baltagul, când o fi să fie.

Articol din categoria: POLITICĂ

18 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    maaaaaaama, da ce pornitit sinteti! la udrea va intrebati de ce se grabesc! si apropos de 2012: era decent si civilizat sa fi plecat atunci base si ar fi ramas in istorie ca o victima care a facut ceva, asa iese ca un penal condus de o alta penala! pardon, de o sursa alternative de informatii…

    0
    0
    • #2 Comentariu nou

      de ce sa plece Basescu? sa ziceti mersi ca n-a plecat. La halul in care era imaginea Romaniei in 2012 cand atentionau toti maharii de la merkel la barroso ca asa nu se face in EU?
      A crede ca basescu ar fi trebuit sa fie las si sa se supuna unei lovituri de stat e genul de prostie si lasitate romaneasca din cauza careia tara asta e unde e.

      0
      0
  2. #3 Comentariu nou

    sa stii ca una e România Curată, alta e societatea civilă. Există un grup de organizații reunite sub umbrela „Politică Fără Bariere” care fac adovcacy ca la carte (și cu reale succese) privind modificările electorale. Check it 🙂

    0
    0
    • Well, ideea alegerii primarilor într-un singur tur de alegeri e o chestie care pute atât de rău încât nu trebuie sesizată de toate asociaţiile ca să-mi atragă atenţia.

      0
      0
  3. #5 Comentariu nou

    Sau cel puțin raportau progrese bune după întâlniri cu parlamentarii și Iohannis, dar văd că și ei sunt în profund dezacord cu ce s-a întâmplat în Parlament – https://politicafarabariere.wordpress.com/2015/02/13/apel-reforma-adevarata-legi-electorale/

    0
    0
  4. #6 Comentariu nou

    Mda, ar merge puțin protest de stradă pe faza asta. Ce mi se pare mai grav e că una zic și alta fac, dragii de parlamentari.

    Cât despre Varujan, n-are imunitate și la ridicol. O să mai vină cereri, poate a treia e cu noroc.

    0
    0
  5. #7 Comentariu nou

    Daca PNL nu-l exclude din partid, atunci nu au invatat nimic din momentul noiembrie 2014. Liberalii nu s-au prins ca lumea l-a votat pe Iohannis-omul si nu pe Iohannis-liberalul? Daca nu s-au prins, atunci s-ar putea sa aiba o surpriza mare la parlamentare.

    0
    0
  6. #8 Comentariu nou

    Stiti ce le lipseste astora? O „Nacht der langen Messer”. Vanatoare, groapa, glont.

    0
    0
  7. #9 Comentariu nou

    Nu vrei dumneata sa te documentezi mai bine si sa nu mai amesteci lucrurile, pastreaza la caz pentru ca-mi pari pe aratura:

    1. Nu imunitatea parlamentara a fost in discutie. Aia se cere doar la arestare – cum a fost la Udrea. Nu poti aresta un parlamentar, preventiv, fara acordul Parlamentului, si mi se pare normal. 2. S-a cerut inceperea urmaririi penale – adica, fatza de ridicarea imunitatii pt. arestare, pe asta nici macar n-au voie sa-l intrebe de vorba in ancheta sau sa se indrepte impotriva lui. Nu poti ancheta un fost sau actual MINISTRU fara acordul Parlamentului, si asta mi se pare normal, e un fel de imovabilitate judecatoreasca. 3. Anchetele impotriva subventiei acordate Interagro sunt niste aberatii ale procurorilor si ale celor care nu au habar de economie sociala. 4. Desi nu-mi place blocare justitiei, si nici PNL-ul asta plin de comunisti de mana 2 veniti din PDL, consider ca Parlamentul a procedat bine blocand ancheta pt. ca este o prostie facuta din pix, fara analizarea considerentelor social-economice ale respectivei decizii ministeriale care a generat 100 mil. euro prejudiciu, dar a salvat mii si mii de locuri de munca si a crescut balanta comerciala in favoarea RO cu sute de mil. de euro. 5. Inclusiv Tariceanu e prost cand spune ca „exporta subventia” – exporta pe ma-sa, combinatele respective nu pot functiona fara gaz subventionat, dar nah, Tariceanu a mai trimis anticipat la pesie cateva sute de mii de angajati, pensioari pe care toti ii hulesc astazi, si a mai inchis cateva ramuri de industrie doar ca nu-i dadeau lui calculele din pix, fara considerente socio-economice, strict contabil. 6. Gazul respectiv s-a livrat catre Interagro in conditii de profit pentru Romgaz si in pozitie de consumator intreruptibil pt. Interagro, e un mecanism folosit de catre toti concurentii mondiali ai combinatelor chimice Interagro, doar la noi se incepe o ancheta pe treaba asta. Dar nah, asta e parerea mea despre acest caz pe care-l stiu de multi ani, pe semne ca pentru multi e greu sa-si faca temele, din pacate inclusiv pt. procurori, care au drept, din pix, asupra libertatii oamenilor.

    0
    0
    • Puterea legislativa nu se poate substitui puterii judecatoresti; nu parlamentarii decid in locul judecatorilor. Procurorii nu condamna, ci acuza; judecatorii judeca si condamna – sau achita.

      Restul e demagogie.

      0
      0
    • E vorba de separația puterilor în stat, executivă, legislativă și judecătorească. Omul a fost în executiv, acum este în legislativ. Iar puterea judecătorească se servește acum de 2 procuraturi pentru aducerea la judecată, cea normală și o SUPRA-structură, care nu prea cred că figurează în Constituție. Că la noi rufele se spălau în familie. Acuma supra-structura poate fi și un fel de mașină de spălat cu bule de aer, ca să albească doar unele palate…

      0
      0
    • #12 Comentariu nou

      Pai spune, domnule, clar de la inceput. DNA trebuie desfiintat, caci este anticonstitutional.

      Acum mai veniti de acasa. Stim cu cine vorbim 😉

      Sa nu uit, sunteti intr-o companie selecta: Nicusor Constantinescu, Mazare, Scutaru, Olguta Vasilescu si altii.

      0
      0
    • #13 Comentariu nou

      Viziunea dvs, Marius, asupra „economiei sociale” este tulburatoare in oportunismul, politicianismul si incoerenta ei.
      E cam „din pix”, ca sa zic asa, poate intelegeti mai usor…

      0
      0
    • #14 Comentariu nou

      „PNL-ul asta plin de comunisti de mana 2 veniti din PDL”-Pe bunee??? PDL-ul a facut parte dinUSL?….Tipule exagerezi in prostie si crezi ca si cei care te citesc sunt ca tine

      0
      0
  8. #15 Comentariu nou

    totusi la iasi nu a a juns nici o demisie. conf statului demisia se depune in scris nu pe blog.

    0
    0
  9. #16 Comentariu nou

    Vosganian tocmai a fost propulsat prin votul din parlament in simbolul lipsei de alternativa la actuala fauna politica.
    Ironic, daca ne gandim ca acum ceva ani, acelasi Vosganian onor prezida Partidul Alternativa Romaniei.

    Momentul „16 noiembrie” a trecut ca timp si efect. Politicienii au analizat persectivele, lipsa de competitie si se reaseaza in „meandrele concretului”.

    0
    0